Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Niciodată n-am fost prieten cu puterea!

de admin | Septembrie 22, 2008

Discuţii cu preotul reformat pensionar Nagy Géza.

Nagy Géza– Dumneavoastră de unde proveniţi şi de ce aţi ales să fiţi preot? 

– Întrebare dificilă. Am fost elev în Cluj, teologia am terminato tot acolo, şi părinţi mei se odihnesc în cimitirul Házsongárd din Cluj. De fapt m-am născut la Murgeşti (Nyárádszentbenedek), unde tatăl meu era preot reformat, acolo am şi copilărit până la vârsta de şapte ani.

– Deci aţi călcat pe urmele lui…

– Nu este chiar aşa de simpu. Alegerea carierei din partea mea a fost un sacrificiu din recunoştinţă. Am fost doi fraţi. Şi fratele mai mare şi eu am avut necazuri. Fratele meu suferea de un cancer incurabil. Eu la vârsta de douăzeci de ani am ajuns în închisoare unde am stat trei ani şi două luni în condiţii foarte grele. Tata a fost profesor de teologie la Cluj şi a primit un semn de la Domnul că îşi va pierde unul din copii. Fratele meu, după cea de a cincea operaţie, la vârsta de 28 de ani a murit la Debreţin. Eu pe 13 februarie 1953 m-am eliberat din închisoare. Am simţit atunci că, din recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi părinţi, trebuie să mă prezint la teologie. Înainte de a fi arestat eram student la pedagogie-psihologie. La închisoare am fost mutilat atât fizic cât şi psihic.

– Ce păcate aţi avut la douzăce de ani?

– Nu toată lumea ştie că în Ardeal chiar şi înainte 1956 au existat organizări aticomuniste şi represalii comuniste. În perioada 1949-1950 am devenit membru într-o organizaţie anticomunistă de tineret, unde numai doi eram studenţi. Ceilalţi erau muncitori şi ţărani. Securitatea a făcut din ţânţar armăsar. În octombrie 1949 am intrat în legătură cu organizaţia, iar în Decembrie eram deja arestat. Când prin bunăvoinţa CNSAS mi-am putut consulta dosarul, am realizat că totul a fost defapt o provocare a poliţiei politice. Principalul provocator a fost un individ pe nume Leitz György, care a trăit în Cluj şi a murit în 1993. El însuşi a scris că a fost provocator încă din 1946, dar poate că totuşi a încercat să-i salveze pe cei care îi ademenea, deoarece în final el a primit cea mai mare pedeapsă, 20 şi mai apoi 15 de detenţie.

– Câţi tineri au fost arestaţi pe motiv că s-au organizat?

– Şaptesprezece. Doisprezece dintre noi au fost condamnaţi. Pe mine m-au condamnat la mai mult de şapte ani, dar am efectuat, după cum am mai spus, numai 3 ani şi 2 luni. În legătură cu asta pot să spun că în urmă cu patru ani am editat o carte la Editura Polis, cu titlul “Ha túlélted, hallgass!” (Dacă ai supravieţuit, taci!). În carte este vorba despre cum a fost reeducarea prin tortură de la Piteşti şi Gherla. Maghiari ştiu puţine despre a cest fenomen. În spaţiu şi timp metoda a fost folosită numai în România şi între anii 1950-1951, cu scopul de a reeduca intelectualii, elevii şi studenţii să devină soldaţi ai partidului comunist. Autori români au scris 35 de cărţi despre acest fenomen, de exemplu Virgil Ierunca are o carte ce a fost tradusă şi în limba maghiară. În limba maghiară numai eu am scris despre asta. A fost un lucru înspăimâtător. Deţinuţi au fost torturaţi cu deţinuţi, care anulându-se spiritual au devenit din torturaţi, torţionari. Slavă Domnului puţini tineri maghiari au experimentat metoda, din grupul amintit numai patru. Eu am suferit acest experiment în închisoarea din Piteşti.

Unii autori români susţin că metoda a fost inventată de sovietici sau de scriitorul rus Makarenko, dar nu este adevărat. După aceea au încercat să demonstreze că comunistii evrei unguri au pus la cale totul. Este adevărat că cel ce a supervizat întregul sistem era un colonel din Oradea pe nume Czeller Lajos. Procesul a fost în final stopat chiar de către autorităţi. Mai târziu totul a fost pus în seama Gărzii de Fier, care prin această metodă încerca să îşi întărească rândurile. Declaraţii absurde au urmat una după alta. Conducătorii reeducării au fost judecaţi şi în decembrie 1954, la Jilava, 17 din ei au fost executaţi. Czeller Lajos s-a împuşcat în cap cu puţin înainte.

– Deci după eliberarea din închisoare v-aţi prezentat la teologie?

– Exact. A fi preot mi-a devenit crez. La început pentru un an şi jumătate am fost preot auxiliar la Cluj după care am ajuns la Icland (Ikland) şi Căluşeri (Székelykál). Am găsit condiţii mizere şi suflete demoralizate. Parohia nu era locuibilă. Diavolu a încercat de toate ca să mă abată de la vocaţia mea. Dar până la urmă am ajus să iubesc Icalndul. După un an şi jumătate, în vara lui 1959 am ajuns la Dumbrăviaora (Sáromberke), prin concurs, am participat 19 candidaţi şi procesul de selecţie a durat un an şi jumătate.

– Timp de patruzeci de ani aţi slujit la Dumbrăvioara. Cum sunt oameni din Dumbrăvioara?

– Sunt oamnei buni, dar nu umblă foarte des la biserică. Îşi respectă foarte mult pastorul, e drept că în ultimi o sută de ani au avut preoţi deosebiţi, adevăraţi păstori. În acelaşi timp oameni de acolo sunt foarte mândri, se supără repede. Eu am considerat că principalul meu obiectiv este să continui munca predecesorului meu. Nu vroiam să schimb lumea. Pentru relaţia dintre noi este definitoriu, următorul exemplu. Deja eram preot de douăzeci şi cinci la Dumbrăvioara, când în 1979 am fost ales al doilea preot la Biserica din Calea Mănăşturului din Cluj, ceea ce nu înseamnă preot auxiliar, ci că parohiile mari au doi preoţi. Autorităţile de stat şi cele bisericeşti nu mi-au permis să ocup acel post. Am documente edificatoare în acest sens. Sigur au fost împotrivă, Nagy Gyula – episcopul de atunci, Székely Károly – consilier la protopopiat, Tankó Árpád – inspector şef la culte în judeţul Mureş şi Hoinărescu  – inspector şef la culte la judeţul Cluj. Când au aflat, cei din Dumbrăvioara au întrebat: care sunt motivele? Nu mă simt bine aici? Le-am explicat că eu mă consider clujean şi aş dori să mă întorc acasă şi că mama mea văduvă trăieşte tot acolo. Au înţeles motivul şi l-au acceptat. Iar după aceea când nu am mai plecat, nu s-au supărat şi nu au mai adus vorba niciodată.

– În interdicţia de a sluji la Cluj, a contat şi faptul că aţi fost la închisoare?

– Nu, acelea s-au întâmplat în cu totul alte timpuri. Motivele trebuie căutate, probabil, în criticile pe care le aduceam în legătură cu problemele biserici şi a veţii satului, eu întotdeauna a fost de partea adevărului. Părerile opuse erau cosiderate comportament duşmănos.  Niciodată nu am fost prieten cu puterea. Din acest motiv nu eram considerat un preot “loial”. Nici “poliţia bisericească”, nici Securitatea nu m-au privit cu buni. Ţelul lor, nu era ca preotul să “construiască”. Îmi plăcea foarte mult să lucrez cu copii. Nici acesta nu era pe placul inspecorului şef de la culte Tankó Árpád, care era un dur al partidului.

– Probabil din acelaşi motiv, unii nu s-au bucurat, că aţi avut grija de cavoul familiei Teleki. Câţi din membri familiei Teleki sunt înmormântaţi acolo, şi în ce stare se află monumentul?

– Dumbrăvioara are trei monumente: Castelul Teleki, Biserica Reformată şi Cavoul familiei Teleki, care de afltfel nu se află în proprietatea biserici. Când am ajuns acolo, cavoul era o ruină, acoperişul era prăbuşit. Mormintele au fost răscolite de mai multe ori de “căutătorii de comori”. În cavou sunt înmormîntaţi 16 membri ai familiei Teleki, cel mai faimos este contele Teleki Sámuel, fostul cnacelar care a murit în 1822, respectiv nepotul său contele Teleki Samu, exploratorul Africii, înmormântat în 1916. Atât am tot trimis cereri către aşa numita Direcţie a Protejării Monumentelor, până când pe banii statului cavoul a fost practic reconstruit. A costa foarte mult, 65 de mii de lei în 1963. Au făcut treabă bună. Acoperişul de şindrilă după ani s-a prăbuşit din nou, vrăbiile s-au cuibărit cu sutele în clădire, iar excrementele nu sunt tocmai benefice pentru pietrele de mormânt din calcar. Prin anii optzeci inginerul chimist Fülöp Géza, m-a îndrumat către IFET-ul din Gheorgheni, unde directorul mi-a dat o mulţime de şindrilă pentru bani puţini, să reparăm din nou acoperişul. Dar de atunci s-a deteriorat din nou. După părerea mea, ar fi timpul să se acopere cu ţiglă, acest monument deosebit.

***

Nagy Géza

S-a născut pe 13 decembrie 1929, la Murgeşti (Nyárádszentbenedek). Tatăl lui Nagy András, a fost profesor de teologie reformată. Géza, între ani 1950 – 1953, a stat în închisoare ca deţinut politic. În 1956 a absolvit Institutul Teologic Protestant din Cluj, după care a slujit tot acolo ca preot auxiliar. După aceia a fost preot în judeţul Mureş la Icland timp de un an şi jumătate, iar mai târziu timp de 41 de ani până la retragerea la pensie a fost preot la Dumbrăvioara tot în judeţul Mureş. Momentan trăieşte la Târgu Mureş. În 2004 la Editura Polis i-a apărut o carte cu titlul “Ha túlélted, hallgass!” (Dacă ai supravieţuit, taci!).

Autor: Máthé Éva 

sursă: Revista Krónika,  www.kronika.ro/nd.php?name=Sh&what=24039

 

traducere de Losonczy Alexandru

 

Topice: Interviuri | Comments Off on Niciodată n-am fost prieten cu puterea!

Comentarii închise.