Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Povestea unui înger…

de Alina-Florinela Albesc | Martie 6, 2008

Privind lumina din faţa mea, gândeam că visez.

Totul era alb, de un alb ce te curăţa chiar şi de păcate, te făcea să te simţi liber…
Momente în şir mă bucuram nebuneşte de albul ce ma înconjura… apoi mi-am amintit că ceva mă durea înainte, am palpat partea aceea a corpului care îmi dădea de furcă şi mi-am dat foarte repede seama că nu mă mai doare… sunt năuc… cu siguranţă visez, hmmm… oare tot aşa o să mă doară când mă trezesc… dacă tot visez, m-am gândit să profit, eram înapoi în albul atât de liniştitor… era aşa de bine, m-am gândit apoi la familia mea… eram toţi, fericiţi, atât de fericiţi în lumea albă… apoi în minte mi-a venit biroul unde lucrez… toţi colegii erau relaxaţi, intru în biroul şefului pentru a-l întreba în legatură cu nişte documente… spre marea mea uimire şeful îmi zâmbeşte şi îmi spune că documentele pot să mai aştepte, mă invită la o cafea… povestim despre vreme, spectacole… spectacole, da!!!! dintr-o dată sunt pe scenă… scena din albul meu: oamenii atât de dragi mie pentru care pun în fiecare secundă a existenţei mele o picatură din sufletul meu sunt acolo… ne bucurăm împreună de momentele pe care le împărtăşim… eu fac ceea ce îmi place, cânt… iar ei aplaudă cu o licărire de fericire în ochii aşa cum mai rar îţi este dat să întâlneşti… mă simt aproape de sufletul lor, defapt… pot pătrunde în sufletul lor… văd… bucurie… implinire… amintiri… induioşare… dor… idei noi… ce vis interesant am!!! Niciodată nu am mai visat aşa ceva şi în aşa modalitate!!! În continuare hotărăsc să profit de vis, mâine poate va fi o zi grea la serviciu aşa că îmi voi oferii luxul acestui vis… sunt în casa părinţilor mei şi… sunt mic… îmi ajut părinţii la treburile casei cu o satisfacţie nemaisimţită până atunci de mine, totul din jurul meu mă mulţumeşte, mă simt împlinit… ceva în mine îmi spune că visul astă e prea ciudat, dar mă face să mă simt bine…

Sunt emoţionat, îmbrăcat la patru ace în faţa stării civile, îmi aştept viitoarea soţie… Doamne, e atât de frumoasă, ştiu că ea e jumătatea sufletului meu, o să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca această femeie să fie cea mai fericită de pe pământ alături de mine.

Sunt fracţiuni de secundă până mă trezesc la secţia de nou-născuţi… sunt tată, sentimental mă copleşeşte de-a dreptul… şi de data aceasta îmi promit că voi fi cel mai bun din breaslă… îmi privesc soţia şi copilul, sunt un om cu adevărat fericit!!! În minte încep să sune nişte acorduri, nişte versuri se contureaza în jurul lor… mă retrag într-un loc mai puţin aglomerat şi încep să cânt, cânt de fericire, cânt pentru cele mai dragi persoane mie…

Alte fracţiuni de secundă mă duc la biserică, locul în care îmi alint sufletul, locul în care mă întâlnesc cu cel responsabil pentru toată fericirea ce o trăiesc… mă rog… pun o lumânare… şi ies cu sufletul parcă mai uşor.
Sunt într-un trafic extrem de aglomerat, oare cum o să pot să ajung la spectacol la timp, sunt primul care v-a intra pe scenă… sunt în întîrziere!!! Pun la casetofonul maşinii nişte muzică, trebuie să mă liniştesc… încep să fredonez… mă hotărăsc să opresc muzica şi să îmi încălzesc puţin vocea… încep să cânt, dar… vai drumul meu se opreşte în albul liniştitor, pentru un moment mă panichez, ce se întâmplă? cum o să ajung la spectacol, dar… albul liniştitor… e atât de bine, sufletul meu zboară, din nou instinctul îmi spune că mă doare ceva, palpez locul şi nu simt nimic… un gând mă duce spre anii foarte timpurii ai existenţei mele… îmi spun: stop!!! Ceva nu e în regulă, niciodată nu am mai visat aşa ceva!!! Şi durerea de care îmi amintesc nu mai e… şi albul!!!

Decid să mă trezesc… dar era atât de bine… mai stau un pic… nu mă mai gândesc la nimic, doar stau…
Offf, durerea… acum încep să simt!!! Ei, este o vorbă românească: cere şi ţi se va da, daca tăceam filozof rămâneam… dar… sunt treaz, de ce nu sunt în patul meu de acasă? Întradevăr, e mult alb aici dar nu mai e albul liniştitor, încerc să deschid ochii, mă dor… mă dor toate…

Îmi văd soţia şi rudele speriate, soţia mă ia în braţe şi îmi spune că totul v-a fi bine… ma întrebam: ce nu este în regulă… deodata îmi dau seama… sunt în spital, boala de care am aflat de curând probabil m-a adus în starea asta… toata puterea stă în mine, eu trebuie să fac posibilă însănătoşirea mea… din nou sunt în albul liniştitor… de data aceasta aud o voce suavă care se pare vorbeşte doar pentru mine: ”cine eşti?”, am întrebat… ”când ai fost ultima dată la biserică?”… ieri… dar cine eşti?”… sunt acela căruia te-ai rugat”… gata, acum sunt înspăimântat de-a dreptul, dar nu e spaima cu care eram obişnuit eu, e una liniştitoare, aşa ca albul… am tras adânc aer în piept şi am întrebat din nou: ”tu eşti Dumnezeu?”… am primit un raspuns promt şi cald, ”da”… primul gând a fost: ce diferit e acest răspuns de cel al funcţionarilor de la diferite ghisee… m-am gândit că poate fac un păcat, totuşi sunt în faţa lui Dumnezeu…, mi-a răspuns: ”nu-ţi fie teamă nu păcătuieşti… aşa sunt ele, încă nu îşi dau seama”… am continuat, discutia era atât de caldă şi plină de iubire, nu mai simţeam nelinişte, nu mai simţeam teamă, doar fericire şi un fel de uşurare străină mie până atunci…

Am povestit de nedumeriri de ale mele, de evoluţia ştiinţei şi a întregii lumi, am discutat despre tradiţii…
La un moment dat am fost întrebat: ”ştii de ce te aflii aici?”… am raspuns…: ”nu”… ”eu cred că ştii, nu îţi fie teamă, spune…”…am dat din umeri, nu îmi era teamă dar… nu am putut rosti cuvântul…
“Da, eşti aproape mort, în câteva secunde lumeşti vei fi mort”…
Cuvintele acestea m-au făcut să  tresar, dar, Doamne… nu mai simţeam teamă… nu simţeam regret… nu simţeam… nimic, doar linişte şi bucurie!!!
“Stii, când te-am trimis pe lume te-am trimis cu scopul de a face sufletul oamenilor fericit, ţi-am dat câteva calităţi însemnate, dar… am fost surprins să văd că ţi-ai construit şi tu unele calităţi poate mai insemnate… a fost o bucurie pentru mine să văd cum evoluezi… ai fost un inger ce pe pământ a adus multor suflete bucurie… da, ai fost pe placul meu, dar acum a venit vremea să fim din nou alături, aici, în casa ta… în casa noastră”

Singura propoziţie pe care am putut să o rostesc a fost: ”şi familia mea?”
-“Familia ta v-a fii bine, noi doi de aici o să avem grijă de asta, îţi promit,vom veghea în fiecare moment asupra lor şi nu vom lasă să se întâmple nimic rău dar eu am acum nevoie de tine aici”
Simţeam emoţii pe care nu le mai trăisem niciodată, mă simţeam uşurat, împlinit deşi ştiam că sunt… Doamne!!! Un cuvânt care altădată îmi dădea fiori… mort!!! Acum unde sunt fiorii? Dar vocea îmi raspunde…
-“Fiorii nu mai sunt, ai uitat ce spuneau slujitorii mei la fiecare slujbă? Că aici în casa noastră nu sunt suspine, nici durere, nici întristare?
Dar…
-“Da, o să îţi vezi familia pentru ultima dată ca şi om, ai să vezi, o sa fie mai frumos ca şi înger, ai să poţi face mai multe pentru ei, cu adevărat mai multe!!!”

Din nou durerea… era aşa de bine în alb… cei dragi mie plângeau, cu un efort am deschis ochii, i-am măsurat pe toţi, le-am sărutat cu imaginaţia pleoapele la toţi, i-am iubit pe toţi în acel moment… de ce plang? Dacă ar ştii ei numai… ce bine e în alb!!!
Încerc să le explic, încerc să le arăt că nu îi voi părăsi, ca voi fi mult mai aproape de ei decât am fost poate în toată existenţa mea, doar dumnezeu mi-a promis asta, şi dumnezeu se ţine de cuvânt… dar foarte repede îmi dau seama că încercările mele sunt inutile, nu cred că afişez nimic mai mult decât o faţă plină de durere… offff!!! Durerea asta!!!
Îi mai iubesc pe toţi încă o dată, îi mai strâng în braţe cu ochii minţii… sunt fericit… acum înţeleg totul… misiunea mea pe pământ s-a terminat acum urmează alta… acolo sus, în casa noastra… rămâneţi cu bine iubiţii mei… deacum încolo veţi vedea cât de mult vă iubesc, cu fiecare picur de rouă al dimineţii, cu fiecare rază de soare, cu fiecare apus al nopţii… în toate acestea voi fi eu, doar pentru voi… numai al vostru… trag aer în piept, mă mai uit încă o dată la ei şi… plec…
Din nou alb… e atât de linişte, dintr-o dată vocea de mai înainte îmi spune: ”vrei să-ţi aminteşti?”
-“Haide cu mine”

Ajung într-o sală plină de suflete îmbrăcate în alb… toţi cânta… zăresc rude, prieteni buni, cunoştiinţe… totul era bucurie, o bucurie fără de margini… apoi… ca o fereastră se deschide în faţa mea… vad oameni care plâng, simt suflete pline de durere, repede îmi dau seama că persoana din sicriu sunt eu… dacă ar ştii ei cât de fericit sunt acum… cât de bine este aici cu dumnezeul la care atât de mult m-am rugat… mi-am pus braţul asupra lor… oare or fi simţit atingerea mea pe sufletul lor? Oare or fi simţit cât de mult îi iubesc? Cred că da, şi ei mă iubesc pe mine… cu adevărat…

Aici se cântă, e veselie, e fericirea adevărata… îi văd pe cei dragi depăşind momentul morţii mele, îi vad evoluând, îi ajut atunci cand au nevoie, îi veghez noapte şi zi de aici din alb, îi iubesc pe zice trece tot mai mult… ei îmi dau putere…
În jurul meu este multă iubire… în fiecare zi trimit o părticică din ea familiei şi prietenilor mei… merită…cu toţii sunt oameni deosebiţi, cu care odată mă voi întâlni aici, în albul liniştitor… şi atunci vor înţelege de ce am plecat, şi tot atunci îşi vor da seama că nu m-au pierdut ci atunci au câştigat cea mai mare parte din mine… întreg sufletul meu.

Topice: Meditaţii | Comments Off on Povestea unui înger…

Comentarii închise.