Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

JERTFĂ ŞI MINUNE: Biserica din Prisăcani

de Vasilica Onofrei | Noiembrie 14, 2008

În perioada anterioară anului 1989, clerul ortodox a fost împiedicat în mod sistematic să-şi îndeplinească misiunea de propovăduire a credinţei creştine.  “Democraţia populară” comunistă a urmărit reducerea la tăcere a conştiinţei ortodoxe, fie prin detenţia în cele mai cumplite închisori, fie prin privarea de drepturile cele mai elementare. Cei care au avut şansa să nu ajungă în temniţă au fost mereu şicanaţi, atât ei, cât şi familiile, având de înfruntat nenumărate obstacole în eforturile depuse pentru a susţine activitatea religioasă.

În rândurile ce urmează, vom prezenta mărturisirile Prea Cucernicului Părinte Mihai Mărgineanu referitoare la greutăţile şi riscurile pe care le-a trăit alături de comunitatea parohială pentru reuşirea ridicării, în timpul regimului comunist, a Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din localitatea Prisăcani, judeţul Iaşi.

“Începutul bisericii noi de la Prisăcani se leagă de momente foarte importante din viaţa mea şi, în oarecare măsura, acest început coincide cu începutul activităţii mele de preot proaspăt hirotonit şi instalat în Parohia Prisăcani. Aş putea căuta acest început mai cu seama în inima oamenilor care au avut dintotdeauna dorinţa de a avea Biserica în centrul vieţii lor, al vieţii sociale şi chiar în centrul geografic al comunei. În inima bătrânilor care parcurgeau uneori chiar 5 km pe jos pentru a veni duminica la slujbă. Pentru că vechea biserică, care, la rândul ei, se aflase cândva în centrul satului, în urma unei reversări a Prutului care a distrus o bună parte din vechiul sat şi care a schimbat chiar cursul acestui râu, a rămas izolată, ca un vestigiu amintind de Prisăcanii de odinioară. Biserica nouă din Prisacani a fost rezultatul unei lucrări a lui Dumnezeu. A rânduit Bunul Dumnezeu ca biserica să poată ajunge din nou în mijlocul satului, chiar dacă printr-un complex de împrejurări nu foarte favorabil. Dar tocmai în aceasta se vădeşte puterea lui Dumnezeu, ca în situaţii în care lucrurile par nefavorabile, El să lucreze în chip minunat pentru binele nostru.

La Prisăcani, am fost instalat ca preot la 1 ianuarie 1984. A fost pentru mine un moment de trăire a unor mari emoţii şi bucurii, conferit de întâlnirea cu oamenii din localitate, precum şi cu fostul preot paroh, părintele Ioan Pîrţac, rămas în Prisăcani până la moartea sa.

Dar acest moment de bucurie a unui început de lucrare în parohie, a fost curând umbrit, la mai puţin de 40 de zile după instalarea mea ca preot, prin faptul că m-am trezit în contul parohiei cu o suma mare de bani (400 mii lei) acordată de stat ca despăgubire pentru biserica-monument istoric în care slujeam pe care trebuia să o demolez conform Decretului 434/1982, dat de Ceauşescu. Acest Decret era de fapt rezultatul unei negocieri între partea sovietică şi partea română privind noul sistem de hidroamelioratii Sculeni-Ţuţora-Gorban. În sine, sistemul era gândit pozitiv, în sensul că trebuia să prevină riscul de inundaţie pentru localitaţile de pe malul Prutului, iar în caz de secetă, să asigure alimentarea cu apă a zonelor agricole din preajma Prutului. Era o investiţie mare şi, evident un suport puternic pentru dezvoltarea zonei. Dar totodată a reprezentat şi o cruce grea pentru locuitorii ale căror case au rămas în zona dezafectată, urmând a se strămuta.

Biserica cu  hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail ţi Gavriil” din Prisăcani – monument istoric ridicat în anul 1804 de Mitropolitul Veniamin Costachi, a fost inclusă prin decretul ceauşist între clădirile ce urmau să fie demolate, deşi noul dig naţional trecea la doar câţiva metri de biserica şi ar fi fost destul de simplu a o înconjura. Dar trăiam atunci drama demolărilor de biserici.

Practic, acel moment în care s-au primit banii, mi-a adus în suflet şi teamă şi nedumerire şi un puternic sentiment de neputinţă, căci abia atunci am înţeles şi motivul serios pentru care regretatul preot Ioan Pîrţac îşi depusese cererea de pensionare. Din acel moment trebuia să trec la îndeplinirea celor stipulate în susmenţionatul decret ce prevedea ca în limitele sumei alocate, parohia să îşi demoleze biserica cea veche, iar din materialele rezultate în urma demolării  să se construiască o altă biserică, de mici dimensiuni, în afara vetrei satului, în  preajma cimitirului, într-un loc băltos, în care era puţin probabil ca s-ar putea realiza o construcţie. Evident, însăşi modul de amplasare a bisericii şi strategia pe care urma să o adopt pentru construirea noii biserici aveau în vedere o diminuare a importanţei Bisericii în viaţa satului. Mi-a ajutat Bunul Dumnezeu să înţeleg la vreme acest lucru, tot aşa cum am înţeles că El îmi va ajuta să aduc biserica în centrul satului ca astfel Biserica lui Hristos să fie pusă în valoare în chip luminos în comunitatea de oameni credincioşi ai satului Prisăcani. Am reuşit să înţeleg importanţa bisericii şi din dialogurile cu oamenii. Mulţi creştini din sat mi-au transmis o viziune optimistă a stării de fapt care părea destul de tristă la început, că ar fi pentru noi o bună şansă ca noua construcţie să fie amplasată într-un loc din centrul satului corespunzător pentru toată comunitatea.

Am avut mai multe dialoguri cu conducerea primăriei. Mi s-a cerut să am în vedere că nu se poate construi biserica decât lânga tarlaua comunală, în afara vetrei satului, mi s-a atras atenţia asupra faptului că nu pot să construiesc altfel decât ceea ce prevedea Decretul 434.  Eram chemat aşadar spre o luptă, pe de o parte pentru a salva monumentul ce era prevăzut a fi demolat, iar pe de altă parte spre a construi noua biserică pe un amplasament în inima satului care să corespundă locului firesc pe care-l avea în inima credincioşilor acestei localităţi. Să nu uităm, ne aflam atunci într-o perioadă în care în România se demolau biserici multe şi importanţa vieţii religioase era pusă în umbră în mod sistematic de directivele regimului ateist comunist. Având în vedere acestea, am început să fac demersuri pentru a strămuta locul de amplasare a bisericii”.

Ce au presus şi cât au durat aceste demersuri?
S-a reuşit salvarea bisericii şi amplasarea noii construcţii în centrul statului în ciuda ordinelor date prin Decret?

Continuam, în rândurile ce urmeaza, relatarea mărturisirilor Prea Cucernicului Părinte Mihai Mărgineanu referitoare la greutăţile şi riscurile pe care le-a trăit alături de comunitatea parohială pentru reuşirea ridicării, în timpul regimului comunist, a Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din localitatea Prisăcani, judeţul Iaşi.
 
“Demersurile întreprinse pentru a strămuta locul de amplasare a bisericii în centrul satului, contrar celor prevăzute în Decretul 434 dat de Nicolae Ceauşescu, mi-au luat aproape un an şi jumatate, astfel încât în foarte multe rânduri a trebuit să intervin la diverse persoane şi institutii pentru a obţine toate aprobările. Întâi de toate am apelat la creştini. Ei mi-au indicat ca cel mai potrivit loc “la Rândunica” (o frumoasă porecla pentru familia Tudor de care m-am ataşat mult), dar m-au avertizat că această familie tocmai refuzase cu vehemenţă construirea noului sediu pentru CAP pe acest teren. Îmi aduc aminte cu emoţie, de primul dialog pe care l-am purtat cu  familia Tudor Vasile şi Elena. Era într-o după amiază. Mă aflam într-o situaţie delicată: venisem să le cer o parte din lotul în folosinţă, suprafaţa de teren pe care autorităţile comuniste o considerau necesară pentru subzistenţă unei familii.  Ştiam că starea de conflict cu preşedintele CAP a fost puternic alimentată de o dorinţă a lor de a menţine în proprietate acel teren. Am avut însă o mare surpriză: propunerea şi cuvintele mele au devenit raza de lumina pe care ei o aşteptau pentru a da o mai strălucitoare folosinţă acelui teren. Au fost îndată de acord.

Evident după dialogul avut cu ei, am mai discutat şi cu alte trei familii: Chiriac Vasile şi Aglaia, Costin Ion şi Elena, Sula Ştefanache şi Elena. Cu toţii au înţeles importanţa a ceea ce doream să fac şi şi-au dat acordul, deşi cu temerea ca nu cumva să le fie pereclitat şi mai mult dreptul lor de folosinţă asupra terenului, respectiv să se încurajeze construirea noului sediu al CAP-ului din comună.

 În baza acestui acord m-am adresat autoritaţilor locale pentru a realiza transferul. Evident, nu mi-a fost deloc uşor, încă de la început neacordându-mi-se dreptul nici măcar de a visa la un asemenea loc. Întrucât pe plan local, lucrurile nu puteau fi rezolvate, singura soluţie a fost să insist pe toate căile pentru a convinge autoritaţile judeţene, în speţă la cei de la Serviciul de sistematizare. Îmi aduc aminte, cel mai dificil şi complex moment în privinţa locului bisericii, a fost schimbarea poziţionarii bisericii în proiectul de sistematizare al comunei ce era considerat ca anexă la Decretul 434, ce conţinea schiţa comunei şi amplasarea obiectivelor care urmau să fie dezafectate. În această schiţă a comunei era fixat clar locul bisericii.

M-am bucurat tare mult de concursul unui enoriaş al parohiei, Nicolae Gorea, fost comunist, dar care a înţeles importanţa bisericii şi a amplasării acesteia în inima satului. El mi-a fost un aliat puternic şi m-a ajutat foarte mult, mai cu seama prin influenţa pe care o exercita asupra persoanelor investite cu putere politică. El a fost cel care, la sugestia mea, a participat împreună cu familia donatoare la colectarea de semnături din sat pentru schimbarea amplasamentului bisericii. M-a impresionat profund ataşamentul pe care l-a arătat faţă de mine, ca preot, dar mai cu seama responsabilitatea jertfelnică cu care s-a implicat direct în toate aceste demersuri.

Urmare a unui an şi ceva de insistenţe, am ajuns la momentul în care se puteau realiza, în sensul că Nicolae Gorea a fost chemat la Secţia de Sistematizare din cadrul Consiliului Judeţean, în vederea negocierii amplasării bisericii. Desigur, l-am condus până la sediul Consiliului Judeţean, dar neputând să intru şi eu cu el, am rămas afară aşteptându-l cu teamă. La un moment dat, a ieşit afară cu un sul mare de hârtie sub braţ, spunându-mi: Părinte, nu mă pricep pe schiţa satului unde ar putea fi amplasată biserica. Vă rog să o marcaţi dvs.

Problema era unde puteam noi să deschidem sulul acela mare de hârtie, fără să fim luaţi la întrebări de cineva. Ne-am retras în nişte tufărişuri din parcul Consiliului Judeţean, dar şi acolo parcă era prea vizibil locul. Mi-a venit însă o idee salvatoare, aceea de a intra în holul Magazinului Moldova, unde era foarte multă lume şi în felul acesta nu ne-ar fi acordat nimeni atenţie. Lucru pe care l-am şi făcut imediat, reuşind astfel să şterg vechiul amplasament al bisericii din schiţă şi să însemnez noul loc al bisericii pe care l-am visat şi dorit. A fost acela un moment extraordinar pe care l-am trăit la maximă intensitate atunci, dar l-am trait şi mai intens, după ce am aflat că de fapt documentul acela era secret de stat, după ce am aflat că batrânul Nicolae Gorea a motivat în faţa celui care i-a dat documentul ca în camera respectivă nu vede foarte bine şi ar trebui să iasă la lumină, obţinând astfel acordul de a ieşi pe hol. În momentul în care s-a reîntors la Secţia de Arhitectură, toţi arhitecţii au sărit asupra lui, strigându-i: Domnule eşti inconştient? Îţi dai seama ce faci? Unde ai ieşit cu document secret de stat? Te-am căutat pe hol şi nu erai.  Într-un final, a reuşit Nicolae Gorea să se scuze şi să explice unde este locul de amplasare a bisericii.

După aceasta, m-am dus imediat şi la Primarul comunei pentru a opera aceeaşi modificare şi în schiţa care era la nivelul comunei, astfel încât am reuşit apoi în foarte scurt timp să intrăm pe teren. A fost un moment foarte emoţionant, în primavara anului 1985, când, de comun acord cu cele patru familii, am început să trasăm gardul care va delimita spaţiul unde se va construi biserica. Îmi rămâne şi astazi în memorie, cum enoriaşul Tudor Vasile şi-a tăiat singur, fără nici o ezitare, via pentru a elibera terenul.

O dată obţinut terenul, rămânea o altă problemă foarte grea, trasarea axelor zidului bisericii. Am profitat de un moment favorabil, la venirea Comisiei de la Arhitectură Judeţului să traseze noul sediu de Poliţie din Prisăcani, invitându-i şi rugându-i pe membrii comisiei să vină să traseze şi axele la locul bisericii, lucru pe care l-au făcut, evident cu asigurarea unui protocol deosebit din partea parohiei. În aceeaşi zi a venit, să revadă locul pentru biserica, Mitropolitul Teoctist, cel care mă sfătuise la început să respect locul prevazut în Decret, pentru a nu avea nici un fel de probleme cu autorităţile vremii. Constatând ca am acţionat cum era mai bine pentru sat şi pentru biserica lui Hristos, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: M-ai biruit până şi pe mine! Ai biruit o luptă grea în acest demers al tău şi să îţi ajute Dumnezeu să duci la bun sfârşit lucrarea!

Lucrurile au fost foarte complicate pentru că mi se aduceau diferite acuzaţii şi ameninţări, se făceau asupra mea dese presiuni din partea anumitor exponenţi ai autorităţilor de stat, mai cu seamă din partea Inspectoratului de Stat pentru Culte, pentru a mă determina să nu construiesc biserica pe alt amplasament. Pe lânga Decretul 434, exista de asemenea şi o cerere a parohiei de amplasare a bisericii în zona demitrofa a satului, lângă cimitir, semnată forţat şi fără ştiinţă de părintele paroh Ioan Pîrţac, de temă de a nu mai suferi iarăşi prin închisorile comuniştilor.

Am ţinut totul într-o mare taină demersul facut cu Nicolae Gorea, refuzând să vorbesc despre aceasta şi să fac în aşa fel încât să nu se ştie, nici măcar de familie sau de cei mai apropiaţi enoriaşi.
Sigur, au fost momente în care am avut şi frică şi emoţie şi incapacitate de a gestiona poate foarte bine lucrurile, dar consider că toată acea luptă de un an şi jumatate care s-a purtat pentru obţinerea locului bisericii în acel context şi acea vreme, are în sine o valoare poate egală cu însăşi biserica care s-a construit pe acel teren. Lucrările la acest aşezamânt au început prin trasarea unui gard împrejmuitor, după care s-a trecut la aprovizionarea cu materiale. Şi în acest sens, am avut o întreagă aventură, pentru ca noi nu puteam aduce pietriş, decât în cazuri excepţionale şi cu aprobări de excepţie, lucru care practic îmi era imposibil. Dar m-a ajutat foarte mult IPS Mitropolit Teoctist, care s-a ataşat de această luptă a mea pentru a construi biserica şi m-a secondat şi urmarit cu foarte multa atenţie. Astfel, într-o bună zi, la recomandarea IPS Mitropolit, Părintele Andrei, actualul Protopop, care era atunci preot la Blăgeşti, a intervenit printr-o linie de cunoştinte ale sale, şi am putut să obţin aprobare de a transporta pietriş pe cale ferată de la Siret la Prisăcani”.

***

Cronica construirii bisericii noi din Prisacani

Februarie 1984 – În baza decretului 434/1982 care se referea la construirea noului sistem de hidroamelioraţii Sculeni-Ţuţora-Gorban, s-au primit 400.000 lei în cont ca despăgubire din partea statului pentru biserica parohială, monument istoric, ctitorită de mitropolitul Veniamin Costachi, rămasă în zona dintre râul Prut şi noul dig naţional. Decretul prevedea ca din materialele rezultate în urma demolării bisericii vechi cu dispoziţia expresa de a începe imediat demolarea.
Martie 1984 – Primaria comunică oficial parohiei modul cum trebuiau executate lucrarile şi amplasamentul pentru noua biserică – în zona băltoasă de lângă cimitirul satului.
Aprilie 1984 – parohia obţine acceptul a 4 familii – Tudor Vasile, Chiriac Vasile, Costin Ioan şi Sula Ştefanache pentru a dona terenul din loturile lor în folosinţă aflate în zona centrală a satului.
Iulie 1984 – se începe adunarea de semnături din partea sătenilor pentru schimbarea amplasamentului pentru noua biserică.
Septembrie 1984 – Prima vizită a Î.P.S. Teoctist, însoţit de P. Cuv. Mitrofan, Stareţul mănăstirii Cetăţuia.
Inuarie 1985 –  se acceptă tacit la nivel judeţean şi local modificarea amplasamentului în proiectele şi studiile anexate Decretului.
Martie 1985 – în terenul pus la dispoziţie de cele 4 familii parohia face noul gard şi o parte din organizarea de şantier.
Mai-Iunie 1985 – se realizează aprovizionarea cu materialele necesare pentru construirea fundaţiei şi se efectuează trasarea pentru amplasarea obiectivului în teren.
10 iunie 1985 – se încep lucrările de execuţie a fundaţiei cu o echipă de constructori particulari, cu un grup de studenţi teologi şi cu o largă participare din partea satului.
August 1985 – a doua vizită a IPS Mitropolit Teoctist care îşi manifestă mulţumirea pentru locul ales şi pentru evoluţia lucrărilor.
Noiembrie 1985 – fundaţia este finalizată.
Martie 1986  – se încep lucrările de zidărie în regie proprie şi apoi prin cooptarea echipei de constructori din cadrul CAP Măriţei din Suceava, condusă de maistrul Mateiciuc Gheorghe şi şeful de echipă Babiuc Dumitru, de fapt vechea echipă a D.M.I. Suceava.
5 mai 1985 – a treia vizită a IPS Teoctist, care vine însoţit de o delegaţie a bisericii Anglicane, respectiv, rev. Samuel van Culin, Secretarul General al Consiliului consultativ anglican şi rev. Hugh Wybrew, dinul catedralei anglicane din Ierusalim şi de Arhim. Irineu Ilie, întâistătător al locurilor româneşti de la Ierusalim. 
Noiembrie 1985 – lucrările ajung la cornişa bisericii.
Martie-Iulie 1987 – se realizează bolta mare şi cupolele pe altar şi absidele laterale.
August-Noiembrie 1987 – se construieşte turnul-clopotniţă pe pridvor.
Martie-August 1988 – se realizează sistemul de arce, turla mare a bisericii şi cupola ei.
Iulie 1988 – Prima vizită a P.F. Teoctist Patriarhul României la Prisăcani.
Septembrie-Decembrie 1988 – se execută şi se montează crucile, se realizează acoperişul bisericii şi o parte din tencuirea exterioară, precum şi instalaţile electrice interioare.
Martie-Septembrie 1989 – se execută tencuirea interioară cu stratul suport pentru pictura în frescă şi se încheie tencuirea exterioara.
În luna septembrie 1989 P.F. Patriarh Teoctist vizitează pentru a doua oară şantierul şi îşi manifestă dorinţa de a participa cât mai curând la sfinţirea bisericii.
Octombrie-Noiembrie 1989 – se toarnă pardoseala armată din interior, se execută şi se monteaza ferestrele metalice, se contracteaza şi se aduc policandrele din sticla.
Februarie-Aprilie 1990 – se execută lucrările de ipsoserie şi ornamentaţii interioare.
Mai-Septembrie 1990 – se realizează pridvorul pe coloane de la intrare cu echipa Construcţii Feroviare Moldova condusă de Ing. Vivi Iatan şi Ing. Grosu Dumitru.
Octombrie-Noiembrie 1990 – se execută acoperişul pridvorului şi se realizează fântâna din faţa bisericii donaţie a trei familii: Costin Ion, Roman Viorel şi Pr. Mihai Margineanu.
Februarie-Masi 1991 – se efectuează săpăturile şi se realizeaza subsolul tehnic din pridvor.
Iunie-Iulie 1991 – se curăţă şi se strămută catapeteasma de la biserica veche ameninţată de ape, se realizează al doilea dig de protejare a acestei biserici.
August-Noiembrie 1991 – se realizează eşafodajul şi se montează la noua biserică catapeteasma cea veche, obiect de patrimoniu cu valoare istorica şi artistica şi se execută casa scării pentru accesul la cafasul corului.
Februerie-Mai 1992 – se realizează şi se montează uşile sculptate de la intrările în biserică, altar şi celelalte uşi interioare.
Iunie-Septembrie 1992 – se realizează mozaicul pe desen ce acoperă integral pardoseala bisericii şi se instalează policandrele din sticlă.
Octombrie-Noiembrie 1992 – se realizează scara de acces spre clopotniţă şi se amenajează spaţiile-depozit de deasupra bolţii cafasului.
Februarie-Mai 1993 – se execută schela şi se montează clopotele aduse de la biserica veche.
Iunie-Iulie 1993 – se execută Sfânta Masă şi proscomidiarul cu spălătorul şi instalaţia aferentă.
August-Noiembrie 1993 – se execută gardul de la stradă pe stâlpi din bolovani de râu şi fier forjat prin participarea efectivă a tineretului din sat. Se execută şi se montează mobilierul interior realizat de echipa nemţeană a maistrului Checheriţă Vasile.
10 Noiembrie 1993 – preotul Mihai Mărgineanu este instalat în funcţia de Consilier economic la Centrul eparhial Iaşi
Martie-Aprilie 1994 – se fac lucrări de sistematizare pe verticală, cu înălţarea semnificativă a terenului din zona, se realizează aleea betonată de acces până la biserica şi podeţul de la intrarea în incintă.
Cu prilejul înmormântării preotului Pârţac Ioan se oficiază de către P.S. Calinic Botoşăneanul prima slujbă la noua biserică
Mai-Noiembrie 1994 – se realizează imprejmuirea cu gard din fier forjat şi stâlpi de beton pe toata circumferinţa terenului bisericii noi.
Ianuarie-Martie 1995 – se strămută tot necesarul pentru slujba la biserica nouă şi, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Daniel, se începe a se sluji Sfânta Liturghie. Biserica Veche ramâne cu destinaţia de capelă pentru cimitirul ce nu se află departe de aceasta.
Mai 1995 – vizita IPS Mitropolit Daniel la Prisăcani.
În luna iulie 1996 părintele Mihai Mărgineanu este numit preot II la parohia Toma Cozma din Iaşi. Lucrările de Pictură în frescă au fost realizate sub directa coordonare a P.C. Pr. Iulian Vornicu, instalat în acelaşi an ca paroh la Prisăcani.

***

Duminica, 9 noiembrie a.c., a avut loc Sfinţirea noii biserici “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din localitatea PRISĂCANI, judeţul Iaşi.
Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Preasfintitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, fostul preot paroh Mihai Mărgineanu a primit distincţia “Crucea Moldava” – pentru preoţi, iar părintele paroh Iulian Vornicu a primit distincţia de iconom stavrofor. “Crucea Moldava” – pentru mireni a fost acordată în semn de gratitudine din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din partea IPS Teofan, domnilor Vasile Tudor, Vasile Stanciu şi Viorel Roman. Diploma de onoare “Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi alte distincţii de vrednicie au fost acordate, de asemenea, altor persoane care s-au evidenţiat prin jertfa depusă la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii din Prisăcani. Părintele paroh Iulian Vornicu a oferit IPS Teofan, în semn de mulţumire din partea credincioşilor, o icoană cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar PS Calinic Botoşăneanul a primit o icoană cu Maica Domnului.

Liturghia arhierească a fost urmată de masa festivă organizata la ora 13.30 la şcoala generala Prisăcani. Seria manifestărilor a continuat prin mai multe activităţi culturale şi sportive organizate de Primăria Comunei Prisăcani.

Foto de la Slujba de Sfinţire: Valentin Burlacu.
Celelalte Foto – din Arhiva proprie a Parohiei Prisăcani, realizată de P.C. Pr. Mihai Mărgineanu.

Biserica Veche - 1985Biserica Veche - 1987 - inundaţii
Muncă voluntarăÎnceperea lucrărilor de construcţieÎnceperea lucrărilor de construcţie
Sfinţirea BisericiiPărintele Mihai MărgineanuSfinţirea mesei altarului
PS Calinic şi pr. MărgineanuIPS Teofan şi PS CalinicSlujba de sfinţire

Topice: Descrieri | Comments Off on JERTFĂ ŞI MINUNE: Biserica din Prisăcani

Comentarii închise.