Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Mănăstirea Bârsana

de admin | Octombrie 2, 2008

ISTORICUL MĂNĂSTIRII

Localitatea Bârsana este o aşezare străveche, situată pe malul drept al râului Iza, la o depărtare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei. Dacă săpăturile arheologice au scos la iveală relicve care arată că aici au existat aşezări omeneşti încă din epoca hallstattiana, în izvoarele scrise, localitatea Bârsana este atestată începând cu 1326 când, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diplomă prin care sunt întărite drepturile de posesiune asupra moşiei Bârsana, pentru cneazul Stanislau Bârsan, care avea această moşie cu drept de moştenire. Mai tarziu, aşa cum reiese din diplomele emise de regele Sigismund de Luxemburg la 30 aprilie şi respectiv 21 iulie 1390, proprietarii moşiei Bârsana erau Voievozii Balcu şi fratele său Drag.

La Bârsana au existat două vetre monahale, la aproximativ opt – nouă kilometri depărtare una de alta: una în partea sud-estică a hotarului, în locul numit Valea Slatinei, iar alta în partea sud-vestică a hotarului, pe dealul Humâna, la izvoarele văii, care astăzi se numeşte Valea Hotarului, iar în documentele secolului al XIV-lea e amintită cu numele Valea Mănăstirii. Mănăstirea de pe dealul Humâna este aestată documentar de o diploma din 21 iulie 1390. Până în prezent nu se cunosc alte documente care să ateste existenţa acestei mănăstiri. După tradiţie Mănăstirea din Humâna a dispărut în secolul al XVIII-lea, când, prin acţiunile uniaţiei, au fost distruse mai multe mănăstiri de pe teritoriul Transilvaniei.

Mănăstirea de pe Valea Slatinei: Istoricul acestei mănăstiri începe cu o sihăstrie, care a existat în Valea Slatinei, în locul numit La Pãrul Călugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinţă această sihastrie, totuşi tradiţia spune că mănăstirea din Valea Slatinei a fost „mai veche, mai mare şi mai importantă decât cea din Humâna”. Viaţa monahală în sihăstria din Valea Slatinei se pierde în negura vremurilor, începutul ei poate că a avut loc în secolul al XIII-lea sau în primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, în jurul acestei sihăstrii s-au adunat călugari şi fraţi, care şi-au făcut acolo chilii şi biserică de lemn şi aşa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea mănăstirilor de pe teritoriul românesc, şi aici, modesta sihăstrie a devenit mănăstire.

La Pãrul Călugarului, mănăstirea era foarte izolată, se afla adâncită într-o pădure de foioase de pe un deal situat la mare depărtare de localitate. Accesul la mănăstire era îngreunat şi din cauza râului Iza, peste care nu exista o punte de trecere în apropiere. De aceea, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, mănăstirea a fost mutată din Valea Slatinei într-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Strâmtorii, iar după mutarea mănăstirii în acest loc, platoul a primit numele Podurile Mănăstirii.

După tradiţie, mutarea mănăstirii a fost facută de către un voievod, iar acesta nu putea fi altul decât Balcu Vodă care a condus Ţara Maramureşului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramureşului. În sprijinul acestei ipoteze pledează şi faptul că voievozii Balcu şi Drag erau buni creştini ortodocşi şi ctitori de aşezăminte sfinte; printre altele, ei au ridicat mănăstirea Peri la rangul de stavropighie patriarhală, au construit biserica de piatra de la mănăstirea Peri iar în 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care în tradiţie poartă numele voievodului Balcu – Biserica Balcului.
Voievozii Balcu şi Drag, cărora li s-au alăturat şi boierii din sat, au înzestrat mănăstirea cu terenuri arabile, fâneţe, păduri şi alte bunuri, fiind în acest fel ctitorii mănăstirii, iar Mănăstirea Bârsana poate fi numită, pe drept cuvânt, mănăstire voievodală. Treptat, averile mănăstirii s-au mărit, dar a sporit şi prestigiul ei ca vatră de spiritualitate românească. Aici se pregăteau preoţi, cantori, zugravi. Cu toate interdicţiile impuse de regimurile străine, Mănăstirea Bârsana ţinea legături cu marile centre ortodoxe din Ţara Româneasca şi Moldova, de unde se procurau cărţi de slujbă şi învăţătură, nu numai pentru trebuinţele mănăstirii ci şi pentru parohiile învecinate.

Din anul 1735, când episcopul Maramureşului Dosoftei Teodorovici, care îşi avea reşedinţa la Mănăstirea Uglea, a fost asasinat, până în 1740, când episcop al Maramureşului era Gavril Ştefanca de Bârsana, reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului a fost la Mănăstirea Bârsana. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului a fost desfiinţată, oficial, în 1740, dar şi după această dată preoţii, călugarii şi credincioşii maramureşeni au rămas statornici în credinţa strămoşească.
În timpul acţiunilor uniaţiei din jurul anului 1700 şi perioadei care a urmat, Maramureşul a rămas o adevărată cetate inexpugnabilă a Ortodoxiei iar Mănăstirea Bârsana a avut un rol important în apararea legii strămoşeşti din acea perioadă atât de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar în condiţiile presiunilor generate de extinderea oficială a unirii religioase a românilor cu Biserica Romei asupra locaşurilor de cult ortodox din zona, mănăstirea va rezista până la 1791. La 12 iulie 1791 mănăstirea a fost desfiinţată, călugarii au fost alungaţi şi s-au refugiat în Moldova la Mănăstirea Neamţ. Atunci mănăstirea a fost devastată, chiliile şi clădirile anexe distruse, averea confiscată: o parte a averii a trecut în proprietatea statului şi predata mănăstirii greco-catolice de la Cernoc (Munkaci) iar, alta, inclusiv locul unde a fost mănăstirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Bârsana.
Dupa desfiinţarea mănăstirii, pe vatra mănăstirii n-au dăinuit decât biserica şi stăreţia. Pentru a feri biserica de profanare şi distrugere, credincioşii din Bârsana au mutat-o, în 1806, chiar în vatra satului, în locul numit Podurile Jbârului, unde se mai poate vedea şi azi. O dată cu mutarea bisericii, a fost dusă în sat şi stăreţia. În această casă a funcţionat şcoala confesională românească în timpul renumitului dascăl Fabian.

Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”: Locul pe care a fost mănăstirea era bine gospodărit în timpul când se afla în posesiunea parohiei din Bârsana. Pe el se afla o livada frumoasă cu pomi fructiferi, fâneţe şi arături. După al doilea război mondial, locul a fost confiscat de la parohie, partea de lângă drum a fost dată la mai multe familii, care şi-au construit acolo locuinţe si astfel s-a constituit pe acel teren un adevărat cătun de case noi. Partea terenului mănăstirii, care este situată mai sus, pe terasă, a rămas în continuare liberă, locul a fost păstrat de Dumnezeu pentru ca pe el să se întemeieze o nouă mănăstire.
Amintirea vechii mănăstiri n-a dispărut din memoria credincioşilor, dar nici dorinţa de a avea alta în loc. Timpurile şi evenimentele au fost împotriva acestei aspiraţii. Înainte de Marea Unire din 1918, Maramureşul, ca şi întreaga Transilvanie, se afla sub stâpanirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe româneşti. Între cele două războaie mondiale multe parohii au revenit la Ortodoxie şi, în 1937, s-a reinfiintat Episcopia Ortodoxa Română a Maramureşului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii şi stăreţiei pe locul de odinioară şi reinfiinţarea mănăstirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat şi aceste vise. După al doilea război mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea înfiinţării de noi mănăstiri. Astfel dorinţa aceasta s-a tot amânat, dar niciodată nu s-a stins.
Reinfiinţarea mănăstirii, o năzuinţă mai veche a credincioşilor, nu s-a putut concretiza decât după 1989, când bârsăneştii au luat hotărârea să ridice o nouă mănăstire pe locul unde a fost cea veche şi, în 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserică.

În 1992, Prea Sfinţitul Justinian, întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, însoţit de un grup de preoţi şi diaconi, a vizitat locul unde a fost Mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserica. S-a oprit pe locul unde, în urma cu câteva sute de ani, a fost vechea biserică, a îngenunchiat cu adâncă evlavie, a rostit o rugăciune chemându-i ca mijlocitori pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş şi pe episcopul Gavril Ştefanca, s-a ridicat şi a spus că crede că aici se va ridica o nouă mănăstire.

În 1993, Prea Sfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a sfinţit piatra de temelie a noii biserici a mănăstirii. S-a stabilit că mănăstirea va avea hramul Soborul Sfinţilor 12 Apostoli. În ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a prăznuit pentru prima dată hramul noii mănăstiri. În aceeaşi zi, în cuvântul de învăţătură adresat mulţimii de credincioşi, Prea Sfinţitul Justinian a amintit hotărârea ca la Bârsana va fi mănăstire de maici.

În ziua de joi, 30 iunie 1994, aşa cum rezultă şi din însemnarea de pe Sfânta Evanghelie, a fost sărbătorit hramul mănăstirii. Liturghia arhierească a fost oficiată de Prea Sfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În acest cadru sărbătoresc, Prea Sfinţitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareţă a mănăstirii. Totodată diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit întru preot şi a fost numit, în mod provizoriu, preot slujitor al mănăstirii.

La început, lucrările au fost supravegheate de părintele Gheorghe Urda, parohul Bârsanei. În 1994, Dumnezeu a adus-o sub cerul Maramureşului, de la Mănăstirea Râmeţ, pe tânăra monahie Filofteia Oltean, rânduită ca stareţă a noului aşezământ. Fire energică şi întreprinzătoare, cu simţ artistic şi zel ctitoricesc, Maica Filofteia a chivernisit şi a vegheat, până la cele mai mărunte detalii, ridicarea întregului ansamblu mănăstiresc, închinat Soborului Sfinţilor 12 Apostoli (30 iunie).
Reconstrucţia Mănăstirii Bârsana este o punte între trecut şi viitor. Folosind ca sursă de inspiraţie tradiţia locala, toate clădirile din incinta mănăstirii sunt executate din lemn de stejar şi pietre de râu, fiind ridicate de meşteri din localitate, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii şi îmbinării lemnului.
Proiectul Mănăstirii „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” – Bârsana a fost gândit ca un ansamblu arhitectural, elaborat de arhitectul Dorel Cordos, care se va dezvolta în timp şi spaţiu în funcţie de posibilităţile financiare ale locanicilor, ale sponsorilor şi de nevoile spirituale ale obştii monahale.
Proiectul cuprinde următoarele obiective: Biserica în stil marmureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Casa meşterilor, Praznicarul cu trapeza, Muzeul, Turnul – clopotniţă, Poarta maramureşeană, Monumentul funerar, drumul de acces, loc pentru aprinderea lumânărilor, troiţe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare şi altele.

Fotografii realizate de Laura şi Laurenţiu Negrişan

Vedere din parcarePoarta MaramuresanaPoarta Maramuresana - Detaliu
MonumentMonument - detaliuTurnul portii
BisericaParaclisParaclis
Turnul porţiiCurtea interioarăChilii
ChiliiParaclisVedere de ansamblu
ParaclisChiliiIzvor
AleeChiliiCurtea interioară
Curtea interioarăVedere de ansambluChilii
ChiliiChiliiCurtea interioară
Vedere de ansambluFântânăPodeţ
LacChiliiVedere de ansamblu

Topice: Descrieri | Comments Off on Mănăstirea Bârsana

Comentarii închise.