Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Martie între încercare şi credinţă

de Alina-Florinela Albesc | Martie 8, 2008

Aproape niciodată nu mă gândeam că voi ajunge să scriu despre asta, dar… azi am descoperit încă odată bunătatea Celui de Sus!!!

M-am trezit cu o vagă durere de spate, mi-am zis că este cu siguranţă ceva trecător, probabil nu dormisem bine, m-am ridicat din pat cu intenţia de a mă îndrepta spre baie când o durere mi-a curmat drumul, niciodată nu mai simţisem aşa ceva, în felul acesta, din nou cu forţă mi-am zis în gând că totul va fii bine şi că durerea e trecătoare.

Cum trăim în secolul vitezei bineînţeles că nu am avut timp să cumpăr mărţişoarele necesare, aşa că m-am îmbrăcat şi am plecat în căutarea de cât mai frumoşi şi mai deosebiţi vestitori ai primaverii, am fost dezamagită  când realitatea mi-a demonstrat cât greu se pot găsi nişte mărţişoare aşa cum îmi doream eu şi că întradevăr cu greu le-am putut alege. Pe drum m-am trezit şchiopătâd, piciorul drept nu mă mai ajuta aşa cum o făcea de obicei. Ajunsă acasă mi-am spus că nu ar strica puţină odihnă, aşa că am încercat să adorm… Durerea persista, appstp, supărătoare nu mă lăsa să mă odihnesc.
Am hotărât să fac o vizita farmaciei în speranţa că mă poate ajuta (cat de prostuţă eram, ajutorul meu era la altcineva doar că eu eram preocupată de restul existenţei mele). Am luat nişte calmante, mi s-a spus că după 30 de minute durerea mă v-a părăsii… au trecut 30 de minute, au trecut ore şi durerea se încăpăţâna să rămână.
Mi-am chemat prietenul în ajutor pentru că deja simţeam că nu mai fac faţă singură durerii; statea lângă mine aproape neputincios în faţa  suferinţei mele căutând mijloace de a mă ajuta. Conslyleanamonth . În mare parte ochii lui îmi erau deajuns pentru a-mi fii bine dar nu suficient de bine. Până la urmă am hotărât să mergem la medic, durerea deja devenise de nesuportat, îmi cuprinsese tot corpul, abia mai puteam respiră.

Şi de aici începe cu adevarat lecţia învăţată de mine în zi de martie 2008, eram în mijlocul unei forfote, la secţia de urgenţe, veniseră câţiva medici să mă vadă iar apoi câţiva rezidenţi, apoi s-a facut linişte, am rămas singură acolo, durerea parcă era mai suportabilă (probabil datorită calmantului intravenos ce tocmai îmi fusese administrat). Aşa că nu mi-a rămas de ales decât să privesc în tăcere. Am dat cu ochii într-un colţ de o icoană, primul meu gând a fost: oare câţi oameni nu şi-au dat duhul cu ochii aţintiţi, cuprinsi de credinţă la acea icoana? Atunci mi-am dat seama cât de mult am greşit, icoana era şi pentru mine acolo, icoana e în sufletul fiecăruia dintre noi – trebuie doar să ştim când  să ne închinăm, trebuie să ştim când să deschidem uşa inimi şi să scoatem la iveala icoana făcătoare de minuni.
Asta m-a făcut să mă gândesc şi mai departe, oare cum am putut eu să uit de Dumnezeu în toată această zi? Cum nici un moment nu m-am gândit să îI cer ajutorul în suferinţa mea? M-am bazat pe medicaţie şi am uitat să mă bazez pe credinţă.
Durerea începea să plece încetul cu încetul iar în locul ei a răsărit un puternic sentiment de căinţă, nu am ştiut cui să cer ajutorul, nu am fost suficient de înţeleaptă să cer ajutorul cui trebuia!

În timp ce ochii îmi erau aţintiţi asupra icoanei, o asistentă a venit şi mi-a spus că pot pleca, înmânându-mi o reţetă pentru însănătoşirea mea. Atunci ajunsese în sala de urgenţe un pacient care avea convulsii, întradevăr intuisem bine, ochii îi erau  aţintiţi spre icoana de pe perete. Mi-am dorit din tot sufletul, din toata inima să găsească alinare aşa cum am găsit şi eu alinare în icoana de pe perete, şi încă odata mi-am dorit ca nicicând credinţa acelui om să nu piară. Mi-am facut şi mie o promisiune: niciodata nu voi mai uita că exista Dumnezeu.

Topice: Meditaţii | Comments Off on Martie între încercare şi credinţă

Comentarii închise.