Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Întru memoria lui Avram Iancu (3)

de Nicolae Nicoară-Horia | Octombrie 13, 2008

partea a III-a 

În 8 şi 11 martie este primit de către noul împărat, Francisc Iosif, care după înmânarea memoriului, acesta răspunde lapidar: „Voi cere de la miniştri mei un raport şi vă asigur că dorinţele juste ale românilor vor fi împlinite”.

20 decembrie 1850. Cuprins de o mare nelinişte (ciudată premoniţie!), la Câmpeni, Avram Iancu îşi scrie Testamentul său („Ultima mea Voinţă”):
Ultima Voinţă„Unicul dor al vieţii mele fiind să-mi văd nţiunea mea fericită, pentru care, după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa aduse să prefec în nimic.
Nu ştiu câte zile mai pot avea, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că, viitorul este nesigur; voiesc dară şi, hotărât dispun, ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele!”

În 18 august pleacă din nou la Viena, dar şi de această dată românii sunt amăgiţi, ba mai mult în februarie 1851, Iancu, împreună cu Cipariu, Bărnuţiu şi Laurean, sunt chemaţi la poliţie, comunicându-li-se acestora ordinul de a părăsi Viena, după ce Iancu refuzase din nou să primească decoraţia dată de împărat, ”Crucea de aur pentru merite, cu coroană”, spunînd: ”Să se decoreze mai întâi naţiunea cu împlinirea promisiunilor!”

1852, 17 septembrie. Iancu este arestat şi trimis sub escortă la Alba Iulia, unde fusese ţinut în lanţuri şi străbunul său Horia. Acolo, închis în clădirea judecătoriei de ocol, este legat, umilit şi bătut de către un ofiţer austriac, slujbaş al împăratului. În faţa acestei insulte sufletul său a coborât „în smoala melancoliei nesfârşite…”
Este trimis apoi sub arest la Sibiu unde i se înscenează un proces. După eliberare se duce la vechiul său amic, Ilie Măcelariu, prieten şi coleg de la Facultatea de Drept din Cluj…
Reîntorcându-se în Apuseni, la 21 iulie 1852, Iancu nu vrea să dea ochi cu împăratul pe Muntele Găina care vizita ţinuturile unde a avut loc Revoluţia. La Vidra, la Câmpeni, Roşia Montană, Detunata, Abrud sau Bucium, Iancu refuză de asemenea întîlnirea cu monarhul.

1855, toamna. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, cu creştetul descoperit, „ca în faţa unui altar”, Craiul Munţilor, cu ochii înlăcrimaţi scrutează depărtările…
„Eu nu-s Iancu. Eu sînt umbra lui Iancu, Iancu e mort!”
1872. Ţara Zarandului… „Câtă lume am umblat eu, ţară mai bună, mai dulce, mai bogată, cu oameni mai primitori ca Ţara Zărandului, n-am aflat. Dacă voi muri, numai aici să mă îngropaţi…”, mărturisea Craiul Munţilor într-unul din ultimii ani ai vieţii sale zbuciumate.

În revista Familia, Iosif Vulcan, scria cu înfrigurare aceste cuvinte: „Condeiul nostru încă e ud, căci abia scriseserăm necrologul marelui nostru poet Dimitrie Bolintineanu, şi iată acuma soarta fatală ne sileşte a-l lua din nou în mână, să-l înmoiem în lacrimile noastre şi să anunţăm naţiunii iarăşi o ştire tristă, că eroul nepătat din 1848, regele munţilor-cum l-a numit poporul, – unul din martirii scumpi ai noştri, gloriosul dar nefericitul Avram Iancu, a murit la Baia de Criş în 10 septembrie c.n. în etate de 48 de ani… Cine a fost Iancu? Expresia unei idei înalte, unei dorinţe străbune, care nu se va stinge niciodată din sânul naţiunii române…”

El, regele munţilor, cel fără coroană, adormea pentru totdeauna singur şi cu fluierul flămând, pe prispa unui brutar, Ion Stupină, de la Baia de Criş, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872. „Nu avea nimic asupra lui decât o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba către împărat, unsă şi mototolită…”
La 13 septembrie 1872, declarat „mort naţional”, jelit de popor, de prefecţii şi tribunii săi, în frunte cu cei 36 de preoţi, trupul lui cobora în pământul de la Ţebea, aproape de gorunul celuilalt Crăişor, Horea, el, nepotul lui, cum îi plăcea să spună adeseori!

Într-o zi de duminică, 31 august 1924, la o sută de ani de la naşterea lui Avram Iancu, în discursul rostit la serbarea de la Ţebea, Majestatea Sa Ferdinand I, primul Rege al României întregite, spunea, printre altele, vădit emoţionat: „Ai murit chinuit pe roată, tu nefericitule Horia cu ai tăi! Iar tu viteazule între viteji, Avram Iancu, închis-ai ochii rătăcitori pe drumuri, singur numai cu fluierul tău, cu sufletul întunecat şi nemângâiat pentru că îţi vedeai zădărnicită ţinta luptelor tale şi totuşi jerfa voastră era sfântă căci dreptate s-a făcut îndeplinindu-se înţeleapta vorbă a poporului, „apa trece, pietrele rămân!”

La Baia de Criş a fost dezvelit bustul eroului, realizat de sculptorul Romulus Ladea,

Ce înălţătoare cuvinte rostea atunci şi preşedintele Asociaţiunii pentru literarura română şi cultura poporului român(Astra), Vasile Goldiş:
„Tu, Iancule şi Moţii tăi, aţi trăit şi aţi murit pentru libertate. Idealul acesta rămâne la temelia vieţii noastre naţionale. Pentru izbândirea şi desăvârşirea acestui ideal vor trăi şi vor muri generaţiile, cari te urmează. Ci tu dormi liniştit, Iancule, acolo la pragul bisericuţei din Ţebea, în umbra gorunului lui Horia: geniul tău veghează deasupra naţiunii române”.

Alexandru Bălăceanu, în „Voinţa Poporului „ din Arad consemna următoarele: „E o tragedie unică în istoria omenirii, care întrece în măreţie legenda mitică a lui Oedip Rege!”

Numai gorunul, Gorunul lui Horea, de peste şase sute de ani, martor al durerilor neamului nostru, nu mai este! Poate atunci, în 12 iulie 2005, când furtuna l-a doborât la pământ, aproape de mormântul său, sufletul Iancului ar fi înlăcrimat…
Se prăbuşea ultimul dintre prietenii săi dragi!

BIBLIOGRAFIE

Revista Familia, nr. 37 şi 38 , 1872.
Iosif Şterca-Şuluţiu, Biografia lui Avram Iancu, Sibiu, 1897.
Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucureşti, 1924.
Revista Biserica şi şcoala, Arad, nr. 33-35, 1924.
„Tribuna nouă”, Arad, aug.-sept. 1924
Florian Dudaş, Avram Iancu în tradiţia poporului român, Timişoara, 1989.
Ioan Ranca, Avram Iancu, Târgu-Mureş, 1996.

Topice: Studii | Comments Off on Întru memoria lui Avram Iancu (3)

Comentarii închise.