Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Poem neterminat 32

de Marin Toma | Septembrie 1, 2008

Tu nu vei muri niciodată

Tu nu vei muri niciodată
Trăieşti şi înfloreşti prin florile sădite de tine
Şi prin seminţele lor purtate de vânt
Printre pomii plantaţi de mine.
Nici eu nu voi muri decât foarte puţin
Până când voi nflori ca şi tine
Eu în fiecare pom
Ce îşi trimite rădăcinile
Din ce în ce mai adânc
Precum aceştia plantaţi de tata
Şi pomii înalţi de salcâm.
Aceştia care trimite umbra lor deasă
Peste praful încins de la drum.
Chiar dacă florile tale
Se-ascund de-atâta căldură
Ele se răcoresc la umbra pomilor mei
Şi-apoi tu nu vei muri niciodată
Pentru că şi mâinile tale
Au cărat găleţile pline cu apă
La fiecare pom plantat în curtea
Nici prea mare dar atâta de dragă
Şi de aceea noi nu vom muri niciodată.
Cât florile sădite de tine si pomii noştri
La rădăcina cărora ai cărat găleţile cu apă
Vor fi în picioare şi merii şi prunii
Alunii, caişii şi via, salcâmii
Şi-n ei vor cânta păsările mari şi mici
Iar toamna cu brume uscate şi reci
Se vor cuibări ai ghicit…lăstunii
Şi din nou cu primăverile timpurii
Odată ce seva începe divina lucrare
Vom fi ce-am fost, stăpânii
Cu chipuri de floare.

2 iulie 2008-

Topice: Poezii | Comments Off on Poem neterminat 32

Comentarii închise.