« Popor supus mereu taxelor | Principal | Vreau o altă lume IX »
de Losonczy Alexandru | Octombrie 17, 2008
Pe şoseaua de centură a Ploieştiului, călătorind dinspre Bucureşti spre Buzău, la un moment dat, pe partea dreaptă a drumului, apare o “fortăreaţă” pătrată umbrită de copaci seculari. Era dimineţa devreme, soarele lumina pieziş, atunci când timid am pătruns în curtea mănăstirii. Liniştea era deplină, o simţeai aşternută gospodăreşte peste florile muticolore din curte. La intrare ne-a întâmpinat turnul zvelt, clădit peste poarta masivă din lemn, ce ascundea un asmablu de fresce cu Maica Domnului şi Iisus chiar deasupra. Curtea interioară împrejmuită de un zid de chilii adăposteşte o grădină de flori şi copaci bătrâni, o biserică mare cu o singură turlă ridicată în pur stil brâncovenesc, o biserică mică în cimitir, un paraclis, o troiţă şi un izvor. Mănăstirea are hranul Îzvorul Tămăduirii şi a fost ctitorită de monahul Agapie începând cu 1817 pe terenul donat de Măriuţa Râfoveanca. Biserica mare s-a zidit între 1858-1866 chiar pe temelia vechii biserici de lemn de la vechea mănăstire ctitorită de logofătul Coresi în secolul al XVI-lea. Autorul picturii interioare este Gheorghe Tătărăscu şi este realizată sub influenţa şcolii italiene. În decursul timpurilor mănăstirea a avut de pătimit, 1862 în timpul epidemiei de holeră a fost “casă de doctorii”, în timpul primului război mondial, germanii au transformat-o în fabrică de conserve, în timpul celui de al doilea război momdial biserica mică cu hramul “Învierea lui Lazăr” a fost bombardată, de a rămas în picioare numai catapeteasma şi peretele de la intrare. Mănăstirea a fost binecuvântată cu o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, donaţie din 1958 a episcopului Vasile Samaha de Sergiopolis din Siria şi cu un izvor cu apă tămăduitoare, descoperită conform legendei de monahul Agapie. Izvorul fiind principalrl motiv al ridicării mănăstiriim monument de arhitectură si de artă, în acest loc.
  |
Topice: Descrieri | Comments Off on Mănăstirea Ghighiu
Comentarii închise.
