Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

“Vin din cea mai mare democraţie a lumii”

de admin | Noiembrie 4, 2008

Spre surprinderea mea, prin hazard, m-am întâlnit cu un preot reformat hindus. Din populaţia Indiei numai aproximativ 1,5% sunt creştini, dar cum această populaţie a depăşit un miliard, procentul înseamnă cinsprezece milioane de creştini. Cu săptămâni în urma la Budapesta, în parohia de pe strada “Gyulai Pál”, am participat la o ceremonie religioasă. La sfârşitul slujbei, s-a ridicat în picioare unn bărbat tânar, care a declarat că în numele reformaţilor hinduşi doreşte să îi salute pe fraţi reformaţi maghiari. Şi-a început discursul cu: “Vin din cea mai mare democraţie a lumii”. A vorbit foarte frumos despre ţara lui şi despre biserica lui.

Am profitat de ocazie şi la ieşire l-am acaparat pentru o mică convorbire. Prima întrebare a fost: care este situaţia cu “paria”? A fost foarte surprins, de unde ştiu eu despre această problem? Dar după aceia a început să povestească că paria şi azi trăiesc ca în umră cu mii de ani. Şi azi sunt consideraţi “murdari”, casta cea mai de jos, cei din castele superioare nu pot atinge nici hainele lor, pentru că astfel se “întinează” şi ei. Trăiesc în mizerie, nu au acces la şcoli, nu se pot angaja decât ca măturători de de stradă, ca spălători la WC-uri sau alte munci asemănătoare. Conform religiei hinduse aceasta este karma (soarta ce nu se poate modifica) lor, şi dacă o îndură bine, pot avea speranţa că în vieţile viitoare vor primi o soartă mai bună.

L-am mai întrebat: creştinii au aceaşi poziţie faţă de paria? Nu – a răspuns el, ei şi chiar şi eu lucrăm sistematic printre ei, mai mult chiar, organizăm şcoli pentru ei, deoarece un copil paria care termină liceul, deja se poate angaja la o muncă normală. Dar extremişti hinduşi sunt supăraţi pe creştini, chiar şi el a luat de mai multe ori bătaie, pentru munca depusă printre paria. Din păcate discuţia trebuia scurtată în cuida faptului că mai aveam o mulţime de întrebări. Aşa ca am mai pus doar două întrebări rapide: mai există obiceiul, ucideri şi arderii pe rug a soţiei împreună cu soţul defunct? A răspuns puţin jenat: acest obicei este pe cale de dispariţie, dar din păcate în unele zone mai greu accesibile cu comunităţi ultra religioase se mai practică. Sunt un “om rău”, aşa că nu m-am putut abţine să nu întreb: cum stăm de fapt cu mult lăudata toleranţă şi democraţie a Indiei? A răspuns sincer: ştiu şi ei foarte bine că în mare parte este doar o faţadă.

Aş fi fost foarte bucuros, dacă acei maghiari, care azi sunt mândri de religia lor hindusă şi se plimbă pe străzile din Budapesta în hainele lor galbene sau care şi pe la noi în vraja supremaţiei religiei şi a culturii hinduse, îl desconsideră pe acel Isus Cristos, care până în zilele noastre este singurul care a propovăduit egalitatea pentru toate fiinţele umane, ar fi participat la această discuţie intersanta, sinceră ţi plauzibilă.

Autor: Varga László
Sursă: Hírvivő   www.Reformatus.ro

Traducere de Losonczy Alexandru

Topice: Reportaje | Comments Off on “Vin din cea mai mare democraţie a lumii”

Comentarii închise.