Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Maica Noastră, Eva cea nouă

de Petru Drăghicescu | Februarie 21, 2008

În toate cântările de la Bunavestire se face stăruitoare amintire despre Sfânta Fecioară Maria, în contrast cu strămoaşa noastră Eva, prin care a intrat păcatul în lume. Hristos este numit ”noul Adam”, iar Maica Precistă, “noua Eva cu deosebirea că Iisus este Adam cel nou, nu cel robit de moarte şi de păcat, iar Sf. Maria este a noua Evă, prin care a venit mântuirea, nu osânda ca şi prin cea dintâi.
Femeii, considerată o cauză a intrării păcatului strămoşesc în lume, i s-a dat făgăduinţa că va naşte pe Mântuitorul: ”Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie – a zis Dumnezeu către şarpe – şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” ( Fac.3,15). Prin urmare, dacă Eva a fost prima femeie a neamului omenesc ce ne-a adus moartea prin păcat, Fecioara Maria este mama neamului omenesc, ce ne-a adus viaţa şi mântuire.
La momente de cumpănă din viaţă sau în vremuri grele, oamenii au rostit despe Fecioara Maria cuvinte rămase în memoria colectivă ca sentinţe sfinte. Dar nu numai oamenii au rostit asemenea aprecieri. Astfel, în clipa de răscruce a vieţii Născătoarei de Dumnezeu ca şi a istoriei neamului omenesc, îngerul Gavril i-a anunţat împlinirea făgăduinţei făcute încă în rai de Dumnezeu: “iată vei zămisli şi vei naşte Fiu şi-i vei pune numele Iisus” ( Lc.1,31). În acel moment soarta omenirii depindea de răspunsul pe care avea să-l dea Smerita Fecioară . Şi răspunsul a fost pe măsură: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău.” ( Lc.1,38).
Aşa a intrat Sf. Maria în iconomia mântuirii noastre: ca mamă a Fiului lui Dumnezeu, pe care
l-a urmat în toată viaţa, până lângă cruce, când toţi l-au părăsit. ( Ioan 19,25). Nimeni nu-i poate tăgăduii acest merit, şi aşa după cum l-a ferit de mânia lui Irod la vremea prunciei, tot aşa a suferit cu el şi la răstignire. Toate loviturile primite de Fiu cădeau şi asupra mamei, şi aşa dupa cum îi profeţise bătrânul Simeon, sabia durerii a trecut prin inima ei. ( Lc 2,35).
Cu inimă sfâşiată de durere îşi privea Fiul răstignit pe cruce: ”Deci Iisus văzând pe mama sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând acolo, a zis mamei sale „Femeie iată fiul tău”. Apoi a zis ucenicului ”iată mama ta”. Şi din ceasul acela a luat-o ucenicul la sine”. (Ioan 19,26-27). Prin cuvintele din urmă ale lui Hristos, ea devine maica noastră duhovnicească pentru veşnicie, aşa după cum Eva cea veche ne este maică trupească. În toate cântările bisericii ea este numită Maica Domnului şi a noastră. Şi ne-o dovedeşte prin dragostea ce-o are pentru noi fiii săi, prin ajutorul ce ni-l dă, prin durerea ce-o simte la nenorocirile noastre şi prin mijlocirea pentru noi, la tronul ceresc al Fiul său.
Ea străluceşte între sfinţi ca lumina între stele. Dar precum luna e mai aproape decît oricare alt astru de pământul nostru, tot aşa şi Maica Domnului e aproape de bucuriile şi de durerile noastre. După cum luna îşi revarsă pe pământ lumina pe care o primeşte de la soare, aşa şi Maica Sfîntă revarsă asupra noastră harul lui Iisus, “Soarele dreptăţii”.
Între icoanele care o înfăţişează pe Maica Domnului, există şi o icoană în care este pictată având trei mâini, două îl ţin pe Fiul său, iar a treia e liberă. Această mână liberă ne protejează pe noi, aceasta e mâna care ne mângâie, ne şterge lacrimile, este mâna care înalţă rugăciunile noastre la Fiul său şi Mântuitorul nostru, şi, bineînţeles, este mâna care a coborât şi coboară mereu harul lui Dumnezeu peste noi cei păcătoşi.

Topice: Meditaţii | Comments Off on Maica Noastră, Eva cea nouă

Comentarii închise.