Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Roşia Montană, sau despre cum uneori tradiţiile trebuie demolate

de Petre Flueraşu | Septembrie 2, 2008

România este o ţară a contrastelor, o ţară în care pentru a face ceva trebuie să obţii aprobări peste aprobări, acceptul diferitelor grupuri de interese care se ascund în spatele democraţiei pentru a dinamita orice tentativă de progres. Nivelul de trai este în anumite zone aproape de zero şi totuşi investitorii sunt priviţi cu suspiciune, pentru că omul simplu, lipsit de perspective, nu poate înţelege că te poţi îmbogăţi legal, că profitul nu înseamnă automat lipsa onestităţii.
 Anii de comunism şi starea generală de ilegalitate în care par să se desfăşoare toate afacerile determină în cadrul opiniei publice tendiinţa de a îi considera hoţi pe toţi cei bogaţi. Putem scuza asta din punct de vedere uman, e natural să fii sceptic în ceea ce îl priveşte pe cel bogat, însă astăzi am depăşit de mult perspectiva emoţională. Astăzi se gândeşte în cifre, în studii de piaţă şi printr-o evidenţă transformată de necesitatea de a valorifica totul. Trebuie să ne valorificăm pe noi înşine, resursele noastre, trebuie să valorificăm totul, pe cât mai multe planuri. Doar aşa vom ajunge să realizăm ceva, să lăsăm în urma noastră o moştenire autentică şi să contribuim la formarea unui viitor din care facem cu toţii parte, fie că ne convine fie că nu.
 Vremea lamentărilor a trecut, vremea bătrânilor cu lacrimi în colţul ochilor a apus demult. Haideţi să nu mai gândim pur emoţional şi să înţelegem că vor veni momente în care trebuie să alegem singura soluţie viabilă pentru prezentul nostru. Nu trăim în trecut, deci haideţi să mai uităm de cimitire, de mânăstiri şi de monumente lipsite de orice strălucire.
 La fel ca şi în cazul trecutului, viitorul nu este decât un obstacol în calea progresului. Cel mai mare panaceu al omului incompetent şi frustrat este paradisul, care vine ca o promisiune pentru a îmblânzi o viaţă grea. În momentul în care religia îţi oferă siguranţa mântuirii, nu mai lupţi, pentru că ai o certitudine. Dacă privim toate religiile lumii, e evident că principala lor funcţie este de panaceu universal. Niciodată religia nu îi va apăra pe cei puternici, pe cei care îşi trăiesc viaţa la intensitate maximă şi se bucură de fiecare moment. Nu, religia îi condamnă pe aceştia, tocmai pentru a le uşura situaţia celor care suferă şi care, având iluzia unui câştig postmortem, sunt mult mai uşor de manipulat. Cei mai periculoşi sunt oamenii care cred în idealuri înalte, pentru că aceştia sunt dispuşi în orice moment să se sacrifice pentru acele idealuri. Oamenii echilibraţi, care înţeleg că niciun principiu nu merită sacrificiul, sunt cei care vor fi acuzaţi de cinism şi vor fi blamaţi de societatea fanaticilor.
 Cazul Roşia Montană este un exemplu perfect de fanatism, o dovadă a lipsei totale de obiectivitate care guvernează astăzi scena socială. Protestele organizaţiilor ecologiste şi ale diferitelor ONG-uri obscure au întârziat deja cu peste 10 ani proiectul minier. Contează oare pentru toţi aceşti ”anarhişti moderni” că statul român a pierdut în tot acest timp bani şi că un oraş întreg se zbate la limita supravieţuirii?
 Evident, răspunsul este nu, pentru că organizaţiile ecologiste au o agendă pe care trebuie să o respecte. Este îndeajuns să intrăm pe site-ul Greenpeace şi vom descoperi cum o organizaţie care ar trebui să manifeste conştiinţă socială se laudă cu proteste de stradă, cu legarea membrilor ei cu cătuşe de scaunele McDonald’s sau cu numeroase mostre de război de gherilă împotriva unor companii şi instituţii care respectă legea. Ecologiştii refuză să înţeleagă că nu poţi arunca cu noroi în cei care îşi fac meseria şi că nu poţi merge până în pânzele albe cu nişte proteste absurde.
 Acelaşi exemplu de fanatism nociv poate fi întâlnit şi la Roşia Montană. Organizaţia Alburnus Major protestează virulent împotriva proiectului, condusă de Stephanie Roth, o ecologistă franceză care nu are nicio legătură cu România sau cu Roşia Montană. Dar ea protestează începând cu 2002, a câştigat şi un premiu important, 125.000 Euro, şi este văzută la nivel mondial ca un simbol al luptei împotriva globalizării şi a companiilor demonice.
 Ecologiştii se bucură de sprijinul presei, pentru că prin lacrimi este uşor să impresionezi, se bucură de sprijinul multor oameni care donează, fără să ştie că de fapt ajută astfel imense aparate birocratice să existe. Şi astfel opinia publică condamnă, fără să cerceteze, fără să încerce să judece obiectiv. Ne închipuim ochii umezi ai unui animal, lacrimile unei bătrâne şi distrugerea unei zone splendide fără să ascultăm argumentele raţionale care ne spun că animalul nu va păţi nimic, bătrâna nu mai vrea să stea pe un deal la -30 de grade, iar zona splendidă arată de fapt ca după război. Dar oare de ce să mai încercăm să vedem şi realitatea când îi avem pe ecologişti…?
 Câţi oameni ştiu că firma Gabriel Resources a organizat 14 întâlniri publice pentru a discuta proiectul şi mai apoi a răspuns la întrebările oamenilor într-un document de 11.000 de pagini? Sau câţi ştiu că filmul “Mine your own business”, care tratează subiectul Roşia Montană, a fost apreciat de publicul de pe 4 continente? Nu, aceste informaţii nu ajung la public, în schimb ajung lamentările lui Eugen David, preşedintele Alburnus Major, care urlă cum că publicul din Bucureşti nu a suportat să se uite la film. Cine îşi mai aduce aminte momentul va şti însă că atunci când mai erau circa 10 minute din film, acesta a trebuit să fie oprit din cauza unui grup de maniaci cu gagule care urlau şi deranjau toată sala. Iar faptul că astfel de minciuni şi dezinformări pot implica Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), instituţia publică care a organizat vizionarea, spune multe despre oamenii din Alburnus Major…
 O altă presupunere falsă este opoziţia locuitorilor din Roşia Montană. În afară de câţiva moşi senili (în cele 4 zile petrecute în sat am descoperit doar 2) şi de o prezenţă ciudată a fundaţiei Soros, care ca de obicei (vezi campania pentru scaunul de preşedinte al SUA în 2004) se implică exact ca musca în lapte, fără să aibă nicio legătură cu problema, opoziţie locală nu există. Da, sunt oameni care vor mai mulţi bani, oameni care aşteaptă încă să vadă cum evoluează situaţia, dar fiecare dintre ei înţelege că va avea numai de câştigat de pe urma proiectului minier şi este de acord cu el.
 Academia Română vorbeşte ca să se afle în treabă, ONG-urile protestează pentru că asta trebuie să facă. Şi totul în timp ce oamenii mor în sărăcie, totul pentru nişte principii absurde. Nu, străinii nu trebuie neapărat să fure, companiile mari nu se îmbogăţesc pe spinarea celor mici. Gabriel Resources, ca de altfel toate marile companii din lume, este obligată să respecte legi, este obligată să ofere compensaţii, garanţii bancare, etc, toate pentru a se ridica la standarde internaţionale. Ei nu oferă pentru că vor sau pentru că ştiu că au o misiune, ei oferă pentru că aşa trebuie, acestea sunt obligaţiile lor legale. Aşadar, de ce oare cei care vorbesc nu au nicio obligaţie, ei de ce nu sunt traşi la răspundere pentru inepţiile pe care le zic?
 Dar cum să nu te aştepţi la dramatizare absurdă când pseudo-jurnalişti (Dan Tapalagă, Ion Longin Popescu şi alţii) vorbesc despre Satana, despre blesteme, despre abuzuri neştiute de nimeni, legându-le evident pe toate de compania minieră. Cum să nu te aştepţi la dezinformare când omul cel mai citat în legătură cu Roşia Montană este Zeno Cornea, un moş senil care ameninţă de fiecare dată cu bâta. (Nea Zeno, aşa cum ţi-am mai spus mai mulţi dintre noi atunci când ne-ai ameninţat, ai grijă, la un moment dat s-ar putea să superi pe cineva şi să-ţi dea el primul cu bâta în cap…    )
 Compania minieră Gabriel Resources a pus la dispoziţia publicului zeci de materiale informative, mii de pagini care descriu în detaliu fiecare procedeu, fiecare element al proiectului. Ei au fost obligaţi să construiască rampe pentru ca broaştele să poată ieşi din gropile cercetărilor arheologice, până aici s-a ajuns. Iar ecologiştii şi ceilalţi protestatari care nu au nicio legătură cu proiectul îşi permit să vorbească, să arunce cu noroi. E simplu să înjuri pe banii altcuiva, e simplu să urli şi să condamni o companie care a investit deja sute de milioane de dolari în Roşia Montană. Haideţi însă să îi întrebăm pe ei, pe ecologişti şi pe protestatari, ce au făcut pentru Roşia Montană în afară de dat din gură?
 Problema astăzi ţine de eficienţă. Cu toţii putem să vorbim, cu toţii putem să ne dăm cu părerea. Mult mai important însă este să facem ceva. Iar spre deosebire de toţi protestatarii, care contestă fără să ofere soluţii, compania Gabriel Resources a respectat până acum toate condiţiile legale şi le-a oferit oamenilor numeroase posibilităţi de relocare. Numeroase mărturii ale oamenilor din Roşia confirmă toate acestea, la fel cum numeroase instituţii naţionale şi internaţionale confirmă activităţile companiei şi o vor supraveghea pe parcursul exploatării propriu-zise. Pentru că aici nu vorbim de posibilităţi şi de dorinţe, ci de certitudini garantate de lege.
 Prea multe discuţii strică, prea multe proteste încetinesc progresul. Poate că este timpul să depăşim aceste tare ale democraţiei, poate că este timpul să ne asumăm răspunderea pentru victorii. Haideţi să nu îi mai lăsăm pe ecologişti să ne conducă, haideţi să nu mai avem nevoie în fiecare moment de avocaţi străini. Suntem liberi să decidem, suntem liberi să acţionăm. E nevoie doar de o noapte întunecată şi de câteva buldozere. Şi poate după asta vor învăţa şi protestatarii să aprecieze dreptul de a protesta şi nu o vor mai face din oficiu. Pentru că libertatea înseamnă să ştii că poţi să faci ceea ce vrei, nu să faci neapărat asta fără să ţii cont de consecinţe…
 Iar în final, închei cu o întrebare evidentă pentru orice om cu capul pe umeri. Chiar crede cineva că 320 de tone de aur şi 1600 de tone de argint pot rămâne în pământ numai pentru că aşa au chef ecologiştii? Pentru că da, e timpul să ne dăm seama că uneori ne place să argumentăm împotriva bunului simţ…

“Arguing against globalization is like arguing against the laws of gravity.“

Kofi Annan – Ghanaian diplomat, seventh secretary- general of the United Nations, 2001 Nobel Peace Prize

Notă
Acest eseu este o părere personală asupra subiectului. Am folosit date publice, aflate la îndemâna oricui. Menţionez că nu am nicio legătură cu Gabriel Resources sau Gold Corporation şi am realizat această analiză jurnalistică în scop personal.

Consemnat de
Andrada Victoria Diaconescu

Topice: Meditaţii | 1 Comentariu »

Un răspuns to “Roşia Montană, sau despre cum uneori tradiţiile trebuie demolate”

  1. nutu spune:
    7 Septembrie 2008 la 16:26

    Vreau doar să-ţi spun: “Mulţumesc!”

    Am trăit aproape cinci ani în Roşia Montană, acum sunt în Pakistan, şi am plecat de acolo datorită oamenilor care preferă să nu vadă (sau mai rău, se fac că nu văd) acele lucruri pe care le-ai descris tu aici.
    Am plecat datorita amorţelii în care a fost împinsă Roşia şi incertitudinii, în care oamenii de decizie, preferă să ţina Roşia. Cei mai mulţi de frica publicităţii negative, câţiva din cauza unor interese dictate de cei care se află în spatele lor (a se înţelege Soros & Co.).
    Ideea finală e că acel zăcămţnt va fi exploatat, şi cred eu, cât de curând. Rămâne doar întrebarea: Cine va exploata zăcământul de la Roşia Montană? Răspunsul e tare încâlcit, iar ca să-i descâlceşti iţele, e nevoie de un Holmes…

    N.