Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Vreau o altă lume VII

de Victoria Duţu | Octombrie 1, 2008

victoriadutu_0007.JPG 

***

Doamne, dacă aş putea scăpa
De toate amintirile mele,
Dacă aş putea scăpa de toate aceste imagini
Ce-mi taie privirile, ce-mi dărâmă ochii,
Doamne, dacă aş putea trăi din nou,
Copilãria mea
Doamne, cât de minunată este speranţa Ta
Prin gândul meu la Tine!

***

Oare să prind curaj să visez?
Oare să prind curaj să scriu?
Oare să prind curaj să închipui?
Poate că numai aşa voi putea să zbor.
Eram atât de departe de mine,
Atât de departe şi am pornit-o
În goană prin pădurea copilãriei mele
Şi tot fugeam, fugeam, fugeam,
Mi se părea uneori că visez
Şi că-n visul meu zbor, zbor, zbor
Peste toată frumuseţea naturii
Şi peste visul meu, peste corpul meu
Peste totate amintirile mele să zbor.
Peste tot pământul!

***

M-am oprit în fugă lângă un copac,
Lângă copacul acela unde eu mă rugam.
Ah ! de câte ori nu m-am rugat Lui.
De câte ori nu am plâns,
Nu am plâns,
Că nu ştiu ce-i cu mine
Şi că mi-e silã de viaţă şi o urăsc,
De câte ori nu I- am spus, la copacul acela, Lui
Tot ce puteam spune,
I-am spus că nu mai pot trăi
Că nu mai pot iubi,
Că mi-e silă de viaţă,
Că nu mai pot trăi, ah de câte ori,
De câte ori cu ochii înlăcrimaţi, n-am privit,
N-am privit cerul înstelat printre crengile
Încărcate de umbră şi lumină strălucitoare,
De câte ori nu m-am simţit fericită,
Lângă copacul acela, de câte ori după plâns
Sau după vorbe înverşunate, o speranţă nouă
Îmi învăluia sufletul şi plecam zburând,
Să mai trăiesc încă o clipă, încă o oră, încă o zi,
Cât de minunat era salcâmul acesta!
Aici era mănăstirea mea,
Salcâm ce-a crescut la marginea lacului.
Ce ciudat, ce frumos salcâm, când era în floare!

Topice: Poezii | Comments Off on Vreau o altă lume VII

Comentarii închise.