Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

de Cezar Vasiliu | Mai 21, 2008

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, ca şi cea Romano-Catolică, prăznuieste la 21 Mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei “întocmai cu Apostolii”.

Viata Sfântului Împărat Constantin, ca şi a maicii sale, Elena, ne apare pilduitoare şi frumoasă, fiind împaratul care a dat libertate creştinismului, prin cunoscutul Edict dela Milan din anul 313.

Născut din părinti evlavioşi, împăratul Constantiu Chlor şi Elena, Sfântul Constantin cel Mare a fost un om providenţial pentru Biserica creştină, mai ales după anul 312, când – în timpul luptei cu Maxenţiu – s-a produs convertirea sa. Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirma că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 Octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit labarum.

Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldaţi, contra celei lui Maxenţiu, de 150.00 de soldaţi, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei convingeri a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrat până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta “instinctu divinitatis” (prin inspiraţie divină). Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor.

În Ianuarie 313, împaratul Constantin cel Mare dă Edictul de la Milan, numit atunci Mediolanum, prin care creştinismul devine “religio licita”, adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a creştinismului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat – cum greşit se afirmă uneori, acest lucru făcându-l mai târziu împaratul Teodosie cel Mare, în anul 380.

Politica religioasă a împaratului Constantin cel Mare a fost marcata de câteva evenimente deosebite: Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea Sinodului I Ecumenic din 325, alegerea unei noi capitale în 330 etc. Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creştinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştine, scuteste pe preoţii de obligaţia funcţiilor municipale şi le acordă subvenţii. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creştin (răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roşu). Îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşureaza eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul.

Împaratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de repaus în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, când soldaţii asistau la slujbe. Înca din anul 317 a început să bată monedă cu monogramul crestin. Împaratul şi familia sa au ajutat moral şi material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc.

Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie, care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influenţa Sf. Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul Credinţei sau Crezul). Acelaşi Sinod a stabilit data Sfintelor Paşti – în prima duminică după lună plină a echinocţiului de primăvară – şi a dat 20 de canoane bisericeşti. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învăţat despre modestia şi credinţa minunată a Sfântului Spiridon, despre puterea rugăciunii şi adâncimea evlaviei Sfântului Alexandru şi despre bărbăţia evanghelică a Sfântului Nicolae, ierarhul neînfricat din Mira Lichia.

Împăratul Constantin cel Mare a trimis solie sfântă, în frunte cu Sfânta Elena, mama sa, la Ierusalim, care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Cu osteneală şi rugaciune fierbinte, Sfânta Elena a reuşit să afle Sfânta Cruce, înălţată de Episcopul cetăţii, Macarie I, la 14 Septembrie 326, în faţa mulţimii credincioşilor.

Împăratul Constantin cel Mare a hotărât să zidească o nouă capitală, Constantinopolul sau oraşul lui Constantin, inaugurată la 11 Mai 330. Din fostul Bizanţ, Constantin face o capitală de imperiu creştin, cu biserici minunate – ca aceea a Sfinţilor Apostoli – oraş strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit “Roma cea nouă”, umbrind Roma antică. Mai mult, episcopul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al Sinodului II Ecumenic din 381 şi prin canonul 28 al Sinodului IV ecumenic din 451.

Politica religioasă a lui Constantin cel Mare a avut şi unele urmări defavorabile Bisericii: amestecul împăraţilor în chestiuni religioase, susţinerea de către aceştia a unor erezii (arianismul, monofizismul etc.), pătrunderea în creştinism a unor oameni care practicau superstiţii etc.

Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordată creştinismului a făcut din minoritatea prigonită instituţia cea mai de seamă în imperiu şi a asigurat unitatea Bisericii creştine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s-a proclamat divinitatea Mântuitorului, iar Osiu de Cordoba rosti pentru prima oara Crezul formulat de cei 318 părinţi sinodali, marele Constantin spuse “Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevarul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi.” Era un mare moment din istoria Bisericii şi a mântuirii. Duhul Sfânt lucra în Biserica, iar Biserica lui Hristos îşi afirma unitatea. I s-a reproşat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morţii şi că a păstrat titlul de “pontifex maximus”.  Adevărat, dar în primele veacuri ale creştinismului mulţi catehumeni amânau botezul cu anii, iar dacă ar fi renunţat la titlul mai sus numit îşi ridica un rival puternic şi pagân, care ar fi încercat să restabilească vechea religie a zeilor păgâni.

Primul împărat creştin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lungă, de peste 30 de ani (306-337), în care s-a dovedit un om de mare voinţă, un înţelept, un strateg, făcând Bisericii cel mai mare serviciu – dându-i libertatea după lunga perioada de persecuţii care au tulburat-o, de la Nero până la Diocleţiu. Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 Mai 337, şi a fost îmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Pentru meritele şi serviciile aduse creştinismului, Biserica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul sfinţilor, împreună cu mama sa, Elena, şi numindu-l “cel întocmai cu Apostolii”, dăruindu-i cununa de Apostol ca oarecând lui Pavel pe drumul Damascului, înzestrându-l cu înţelepciunea lui Solomon şi cu blândeţea lui David.

În această sfântă zi să cântam împreună cu Biserica Ortodoxa “Chipul Crucii Tale pe cer vazându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni primind, cel între apostoli, apostolul Tău, Doamne, împărătească cetate în mâinile Tale o au pus. Pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, unule Iubitorule de oameni (troparul zilei).

Topice: Studii | Comments Off on Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Comentarii închise.