Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Mănăstirea Dintr-un Lemn

de Chesarie Gheorghescu | Mai 27, 2008

SCURT ISTORIC

Biserica de lemnSituată la aproximativ 25 km sud de Râmnicu Vâlcea şi la 10 km nord de Băbeni, pe valea Otasăului, în comuna Frânceşti, separată prin dealurile vecine de mănăstirile Surpatele şi Govora, pitoreasca Mănăstire Dintr-un Lemn este o oaza de pace şi de bucurie spirituală pentru toţi aceia care zăbovesc mai mult la adăpostul zidurilor ei. Potrivit unei vechi tradiţii locale, Mănăstirea Dintr-un Lemn ar fi luat fiinţă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest loc a unei bisericuţe de lemn din materialul unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoana ce se păstrează azi în biserica de piatră din incinta de jos a mănăstirii. În baza acestei tradiţii aşezarea monahală de aici poartă numele de Mănăstirea Dintr-un Lemn.
Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile acestuia prin ţările Române, între anii 1653-1658. Paul de Alep scrie că un călugăr ar fi găsit o icoana a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. În acel moment el ar fi auzit o voce care îl îndemna: “Dorinţa mea este ca tu să zideşti aici, pentru mine, o mănăstire din acest copac”. Urmând îndemnul, pustnicul a ridicat pe acel loc o bisericuţă folosind numai lemnul acestui falnic arbore. Mitropolitul Ungrovlahiei Neofit
Cretanul, cercetând Mănăstirea Dintr-Un Lemn la 29 iulie 1745, scria la rândul său: “Un cioban cu numele de Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577), a visat Icoana Maicii Domnului, despre care aminteşte Paul de Alep, şi, tăind stejarul în care a gasit icoana, a făcut din lemnul lui o bisericuţă, numita din această pricină Mănăstirea Dintr-un Lemn”. Cam acelaşi lucru afirmă în 1842 şi poetul Grigore Alexandrescu.
Dupa cum se vede, tradiţia cu privire la întemeierea primei aşezări monahale la Mănăstirea Dintr-un Lemn nu are nici o legătură cu faimoasa nuvela istorica a lui Alexandru Odobescu “Doamna Chiajna” în care autorul a pus legenda Mănăstirii Dintr-un Lemn în legătură cu luptele pentru domnie dintre partida boierilor olteni din a doua jumatate a secolului al XVI-lea şi urmaşii lui Mircea Ciobanul (+1559). “Doamna Chiajna” are meritul de a scoate în evidenţă patriotismul nobililor pământeni, boierii Socoleşti care luptau împotriva abuzurilor turcilor şi grecilor în ţările române. Existenţa stejarilor seculari precum şi a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn se constituie azi în probe de necontestat pentru adevărurile consacrate în legendă. Întemeierea schitului este datorată, aşadar, unui pustnic râvnitor a sluji pe Dumnezeu cu credinţă şi totală dăruire aşa cum numai marii dăruiţi au facut-o totdeauna pentru Biserică şi pentru Neamul lor.
IntrareaViaţa monahală la români a avut şi are temeiuri sănătoase şi profund religioase. Mănăstirile n-au luat fiinţă pentru a adăposti, aşa cum se întâmpla în nuvela lui Odobescu, pe cei care au suportat decepţii personale, pe cei care neîmplinirea i-ar fi îndemnat să se retragă la umbra unor schituri. Aceasta este o imagine elementara construită de cei care nu cunosc spiritul ortodoxiei creştine şi nici rostul suprem al acestui mod de viaşă. Existenţa monahală are temeiuri biblice şi patristice milenare, şi, prin urmare, călugarii şi călugariţele care se consacră acestei vieţi sunt conştienţi de vocaţia lor şi se luptă cu ei înşişi şi cu toate încercările căutând să răspundă, printr-o viaţă sfântă, sfâtului Domnului din Evanghelie (Matei 19, 27-29, Luca 18, 29-30) şi îndemnului Apostolului Pavel adresat fecioarelor din Corint (I Cor. cap.7).
Construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilităţile, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuţa de lemn este lucrată din bârne groase încheiate în coadă de rândunică, are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decrosată, cu o lungime totală de 13 m, pe o lăţime de 5,50 m şi e înaltă de aproximativ 4 m, este înconjurată la exterior de un brâu în torsada săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă. Această mică biserică este o mărturie de necontestat a spiritului religios propriu oamenilor din această zona a Olteniei. Ea adaugă pitorescului locului un element în plus: fără această bijuterie în lemn, lucrată de meşterii ţărani, peisajul şi cei cinci stejari seculari de la Mănăstirea Dintr-un Lemn ar fi, fără îndoială, lipsit de farmec. Iconostasul sculptat în lemn de tei, în 1814, este o veritabilă opera de artă ca şi multe din icoanele de lemn, adevărate giuvaeruri care împodobesc bisericuâa în interior. Abia întrezărite la lumina străvezie a unei candele sau lumânări plapande ele confera carate unice atmsoferei de linişte care stăpâneşte aici. Rugăciunile se înalţă către cer în măreaţa lor simplitate iar în suflet se naşte un sentiment de recunoştinţă, de veneraţie pentru “Ctitorii, monahiile şi surorile sfânt locaşului acestuia, care odihnesc aici şi pretutindenea – dar şi pentru călugariţele şi ostenitoarele de azi din mănăstire, care asemenea fecioarelor înţelepte slujesc şi ele în preajma Sfântului Altar cu întreaga lor fiinţă pentru înălţarea Neamului Românesc şi pentru a-şi păstra viaţa lor curată aşa cum e flacăra candelelor aprinse pentru întâmpinarea Marelui HRISTOS (Matei 25,1-13)”. ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI de care este legată existenţa acestui sfânt aşezământ monahal, este păstrată cu multă veneraţie în biserica mare din incinta principală. Ea reprezintă cel mai de pret obiect istoric şi de arta al Mănăstirii Dintr-un Lemn. Înaltă de 1,50 m, lată de 1,10 m şi având, aşadar, dimensiuni impresionante şi o înfăţişare foarte veche, această icoană a trezit curiozitatea unor renumiţi cercetători de arta bisericească. În anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strasbourg, vizitând mănăstirea Dintr-un Lemn, a studiat icoana şi a identificat-o ca fiind pictată în secolul al IV-lea la mănăstirea Theothokos din Grecia după un model despre care s-a spus că ar fi aparţinut Apostolului Luca. Tradiţia spune ca în lume se mai păstrează astazi 3 exemplare asemanatoare celei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Profesorul I. D. Ştefanescu afirmă ca icoana a fost zugravită abia în a II-a jumatate a secolului al XVI-lea. După părerea altor specialişti mai apropiaţi de noi, ca A. M. Muzicescu, icoana ar fi fost lucrată înainte de anul 1453, la Bizanţ sau Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi. Părerea din urmă pare a fi plauzibilă, dar modul în care icoana a ajuns la noi rămâne încă în umbră. Dacă luaă în calcul strânsele legături existente de-a lungul secolelor între ţările Române şi Constantinopol sau Muntele Athos, putem imagina itinerarul acestei icoane care a fost purtată în spaţiu şi timp spre a oferi ani în şir binefacerile ei credincioşilor de la nord de Dunăre. Icoana de la Mănăstirea Dintr-unn Lemn ar fi putut fi adusă de un călugăr sau de vreun credincios care, stabilindu-se în pădurile seculare de aici, a ridicat şi primul dintre schiturile consemnate de legendă. Ea a fost pastrată cu cinste pentru că aureola ei de obiect unic, miraculos şi sfânt a fost continuu potenţată de evlavia pe care numai spiritul profund ortodox i-o putea conferi. Şi, desigur, convingerea că este o copie a celei mai vechi imagini a Maicii Domnului zugravită de Luca.

BISERICA DE PIATRA SI CHILIILE

Biserica de piatră - pridvorulChiliiÎnceputurile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate, aşa cum am văzut, de unele tradiţii sau legende care, fără îndoială, conservă o bună parte de adevăr istoric. Mănăstirea Dintr-un Lemn nu este amintită însă în cronicile româneşti până în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Primul document în care apare numele aşezământului monahal de aici poartă data de 20 aprilie 1635. (Arh. Florica Dumitriu: Mănăstirea Dintr-un Lemn, Editura Meridiane, Bucuresti 1968, pagina 3). Într-o altă mărturie, scrisă la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab spune că a zidit mănăstirea “de iznoava de intemei”. El o inşiră printre mănăstirile pe care le-a ctitorit (Arnota, Căldăruşani, Brâncoveni etc.). Pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale, care datează din anul 1715, scrisă la porunca lui Ştefan Cantacuzino (1714-1716), confirmă cele aflate în documentul din 1640 şi anume: faptul că biserica de zid a fost construită de Matei Basarab şi restaurată de Ştefan Cantacuzino (1715). De fapt şi în Pomelnicul Mănăstirii, scris de Dionisie Eclesiarhul Mitropoliei din Bucureşti la anul 1804, după cel din 1715, la fila nr. 6 arată că: “Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul prea sfintei noastre născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioarei Marii, iaste zidită şi înălţată din temelie de răposatul întru fericire, maria sa, bunul creştinul domnu lo Matei Basarab Voevod.” (Pr. D. Balaşa, Pomelnicul Sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn, în Revista Mitropolia Olteniei, nr. 4-5, 1956, p. 260). Tot cu Matei Basarab începe şi Pomelnicul mănăstirii din anul 1845, scris de Gheorghe – Gherontie de la Hurezi (+1863), document care se păstrează în original în colecţia mănăstirii.
dintr-unlemn12.gifdintr-unlemn11.gifCu toate acestea, Paul de Alep, care vizitează mănăstirea, după cum am consemnat mai sus, în decursul anilor 1653-1658, deci la aproximativ 20 de ani după întemeierea bisericii de piatră, adaugă la cele conservate de tradiţia locală şi de documentele scrise până atunci, că Mănăstirea Dintr-un Lemn este ctitoria unui mare boier şi spătar, contemporan cu Matei Basarab, “Un mare dregător, spune el, pasionat să clădească biserici şi mănăstiri, dintre care (pe) unele le-a clădit el însuşi”, (pe) altele le are moştenire de la strămoşii săi: cea dintâi mănăstire (a acestui dregător) este Bistriţa, apoi Mănăstirea Dintr-un Lemn, de maici, Mănăstirea Arnota, Gura Motrului (zidită de el) şi Mănăstirea Brâncoveni. Toate mănăstirile care au fost zidite de Matei Basarab le-a luat pe seama sa, fiindu-i ruda cea mai apropiată, el se ocupa acum de administrarea lor” (Vezi: “Călătoriile patriarhului Macarie în ţările Române” 1653-1658, Bucureşti, 1990, p. 198).
Uşile împărăteştiLa cele afirmate de Paul de Alep şi în baza unor documente mai recente, Radu Creţeanu afirma că: “autorul celei de a doua etape constructive a Mănăstirii Dintr-un Lemn (deci a complexului edificiilor din piatră), din care face parte în primul rând biserica de zid, nu poate fi altul decât însuşi Preda Brâncoveanu, fost mare spătar, mare clucer, mare vornic, viitor mare ban, cel mai mare boier al vremii sale” (vezi Radu Creţeanu, Mănăstirea Dintr-un Lemn) Editura Meridiane, 1966, p.9.
Faptul că unele documente afirmă că Matei Basarab este ctitorul bisericii de piatră, iar altele îl prezintă pe Preda Brâncoveanu nu trebuie să-l deruteze pe cercetător. Este foarte probabil ca la construcţia acestei mănăstiri să fi contribuit – ca şi în cazul altor edificii similare – atât Voievodul cât şi ruda sa, marele boier Preda Brâncoveanu. Acest fapt era confirmat şi de inscripţiile de pe tablourile ctitorilor din pronaosul bisericii de piatră, care azi nu mai există, fiind înlăturate cu ocazia restaurării din 1926-1936. Pe aceste portrete votive scria: “Fondatorul Matei Voevod-Basarab şi soţia sa Doamna Elena, Preda vel vornic-Brâncoveanu cu Doamna Păuna, Şerban Cantacuzino cu Doamna Maria, Constantin Brâncoveanu, Papa postelnic, Elisabeta schimonahia Brâncoveanca”. Biserica de zid, în forma ei actuală, prezintă, în linii generale, arhitectura lui Matei Basarab. Privită sub aspect arhitectural, biserica de zid este trilobată (triconca), cu altar octogonal, iar pronaosul se termină cu un pridvor pe stâlpi.
“Masa tăcerii?”Un brâu de cărămidă în dinţi de fierăstrău şi altul simplu – suprapus despart biserica, la exterior, în două registre succesive. În timpanul acestor arcaturi se pot observa mici rozete în culori (acum foarte şterse) imitând probabil frumoasele ornamente exterioare de la Cozia şi Curtea de Argeş. Cornişa bisericii este de cărămidă, în culori galben, verde şi cărămiziu. Pridvorul, cu coloanele de piatră, cu baze şi capitele simple “s-a terminat (cum glăsuieşte o inscripţie aflată în latura de nord a pridvorului, pe un stâlp) în luna octombrie în zilele prea luminatului Io Şerban Voevod, de Constantinos Ioan, Ioan, zugravi, anul 1684”. Din pictura originală şi cea din anul 1684 nu se mai păstrează decât chipul Maicii Domnului din timpanul intrării în pronaos, desupra pisaniei. Pictura actuală este ea din 1715, dar foarte deteriorată. În pronaos şi pridvor pictura a fost restaurată în anul 1841, pierzând mult din valoarea artistică originală. Icoana Sfintei Fecioare de care este legat trecutul mănăstirii se păstrează in catapeteasma bisericii de piatră. Ea a fost îmbrăcată cu argint de argintarul Blom în anul 1812, la dorinţa lui Radu Golescu care a suportat şi cheltuiala pentru această lucrare. Cele două policandre de la Şerban Cantacuzino şi Doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărăteşti, celelalte din catapeteasmă şi alte 36 de icoane mai mici (praznice) zugrăvite în anii 1839 – 1840 de Gheorghe-Gherontie de la Hurezi reprezintă în mare tezaurul de artă care împodobeşte această biserică a mănăstirii. În anul 1715, Ştefan Cantacuzino restaurează în întregime clopotniţa mănăstirii, situată la intrare în incinta principală (asemănătoare cu cea de la Hurezi) şi Casa Domnească (stăreţia) de la nord, cu frumosul foişor pe stâlpi de piatră în stil brâncovenesc şi pictură de tradiţie bizantină. Astăzi casa Domnească se află în plin proces de restaurare generală. Importante sume de bani au fost puse la dispoziţie, în vederea finalizării lucrărilor, de instituţii guvernamentale. La început chiliile înconjurau biserica din toate părţile. Cu timpul ele s-au deteriorat şi s-au făcut multe modificări. După toate probabilităţile, cel puţin temeliile locuinţelor actuale din incinta bisericii aparţin epocii lui Matei Basarab şi Ştefan Cantacuzino. Prin urmare, Matei Basarab, Şerban şi Ştefan Cantacuzino, Arhimandriul Ioan, stareţul Hurezului şi omul de încredere al Brâncovenilor, Stareţa Platonida, Arhimsmdritul Hrizant de la Hurezi, Maica Stareţă Paisia Vasilescu şi generalul Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului şi Marinei în 3 guverne de dinainte de 1940 (+1981), dar şi numeroşi ajutători anonimi, precum şi smeritele monahii şi surori adormite întru Domnul, care s-au străduit în decursul istoriei să întreţină în bune condiţiuni această sfântă aşezare monahală, pot fi socotiţi pe drept cuvânt “ctitori şi binefacatori ai sfânt locaşului acestuia”. În comparaţie cu numeroasele edificii religioase ridicate de Ştefan cel Mare şi Sfânt în Moldova, sau de Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu cel Sfânt în Muntenia, bisericile şi mănăstirile rămase de la Matei Basarab sunt mai simple. Stilul acestor aşezăminte este, poate, modest, mai apropiat de cel popular şi de aceea mai uşor de înţeles. Se urmărea îndeosebi utilul, şi nu grandiosul. Armonia proporţiilor şi decorul îngrijit le conferă însă monumentalitate şi frumuseţe. Aceste caracteristici le întâlnim, evident, şi la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Aşezarea a fost de la început şi este până azi mănăstire de călugariţe. După restaurarea din 1938-1940 făcută de ministrul Aerului şi Marinei, acest ansablu monahal, consacrat sărbătorii Nasterii Maicii Domnului, a devenit în mod simbolic şi Altar de închinare pentru aviatori şi marinari. După marele eveniment istoric din viaţa Poporului Român ce a avut loc în decembrie 1989, conducerea actuală a mănăstirii in frunte cu monahia Emanuela Oprea stareţa acestui sfânt aşezământ, face eforturi mari pentru prezentarea ctitoriei de la Dintr-un Lemn potrivit cu cerinţele de libertate actuale ale credincioşilor care cercetează această mănăstire şi pentru a o transmite în condiţii corespunzătoare generaţiilor viitoare. În această activitate spirituală, dar îndeosebi administrativ-organizatorică, care se continuă cu mult avânt şi generozitate, conducerea mănăstirii noastre este încurajată şi susţinută pe toate planurile şi în primul rând pe plan economic de P. S. GHERASIM al Eparhiei Râmnicului precum şi de generosul, patriotul şi devotatul român şi fiu al bisericii străbune domnul Mugur Isărescu Guvernatorul Băncii Naţionale Române şi de domnul Ion Horea Horăscu din comuna Prundeni -Vâlcea. În toate îndeletnicirile şi eforturile depuse zilnic la altarul Sfânt de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, Maica Stareţă Emanuela Oprea este ajutată în acelaşi timp de preoţii deserviţi (Protosinghel Gherontie Baln şi Arhimandrit Chesarie Gheorghescu) şi de toate monahiile şi surorile sfântului locaş care şi-au închinat viaţa în slujba bisericii şi neamului românesc. Mănăstirea Dintr-un Lemn este o mărturie istorică şi de artă ce face parte integrantă din tezaurul cultural al poporului nostru. Veniţi deci cu totii să ne închinăm la acest Altar, să-l preţuim şi, prin ofranda noastră, să-l păstrăm pentru generaţiile viitoare, aşa cum au făcut-o, în veac, şi străbunii noştri.

Topice: Descrieri | Comments Off on Mănăstirea Dintr-un Lemn

Comentarii închise.