Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Ecumenism în Banatul Montan sau normalitatea vieţii

de Petru Berbentia | Martie 13, 2008

 Mi s-a cerut să scriu ceva despre ecumenismul din Banatul Montan în general şi din Reşiţa în special şi, chiar dacă nu mi s-ar fi cerut, tot scriam pentru că aşa simt eu că trebuie.
Pentru fiecare dintre noi, totul are un început. Pentru mine, începutul a fost aşezarea părinţilor mei – bănăţeni – la Reşiţa, pe la începutul anilor 60, când eu eram la vârsta grădiniţei. De ce consider momentul un început? Pentru că atunci am luat contact cu copii de altă etnie şi de altă confesiune. Îmi amintesc cu drag de prietenii mei nemţi, unguri sau croaţi, vecini cu mine, copii cu care am crescut, colindând dealurile şi frământând zăpada până când eram aduşi acasă de strigătele mamelor. Şi ce bună era „pita cu untură”, indiferent de casa în care mâncam.
Mai apoi şcoala fãcută în Reşiţa, tot într-un mediu multi-confesional şi multi-etnic m-au ajutat să înţeleg mai târziu, la adevărata valoare, ce înseamnă şi ce vrea ecumenismul.
Teoretizând, ştiu că Ecumenismul este definit ca „ansamblul eforturilor intreprinse pentru a reuni creştinii diferitelor confesiuni”. Practic, cred că Ecumenismul ar trebui să fie, în primul rând, sentimentul care ne face să ne zâmbim şi să ne salutăm când ne întâlnim pe stradă, sentimentul care ne obligă să fim împreună în ceea ce ne uneşte şi să discutăm ceea ce, încă, ne mai separă. Eu cred cu tărie că Ecumenismul nu mă va transforma din ortodox în catolic sau reformat sau evanghelic şi nici nu am pretenţia de a opera o asemenea transformare în fraţii mei de alte confesiuni. Dar ce ne opreşte să ne rugăm împreună? Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze minţile şi să ne întărească în munca pe care o depunem pentru creştinii noştrii.
În Banatul Montan şi mai ales la Reşiţa, aceasta nu este o problemă de nerezolvat. O demonstrează activitatea noastră din ultimii 10 ani, întâlnirile noastre, acţiunile comune, prietenia noastră în ultimă instanţă. Prezenţa mea acum, aici, este o asemenea dovadă.
Voi încerca  să detailez, fără a vă pune răbdarea la încercare.
În primul rând, de ani buni, participăm la „Octava mondială de rugăciune pentru unitatea creştinilor” sau, mai pe scurt la „Săptămâna ecumenică”, care se desfãşoarã în fiecare an între 18 şi 25 ianuarie. Practic, în fiecare seară ne adunăm în câte o biserică din oraş, unde desfăşurăm o slujbă specifică bisericii respective sau un program special alcătuit şi, fiecare confesiune are o intervenţie sau o contribuţie proprie ei. Predica este susţinutã întotdeauna de preoţi ai altei Biserici decât biserica-gazdă şi tinerii parohiilor noastre cântă împreună sau separat cântări religioase. Se dă astfel posibilitatea credincioşilor noştrii să se exprime într-un cadru festiv şi să-şi manifeste credinţa. În fiecare seară, dupp sfârşitul rugăciunii, preoţii şi colaboratorii apropiaţi rămân la o discuţie liberă şi prietenească care are rolul de a întări şi mai mult relaţiile dintre noi şi în viaţa particulară sau – în limbaj teologic -, în viaţa laică.
După atâţia ani de întâlniri, am constatat că pe zi ce trece suntem tot mai mulţi cei care ne adunăm să ne rugăm împreună. Şi în acest an am văzut că preoţii au fost prezenţi la toate serile de rugăciune, ajungându-se chiar, ca în biserica pe care o păstoresc sã fim prezenţi 24 de preoţi şi 2 diaconi împreună cu sute de credincioşi de toate confesiunile, adică: ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, reformaţi şi evanghelici, români, germani, maghiari, croaţi, sârbi şi ucrainieni. Cred că în fiecare an, interesul creşte şi că ecumenismul a devenit o stare de fapt şi nu doar o manifestare de faţadă.
În afara acestor seri de rugăciune, ce se desfãşoară o dată pe an, „Mişcarea ecumenică a femeilor” din Reşiţa desfăşoară în fiecare lună (de obicei în a doua joi din lună), o seară de întâlnire şi rugăciune. Întâlnirea se produce de fiecare dată într-o altă biserică şi pe lângă femei participă orice doritor, iar un preot susţine o predică sau o meditaţie. Bineînţeles că la aceste seri de rugăciune participă creştini de toate confesiunile. Şi aceste întâlniri lunare se desfăşoară de câţiva ani.
Ecumenismul nostru nu se manifestã doar în zilele stabilite la nivel mondial ci ori de câte ori avem ocazia. Astfel, s-a întâmplat să săvârşim împreună, ortodocşi şi catolici sau chiar ortodocşi şi reformaţi, serviciul funebru pentru creştini ce au trăit în familii mixte, cum de altfel, am participat şi la cununii săvârşite între persoane aparţinătoare diferitelor confesiuni din oraşul nostru.
De asemenea, întâlnirile între tinerii bisericilor noastre, participarea comună la diferite momente de cultură din oraş, sunt un lucru obişnuit.
Personal, cred că buna noastră conlucrare a făcut ca, la „A treia întâlnire ecumenică” de la Sibiu din septembrie 2007, singurii bănăţeni invitaţi să cânte pe marea scenă din piaţa centrală a oraşului au fost grupurile noastre catolice şi ortodoxe, adică Corul „Fiamma” al Bisericii romano-catolice „Maria Zăpezii” şi Grupul bărbătesc „Strana Strămoşească”, al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Govândari”. Şi pentru a demonstra concret ecumenismul nostru, am învăţat şi am cântat împreună cântări ortodoxe şi catolice, iar spectatorii prezenţi acolo au fost plăcut impresionaţi de mesajul comun rostit de preotul ortodox şi de cel catolic.
În oraşul nostru din Banatul Montan, avem bunul obicei să fim împreună la evenimente definitorii pentru creştinii noştrii. Nu mai miră pe nimeni prezenţa corului „Franz Stürmer” sau a corului „Amate Deo” în concerte la Biserica Ortodoxă, sau prezenţa preoţilor ortodocşi la diferite servicii religioase şi festivităţi din biserica romano-catolică. Astfel, manifestările desfăşurate de Forumul Democratic al Germanilor, în amintirea anilor deportării din fosta URSS, „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, „Zilele Literaturii Germane la Reşiţa” (toate conduse cu atenţie deosebită de Erwin Josef Ţigla), sau participarea preoţilor ortodocşi la pelerinaje precum Mariazell, întâlnirea Episcopului romano-catolic de Timişoara, mons. Martin Roos, cu preoţii ortodocşi şi a Episcopului ortodox de Caransebeş, Lucian Mic, cu preoţii şi delegaţiile catolice, participarea tinerilor catolici şi ortodocşi la momentul religios, cultural şi chiar artistic intitulat „Iubindu-L pe cel Răstignit ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii!”, propus şi promovat de Erwin Ţigla şi desfăşurat în ultimii ani în Postul Paştilor la Centru social “Frederik Ozanam”, cu ajutorul Studioului Regional “Radio Reşiţa”, sunt realităţi ale conlucrării noastre „sine ira”. 

Şi pentru că am amintit de întâlnirile interconfesionale desfãşurate în Banatul Montan sau peste hotare, trebuie să amintesc vizitele noastre la Biserica romano-catolică din Italia sau prezenţa tinerilor ortodocşi de la biserica noastră în Germania, unde am săvârşit Vecernii ortodoxe în biserici din localităţi germane pure din sudul Bavariei, precum şi participarea d-lui Erwin Josef Ţigla în delegaţiile nostre ortodoxe prezente în ţară sau la biserici ortodoxe din Ungaria şi Serbia.
Însuşi faptul că ortodocşii şi catolicii ne ajutăm în activitatea pastorală, că suntem împreună la emisiuni ale postului regional de radio, că scriem diferite articole în revistele parohiale ale bisericilor surori, demonstrează că la noi, ecumenismul nu este doar o teorie.
Am făcut destul? Trebuie să facem şi altceva? Sunt întrebări la care acum nu ne putem răspunde. Sperăm că vom primi răspunsul de la Dumnezeu la vremea potrivită. Şi mai sperăm că adresarea Lui Dumnezeu către noi va fi: „Bine slujitor bun şi credincios… intră întru bucuria Stăpânului tău”.

Topice: Editoriale | Comments Off on Ecumenism în Banatul Montan sau normalitatea vieţii

Comentarii închise.