Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Păstorul De La Păşune

de Monica Trif | August 6, 2008

Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de păşune
Eram doar o copilă şi tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, şi mai aveam şi-un câine

Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă păşune cu iarbă şi cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată şi un tânăr păstor

Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Şi stelele priveau în măreţia lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era să cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu ştiu de ce şi cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a ‘mbătat

Şi zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Şi alergam din nou peste păşune
Şi asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline

Îmi amintesc şi coroniţele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, şi din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-aşeza şi făr’ să ştie
Cu ochii recita o poezie

Şi-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinşi în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare

Azi am crescut şi am plecat în lume
Şi-am colindat oraşe, ţări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din păşune

Şi uneori privesc în noaptea-ntunecată
Mă uit către o stea şi-i spun în şoaptă
Dorinţa mea şi visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată

Topice: Poezii | Comments Off on Păstorul De La Păşune

Comentarii închise.