Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Naşterea Domnului este o strălucită minune

de Ion Cârciuleanu | Decembrie 25, 2008

Slăvit de îngeri, străjuit de păstori şi închinat de magi, Mântuitorul Hristos coboară astăzi printre oameni, luminând cu înfăţişarea Sfintei Sale Dumnezeiri de prunc, staulul sărac din preajma Betleemului. Faptul Naşterii Domnului este unic în felul său. Este unic pentru că Dumnezeu are graiurile Sale şi căile Sale nepătrunse, prin care îşi descoperă oamenilor fiinţa Sa nemărginită şi voinţa Sa cea sfântă.

Naşterea Domnului este o strălucită minune: pentru că acum se împlinesc profeţiile Vechiului Testament, cu privire la Mesia; pentru că o pregătesc şi o vestesc îngerii lui Dumnezeu; pentru că cele întâmplate cu prilejul ei ne umplu mintea de uimire.

Venirea Domnului a fost vestită cu mii de ani înainte de Naşterea Lui. Patriarhul Iacob, pe patul de moarte a prezis: “Nu va lipsi Domn din Iudea, nici povăţuitor din coapsele sale, până nu va veni Acela care este aşteptarea tuturor neamurilor” (Geneză 49, 10). Profeţia lui s-a împlinit. Până la Naşterea Domnului, iudeii au avut regi din neamul lor. Cel din urmă rege din neamul istraelit a fost din familia macabeilor. După el, romanii au adus domn peste iudei pe Irod cel Mare, care nu mai era de neam iudeu, ci idumeu. Tocmai în timpul lui s-a născut Mântuitorul. Astfel, profeţia lui s-a împlinit.

Profetul Isaia a prezis că Mântuitorul se va naşte dintr-o fecioară. De această profeţie vorbeşte Sfântul Evanghelist Matei, în capitolul I al Evangheliei sale, istorisind Naşterea Domnului: “Iată acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul, prin proorocul ce zice: “Iată fecioara în pântece va avea şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieşte: cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 22). Profeţia lui Isaia s-a împlinit întocmai, căci Domnul Hristos s-a născut din sfânta Fecioară Maria.

Profetul Daniil a prezis că Mesia va veni, după şaptezeci de ani. Dacă se socoteşte timpul de la Daniil, până la Naşterea Domnului se constată că şi profeţia lui S-a împlinit întocmai.

Profetul Miheia a prezis că Mesia se va naşte în localitatea Betleem, aşa cum aminteşte Sf. Evanghelist Matei. Profetul Zaharia a prezis că Mesia va avea un înaintemergător, care va pregăti mintea oamenilor ca să-L primească pe Iisus. Prezenţa Sfântului Ioan Botezătorul la începutul Noului Testament ne încredinţeză că şi profeţia aceasta s-a împlinit întocmai.

Am amintit aici câteva profeţii care s-au împlinit în persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Ele dovedesc cu adevărat că Acela a Cărui naştere o prăznuim astăzi, nu e un om, ci Fiul lui Dumnezeu.

E Fiul lui Dumnezeu, aşa cum a spus îngerul, când i-a vestit Sfintei Fecioare: “Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. Pentru aceasta, şi sfântul ce se naşte din tine, se va chema: Fiul lui Dumnezeu”.

Naşterea Domnului este o minune unică, care se produce în anumite împrejurări, încât nici o minte omenească nu poate explica taina aceasta. Drumul de la Nazaret la Betleem, porunca Cezarului de la Roma, pentru înscrierea întregii populaţii din imperiul roman, greutăţile întâmpinate căutând găzduire, adăpostirea într-o peşteră; Naşterea tainică a lui Iisus în timpul nopţii; vestirea ce o face un înger către păstor; corul îngerilor ce cântau; arătarea unei stele minunate; închinarea magilor; fuga în Egipt şi întoarcerea de acolo sunt tot atâtea fapte ce ne uimesc şi din ele se desprind pentru noi mari învăţături pentru mântuirea noastră.

Iosif şi cu Maria, pentru că se trăgeau din neamul lui David şi pentru că David se născuse în Betleem au venit să se înscrie şi ei în acest orăşel (Luca 1, 27). Negăsind loc de găzduire, au intrat într-o peşteră de la marginea Betleemului, unde de obicei se adăposteau vitele în nopţile friguroase. Acolo a născut Sfânta Fecioară pe pruncul Iisus, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat în iesle. Pe aproape erau păstori care făceau de strajă, păzind turmele de oi “şi iată, un înger al Domnului a stătut înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi s-au înfricoşat cu frică mare.

Şi îngerul le-a zis: nu vă temeţi căci iată, vă binevestesc bucurie mare care va fi pentru tot poporul că vi S-a născut astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi aceasta va fi semn: veţi afla un prunc înfăşat, culcat în iesle”.

Deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de îngeri, lăudând pe Dumnezeu şi cântând: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Păstorii au venit la Betleem, au văzut pruncul şi pe mama lui şi au spus ce li s-a descoperit despre pruncul acesta şi toţi care au auzit, s-au mirat de cele ce le-au spus păstorii. Iar Sfânta Fecioară păstra aceste cuvinte în inima sa” (Luca 2, 7).

Iată cât de simplu ne istoriseşte Sfânta Evanghelie, Naşterea Domnului.Minunea vorbeşte de la sine. Arătarea îngerului faţă de păstori, iar mai pe urmă ceata îngerească lăudând pe Dumnezeu, vestea lumii mesajul divin: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Ei arătau că se deschide o nouă eră pentru omenire; că se vesteşte voinţa lui Dumnezeu; că prunc ce se naşte va grăi pământului, glasul cerului; că omenirea pe pământ şi bunăvoirea între oameni sunt puteri pe care se sprijină slăvirea lui Dumnezeu. De atunci şi până azi, universul păstrează ca pe un ecou această dumnezeiască vestire a îngerilor. Iar dacă oamenii vor asculta mesajul divin de la Naşterea Domnului, vor fi fericiţi, vor avea “bucurie mare” pe care o vesteşte duhul ceresc, că s-a născut Mântuitorul lumii, şi ea porneşte din peştera Betleemului să ocolească şi să fericească întreg pământul.

Când s-a născut Iisus Hristos, Ierusalimul dormea. Dormea puterea lui Irod, dormea înţelepciunea cea omenească a cărturarilor şi fariseilor. Dormeau căpeteniile Betleemului, dormeau oaspeţii veniţi de departe şi trudiţi de drum. Dormeau toţi cei ce cunoşteau din Vechiul Testament, că trebuie să se nască Mesia, cum au prezis profeţii. Dormea însăşi credinţa lor, căci nu înţelegeau profeţiile şi tainica lor descoperire. Dormeau în oraş şi în satele Iudeii, toţi aceia ce trebuiau să-L aştepte pe Mântuitorul, cu sufletul plin de dragoste. Dormeau cei bogaţi, care în vanitatea lor îşi închipuiau că stăpânesc pământul.

Dormeau cei săraci, copleşiţi de lipsuri şi măcinaţi de vicii.

Dormea însăşi păcatul. Îi acoperea pe toţi întunericul păcatului.

Cel ce se născuse, Răsăritul cel de Sus, avea să biruie păcatul, întunericul, lipsa de credinţă, iubire şi moarte, care nu puteau vedea faţa lui Iisus.

În lumina sfântă a Naşterii Domnului lumea trece, păşeşte de la “întunericul şi umbra morţii” la lumina ce se profilează pe drumul împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu care ne umple inimile de bucurie şi nădejde.

La Întruparea Mântuitorului apune o lume şi se naşte alta; se stinge o împărăţie a păcatului şi morţii şi se instaurează alta – a mântuirii şi vieţii. Naşterea Fiului lui Dumnezeu pentru noi, în fiecare an, nu trebuie să fie numai o zi de amintire istorică, ci şi o zi de reculegere, examinare, înălţare, renaştere, întărire sufletească şi hotărârea de a-ţi schimba viaţa de azi înainte spre a fi mai curată, mai bună, mai plăcută lui Dumnezeu. Taina Betleemului trebuie înţeleasă cum este ea: ca fapt istoric, petrecut aievea, în timpul, locul şi condiţiile arătate de Evanghelie.

Pentru a înţelege corect această taină trebuie să ne lăsăm pătrunşi de smerenie şi puritate sufletească şi de nevinovăţia dreptului Iosif şi “a păstorilor”, care au înţeles cu adevărat taina Betleemului. Trebuie să fim stăpâniţi de dorul cunoaşterii adevărului dumnezeiesc, cum au fost stăpâniţi de acest dor magii.

Trebuie să fim încrezători în bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi şi să aşteptăm mântuirea cum au fost încrezători şi au aşteptat-o cei doi bătrâni de la templul din Ierusalim: dreptul Simion şi proorociţa Ana, care atunci când au văzut pruncul ce a fost adus spre a fi închinat, şi-au deschis gura şi au rostit cuvinte profetice, unind Betleemul cu Golgota, cuprinzând într-o singură privire întreaga activitate pământească a Mântuitorului. Mulţi credincioş i, din toate generaţiile şi din toate neamurile au înţeles taina Betleemului şi s-au decis să urmeze pe Fiul lui Dumnezeu întrupat din fecioară.

Unora le-a fost dat să treacă prin foc purificator ca să poată înţelege această taină. Aşa au fost de pildă Saul, prigonitorul creştinilor, care a primit descoperirea tainei pe drumul Damascului şi a devenit astfel Sf. Apostol Pavel. Tâlharul răstignit de-a dreapta Mântuitorului a înţeles, înainte de a-şi da duhul această negrăită taină. Mucenicii şi sfinţii Bisericii au făcut dovadă că s-au pătruns în chip deplin în sensul profund al tainei Betleemului. Iuda, în schimb n-a putut înţelege taina, după cum n-a înţeles-o nici Irod.

Dar noi, credincioşii de azi în ce măsură înţelegem? Nu putem tăgădui nici unul dintre noi că există în sufletele noastre dorinţa de a preamări pe Dumnezeu, dorinţa după pacea cea adevărată, dorinţa de a gândi drept, dorinţa de a simţi adevărul lui Dumnezeu, dorinţa de a dovedi prin faptele noastre, că suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; dar parcă în sufletele noastre există temeri înfricoşă toare în care sunt aruncate toate gândurile şi sentimentele noastre, de unde se pot ridica la suprafaţă.

Ispitele şi greutăţile acestei lumi, mândria, răutatea şi lăcomia noastră ţin sub lacăte grele tot ce e frumos şi bun, ca să nu se ridice la suprafaţă şi să ne fie bine.

Pruncul sfânt de la Betleem are puterea să slobozească, să descătuşeze de sub greutatea încuietorilor tot ce este preţios, curat şi sfânt în fiinţa noastră. Lângă peştera sfântă vom înţelege că Mântuitorul ne ridică la suprema demnitate de fii ai lui Dumnezeu pentru că ne restaurează sufletul pe linia destinului creatural, ne scoate din prăpastia egoismului, din întunericul iubirii de sine şi voieşte să devenim creaturi după “chipul” şi “asemănarea Sa” – şi să fim fericiţi în veci.

Şi tot lângă peştera sfântă vom înţelege mai bine că Hristos s-a făcut om “pentru noi şi pentru a noastră mântuire” pentru a sta cu faţa permanent spre oameni, care sunt fiii şi fraţii Săi. Acestora le comunică puterea iubirii Sale nemărginite care învăluie pe fiecare în parte, şi pe toţi la un loc şi culminează în harul jertfei Sale de pe Golgota. Lăsându-ne pătrunşi şi încălziţi de harul iubirii Sale, Domnul Iisus se naşte în inima fiecăruia din noi.

El devine centrul fiinţei noastre şi noi renaştem într-o existenţă nouă, călăuziţi de cele mai înalte idealuri umanitare, şi altruiste acte de jertfă personală. Numai prin trăirea în Duhul iubirii lui Hristos-Dumnezeu, în afirmarea practică a dragostei de omul în sine şi în fiecare în parte, vom putea ieşi din bezna şi umbra morţii duhovniceşti şi ne vom recâştiga puterea morală (sufletească) care ne dă pacea, unirea, înfrăţirea şi fericirea pe care o dorim. Numai prin Duh ne naştem de sus (Ioan 3,8) şi înţelegem şi puterea practică pentru marile probleme pe care le ridică viaţa noastră în actualitate. Iubirea întrupată în Iisus Hristos ne scoate din somnolenţa spirituală, din existenţa noastră minoră, slabă şi păcătoasă, incapabilă de fapte altruiste şi înalte.

Ea ne pune faţă în faţă cu Dumnezeu de la care venim şi prin El vedem pe semenul nostru, pentru care trebuie să avem acea conduită, acea dragoste de jertfă, pe care Hristos o aşteaptă de la noi.

Cu acest prilej de emoţii curate şi izvor de cugetări înalte, ne putem întreba cine ne-ar putea lămuri nouă această sfântă taină? Este bine să ştim că avem o călăuză sigură la care putem alerga şi care singură este în măsură să ne tâlcuiască taina. Este Sfânta Biserică, maica noastră duhovnicească, care întruchipează taina Betleemului. Ea aduce în lume întreaga lucrare a Mântuitorului Hristos. Mersul ei în istorie nu este triumfal, ci în totală smerenie şi lepădare de sine precum a fost şi petrecerea în trup a Mântuitorului.

Sfânta Biserică ne cheamă azi mai mult ca oricând să părăsim şi noi gândurile acestea pământeşti, cum şi-au părăsit păstorii turmele de oi aşa de dragi lor, şi să venim aproape de peşteră, aducând aur, smirnă şi tămâie Domnului.

Dacă dorim o viaţă senină şi bogată în fericire trebuie să venim cu tot sufletul nostru la peştera din Betleem şi să simţim şi să trăim taina coborârii printre noi a Fiului lui Dumnezeu şi să purtăm de azi în suflet bucuria pe care au avut-o păstorii atunci când au văzut pruncul în Betleem.

Să slujim cu adevărat pe aproapele nostru dovedind că am înţeles marea şi negrăita taină a Betleemului, taina coborârii printre noi a Fiului lui Dumnezeu rânduit de Tatăl din cer “să se nască şi să crească, să ne mântuiască”. Amin.

Topice: Predici | Comments Off on Naşterea Domnului este o strălucită minune

Comentarii închise.