Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Omul ce luptă pentru ecumenism

de admin | Iulie 16, 2008

Petru BerbentiaBerbentia Petru, fiul lui Petru şi Elena, născut în satul Şopotu Vechi, din Valea Miracolelor, aşa cum este numită Valea Almăjului, la 11 (13) iulie 1957. Pe 11, pentru că atunci m-a făcut mama la coliba de la Cracul Teiului, aproape de Berzasca, peste munţi şi, 13, pentru că atunci a ajuns tata săracu’ la „Comuna” din Dalboşeţ, ca să mă înscrie. Şopotean până la vârsta de 4 ani şi ceva, devin orăşean şi reşiţean prin fuga părinţilor de „colectivă”, în anul 1962. De atunci şi până am plecat la Seminar, m-am şcolit la grădiniţă şi la şcolile 5 şi 3 din oraşul de pe Bârzava. În anul 1972 devin elev al Şcolii caransebeşene de teologie, din dorinţa de a sluji lui Dumnezeu şi semenilor ( şi asta nu e vorbă-n vânt). Bineînţeles că după ce am terminat Seminarul (în care pot să spun că am învăţat bine), am intrat la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (O tempora!!!), am făcut armata la Zalău şi în anul 1978 m-am prezentat la Înalta Şcoală. Pe săracul tata, devenit din brigadier de C.A.P., macaragiu la Furnal, l-am scutit de mari cheltuieli : eram bursier (ca de altfel şi în Seminar). Dragostea nu-mi dă pace, şi în anul doi de facultate (1980) mă căsătoresc cu Cristescu Elisaveta din Mehadica. Aşa a voit Dumnezeu, şi BINE a voit. Bineînţeles că îmi continui studiile „la zi”, deşi în 1981 se naşte fica mea Adela-Maria. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul 1982 îmi închei studiile teologice cu media 9 şi ceva, suţinând Teza de Licenţă la catedra de Istoria Religiilor, sub îndrumarea pr.prof. Ioan Glăjar, având de dezbătut tema : „ În întâmpinarea religiilor africane” – pentru un dialog cu necreştinii. De la 1 noiembrie 1982 sunt numit preot la parohia Foeni de pe graniţa timişană cu Yugoslavia ( de atunci). Aici încropesc primul cor. De bătrâni, e adevărat, dar era un început. În 1983 se naşte fiul meu Beniamin-Petru. Anul 1985 aduce, spre iarnă ( 1 Decembrie), numirea şi transferarea la parohia Berzovia. Mai mare, mai multe probleme, dar mai aproape de părinţi. Şi mai multe bucurii şi împliniri. Cu copiii fac cor, cu bătrânii construiesc turnuri de biserică şi case parohiale, cu cei de o vârstă cu mine colind şi aduc măcar de Crăciun bucurie în casele păstoriţilor mei. Într-un cuvânt, viaţă activă timp de 10 ani, pentru că în anul 1995 mă transfer la Reşiţa, după ce câştig concursul. Rămân la Berzovia anii tinereţii şi o mulţime de oameni cu care mă consider mai mult decât prieten. La Reşiţa o iau de la capăt. Nu am Biserică ci doar o sală de cantină la Şcoala Specială. Şi asta doar duminica ! Am în schimb o comunitate de creştini ce vor o BISERICĂ. Şi până în 1998 o construim. Nu mai ţin minte ce greu a fost. Şi nici nu contează. În 2003 se sfinţeşte şi pictura Bisericii, adică : E GATA! Dar nu e gata munca ! Şi mă bucur să spun că nu sunt singur în ceea ce fac. Este colegul meu, cum sunt şi cei ce fac parte din „staff”-ul bisericii, bărbaţi şi femei, prieteni adevăraţi. Cu ei continuăm. Că doar nu facem ceva pentru noi ci pentru Dumnezeu. De când am veni la Reşiţa am mai scris câte o vorbă pe la revista „ Foaia Diecezană” sau la „ Almăjul”, ba chiar la „ Orizont 21” de la Munchen, ori la „Timpul”, mai vorbesc pe la TV sau la radio. Nu uit să mă distrez cu tinerii, făcând muzică cu un grup bărbătesc numit „Strana Strămoşească”, care, culmea, pot fi auziţi chiar şi la Radio Reşiţa, televiziunea locală sau prin biserici catolice şi ortodoxe de aici şi de aiurea, între prietenii noştri fiind cei din Toracul Mare – Serbia si Micherechi – Ungaria. Şi de ceva vreme ( aprox. 5 ani) redactez chiar şi o revistă pentru parohie. Peste toate mai am timp si de radio, cu emisiunile consacrate deja. O fi rău? O fi bine ? Timpul ne v-a spune! Ce-o mai fi, om mai vedea!

Topice: Biografii | Comments Off on Omul ce luptă pentru ecumenism

Comentarii închise.