Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

SLOVA CREŞTINĂ – revistă de creaţie, atitudine şi cultură

de Radu Botiş | August 25, 2008

Am pornit la nou drum cu încredere în Prea Bunul Dumnezeu precum şi în semeni. Slova Creştină se vrea o nouă punte de legătură între românii de pretutindeni oriunde s-ar afla. Uşa este deschisă iubitorilor de cuvînt şi Divin precum şi tuturor acelora care vor parcurge materialele din revistă.

Draga slovă românească îmbracă haina ei proprie, profundă, iar straiul acesta ce-l poartă îi conferă strălucire aparte. Patriotismul nu este o ruşine, patriotismul este cinste şi plecăciune demnă în faţa istoriei, a vetrei de unde am vazut lumina zilei.Patriotismul este statura ta dreaptă oriunde te-ai afla pe pământul acesta:bogat ori sărac, fericit ori cuprins de amăraciune şi neîmpliniri. Da, purtăm în suflet buciumul şi doina noastră, desprinse dintru legendare începuturi, pământul binecuvântat pe care au călcat picioarele Sfîntului Andrei-Apostolul Românilor, apăratorii lui Tudor, drepţii lui Cuza, Sfinţii Români ai lui Hristos, amintirea grijii mamelor la căpătâiul pruncilor, sărbătorile noastre creştine întru bucuria Învierii şi Veşniciei.

Aceasta este încrederea cu care, iată, Slova Creştină bate la uşa inimii fiecărui frate român, pentru ca, împreună să ne prindem în hora de suflet a Sfintei Uniri, întru unitate şi credinţă la umbra Proniei Cereşti.

Cu aceste sentimente curate, deschidem braţele inimii cuprinzând în cămara sufletului fraţii  noştrii de pretutindeni.

Gînd Bun.

radu_vasile67@yahoo.com
www.radubotis.ro

ISSN 1844 – 7775

http://slova-crestina.credinta-mea.ro

Topice: Diverse | Comments Off on SLOVA CREŞTINĂ – revistă de creaţie, atitudine şi cultură

Comentarii închise.