Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

BIOETICA FAMILIEI CREŞTINE: este contracepţia un păcat grav?

de Marcel Ioan Malanca | August 5, 2008

“Începutul existenţei este unul şi acelaşi pentru trup şi pentru suflet” – Sf. Grigorie de Nyssa

Una din responsabilităţile familiei creştine este cea a procreării responsabile, în conformitate cu porunca divină: “creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul”, o familie fără copii fiind cel mai adesea asemănată unui pom neroditor. Sustragerea voită de la această responsabilitate prin mijloace care contravin eticii, dar şi moralei creştine, reprezintă o încălcare frauduloasă a principiilor instituţiei căsătoriei. Din păcate, azi, mai mult ca oricând, urmare evoluţiei tehnicii medicale, dar şi secularizării societăţii moderne, cuplurile creştine sau necreştine se sustrag de la responsabilitatea procreării utilizând mijloace de prevenire sau întrerupere a sarcinii, care contravin total eticii, deontologiei medicale hipocratice, dar mai ales moralei creştine care apără viaţa şi principiile ei, chiar din momentul zămislirii. Nu e vorba aşadar atât de refuzul de a procrea, cel mai adesea din motive de egoism parental, cât de un act mult mai josnic şi fraudulos: suprimarea vieţii în fazele incipiente ale dezvoltării umane din mediul matern intrauterin, act calificat de doctrina bisericească drept “criminal” (asimilat “pruncuciderii”- can. 91 Trulan), deoarece omul are valoare ontologică chiar din clipa zămislirii, moment în care frântura organică abia concepută este înzestrată cu suflet. Indiferent de faptul că omul nu este integru fiziologic în primele stadii ale vieţii intrauterine, el are valoarea care i se conferă fiecărei creaturi umane, de către Dumnezeu. O mulţime de texte biblice şi patristice amintesc faptul că făptura din pântecele mamei , chiar şi în forma embrionară sau de fetus, este o creaţie divino-umană, faţă de care avem aceleaşi responsabilităţi ca şi faţă de un om deja născut ( Ps. 138, 13-16; Is. 45, 1-5; Ier. 1,5 / vezi şi la Atenagora, Tertulian, Clement Alex., Lactanţiu, Sf. Ipolit, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Hrisostom, Sinodul Trulan etc.).

Întreruperea sarcinii în faza embrionară se realizează azi prin tehnica “avortului hormonal” (expresie rar utilizată de medici in procesul de informare al pacientilor), diferit de “avortul chirurgical” (clasic şi mai cunoscut), dar având acelaşi scop josnic. Utilizarea mijloacelor contraceptive moderne, a căror dezvoltare şi eficacitate se datorează evoluţiei tehnice medicale şi ştiinţei, facilitează nu atât prevenirea formării vieţii în pântecele matern, cât suprimarea ei, lucru mai puţin cunoscut de către utilizatorii unor astfel de mijloace, acest lucru datorându-se mai ales lipsei de informare corecte atât din partea medicilor, cât şi a celor care cunosc această realitate. Ne referim strict la mijloacele “abortive” (de preferat termenul “abortiv”, mult mai realist decât “contraceptiv”, deoarece aceste mijloace sunt concepute a avea randament maxim prin determinarea expulzării embrionului din mediul intrauterin, aşadar prin avortare), precum: steriletul (firul, spirala sau DIU) şi pilulele contraceptive orale de orice categorie (pilule hormonale).

Inovaţia ştiinţifică este uimitoare, dar la fel impresionează şi modul în care conştiinţa umană “se spală pe mâini” în stilul lui Pilat, recurgând la aceste tehnici de suprimare a vieţii intrauterine în primele stadii de formare organică a celui care, peste 8-9 luni, urmează să fie ca unul dintre noi. Ar trebui să ne facem probleme de conştiinţă. Să ne întrebăm: este contracepţia un păcat grav? DA! Cel puţin pentru faptul că DIU şi pilulele sunt metode abortive. O persoană care nu recurge neapărat la o intervenţie chirurgicală pentru expulzarea fetusului din pântecele matern, nu înseamnă că nu săvârşeşte avort. Acelaşi lucru se întâmplă, dar sub altă formă, folosindu-se tehnicile abortive sus menţionate. E vorba doar de utilizarea unor procedee subtile conştiinţei iresponsabile. Suprimarea vieţii e un act criminal în orice situaţie, indiferent de procedeul utilizat.

Încă de la începutul creştinismului, Sf. Părinţi au fost categorici: Sf. Ipolit condamna folosirea “medicamentelor sterilizante” şi a altor mijloace care ar putea provoca pierderea sarcinii. Fer. Augustin, Sf. Ambrozie şi Fer. Ieronim condamnau nimicirea de bună voie a vieţii prenatale, iar Sf.Vasile stabileşte că “cea care cu bună ştiinţă distruge fetusul, va fi pedepsită pentru crimă”. Can 91 Trulan ( an 692) este explicit: “pe cele care dau doctoriile provoacatoare de avort [“pilule” – n.r.] şi pe cele care primesc otrăvuri pierzătoare de prunci, le supunem pedepsei ucigaşului”.

În chestiuni de raţiune bisericească şi doctrinară, legislaţia statului nu e relevantă, dat fiind faptul că statul nu interzice aceste procedee abortive şi nici avortul chirurgical, cel puţin nu în primele luni de sarcină. Stim însă bine că acest lucru nu face ca avortul să nu fie păcat. El rămâne un act incalificabil, criminal, inuman şi insensibil, categoric respins de morala bisericească, indiferent de modul în care este realizat. În societatea de azi, practica avortului porneşte de la concepţia potrivit căreia sexualitatea este obiect de consum (în cadrul unei societăţi de consum bazate pe aşa zisa “ economie de piaţă“), o sexualitate fără risc şi scrupule, alimentând astfel, mai ales în perioada modernă, o mentalitate contraceptivă şi avortivă. Această “politică antinatalista” se sustrage mai ales din curentul malthusianist, iar pilulele contraceptive, ca şi avortul, devenind azi adevărate arme politice şi mijloace de dominare economică.

Dureros e şi faptul că oamenii sunt manipulaţi tendenţios de cadre medicale pregătite profesional, întrucât adevărul despre aceste mijloace abortive sunt trunchiat prezentate. Jurământul hipocratic obligă la a apăra viaţa (“niciodată nu voi vătăma pe nimeni”, “nu voi prescrie un medicament ucigător”, “nu voi da vreunei femei leacuri pentru a provoca avortul” !!!), deoarece viaţa e sacră în orice stadiu de manifestare a acesteia. Orice medic care contravine acestui principiu, încalcă jurământul şi deontologia profesiunii, etic vorbind. Din fericire există şi cadre medicale care sunt sinceri şi realişti, dezvoltând campanii de informare corectă privind pericolul şi imoralitatea mijloacelor contraceptive (ex.: Dr. Christa Todea ).

“Biserica nu acceptă planning-ul familial şi metodele sau mijloacele contraceptive, care sunt practici îndreptate împotriva vieţii” (Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula). Contracepţia e calificată de Biserică drept un act lipsit de responsabilitate morală, iar în forma în care este practicată azi, drept un act extrem de grav, egoist şi criminal, datorită insensibilităţii faţă de forma de viaţă înzestrată cu suflet din pântecele matern. Astfel, fiecare dintre noi, dar mai ales preoţii, suntem datori a lua o atitudine creştină fermă, matură şi categorică. Informarea creştinilor trebuie să fie cu timp şi fără timp, corectă şi justă, mai ales că există posibilităţi de documentare extrem de accesibile. Avem această datorie sfântă faţă de toţi creştinii şi faţă de Dumnezeul pe care îl slujim. Adevărul e mai presus de orice, iar el ne va face liberi (Ioan 8,32).

“Soluţia etică a problemei ridicate este educarea la o procreare responsabilă, nu un biologism spontaneist, dar nici o libertate fără norme etice sau o legislaţie impusă, ci o iubire responsabilă şi o administrare conştientă a vieţii în cadrul căsătoriei” (Elio Zgreccia ).

Topice: Meditaţii | Comments Off on BIOETICA FAMILIEI CREŞTINE: este contracepţia un păcat grav?

Comentarii închise.