Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Blestem strãbun

de Virgil Ciuca | Iunie 20, 2008

M-am aruncat cu teamă în ape-nvolburate,
În apa argintie curgând spre infinit,
Sunt martorul de vremuri stranii şi agitate,
Pe drumul pribegiei, un drum fără sfârşit.

M-am avântat de tânăr în lupta pentru viaţă,
În lupta ce te duce spre lauri sau la cruci,
Roiesc încă în juru-mi cete de eunuci,
Pândind moment prielnic să mă ucidă-n ceaţă.

Nu m-am rugat la nimeni, n-am cerşit echitate,
Pe frunte port pecetea blestemului străbun
Să nu mă plec în faţa puterii-unui nebun,
Chiar dacă silnicia ‘naintea mea s-abate!

Ostracizat amarnic aleas-am pribegia,
În lacrimi şi speranţă mi-am ostoit durerea,
N-am acceptat vreodată trădarea şi-mpilarea,
Poruncii de străin nu mi-am plecat privirea.

Când clopotul dreptăţii din timp în timp va bate,
Mulţimile se roagă pentru egalitate,
Dar în zadar aşteaptă cu ochii aţintiţi,
Căci cei ce-mpart dreptatea de mult nu mai sunt sfinţi.

Mulţime, n-ai de-ales, la luptă deci porneşte!
Curaj! Ridică-ţi glasul şi braţu-ţi întăreşte,
Dreptatea nu e darul pe care să-l cerşeşti!
Loveşte fără milă, trădarea s-o plăteşti!

*

Fii fără grijă soră de ţară şi credinţă,
Nu voi cădea vreodată la tocmã cu tiranii,
Nu-mi voi pleca grumazul sub jug de umilinţă,
Mai bine suporta-voi restriştea ca şoimanii.

Când voi sfârşi sub lancea neiertătoarei morţi,
Frumoasele pădurii vor plânge pe la porţi.

New York, 4 iunie, 2003

Topice: Poezii | Comments Off on Blestem strãbun

Comentarii închise.