Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte!

de Petru Berbentia | Martie 22, 2008

„Auzind Pilat acestea, pe Iisus L-a scos la ei:
„Ecce Homo ! Strălucitul Împărat peste iudei!”
V. Militaru

Ştim ce s-a întâmplat în acele vremuri pentru că Sfinţii Evanghelişti au avut grijă să ne relateze evenimentele cu destule amănunte. Ştim şi ne îndurerează ingratitudinea şi răutatea concetăţenilor Domnului, contemporani cu evenimentele, dar oare care au fost motivele condamnării Mântuitorului Iisus Hristos la moarte? Iată ce spune profesorul Martin Noth: ”Speranţa vechilor profeţi evrei în venirea unui rege mesianic, se transformase în timpul îndelungatei ocupaţii străine în nădejdea apariţiei unui eliberator politic”. Înţelegem atunci de ce apăruse chiar un curent în sânul iudaismului antic a cărui adepţi se numeau „zeloţi” şi care erau apărători ai teocraţiei. Deşi proveneau din rândul fariseilor, au fost cei ce au pregătit şi au animat în anul 66 răscoala împotriva stăpânirii romane şi au declanşat războiul iudaic în urma căruia romanii au dărâmat templul din Ierusalim (anul 70).
Resentimentul evreilor faţă de stăpânitorii romani era puternic şi pentru că administraţia şi armata se comporta deplorabil cu urmaşii lui Avraam. De aceea dorinţa de eliberare era fierbinte şi eliberatorul mesianic era aşteptat.
Privit prin această prismă, Iisus din Nazaret nu era Mesia cel aşteptat de ei. El le vorbise despre o împărăţie cerească şi afirmase de mai multe ori că împărăţia Lui „nu este din lumea aceasta”, ori pe ei nu o astfel de împărăţie îi interesa. Dar dacă Iisus nu era Mesia, eliberatorul aşteptat, atunci El trebuia să fie un impostor – aşa au gândit arhiereii şi conducătorii templului – şi pentru liniştea vieţii religioase din Ierusalim, impostorul trebuia înlăturat.
Mai trebuia şi pretextul. Afirmaţia Mântuitorului că El este Mesia – adică „Fiul lui Dumnezeu” conform Vechiului Testament – a fost momentul speculat de cei ce-I voiau moartea. Se declarase „Fiu al lui Dumnezeu”, deci era blasfemiator! Trebuia omorât! Dar cum, că legea în vigoare permitea doar romanilor să condamne la pedeapsa capitală sau măcar să fie confirmată această condamnare de către procuratorul pus de Roma.
În vremea aceea era procurator Pontus, supranumit Pilatus – probabil din cauza unui „pilum”, o medalie de onoare în formă de suliţă cu care el sau vreun înaintaş de-al său fusese decorat. Era omul potrivit pentru o mârşăvie pentru că, aşa cum îl descriu Josephus Flavius şi Philon din Alexandria, era avid de bani şi setos de sânge, un tiran şi un caracter coruptibil. „Era crud şi inima lui împietrită nu cunoştea mila” iar vremea guvernării sale a fost măcinată de corupţie şi violenţă, de jafuri şi execuţii fără judecată.
Se naşte totuşi o întrebare: de ce nu a voit Pilat să-l condamne pe Iisus? Evreii ştiau că Pilat îi urăşte şi îi dispreţuieşte cum şi Pilat ştia că acuzatul era o victimă a urii dezlănţuite de farisei. Şi pentru că avea puterea să refuze o cerere a evreilor şi să-l achite pe cel învinuit, îl declară nevinovat fără nici o ezitare:
”Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta „( Luca 23,4). Poporul însetat de sânge însă rostise sentinţa: ”Să se răstignească!” şi Pilat nu se mai putea împotrivi decât formal. Pusese pentru început ca Iisus să fie biciuit şi se retrage în palat ca să nu vadă oroarea. Biciuirea însă preceda de obicei pedeapsa cu moartea şi Pilat – fără să vrea – rostise sentinţa capitală.
Poate impresionat de sângele ce curgea, poate din dorinţa de a mai şicana odată pe evrei, Pilat rosteşte cu durere şi cinism: ”Ecce Homo!”- „Iată Omul!”. Nu s-a înduioşat nimeni ci gloata isterizată strigă din nou cu o ură neostoită: ”Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Şi până la urmă cedează presiunii. De ce oare? Sfântul Evanghelist Ioan ne dă o lămurire precisă: ”…De-L vei slobozi pe Acesta nu eşti prietenul Cezarului. Tot cel ce se face pe sine împărat este împotriva Cezarului” (Ioan 19, 12). Aceasta era o ameninţare serioasă pentru Pilat, însemna trădare şi „Lex Iuliana” pedepsea aşa ceva cu moartea. I s-a făcut frică şi totuşi, cere apă şi, într-un gest făţarnic, îşi spală mâinile de faţă cu ei, ca un semn al neparticipării la osândirea lui Iisus. Şi-a spălat mâinile, dar nu conştiinţa!
Şi astfel se încheie un proces nedrept, o farsă judiciară. Şi astfel este condamnat şi omorât Dumnezeu – Fiul! De la trădătorul Iuda şi până la Pontius Pilat, toţi vor plăti acest omor: Iuda se spânzură, arhiereul Anna moare în ruşine, Irod moare departe, sărac şi anonim, Pilat sfârşeşte în exil şi mulţime de popor va sfârşi în spânzurători încât, aşa cum se exprimă un scriitor: ”…locul nu mai ajungea pentru cruci, iar crucile nu mai ajungeau pentru trupurile ucise”.

DAR DOMNUL A ÎNVIAT! ŞI ÎNVIIND, NE-A MÂNTUIT!

Topice: Studii | Comments Off on L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte!

Comentarii închise.