Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

Cornel LAR:Poezii

de admin | 26 Noiembrie 2021

Exilat

În împărăţia marginii exilat,
Prinţ şi cerşetor al erei viitoare,
Slugă ascetă ori blajin împărat,
Faraonul tărâmului fără soare.

Rege al singurătăţii prin cuvinte,
Arhitect şi zidar de lumină,
Elev şi profesor, nebun fără minte,
Din margine fac împărăţie divină.

Posesor de praf de stele rare
Bogat şi sărac, lider de grotă,
Înger şi diavol în celebrare,
Plătind cu aceeaşi bancnotă.

Fără timp cu însemne tăcute,
Război cu nimeni pentru regat,
La datorie pe-aceleaşi redute,
Ostaş şi deopotrivă împărat.

Din dreptul la viaţă chiar exilat,
Creez cu răbdare propriul regat.

29 decembrie 2020

Fericitul trist

Sunt fericitul trist al zilelor de ieri,
Un menestrel ce cântă cu absenţa,
Pe malul unui rău de nicăieri,
Ce-şi duce singur existenţa.

Însingurarea-i status permanent,
Elogiu chiar aduc singurătăţii,
Prezentul mi se pierde în absent,
Iar bucuriile-s ofrandele tristeţii.

Sorb fericirea din tristele iluzii,
Adun la piept regrete felurite,
Provoc speranţa cu aluzii,
Cât pot mai clar nelămurite.

Din haos mi-am creat un ţel,
Din hău urcuşul e mai greu.
Sunt sigur dacă nu mă-nşel,
Că sunt originalul din clişeu.

Nu cer nimic acestei vieţi,
Sortită mi-e de mult o alta.
Voi credeţi astăzi tot ce vreţi,
Şi bucuros mă duc la braţ cu soarta.

25 decembrie 2020

Fi-voi cheia


Fi-voi cheia-nzăvorârii certurilor şi a urii,
Într-un turn de plumb sihastru,
La un brâu legat sub nurii
Unui cer de alabastru.

Fi-voi cheia căutării negăsite-n dor şi drag,
Într-o lume-nchipuită de altare neclădite,
Lângă-un stâlp legat de-un prag,
Pe un creştet de ursite.

Fi-voi cheia ce dezleagă inimi nemărturisite,
Într-un rest de viaţă-n grabă,
Printre ţărmuri iscusite,
Pe un val ce se destramă,
În nedreptele ursite.

2 august 2020

Sunt oare?


Am învăţat să fiu mereu lovit
să ies apoi învins din labirint?
respir tumult deloc întâmplător,
şi am uitat  de rănile care mă dor?

Ca-n vis căderi abstracte-n găuri,
la orice pas mă adâncesc în hăuri,
în ciclic ritm renasc frumos,
sunt oare dependent de haos?

Să port pe stânci a valurilor greutate,
însingurat pe creste neumblate,
de vrei Tu Doamne mă supun,
prin foc mă treci, să fiu mai bun?

În negre zări ce am acum în faţă,
un licurici de sus e cel ce mă răsfaţă,
când mă atingi cu pacea Ta divină,
de ce toată lumea mă dezbină?

Cu mii de schije am sufletul acum,
în fir ghimpat şi aerul e fum,
şi sunt şi văd şi tac doar pentru Tine,
mai e vreun altul ce-mi vrea bine?
 
Mi-e mintea goală şi trupul obosit,
şi ochi-mi plâng, am spinii în privit,
în răzvrătirea mea Te-am supărat,
sunt Doamne demn de-a fi iertat?

26 septembrie 2020

Topic: Poezii | Fără Comentarii »

Larisa Viragh:Poezii

de admin | 22 Noiembrie 2021

Ecou


Încă încerc
să-mi potolesc durerea surdă
născută din dragostea ce a murit
în chinuri grele,
în Iadul suferinței
printre demoni
care distrug lacomi
iubirea din vieți anterioare.

Nesătulul ecou al singurătății
hoinărește prin stihia ființei mele
pierdute în negura timpului
trecut de granița nopții
cu ziua ce a plecat în zbor,
când sufletul din mine
nu mai crede-n viitor.



Tablou

Pe pânza subțire, neatinsă, de-o culoare albă strălucind, cu pensula subțire în nuanțe calde un tablou pictează un artist cu jind.

O pată de culoare gri închis zace pe cerul de un albastru pal, apoi artistul desenează un soare auriu ce strălucește orbitor cu un aer regal.

Timpuriu răsar firele de iarbă din pensula de lemn ce pânza o dezmiardă, se înalță falnici pomi cu fructe, mari, bogați, într-o livadă.

Și pe-un delușor golaș din pustiul infinit ce se arată în zare, al nostru pictor zămislește o casă albă, mare.

În depărtări se conturează asemeni vechilor Titani, munți imenși care ating cerul, de mii și mii de ani.

Stropi de viață brăzdează cerul zburând răzleți printre norii împrăștiați, pe pânza cea plină de viață apar cocori succint pictați.

Pe pânza subțire, neatinsă, în nuanțe pastelate strălucind, cu pensula subțire în culori frumoase, viața mi-o pictez cu jind.



Amintește-mi să uit

Amintește-mi să uit de ochii de smarald
Ce priveau indiferenți cum dragostea se pierde
În noianul de minciuni distrugând un suflet cald…
Priveai cu ochii tăi, de culoare verde.


Amintește-mi să uit că ai inima de gheață
Și simțirile nu-s decât iluzii efemere
Ce lasă-n urma lor cicatrici pe viață,
De dragoste, de dor și de durere.


Amintește-mi să uit de mâinile cu care-mi mângâiai trupul
Și aveam senzația că mă aflu în centrul lumii,
Că-n ale tale brațe simțeam că se topește timpul
Ce se scurgea pana la venirea vremii…


Amintește-mi să uit că nici nu m-ai iubit vreodată,
O efemeră pasiune pentru tine am fost
Și-n mintea ta eram doar o simplă fată,
Nespecială, cu caracter anost.


Amintește-mi să uit că din suflet te-am iubit
Iar drumul meu ducea mereu spre tine,
Flacăra de dor pe loc s-a întețit
Și arde tot, tot ce-a mai rămas din mine.


Amintește-mi să uit că sufăr în tăcere
Și îmi curg lacrimi ca dintr-o cascadă
După clipe de iubire efemere
Ce mi-au făcut viața mai fadă.



Iluzii


Ecoul sunetului mut se aprinde
în vraja dragostei pierdute
în neantul viitorului nesigur
sau trecutului sculptat în piatră,
din monotonia prezentului trăit
pe jumătate
se desprind umbre
care pleacă fără urmă
în inimi lipsite
de gustul suferinței,
nestingheritul alean
diabolic hohotește
de lacrimile vărsate în juru-i
de cei suferinzi
de boala iubirii trecute
ce pleacă mii de capete-n pământ
și mii de ochi
îi scaldă-n lacrimi amare
care curg șiroaie
pe pământ arid,
și ard în suflete rănite
dorințe reprimate
de iluzii din trecut și viitor
se pierde fericirea în eternul prezent
trăit la nesfârșit
cu durerea necruțătoare
a unor iluzii trăite în trecut
și evocate în viitor,
viața întreagă reflectă o iluzie
a timpului efemer
ce nu vindecă total o rană
pricinuită de stafia amintirilor pierdute
în negura trăirii ce a plecat
spre nicăieri.

Topic: Diverse | 1 Comentariu »

On-line din 10 Februarie 2008/Editori fondatori:Radu Botiş,Alexandru Losonczy/ISSN 1844 – 0215

de Radu Botiş | 12 Noiembrie 2021

Topic: Diverse | Comments Off on On-line din 10 Februarie 2008/Editori fondatori:Radu Botiş,Alexandru Losonczy/ISSN 1844 – 0215

Dumitru BUȚOI:Poezii

de admin | 12 Noiembrie 2021

TĂCEREA LEBEDEI UCISE

Eu vin la Lancrăm

Lăcrimând

s-ascult tăcerea ierbii-nfiorat

să-ngenunghez cu Blaga într-un gând

să mor puțin la margine de sat

când peste zare

lumina înflorește plângând!

Eu vin la Lancrăm

Lăcrimând,

s-ascult neliniștea din zborul lebedei ucise

să locuiesc cu Blaga într-un cuvânt

o veșnicie risipită

prin labirintul poemelor nescrise!

Eu vin la Lancrăm

Lăcrimând,

s-aud pașii profetului în noapte

cum umblă (i)luminând pe sub pământ

și între cer și altare

biblioteci de păsări și de carte

și visul meu în așteptare!

                                                                   

CĂLĂTORIA DE VIS

Moartea

Vine în somnul meu

Ca o mireasă

Cu părul despletit

În mii de gânduri

Cu brațele-nflorite

și ochii înrourați și obosiți

de-atâta eternitate

mă-mbrățișează…

…și împreună

Pornim călătoria de vis

Printre stele și îngeri

Spre cel de-al cincilea anotimp!

                                                                    

 O CLIPĂ DE SUSPANS

Eminescu-i Everestul meu

de dor și de cuvinte

pe careîncerc să-l cuceresc mereu

și zi și noapte

și-nfiorat de piatra ce a-nceput să cânte

mă retrag învins

în panteonul bibliotecilor de șoapte!

Eminescu

E steagul ce flutură-n pustiu

e lacrima,

ce și-a mutat izvoarele sub pleoape

e cerul ce se răstoarnă-n ochii mei când scriu

și-i mângâiere blândă, când mi-e frig

și-adorm îmbrățișat de focul dintre ape!

Eminescu,

e floarea de latinitate

ce crește din păcate ,printre spini

e clipa de suspans între viață și eternitate

e-n primăvara renașterii poporului de crini

și strigătul ce mișcă Universul

când dincolo de lume vântul numai bate!

                                                                       

ASCULTĂ IUBITO

Ascultă iubito

vibrația frunzei în cădere

când viscolul se iscă pe zare

și lacrima cerului

sapă-n tăcerea muntelui

fântâni fără izvoare

devin multiplu de durere

și spaima îmi înflorește la tâmplă

Ascultă iubito

vibrația stâncii, sărutată de valul de mare

și asediată de fluturii de noapte

spune-mi dacă știi

cu viața mea ce se-ntâmplă ?

-Amurgul a visat urât-

și s-a trezit

zidit în (ne)liniștea dintre șoapte

pentru astăzi poet (ne)fericit doar atât!

                                                              

Dumitru BUȚOI ,,Poetul sub acoperire”Marele Premiu ,,Lucian Blaga”ediția 2020.Timișoara, ,Red.șef ,,Luceafărul de Vest” și VIP Seniorii-UZPR- editate de Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest”Timișoara, al cărei președinte sunt, care a lansat la nivel național Proiectul cultural ,,EMINESCU UN VIS ÎN AȘTEPTARE”2021-2022.

Topic: Poezii | Comments Off on Dumitru BUȚOI:Poezii


« Anteriorul