Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Scientologia: religie sau ştiinţă?

de Radu Mureşan | Iunie 11, 2008

Cu câtva timp în urmă, atenţia mi-a fost atrasă de mai multe broşuri, publicate la Los Angeles (USA) de Freedom Publishing, în care cercetători recunoscuţi în domeniul istoriei religiilor, al sociologiei şi studiului comparativ al religiilor se pronunţau în legătură cu caracterul religios al scientologiei. Cele 17 rapoarte pe care le-am parcurs sunt elaborate după acelaşi tipic: autorul îşi prezintă titlurile academice şi opera, la începutul sau la sfîrşitul studiului, invocă definiţiile sociologice clasice ale religiei şi arată apoi că scientologia are acele caracteristici care îi permit să fie recunoscută ca religie: o doctrină (credinţa într-o Fiinţă Supremă, credinţa în nemurirea sufletului şi în reîncarnare; credinţa în necesitatea unei vieţi spirituale şi a îmbunătăţirii acesteia); un cult care celebrează marile evenimente din viaţa omului (naşterea, căsătoria, moartea); o instituţie ierarhizată care se conduce după un cod etic.
Este îndeobşte cunoscut faptul că grupurile religioase se servesc uneori de cercetători şi specialişti consacraţi pentru a conferi un plus de legitimitate credinţelor şi practicilor lor, mai ales dacă este vorba de grupuri controversate, iar scientologia nu face excepţie. Studiile pe care le-am invocat sunt, fără îndoială, doar o parte a rapoartelor care au fost elaborate la cererea „Bisericii scientologice”, aşa cum recunosc majoritatea autorilor, iar alţii o admit în mod implicit.
Autorii nu se limitează la aprecieri ştiinţifice, ci folosesc concluziile studiilor lor pentru a promova cauza scientologiei în societatea contemporană. Mai mult chiar, expunerile lor devin pe alocuri apologetice, atunci când se invocă pretinse asemănări între scientologie şi creştinism sau religiile tradiţionale orientale. Astfel, se arată că toate religiile, inclusiv creştinismul, şi-au cristalizat doctrina şi practicile după o perioadă lungă de timp şi că ar fi nedrept să pretindem scientologiei să aibă trăsăturile unei religii imediat după naşterea sa, că ar exista asemănări între crezul de la Niceea şi cel al „Bisericii scientologice” sau că se poate face o paralelă între practica numită „auditing” şi Sfintele Taine, în special Taina Sfintei Spovedanii şi Sfânta Euharistie.
Scientologia nu constituie încă un subiect care preocupă literatura teologică, psihologică sau sociologică din România, deşi lucrările lui La Fayette Ron Hubbard, fondatorul mişcării, au început să fie traduse în română, iar „Biserica scientologică” şi-a deschis propriile centre la Bucureşti, Odorheiu Secuiesc şi Iaşi. Studiile referitoare la „Biserica scientologică” sunt, în marea lor majoritate, prezentări sumare, incluse în lucrările generale despre noile mişcări religioase apărute în România după 1990. O excepţie fericită o constituie prezentarea Pr. prof. dr. Nicolae Achimescu în lucrarea Noile Mişcări Religioase (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002, pp. 201-229), structurată în patru părţi: istoricul şi organizarea scientologiei, doctrina, metode şi practici şi o evaluare din perspectivă ortodoxă.
Studiul de faţă nu îşi propune să fie nici apologetic, nici polemic, ci doreşte să prezinte noi elemente legate de istoria, sistemul de credinţe, ritualurile, structura organizaţională, profilul adepţilor „Bisericii scientologice” şi, nu în ultimul rând, să arate poziţia controversată a acesteia în cadrul Noilor Mişcări Religioase contemporane.
La Fayette Ron Hubbard şi originile scientologiei
„Biserica scientologică” a fost fondată de La Fayette Ronald Hubbard (1911-1986), născut la Tilden, în Nebraska. Biografia sa oficială îl prezintă ca explorator, scriitor de science fiction, pilot, fotograf, horticultor, artist şi marinar, şi enumerarea ar putea continua. Încă din adolescenţă, Hubbard fusese fascinat de psihanaliza lui Freud, de filosofia orientală şi de studierea vechilor culturi. Datorită faptului că tatăl său era militar al armatei americane, el susţine că a avut posibilitatea să călătorească în locuri exotice şi îndepărtate ca Java, India, Filipine, Japonia sau China şi să se familiarizeze cu cultura acelor popoare şi civilizaţii. În anul 1930 a început să studieze ştiinţele Matematicii şi Fizicii la George Washington University, fără să obţină vreun grad academic. În anii celui de-al doilea război mondial a servit în marina Statelor Unite şi a fost rănit.
Există însă multe inadvertenţe între aceste date oficiale şi cele rezultate din analiza critică a surselor. Ele se referă la pretinsele studii universitare ale lui Lafayette Ron Hubbard, la călătoriile sale exotice şi mai cu seamă la legăturile sale cu neosatanismul şi Francmasoneria. Imediat după război, Hubbard a intrat în contact cu ideile promovate de Ordo Templi Orientis (OTO), o organizaţie secretă fondată la începutul sec. al XX-lea de francmasonul german Karl Gellner, al cărei motto era „Lege înseamnă să faci ceea ce doreşti!”, apoi a aderat la Ordinul iniţiatic Eckankar, de tradiţie tibetană. După război, Hubbard a legat o prietenie trainică cu John Campbell, redactorul unei reviste foarte populare, Astounding Science Fiction. Pe baza cunoştinţelor sumare dobândite în anii studenţiei, în special de fizică nucleară, el a dezvoltat o teorie centrată pe puterea minţii umane. Hubbard susţine că această teorie şi tehnică şi-a aplicat-o lui prima dată şi că l-a ajutat în mod miraculos să-şi vindece „grava invaliditate” pe care pretindea că a dobândit-o în război (orbire şi paralizie). Iniţial, el a încercat să sensibilizeze lumea ştiinţifică arătând importanţa descoperirilor sale, însă articolele trimise la periodice prestigioase ca Journal of the American Medical Association sau American Journal of Psychiatry nu au fost acceptate.
Campbell, impresionat de ideile lui Hubbard, i-a permis acestuia să-şi prezinte teoriile şi aplicabilitatea lor practică în paginile revistei sale. Primul articolul a apărut în numărul din mai 1950 al Astounding Science Fiction şi a stat la baza cărţii lui Hubbard, Dianetics: The Modern Science of the Mental Health (Dianetica: Ştiinţa Modernă a Sănătăţii Mentale), care a devenit un best-seller în Statele Unite. La sfârşitul anului 1952, Hubbard a putut să pună bazele unei fundaţii (Hubbard Dianetic Research Foundation) care să suscite interesul publicului pentru noua sa teorie.
În anul 1954 s-a născut scientologia, separată de Dianetică, care se ocupa nu numai cu studiul minţii, dar şi cu natura spirituală a omului. Primul centru scientologic a funcţionat în Marea Britanie până în anul 1968, când lui Hubbard şi adepţilor lui le-a fost interzis accesul în această ţară şi în toate teritoriile Coroanei britanice. Încă din 1966, Hubbard demisionase din funcţia de director executiv al „Bisericii scientologice” pentru a se dedica „găsirii unor nivele mai înalte de spiritualitate”. El a format ceea ce s-a numit Sea Organization, care, asemenea frăţiilor din alte religii, era formată dintr-un grup de membri complet devotaţi „Bisericii scientologice”. Din 1975, coordonarea activităţilor „Bisericii scientologice” se face din Clearwater-Florida, sediul Flag Service Organization, care furnizează auditing avansat în mai multe limbi şi o instruire (training) la cel mai înalt nivel. Hubbard s-a retras din viaţa publică în anii ’80 şi a rămas în umbra mişcării pe care a fondat-o, până la moartea sa (1986). Alături de Flag Service Organization, managementul „Bisericii scientologice” este asigurat din centrul de la Los Angeles, prin intermediul unui colegiu format din 12 membri, numiţi senior executive officers.
În ceea ce priveşte numărul de adepţi, există mari diferenţe între cifrele avansate de scientologi în lucrările lor apologetice şi cele consemnate în lucrările critice. „Biserica scientologică” pretinde că are 8 mil. de membri, însă această cifră nu reprezintă numărul exact de adepţi, ci probabil totalitatea celor care, fără să fie adepţi ai mişcării, au participat la cursurile organizate de aceasta în cadrul firmelor sau corporaţiilor în care lucrează, s-au interesat de publicaţiile scientologice sau au participat la conferinţe sponsorizate de această „Biserică”. Statisticile elaborate an de an la nivel mondial arată că în realitate nu poate fi vorba de mai mult de 750.000 de membri activi.
Dianetica şi scientologia
Hubbard acorda o importanţă deosebită puterii minţii umane (mind). El susţinea că mintea este structurată pe trei nivele: somatic, analitic, reactiv. Mintea somatică este cea care reglează toate mecanismele de bază care susţin viaţa organismului. Mintea analitică este sediul inteligenţei şi de aceea este infailibilă. Ea lucrează cu percepţii, cu imaginaţia şi cu o „bancă de date” standard. Mintea analitică primeşte, de la naştere şi până la moarte, informaţiile transmise de simţuri (senzoriale), pe care ea le arhivează şi le aranjează în diverse fişiere. Mintea analitică, aşa cum o defineşte Hubbard, este asemenea unui procesor infailibil care nu provoacă nicio dezordine psihică şi fizică. În perioadele de stress, mintea analitică devine inoperantă şi cea care câştigă preponderenţă este mintea reactivă. Aceasta este răspunzătoare pentru rememorarea evenimentelor traumatice din trecut, numite „engrame” (engrams). În momentul în care acestea apar în mintea reactivă, ele fac ca o persoană să răspundă într-o manieră emoţională şi iraţională la orice produce o asociere cu acele experienţe traumatice (sunete, mirosuri, senzaţii tactile etc). Ele inhibă exprimarea liberă a potenţialului unui adult şi sunt analoage cu „dorinţele reprimate” ale lui Freud sau cu „complexele” lui Jung. Ele împiedică indivizii să se adapteze lumii din jurul lor într-o manieră proprie şi naturală. Conform terminologiei folosite de Hubbard, subiectul este „aberat”.
Engramele sunt răspunzătoare pentru toate tulburările psiho-somatice din organism, iar în cazuri extreme predispun la boală, o declanşează şi o întreţin. Ele nu numai că slăbesc organismul, dar se perpetuează prin procesul de diviziune celulară. De aceea, ele trebuie şterse, curăţate, pentru ca individul să ajungă la starea de clear (clar, luminat):

„Clear-ul este ţelul terapiei dianetice… Orice persoană poate fi adusă la starea de clear, în afară de cazul unui nefericit căruia i-a fost îndepărtată o mare parte din creier sau s-a născut cu o structură nervoasă grav deformată. Raţionalitatea, aşa cum este ea opusă aberaţiei, poate fi studiată numai la o persoană adusă la starea de clear”.

Trecerea de la dianetică la scientologie s-a făcut relativ repede, între 1952 şi 1954, şi nu este străină de ostilitatea cu care mediile ştiinţific şi medical au primit teoria lui Hubbard. După ce Hubbard Dianetic Research Foundation a dat faliment, el a înfiinţat Hubbard Association of Scientology în Poenix, Arizona, iar în 1954 a deschis prima „Biserică scientologică”. În broşura What is Scientology? întâlnim următoarea definiţie: „Scientologia este studiul… cunoştinţelor despre om şi despre viaţă, lucru vital pentru fiecare persoană, dacă ea doreşte să fie fericită şi împlinită… Aplicarea principiilor scientologiei poate îmbunătăţi încrederea unei persoane, inteligenţa, abilităţile sale…”. Acest lucru poate fi obţinut fie căutând rădăcinile tulburărilor din vieţile anterioare, fie făcând adeptul să iasă din propriul corp pentru a-i arăta că este o fiinţă mai presus de timp, spaţiu, materie, energie.
Marea „descoperire” a scientologiei este că toate fiinţele umane sunt de fapt tetani nemuritori şi că deţin un potenţial creativ infinit. Tetanii nu sunt o parte a universului fizic, format din energie, spaţiu, timp, dar au posibilitatea să-l controleze. Ei sunt fiinţe nemateriale, care existau înainte de naşterea universului, nemuritoare şi capabile să creeze orice lucru. Pentru a se distra, aceste fiinţe au decis să creeze universul şi, asemenea zeilor greci, s-au amestecat apoi cu oamenii. În acest proces de experimentare a omenescului, ei au pierdut contactul cu originile lor şi au rămas în corpurile persoanelor muritoare ca într-o capcană. Apoi s-au mutat dintr-un corp în altul, trecând prin vieţi succesive fără să-şi amintească starea lor originară. Din cauza acestei amnezii, tetanii au ajuns să accepte iluzia că nu sunt altceva decât corpuri fizice.
Astfel, diferenţa dintre dianetică şi scientologie apare mai clar. Prima este o psihoterapie prin intermediul căreia un individ poate ajunge la starea de clear. A doua depăşeşte această viaţă, pentru a restitui adeptului puterea, libertatea şi creativitatea tetanului care-l locuieşte. Se ştie că science-fiction-ul a fost şi continuă să fie un teren preferat de grupurile religioase post-moderne. Părintele prof. dr. Nicolae Achimescu remarca faptul că, pentru mulţi, învăţătura lui Hubbard este „o iluzie izvorâtă dintr-o lume a science fiction-ului, mai ales datorită faptului că doctrina promovată de ea este opera unui autor de science fiction”.
Scientologia învaţă de asemenea că universul este pus în mişcare de impulsul supravieţuirii, care favorizează tenacitatea individului în viaţă. El nu este altceva decît aptitudinea unei persoane, a unui grup, a unei rase de a rezolva problemele legate de supravieţuire. Impulsul supravieţuirii la un om normal, „neaberat” se poate vedea, susţin scientologii, pe opt paliere sau niveluri, aşa numitele „dinamici de supravieţuire”, din care primele patru se raportează la dianetică, în timp ce celelalte au fost adăugate după 1950 şi ţin de scientologie. În primul rând este vorba de dinamica de sine, acel impuls de a supravieţui ca individ, de a căuta plăcerea şi a evita durerea. Ea se referă la alimentaţie, îmbrăcăminte, ambiţii personale etc. În al doilea rând, dinamica de sex este cea care asigură procreaţia; urmează dinamica de grup care guvernează domeniul vieţii sociale, iar dinamica umanităţii se referă la supravieţuirea speciei. A cincea este dinamica vieţii care împinge un individ să muncească, a şasea este dinamica universului fizic, a şaptea este dinamica gândirii, iar a opta este dinamica gândirii universale.
Trebuie menţionat în acest context că, dacă se poate vorbi de o „morală scientologică”, atunci aceasta se defineşte ca una din acţiunile pe care le întreprinde cineva pentru a supravieţui. Binele este ceea ce este constructiv, răul este ceea ce se opune supravieţuirii. După raportul care se stabileşte între aceste două tensiuni, omul sau colectivitatea se pot găsi într-o stare de speranţă, echilibru, violenţă, apatie sau disperare. Hubbard a crezut chiar că poate măsura valoarea potenţială (VP) a unei fiinţe umane. Acesta se defineşte în funcţie de inteligenţa şi dinamica sa, ceea ce se rezumă în formula VP = I x D.
La capătul acestor niveluri de dinamică a universului, scientologii pot admite existenţa lui Dumnezeu ca potenţial infinit, însă „Biserica scientologică” nu este consecventă în ceea ce priveşte învăţătura despre divinitate. Hubbard spunea că, după ani de cercetări, investigaţiile lui au invalidat existenţa unei Fiinţe Supreme, dar nu excludea posibilitatea ca viitorul să-l contrazică în această privinţă. De altfel, scientologia nu pune accent pe natura lui Dumnezeu cât pe posibilitatea fiinţelor umane de a fi dumnezei.
Specialişti în domeniul istoriei religiilor au fost tentaţi să identifice sursele dianeticii şi scientologiei. Dintre toate influenţele posibile, religiile orientale sunt cele pe care Hubbard însuşi le invocă frecvent. În lucrarea The Hymn of Asia el afirmă că este Maytrei, viitorul Budda, despre care Budda însuşi a vorbit. Mulţi specialişti au acordat credit afirmaţiilor lui, ca de exemplu sociologul Roy Wallis, care a realizat una dintre primele monografii despre „Biserica scientologică”. Posibilele paralele între hinduism şi scientologie ar putea fi, grosso modo: conceptul că faptele omului au consecinţă pentru vieţile viitoare, că prin fapte bune, meditaţie şi alte exerciţii se pot şterge experienţe nefaste din vieţile anterioare, că sufletul trebuie eliberat pentru a se întoarce la starea lui iniţială.
Un bun cunoscător al religiilor orientale, Stephen Kent, a arătat că nu poate fi vorba de nicio influenţă de acest gen nici asupra Dianeticii, nici asupra scientologiei, deoarece „Hubbard a demonstrat că nu avea decât cunoştinţe superficiale despre conceptele orientale pe care le menţiona sau despre traducerea termenilor pe care îi folosea… Hubbard avea cunoştinţe cu totul superficiale de hinduism, deşi afirmă că una din sursele sale este Veda”, afirmaţii pe care le susţine cu numeroase exemple din scrierile lui Hubbard. Părerea lui Stephen Kent este că Hubbard avea nevoie de astfel de asocieri pentru a proteja mişcarea pe care a fondat-o în faţa acuzaţiilor de practicare fără licenţă a medicinei.
Într-adevăr, afirmaţiile lui Hubbard despre pretinsele asemănări între scientologie şi religiile orientale au fost făcute în perioadele când încerca să contracareze măsurile guvernamentale îndreptate împotriva lui pentru practicarea fără licenţă a medicinei. În Dianetica, Hubbard afirmase că mintea reactivă este răspunzătoare pentru producerea tuturor bolilor psiho-somatice, artrită, alergii, sinuzite, tulburări coronariene etc şi că, prin dianetică, toate acestea se vindecă, fără a folosi niciun alt tratament: „Descărcaţi conţinutul băncii din mintea lui şi artrita dispare, miopia se ameliorează, boala de inimă scade, astmul dispare, stomacul funcţionează corect şi întreg catalogul de boli se ameliorează” sau „Clear-ii nu răcesc. Răceala vine de obicei dintr-un engram, care o cere şi este confirmată de un mucus real prezent într-un alt engram”. Pentru afirmaţii de acest gen, Hubbard a fost acuzat de practicarea ilegală a medicinei, mulţi adepţi au fost arestaţi, iar electrometrele confiscate.
În timpul acestor tulburări, Hubbard a început să afirme că scientologia are legături spirituale strânse cu religiile orientale „ortodoxe” (budismul, taoismul, hinduismul). Aceste afirmaţii au fost dezvoltate ori de câte ori scientologia era chestionată de diverse instituţii ale Statului în legătură cu practicile ei.
Practicile dianeticii şi scientologiei
Scopul terapiei dianetice este ca individul să obţină nivelul de „luminat” (clear). „Luminaţii” sunt cei care au fost curăţaţi de amintirea experienţelor traumatice din trecut şi, din această cauză, au mai mult succes în viaţa de zi cu zi, sunt mai sănătoşi şi au mai multe abilităţi de comunicare. Dianetica a mai fost numită şi „psihologie teoretică aplicată”. Scopul terapiei scientologice este ca individul să devină conştient de tetanul care-l locuieşte. Atingerea acestor scopuri se realizează prin intermediul unor practici care sunt caracteristice scientologiei.

a) Auditing şi training. Practica cea mai importantă în scientologie se numeşte auditing, prin intermediul căreia se identifică engramele din mintea reactivă a unui preclar (fiinţă care este stăpânită de mentalul reactiv), observând reacţia lui la anumite cuvinte-cheie. Acest lucru se realizează în urma unor şedinţe în care subiecţii sunt supuşi unor exerciţii (training). De exemplu, ei sunt puşi unul în faţa celuilalt, să se privească în ochi, timp de două ore („confruntare”). Alt exerciţiu pune subiecţii în faţa unor situaţii care provoacă râs, furie sau alte reacţii emoţionale pentru a observa care sunt stimulii la care ei reacţionează („confruntare cu hărţuire” sau bullbaiting). Scopul „auditing-ului” este eliminarea engramelor, astfel încât indivizii să poată relata experienţele lor mai degrabă în mod direct decât prin filtrul minţii reactive. Scopul ultim al auditorului este de a face subiectul să rememoreze prima engramă, primită imediat după concepere. Aceasta poate fi o tentativă de avort care a rănit embrionul sau o stare de rău pe care a avut-o mama când era însărcinată. La stadiile superioare ale auditing-ului un individ ajunge să devină conştient de vieţile sale trecute, ca tetan în alte corpuri pe acest pământ şi chiar pe alte planete. De exemplu, o persoană care este asmatică poate descoperi în cursul auditingului, susţin scientologii, că a fost ştrangulată într-o viaţă anterioară. Persoana care se angajează pe acest drum de eliberare este numită tetan operaţional (OT). El parcurge etape succesive de iniţiere de la nivelul OT I, până ajunge la nivelul OT IX. Auditing-ul are două scopuri: să convingă adeptul că el este un spirit atotputernic şi să-l conducă la starea de clear, prin ştergerea tuturor engramelor. Într-o oarecare măsură, auditing-ul este „o formă de instrumentalizare a vieţii religioase”, aşa cum se întâlneşte în anumite practici yoga. Este interesant că scientologia nu consideră că indivizii ar fi responsabili pentru engramele lor, deoarece acestea sunt rezultatul unor evenimente traumatice. Numai în momentul în care vin în contact cu scientologia, ei sunt responsabili pentru eliberarea tetanilor care îi locuiesc.
b) Purificarea. În acelaşi timp în care îşi „clarifică” mentalul, individul trebuie să-şi purifice corpul aşa cum întâlnim în anumite practici religioase orientale, mai ales ascezele hinduiste (post, spălarea tubului digestiv, eliminarea toxinelor prin diferite cure). Dacă luăm în considerare faptul că pentru Hubbard boala are trei faze: predispoziţia, precipitarea şi perpetuarea, atunci engrama primită predispune la boală o parte din corp. Ori de câte ori este restimulată, ea declanşează, precipită boala. În final, cum ea este continuu restimulată din cauza durerii, boala se perpetuează. Eliminarea engramelor are ca rezultat, susţin ei, creşterea forţei vitale, o capacitate mai mare de supravieţuire, conştientizarea puterii care rezidă în fiecare şi o eficacitate crescută în toate domeniile de activitate. De aceea scientologia recurge la programe de purificare, care au ca scop să elimine din corp toate toxinele rezultate din utilizarea medicamentelor sau a drogurilor, din expunerea la radiaţiile nucleare etc. Acest program constă în şedinţe de saună însoţite de exerciţii fizice şi consumarea de vitamine. Scientologii consumă frecvent vitamine (pastile) şi un amestec de calciu cu magneziu pentru a obţine „o bună funcţionare psihologică”.
c) Monitorizarea. O altă practică importană în cadrul procesului de auditing este monitorizarea unui individ cu ajutorul unui electrometru (e-meter), un aparat inventat de Hubbard, asemănător cu galvanometrul folosit în fizioterapie. El raportează toate impulsurile electrice transmise de piele. Auditorii pun întrebări şi observă fluctuaţia acului, ceea ce pentru scientologi semnifică schimbările electrice datorate engramelor din mintea reactivă. Când o încărcătură emoţională (engramă) este identificată şi discutată suficient, nu va mai produce un răspuns emoţional la un nou stimul, deoarece a fost curăţată.

În momentul în care procesul de auditing avansează, practicanţii susţin că dobândesc anumite puteri fizice şi mentale. De exemplu, în broşurile „Bisericii scientologice”, adepţii povestesc cum ajung să ştie că vor fi apelaţi de o anume persoană înainte ca telefonul să sune sau că văd ce se întâmplă în apartamentul învecinat (văd prin ziduri).
Organizare
Dacă plecăm de la premisa că fiecare mişcare religioasă împrumută de la epoca în care s-a născut un anumit mod de organizare, atunci scientologia este imaginea perfectă a erei post-industriale. În concordanţă cu ideea lui Hubbard despre edificarea „societăţii ideale”, „Biserica scientologică” are mai multe compartimente. În primul rând este vorba de compartimentul educaţional, format din mii de misiuni, cu nume diferite, organizate ca francize (asociaţii), care oferă cursuri începând cu nivelul de bază şi care varsă o parte a încasărilor la organizaţia centrală. Unul din cele mai cunoscute organisme este Association for Better Living and Education (ABLE). O altă preocupare a „Bisericii scientologice”, care se reflectă în numeroase organizaţii ce-i aparţin, este reformarea societăţii prin revitalizare morală. Narconon International furnizează servicii de reabilitare a dependenţilor de droguri, iar Criminon caută să reabiliteze criminalii.
World Institute of Scientology Enterprise (WISE) a fost creat în anul 1979 la Los Angeles şi oferă cursuri în domeniul afacerilor, ca de exemplu probleme legate de angajare, luarea de decizii, implementare, organizare instituţională. Scopul lui este „de a insufla principiile, codurile şi doctrinele eticii scientologice în lumea afacerilor”, cu alte cuvinte, aşa cum remarca Pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, „se urmăreşte implementarea principiilor eticii hubardiene şi a mecanismelor de control dezvoltate în cadrul fiecărei întreprinderi economice aflate sub influenţa mişcării scientologice”. Este important de spus că serviciile oferite de acest organism sunt folosite de multe organizaţii publice şi de marile corporaţii transnaţionale. General Motors, Mobil Oil sau Microsoft sunt doar câteva dintre cele care au apelat la serviciile „Bisericii scientologice” pentru a îmbunătăţi eficacitatea activităţilor lor.
Alte organizaţii sociologice şi juridice se ocupă cu promovarea drepturilor omului. De exemplu Citizens Comission on Human Rights protestează împotriva a tot ceea ce scientologia consideră că sunt abuzuri psihiatrice, juridice etc. Hubard a avut o mare ostilitate faţă de psihiatri şi psihologi, despre care spunea că vor să controleze lumea. În opinia lui, tratamentele psihiatrice, precum folosirea şocurilor electrice sau a sedativelor, au multiple efecte negative şi îngreunează sau fac imposibilă ajungerea la stadiul de clear. Un alt organism, Comittee on Human and Public Safety luptă împotriva Interpolului, pe care îl acuză că are legături organizaţionale cu KGB-ul (FSB, Mossad, MI6 etc) şi istorice cu nazismul. În viziunea scientologilor, acesta a cules şi a diseminat informaţii false despre ei. „Biserica scientologică” critica la început formarea băncilor de date computerizate care conţin informaţii despre cetăţeni, încurajând libertatea informaţiei şi accesul la documentele publice.
Trebuie menţionat şi faptul că scientologia acţionează printr-un mare număr de organizaţii auxiliare, un fel de organizaţii camuflate, cum ar fi: Colegiul pentru filosofie aplicată, Colegiul de dianetică, Centrul de celebritate, Institutul pentru filosofie aplicată, Biserica noii credinţe, Centrul de comunicare etc.
Ceremonii
Ceremoniile care au loc în „Biserica scientologică” sunt de două feluri: serviciul religios duminical şi servicii ocazionale (atribuirea numelui după naştere, căsătoria, consacrarea pastorilor şi funeraliile). Serviciul duminical începe cu rostirea principiilor scientologiei iar ceremoniile ocazionale sunt impregnate de doctrina reîncarnării: ceremonia de atribuire a numelui după naştere este menită să ajute un tetan întrupat să se situeze într-un nou corp; căsătoria are rolul de a-l prezenta unui alt spirit (tetan) întrupat cu care va trăi; ritualul funerar ajută tetanul să se desprindă de corp pentru a intra în alt corp.
„Biserica scientologică” are anumite simboluri pe care le utilizează în cadrul serviciilor „religioase”, din care cel mai cunoscut este format din două triunghiuri suprapuse, legate cu un S, care semnifică elementele fundamentale ale doctrinei scientologice: Afinitatea, Realitatea şi Comunicarea, respectiv Cunoaşterea, Responsabilitatea şi Controlul. Un alt simbol este crucea cu 8 colţuri, care semnifică cele opt niveluri de dinamică. De asemenea, trebuie să adăugăm că publicaţiile lui Hubbard sunt un fel de „scripturi ale scientologiei”. Diseminarea acestora este văzută de adepţi ca un mijloc de a atinge scopul promovat de Hubbard şi anume de a aduce întreaga lume la statutul de clear.
Recrutarea şi profilul potenţialilor adepţi
„Biserica scientologică” recutează membrii într-o varietate de moduri: anunţuri în presă, invitaţii trimise prin poştă sau teste de personalitate care se oferă uneori gratuit pe stradă. Acestea din urmă, cunoscute drept unele dintre cele mai eficiente mijloace de recrutare, au ca scop evidenţierea anumitor slăbiciuni ale celui intervievat, după care el este invitat să le remedieze prin intermediul unui auditing. Mulţi din potenţialii convertiţi ajung în scientologie prin organizaţiile de care am amintit, cum sunt foştii dependenţi de droguri sau criminali. Familia şi prietenii constituie o altă sursă importantă de convertiţi, mai mult de jumătate din scientologii practicanţi fiind introduşi în „Biserica scientologică” de un prieten, de un partener de afaceri sau un membru al familiei. Nu în ultimul rând, „Biserica scientologică” îşi face reclamă cu vedete cunoscute ca Tom Cruise sau John Travolta.
Conform studiilor sociologice, 2/3 din adepţii „Bisericii scientologice” sunt bărbaţi, majoritatea au între 20 şi 40 de ani, sunt căsătoriţi, au unul sau doi copii. În general ei sunt născuţi sau au trăit într-o zonă urbană, au un nivel profesional înalt, mai ales în domeniile media, financiar, tehnic, comercial sau juridic. Roy Wallis a arătat că există trei tipuri de potenţiali adepţi, interesaţi de dianetică: tipul orientat spre carieră, tipul care caută adevărul, tipul care caută să-şi rezolve unele probleme. Uneori aceste trei aspiraţii se pot combina. Odată intraţi în mişcare, adepţii rămân pentru a-şi dezvolta capacităţile creatoare, pentru a progresa din punct de vedere spiritual, pentru a-şi ameliora relaţiile cu alţii şi pentru a lucra la edificarea unei societăţi mai juste.
Cei care plătesc serviciile scientologice sunt numiţi membri ordinari. Cursurile de instruire în scientologie sunt foarte scumpe, mai ales la nivelurile superioare. O altă categorie este formată din aceia care lucrează pentru „Biserica scientologică”. Ei semnează un contract pe 5 ani sau mai puţin şi primesc servicii şi instruire la preţuri reduse. Majoritatea convertiţilor spun că scientologia le-a adus un plus de încredere, control, sens şi scop vieţii, cu alte cuvinte ei au simţit rezultate tangibile în existenţa lor.
Se ştie că în societatea urbană industrială identitatea personală şi cea colectivă au mult de suferit. Mobilitatea socială şi geografică produce confuzie în ceea ce priveşte localizarea propriului statut social, ceea ce s-a numit „lipsa apartenenţei”. Dianetica a fost privită ca o cale de a atinge anumite niveluri de aspiraţie. Ea oferea o explicaţie pentru eşecul social, profesional sau personal, făcând apel la nişte incidente traumatice, care s-au petrecut contrar voinţei unei persoane şi care o eliberau de responsabilitatea nereuşitei în viaţă. Şi mai important, Dianetica pretindea că elimină cauzele eşecului şi că oferă căi de înţelegere nu doar a propriei personalităţi, ci şi a persoanelor din jur şi a societăţii în general.
Controverse
De-a lungul scurtei sale istorii, scientologia a iscat numeroase controverse şi a generat, nu de puţine ori, ostilitate publică. Începând din anii ’60, a fost subiectul unor investigaţii guvernamentale sau chiar sancţiuni legislative în Statele Unite. În 1963, Federal Drug Administration (FDA) a întreprins un raid în centrele scientologice şi a confiscat numeroase electrometre şi tone de literatură.
Unul din cele mai importante episoade ale luptei cu instituţiile Statului a început în 1977, când FBI-ul a făcut o descindere de proporţii la bisericile din Los Angeles şi Washington şi a confiscat o serie de documente care arătau că „Biserica scientologică” ţinea evidenţa persoanelor considerate „neprietenoase”. Anumiţi lideri ai „Bisericii scientologice” au reuşit să se infiltreze apoi în agenţiile guvernamentale care strângeau date despre scientologie, cu scopul de a sustrage documente (Departamentul Federal de Justiţie). Descoperirea lor a generat un scandal public care a făcut din scientologie unul dintre cele mai controversate grupuri. În anul 1978, unsprezece lideri scientologi au fost acuzaţi de conspiraţie, spionaj, furt de documente guvernamentale, obstrucţionarea justiţiei. În cursul procesului, aceste acuzaţii au fost retrase una câte una, de asemenea şi persoanele acuzate au fost pe rând declarate nevinovate, până în 1980, când toţi scientologii care fuseseră puşi sub acuzare au fost eliberaţi.
În acelaşi timp, Internal Revenue Service (IRS) a anchetat situaţia financiară a „Bisericii scientologice” şi a scos la lumină numeroase nereguli. În 1976, doi scientologi au obţinut, folosind recomandări false, posturi în IRS şi Justice Department şi au furat mii de documente referitoare la situaţia „Bisericii scientologice”. Totuşi, în anii ’90, IRS a concluzionat că scientologia este o religie care acţionează în scopuri caritabile, că veniturile sunt folosite în aceste scopuri şi că organizaţia nu aduce nicio atingere ordinii publice şi societăţii în ansamblu. Problemele „Bisericii scientologice” au încetat complet în Statele Unite de abia în anul 1993, când ea a fost recunoscută drept o mişcare religioasă respectabilă.
Lupta cu instituţiile civile continuă încă în Europa, unde scientologia este cu greu recunoscută ca religie. În 1996, o Comisie de anchetă a Adunării Naţionale Franceze a publicat raportul Les sectes en France, unde „Biserica scientologică” se afla printre cele 172 de mişcări acuzate de destabilizare mentală (pp. 76-77), manipularea copiilor (p. 79), tulburarea ordinii publice (p. 80), evaziune fiscală şi comiterea unor infracţiuni penale. În momentul de faţă, „Biserica scientologică”, alături de Mişcarea Raliană, conduce lupta pentru „libertate religioasă” în Franţa. În anul 2001 scientologii au depus o plângere la CEDO împotriva guvernului francez, protestând împotriva legii Piccard-About pe care o consideră ilegală, o adevărată tentativă de eliminare a minorităţilor religioase din Franţa. Actualmente, deşi raporturile cu instituţiile Statului continuă să fie tensionate, lupta cu mediul academic pare să fie câştigată, aşa cum se poate vedea în numeroasele studii publicate în apărarea lor.
În Italia, Curtea de apel a decis că scientologia este o asociaţie al cărei scop este câştigarea de bani (1993), însă responsabilitatea pentru diverse acţiuni penale este individuală. „Biserica scientologică” a atacat această decizie, ceea ce a generat o întreagă dispută asupra caracterului religios al mişcării, dispută care nu s-a încheiat nici astăzi. În Grecia, conform Codului Civil, o asociaţie poate fi dizolvată prin decizia Curţii de Apel dacă ea acţionează în mod contrar faţă de ceea ce a declarat iniţial sau dacă reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică. A fost cazul asociaţiei numită „Κέντρο για ηρμοσμένης φιλοσοφίας Ελλάδος” („Centrul pentru Filosofie aplicată al Greciei”, KPhE), recunoscută iniţial ca atare, dar care s-a dovedit ulterior o anexă a „Bisericii scientologice”. Singurul mediu favorabil scientologiei îl constituie Europa nordică, în special Suedia, unde a fost recunoscută ca religie în anul 2000, şi în Danemarca, unde se află centrul european al „Bisericii scientologice” (Copenhaga) .
Există numeroase alte motive pentru care scientologia a fost considerată o „sectă manipulaţionistă”, alături de Meditaţia Transcedentală, Ştiinţa Creştină şi Teosofia, şi privită cu multă ostilitate. În general vorbind, scientologia este marginalizată şi, pe alocuri, chiar ostracizată, din cauza aspectului ei bizar (un mélange de supranatural, dar fără referinţă la Dumnezeu, de spirit comercial, de teorii psihologice şi de metode proprii de dezvoltare personală etc) şi a misterului care înconjoară procesul de ascensiune la diverse niveluri iniţiatice şi modul în care sunt gestionate imensele fonduri ale ei.
Criticii scientologiei invocă faptul că auditing-ul ignoră metodele psihoterapeutice confirmate ştiinţific şi se limitează exclusiv la obţinerea descătuşării nervoase. De aceea, el constituie un pericol pentru oamenii instabili din punct de vedere psihic, conducând la stări de anxietate, depresii, crize şi căderi psihice. Este vorba de tulburări care survin după dez-hipnotizare, faza de reconfruntare cu realul. Aceasta, care trebuie să fie în mod natural lentă, în dianetică este brutală, imediată şi necesită de multe ori tratament medical şi psihic. Pe de altă parte, efectele unei saune la 80 de grade care poate dura până la 6 ore, la care se adaugă efort muscular şi hipervitaminizarea produc vertijuri, tahicardie, tulburări cardiace, insuficienţă renală şi hepatică şi pot deveni fatale pentru persoane cu anumite sensibilităţi.
Un alt element care face din scientologie un grup controversat îl constituie tratamentul aplicat dizidenţilor şi criticilor mişcării. Este cunoscut faptul că în şedinţele de auditing sunt consemnate „confesiunile” subiecţilor, astfel încât fiecare adept are propriul lui dosar. „Biserica scientologică” culege de asemenea informaţii despre rudele şi cercul de prieteni al celui audiat. În anul 1968 a fost introdusă o clauză în „etica scientologică”, potrivit căreia „orice persoană ostilă”, numită şi „inamic”, putea fi privată de bunuri sau „rănită” (injured) prin orice mijloace, de către orice scientolog, putea fi excrocată, atacată, minţită sau distrusă”. Ca urmare a criticilor din numeroase ţări, această clauză a fost abolită teoretic, dar în practică ea continuă să funcţioneze şi astăzi.
În prezentarea pe care o face scientologiei, James Rudin arată că „în ultimii 10 ani (adică între 1970-1980) «Biserica scientologică» a instrumentat peste 100 de procese împotriva editorilor, autorilor sau a altora care au criticat deschis mişcarea”. Cel mai cunoscut exemplu este cel al autoarei lucrării The Scandal of Scientology (New York, 1971), Paulette Cooper, căreia i s-au intentat nu mai puţin de 18 procese, de către diferite organizaţii scientologice. Ea a fost nevoită să plătească 18 avocaţi, pentru că procesele au fost intentate în state diferite. Mai mult, Paulette Cooper a fost acuzată că a trimis o scrisoare cu bombă la sediul central al scientologiei, scrisoare care avea amprentele ei. În cele din urmă, pentru a opri toate tracasările la care a fost supusă, ea a fost nevoită să semneze un angajament că nu va republica cartea şi să afirme că s-a înşelat cu privire la nişte consideraţii referitoare la „Biserica scientologică”. Scriitoarea a fost reabilitată numai după raidul FBI din 1977 la sediul „Bisericii scientologice”, când autorităţile au descoperit dosarul acesteia, întocmit de scientologi. Din documente reieşea că ei plănuiau să o declare iresponsabilă mental sau să o acuze de delicte penale pentru a fi închisă.
Ni se pare interesant de menţionat şi faptul că în prefaţa monografiei sale dedicată scientologiei, Roy Wallis mărturiseşte că s-a temut de reacţia „Bisericii scientologice” faţă de eventualele greşeli sau de afirmaţiile care ar fi putut părea critice. De aceea, a hotărât să informeze conducerea „Bisericii scientologice” de intenţiile sale şi să pună la dipoziţia lor manuscrisul lucrării pentru eventuale observaţii şi îndreptări înainte de publicare, realizată numai după ce au fost reconsiderate acele aprecieri şi afirmaţii cu care liderii „Bisericii scientologice” nu au fost de acord. Cu toate acestea, monografia lui Roy Wallis, care se bazează pe scrierile lui Ron Hubbard şi pe interviurile pe care autorul le-a luat membrilor grupării, cuprinde şi un „Apendix on Roy Wallis Study”, scris de profesorul Jerry Laird Simmons de la Departamentul de sociologie al Illinois University. În acest studiu, scris la cererea „Bisericii scientologice”, profesorul Jerry Laird Simmons (el însuşi adept al scientologiei) a căutat toate afirmaţiile care puteau părea critice sau defăimătoare la adresa „Bisericii” şi a încercat să le respingă metodic.
Scientologia – o evaluare
Revenind la rapoartele pe care le-am invocat în debutul prezentului studiu, ne propunem să formulăm câteva aprecieri finale. Scientologia ocupă un loc unic în câmpul Noilor Mişcări Religioase, acolo unde o plasează de regulă sociologii. Pentru ei, scientologia este greu de definit ca sectă (din punct de vedere sociologic), în măsura în care nu este exclusivă şi adeptul poate, cel puţin teoretic, să frecventeze altă religie.
Termenul care este frecvent utilizat pentru a defini scientologia este cel de quasi-religie, adică un grup care are un caracter atât non-religios, cât şi religios, cum este cazul mişcării New Age sau al Meditaţiei Transcedentale. Acestea conţin, în mod implicit sau explicit, şi anumite elemente religioase în credinţele şi practicile lor. Cel mai frapant lucru este că, deşi adepţii ei cred într-o Fiinţă Supremă – cel puţin aşa declară majoritatea – ei nu îşi structurează credinţele şi practicile în raport cu Aceasta.
Din punctul nostru de vedere, scientologia este greu de definit drept quasi-religie, cu toate că, în ultima vreme, documentele interne ale „Bisericii scientologice” vorbesc de credicioşi şi de fraternitate religioasă, de slujire pastorală, de opere caritabile, de parohii. Însuşi Hubbard afirma că „scientologia este o filosofie, prin filosofie înţelegând năzuinţa spre cunoaşterea cauzelor şi a legii tuturor lucrurilor”. Cunoaşterea promovată de scientologie, susţin ei, poate fi aplicată practic şi în totalitate în viaţă. Întrucât scientologia se adresează fiinţei umane ca atare şi, în acest mod, extinde libertatea personală şi capacităţile fiinţei umane, „ea este o filosofie religioasă aplicată. Ea nu este o practică religioasă”.
Parcurgând Dianetica, se poate observa foarte uşor lipsa oricărei dimensiuni religioase. Dumnezeu este absent în discursul lui Lafayette Ron Hubbard, iar în „Crezul” „Bisericii scientologice” nu este pomenit decât de două ori. După ce sunt prezentate drepturile inalienabile ale persoanei, se spune că „nimeni în afară de Dumnezeu nu are puterea de a suspenda sau de a lăsa la o parte aceste drepturi”. Mai departe se spune că „legile lui Dumnezeu” interzic omului să se angajeze în manifestări distructive faţă de fiinţele umane. Astfel, deşi se admite că există o „Fiinţă Supremă”, nu există o dogmă, o doctrină, ci doar credinţa că fiecare persoană poate atinge a 8-a dinamică, şi, atunci, adevărata natură a lui Dumnezeu va fi revelată fiecăruia în mod personal. Din toate acestea se poate vedea că „Biserica scientologică” nu are un sistem doctrinar coerent. De asemenea, clerul şi ceremoniile care au loc în mod normal în „Biserică” nu sunt indispensabile pentru scientologi, iar rolul lor nu constă în adorarea lui Dumnezeu.
Deşi poartă povara acestei ambiguităţi de tip science-fiction, scientologia are totuşi succes, în contextul în care expansiunea terapiei, ca industrie care să ofere soluţii la problemele personale şi interpersonale, este extraordinară. Pentru mulţi, scientologia se prezintă ca o „biserică modernă” şi se adresează în mod particular celor dezamăgiţi din societatea contemporană, fricilor omului de azi, generate de războaie, pericol nuclear, poluare, eşec profesional şi personal etc. Mişcarea are succes pentru că „dezvoltarea psihică de sine prelungeşte dezvoltarea economică de sine, ca un nou debuşeu, atunci când se atinge un anumit nivel de satisfacţie economică, de saturaţie financiară”. Aceasta explică, poate, adeziunea vedetelor, scriitorilor şi oamenilor de afaceri, în general a persoanelor cu o situaţie financiară foarte bună.
Scientologia, ca „filosofie religioasă aplicată”, reia valorile şi idealurile societăţii în care trăim: reuşita individuală, credinţa în om şi în capacităţile lui, armonia posibilă între scopurile individuale şi cele ale civilizaţiei. Omul poate regăsi omniscienţa şi omnipotenţa zeilor care se presupune că au trăit înainte de crearea lumii şi poate edifica o umanitate asemănătoare lumii originale. „Filosofia religioasă aplicată” face apel la responsabilitatea oamenilor, propunându-le alegerea între o societate sălbatică, dacă ei nu o schimbă, şi o societate puternică, fără războaie şi violenţă, dacă ei consimt să-şi remedieze aberaţiile. În concluzie, se poate spune că Hubbard propune o etică a responsabilităţii, a dezvoltării personale care nu este străină de filosofia iluministă.
În scrierile lui Hubbard sunt puţine elemente care să îndreptăţească aşezarea „Bisericii scientologice” în cadrul mişcărilor cu caracter religios. Studiul nostru a arătat că, din păcate, mediul academic şi universitar este cel care furnizează argumentele de care „Biserica scientologică” are nevoie pentru a fi recunoscută ca religie în societate. Ele vor fi utilizate de „Biserica scientologică” în tribunale sau în lupta cu instituţiile Statului, pentru recunoaştere religioasă. Fără îndoială, aceste argumente au o anumită greutate atunci când au girul unor specialişti renumiţi în domeniul Istoriei, Filosofiei şi Sociologiei religiilor. Dar cum ele nu se pot sprijini pe sursele interne ale „Bisericii”, respectiv scrierile întemeietorului, demonstraţiile sunt lipsite de logică, uneori chiar puerile (hilare).
Pentru marele sociolog englez Bryan Wilson, nicio practică a „Bisericii scientologice” nu este neliniştitoare. Testele de personalitate prin intermediul cărora scientologia recrutează adepţi constituie „un ajutor oferit oamenilor în termenii cu care ei sunt familiarizaţi”; practica de a se infiltra în societate prin organisme subordonate nu este cu nimic diferită de ceea ce a făcut şi face Biserica Romano-Catolică, care a exercitat o influenţă asupra activităţii economice şi politice şi care încearcă să-şi impună propriile valori prin intermediul instituţiilor sociale; faptul că „Biserica scientologică” are pretenţii financiare exorbitante nu este un lucru rău în sine, deoarece „nu trebuie pierdute din vedere două lucruri: una din caracteristicile marilor religii, şi în special a creştinismului, este faptul că ele asociază virtutea cu faptul de a abandona totul pentru credinţă: bunurile, nivelul de viaţă şi chiar, în cazul ordinelor monastice, libertatea (se impune ascultarea, castitatea, sărăcia); în al doilea rând, nu este uşor pentru un observator exterior şi chiar pentru o comisie, să determine valoarea cunoaşterii religioase pentru o persoană; pentru mulţi, chiar merită să te îndatorezi”.

Topice: Studii | Comments Off on Scientologia: religie sau ştiinţă?

Comentarii închise.