Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (2) – Argat la conac (1)

de Florin Bădican | Ianuarie 8, 2009

INFERNUL ROŞU – VOL. I  DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

ARGAT LA CONAC 1

Focul primului război mondial, provocase răni adânci şi greu de vindecat pentru regatul reântregit prin voinţa întregului popor, dar şi printr-o conjunctură favorabilă românilor; Cum pacea fusese restabilită pe mai toate fronturile, armata începu a fi retrasă-n cazărmi; În unităţile până de curând combatante, militarii care mulţumită norocului scăpaseră cu viaţă după atâtea sângeroase bătălii, aşteptau c-o îndreptăţită nerăbdare, demobilizarea ce urma să fie ordonată de comandantul su-prem; Bucurându-se de viaţa care-n ciuda confruntării cu demonii morţii, încă le mai inunda trupul sleit de puteri, ostaşii armatei române, au fost lăsaţi la vatră, după un program bine chibzuit de comandanţi; Revenind victorioşi la vatra strămoşească, eroii neamului românesc aveau alte speranţe de împlinire într-o ţară care deacum era liberă şi proaspăt rebotezată de Dumnezeul care dăruia cu atâta mărinimie.

Înarmat cu libertatea de a decide, ofiţerul de carieră Marghiloman Alexandru renunţă la viaţa cazonă şi la ordinul pământului, se întoar-ce la conacul din Domneasca de Argeş; Obişnuit cu ordinea şi discipli-na militară, ofiţerul în rezervă ordonă o primă şi hotărâtoare inspecţie, pe linia noului front; Total nemulţumit, era cât pe ce să-i bage la bulău, pe mai toţi slujitorii; Hotărât să-i pună la punct, boierul Marghiloman începu prin aşi angaja un argat în care să poată avea încredere şi spri-jin la nevoie; Cam în acelaşi timp, era lăsat la vatră şi sergentul Badea Vasile; Ca mai toţi combatanţii de la ţară, gradatul unde nu începu să se mândrească la horă-n sat, dar şi-n alte împrejurări, cu salba decora-ţiilor primite la sfârşitul luptelor pe care românii, cu toată modesta lor dotare, le câştigau; Deacum nu mai era flăcăul c-un început de mustă-cioară şi firav de credeai că-l dă vântu jos; Dup-atâtea sângeroase con-fruntări, flăcăul devenise un bărbat bine împlinit, aprig la vorbă şi pe deasupra ştiutor de slovă; În răstimpul dintre două bătălii, sergent Badea Vasile, răsfoise câteva cărţi; Autorii scriau despre viaţa românilor care pentu a supravieţui potrivnicelor vremuri, erau obligaţi să slujească la stăpâni din cei mai cărpănoşi; O carte găsită-n raniţa unui răcan ce din păcate murise spintecat de baioneta cine ştie cărui duşman, îi povestea despre viaţa de ţăran; De atât-amar de vreme, muntenii, moldovenii şi ardelenii, suportau în tăcere tirania satrapilor care bine motivaţi, treceau prin foc şi sabie, naţiunea română.

Cartea asta veche o fi citit-o şi bunică-miu? Cine ştie, răspundea el în timp ce încerca să coboare la înţelegerea strămoşilor care nu prea ştiau slova cărţii ce-l fac pe om mai bogat şi mai stăpân; Un lucru a ştiut acel bunic mai bine ca nimeni altu; Trecuse ceva vreme de când viteazul bunic se lăsase încurajat de sabia neamţului care alături de întregul norod, pornise războiul de independenţă împotriva turcilor cotropitori şi musulmani; Dacă bunicul meu murise pentru ca această ţară a-şezată la răscruce de vânturi şi imperii, să fie cu adevărat liberă, de ce tocmai nepotul acelui ţăran, să gândească altfel? De ce să n-am curajul şi îndemnul viteazului bunic? Animat de un asemenea gând, sergentul Badea Vasile luptase într-un război care avea să aducă multă suferinţă, dar şi izbăvirea neamului românesc; Deacum războiul se terminase şi flacăra stinsă nu cu multă vreme în urmă, călise eroii ce avuseseră no-rocul de a nu întâlni cine ştie ce glonţ ucigaş; Lăsat la vatră ca mai toţi camarazii leatului său, sergentul Badea Vasile revenea în lumea satului natal; Ţăranii care până nu demult nu îl prea băgau în seamă, deacum îl vorbeau numai de bine; Pe lângă lauda de faţadă, erau şi săteni care-l pizmuiau pentru şansa de-a scăpa cu viaţă; Dar sergent Badea Vasile nu apucă a se făli prea multă vreme, cu decoraţiile primite după atâtea sângeroase bătălii; Un ordin ceva mai aparte, l-a obligat să se prezinte cât mai grabnic, la conacul boierului Marghiloman; Cum ordinul se execută nu se discută, în dimineaţa zilei următoare, bărbierit şi îmbrăcat c-un veston plin de insemne militare, sergentul Badea Vasile plecă spre conacul unde ca mai tot omul sărac, trăgea nădejde la oarece răs-plată din partea boierului care nu-l chemase chiar de pomană.

-Mă băiete, întrebă paznicul în timp ce cobora din foişor, tu un-de dracu vrei să mergi? Ia spune-mi, te chemă careva la conac?
-Da bă vere, ordonă sergentul în timp ce se oprea în faţa porţilor închise pentru nepoftiţi, dar ce-ţ pasă ţâe unde şi dă ce am cătare?
-Cum ce-mi pasă mă băiete? Tu crezi că într-un aşa conac, poate intra orice venetic? Vezi mă soldatule, eu taman daia te întrebai.
-Păi mă vere, răspunse Bădiţa Vasile lăsând-o ceva mai moale, eu venii la conac doar pentru că-mi ordonă conaşu ca să viu cât mai grabnic; Înţelegi, sau vrei să trimit vorbă conaşului că nu pot intra?
-De bă neică, răspunse paznicul în timp ce deschidea poarta, atunci să cam şchimbă socoata; Ia spune, reveni Vizigotu c-o voce pu-ţin schimbată, mai fusăşi pacilea pă la conac? Ştii cum să vorbeşte cu boierul Marghiloman? Răspunde soldatule şi nu te mai da băţos.
-Păi mă vere, raportă cu ceva mai mult curaj sergent Badea Vasile, dacă mă dăscurcai cu nemţii germani, atunci cum dracu să nu pot vorbi c-un boier care-mi cunoaşte graiu şi limba românească?
-Bă neică, lasă-mă în pace cu neamţu tău; Tu crezi că eu nu ştiu că pă neamţ îl puşcai fără altă vorbă? Doar n-oi vrea să cred că un pui dă ţăran care abia dacă ştie cetirea, avea habar dă limba nămţască.
-Auzi bă vere, ordonă sergentul poate ceva mai îmbăţoşat, tu ştii ceva? N-oi fi eu prea dăştept, dar nici prostu proştilor nu sunt.
-Mă băiete, raportă paznicul cam în aceeaşi manieră, cum te întorsăşi viu dă pă front s-ar putea să ai ceva minte şi un car dă noroc.
-Păi ce car bă vere? Pă front dacă nu-l nemeream eu, mă nemerea neamţu pă mine şi caput; Acuşa pricepuşi ce-ţ zâsăi eu lu matale?
-Ascultă mă băete, eu ştiu că la conac conteză doar ce vrea boieru să priceapă; Poate că taman daia trebuieşte să fii cu mai multă grijă la ce dracu vorbeşti pacilea, sfătui Vizigotu după care sictirit urcă în foişorul unde, după un mai vechi obicei trase un gât zdravăn de ţuică.

Ajungând în faţa intrării principale sergentul Badea Vasile se o-pri, neştiind prea bine cum să procedeze; Din fericire îl ajută  un slujitor; Luându-l în primire, slujbaşul întrebă c-o nedisimulată ironie:
-Dacă nu ţă cu supărare, pă cine caţi taman cu noaptea-n cap?
-Ascultă bă vere, raportă sergentul în timp ce îl cântărea din pri-viri pe slujitor, dacă asta-i noapte atunci eu sunt ditamai generalu.
-Şi acuşa dă ce dracu îţ sări ţandăra mă omule, întrebă slujitorul făcând pe supăratul? Tu chiar nu ştii dă glumă, sau îţi muri vaca?
-Las că când e cazu ştiu eu şi dă glumă, numai că acuşa mă chemă conaşu ca să viu cât mai dăgrabă la conac; Acuşa pricepuşi?
-Bine mă omule, dar în cazu ăsta va trebui să aştepţi oleacă.
-Am înţeles bă vere, dar tu cam cât crezi c-ar fi dă adăstat?
-Păi dacă mă rogi frumos am să trag o fugă până sus; Poate că s-o fi trezit boieru, raportă slujitorul care-şi da oarece importanţă.
-Bine bă vere, dar vin-o şi tu mai repede; Uite, acu nici nu ştiu dacă să mai aştept acilea, or să viu taman când s-o trezi boieru.
-Ai răbdare omule şi aşteaptă porunca boierului Marghiloman, ordonă curierul de ocazie, după care plecă fără prea multă râvnă.

Rămas singur lângă treptele de piatră, sergentul deveni în scurtă vreme o ţintă neplăcută pentru slujitorii care nu-l vedeau cu ochi prea buni; Uni-l cunoşteau ca fiind flăcău din satul lor, dar cei care veniseră de cine ştie unde se întrebau cu teamă: Mă frate, dă unde-o mai fi şi ţugulanu ăsta? În timp ce viitorul argat se foia fără ca măcar să bănuiască teama care o inspira bieţilor ciocoflenderi, un slujitor care faţă de ceilalţi părea ceva mai spilcuit, întrebă mai mult din curiozitate:

-Nu te supăra soldatule, dar pă tine te chemă conaşu la conac?
-Nu prea ţânui socoteală bă vere, da cred că tu eşti cam al treilea lu care-i spui că mă chemă conaşu ca să viu grabnic la conac.
-Păi atunci vin-o după mine, ordonă slujitorul care fără a lua în seamă acreala din vocea sergentului o porni pe trepte în sus, pentru ca în cele din urmă să se oprească zmerit în holul de la intrare.
-Şi acuşa ce dracu fac bă vere? Te aştept acilea, sau ce zici?
-Stai acilea, răspunse slujitorul pentru ca mai apoi să se opreas-că lângă uşa în care fiindu-i parcă teamă, bătu discret de câteva ori.
-Intră, ordonă boierul din spatele uşii care la acea vreme continu-a să rămână închisă pentru mai toţi nepoftiţii începutului de veac.
-Să am iertare conaşule, dar să ştiţ că veni unu care vrea să…,
-Care ce mai vrea? Răspunde-mi odată şi nu mai sta ca mutu.
-Păi conaşule, veni soldatu lu care-i dădurăţ ordin ca să vină.
-Şi de ce Dumnezeu nu spui aşa? Atunci să intre mai repede.

Slujitorul făcu un semn cu mâna spre sergentul care-l privea ca năuc pentru ca mai apoi să se retragă păşind pe vârfuri; Luându-şi ini-ma în dinţi, fostul sergent lăsă arma curajului să cadă în cumpănire şi cu oarece teamă intră în cabinetul boierului Alexandru Marghiloman; Cum era obişnuit cu viaţa cazonă, gradatul reuşi să raporteze:
-Să trăiţ conaşule; Eu mă prezentai la ordinu pă care-l dădurăţ şi am venit cât am putut dă repede; Acu poate că taman daia, dar…,
-Repaus sergent; Responsabil de oarece justificări sunt eu.
-Să am iertare, dar în armată n-avusăi da face cu justifarea.
-Nu-nţeleg; Poate cu justificarea sergent, ordonă boier Alexandru Marghiloman în timp ce-i întindea mâna ca unui vechi camarad.
-De conaşule, pă front numa dastea n-avusăi timp şi vreme.
-Bine sergent Badea Vasile, dar cum zici că este în civilie?
-De conaşule, ai mei este sănătoşi tun şi docamdată-i bine.
-Sergent Badea, eu te-am chemat la conac ca să-ţi fie şi mai bine; Altfel n-ar spune lumea că pe front te-ai bătut cam de pomană?
-Păi de conaşule, raportă fostul sergent în timp ce cu gândul că-ta printre răniţi şi cadavre, eu nu-mi făcui dăcât datoria dă român.
-Da sergent, dar şi alţii şi-au făcut datoria faţă de ţară şi naţie.
-Aşa-i cum ordonaţ conaşule, numa că după fiecare luptă prea mulţi rămasără sfârtecaţi pă câmpu dă bătaie şi nu ştiu dacă-i drept.
-Ai dreptate sergent, dar nimic nu se dă de pomană; Poate c-ar fi bine să mulţumeşti Domnului pentru viaţa de care astăzi te bucuri.
-Că bine grăişi conaşule, dar eu cred că fieşcare cu norocu lui.
-Întradevăr sergent Badea! Ia spune, ordonă boier Marghiloman Alexandru mai mult pentru a-l încuraja, la ce armă ai făcut armata?
-Păi ce armată conaşule? Eu făcui mai mult război şi infanterie dă front; Asta-i arma ţăranului care pleacă dă la coarnili plugului.
-Este o armă de bază, dar ia spune: La Mărăşeşti ai luptat?
-Ei conaşule, parcă numa acolo luptai? Acuma ce să mai zâc? E bine, e pace şi morţii câţi mai fuseră găsiţi, este îngropaţi cu toţii.
-Sergent Badea, aşa cum bine ştii, toate au un preţ şi o noimă.
-Taman daia conaşule, îmi făcui şi eu datoria ca orişicare om.
-Felicitări sergent Badea, dar acum va trebui să-ţi faci şi la mine datoria; Nu ştii, dar am hotărât să te fac argat la conac; Ai înţeles?
-Vă mulţumesc conaşule, dar eu sunt doar un biet fiu de ţăran.
-Sergent Badea Vasile, ordonă boierul ce deacum da vădite semne de grabă, îţi dau trei zile de gândire, după care te prezinţi la mine şi-mi raportezi ce şi cum ai hotărât; Acum ai înţeles ordinul primit?
-Am înţeles conaşule, numa că nu ştiu cum Dumnezău să…,
-Ascultă sergent Badea, ai înţeles la ce trebuie să chibzuieşti?
-Să trăiţ conaşule! Eu am înţeles şi încă foarte bine, dar…,
-Ai dreptate sergent, la început trebuie să existe şi un dar.
-Nu ziceţ rău conaşule, dar până acuşa nu vă cerui nimic.
-Da sergent Badea, dar îninte de a cere, trebue să dai ceva.
-Păi de conaşule, asta-i ştiută dân totdeauna şi valabilă pentru ăi mai mici! Acu eu ce Dumnezău să dau? Abia dacă venii din război.
-Ascultă sergent, ordonă boierul Marghiloman, cu aceeaşi voce fermă, dacă eşti de acord cu hotărârea mea, treci pe la primărie şi semnează pentru un hectar de pădure, dar şi pentru casa lui Buzuluc pe care nu se poate să n-o ştii; Ia spune-mi, acum eşti mulţumit?
-Păi cum să n-o ştiu conaşule? Doar în satu ăsta m-am născut.
-Sergent Badea, ordonă boierul Marghiloman, în timp ce greoi, se aşeza într-un fotoliu, deacum faci doar cum te taie capu.
-Să trăiţ conaşule! O să fac cum e mai bine, raportă fostul sergent, după care făcând stânga împrejur, ieşi din cabinetul marelui boier.

Mândru de încrederea pe care boierul Marghiloman i-o arătase, motiv pentru care-i propusese dregătoria de argat, sergent Badea Vasile ieşea pe poarta conacului; Surprins de pricina care-l îndemnase pe conaşu la un asemenea gest, părea îngândurat; Vrând parcă să tragă de timp, dar şi pentru a prinde oarece curaj, gradatul se abătu pe la crâşma în care de la o vreme, patron era ovreul Fichman; De cum intră pe uşă, jidanul simţi ghişeftul ce putea veni de la ţăranul împodobit cu distincţii primite după merit ostăşesc şi astfel motivat, zâmbi mai abitir decât un servitor zelos; Încântat de parcă în crâşmă intrase un general în retragere, întrebă c-o voce prefăcută şi nu lipsită de oarece interes:
-Fiţ bine venit dom Bade! Dar cu ce să vă servească un negus-tor cinstit ca mine? Luaţ loc, doar nu vă încearcă cine ştie ce grabă.
-Noroc dom Fichman şi lăsaţ vorba boierească; Nu dalceva, dar eu trecui pacilea taman ca să beau un ţoi.
-Foarte bine dom Bade! Aşa începe mai toţi bunii clienţi, răspun-se negustorul care deamu încerca să pară cât mai amabil cu putinţă.
-Poate că altădată o să stau mai mult dom Fichman; Acuşa sunt cu mare grabă, dar trecui pacilea doar pentru un ţoi de gălbioară.
-Apăi staţ cât vreţ şi beţ cât puteţ dom Bade; Doar daia stau acilea; Ca să-i servesc pă clienţii care-mi trece pragu în mare cinste.

În timp ce fostul sergent se aşeza la una dintre mese, zâmbind ca orice negustor interesat de un bun ghişeft, ovreul sosi înarmat c-o sticlă de ţuică şi cu două ţoiuri proaspăt clătite într-o găleată cu apă.
-Păi dom Fichman, ce să fac cu două ţoiuri? Nu ajunge unu?
-Beţ cât vreţ dom Bade şi nu vă mai îngrijoraţ dă plată; Cum bi-ne cred că meritaţ, astăzi voi face o reducere doar pentru matale.
-Am înţeles dom Fichman, dar cu două ţoiuri nu pot să beau.
-Păi ce dom Bade, răspunse ovreul în timp ce turna lichidul acela gălbui c-o îndemânare demnă de invidiat, eu n-aş bea un ţoi sau poate chiar două c-un ofiţăr ca matale? Ce zâci dom Bade, mă refuzi? 
-Atuncea să fie cu noroc dom Fichman, ură sergentul după care bău dintr-o singură înghiţitură drogul românului sărac la chimir.
-Noroc şi sănătate dom Bade, ură interesat bietul negustor.
-Şi ce mai noroc dom Fichmam; Bună al dracu ţuica asta!
-Adică cum dom Bade? Pentru un ofiţăr premiat cu atâtea decoraţâuni puteam aduce poşirca pă care o bea jăgoşii dă ţigani?
-Apăi dom Fichman, la cât luptai şi eu pă frontu nemţăsc…!
-Şi dacă nu ţă cu supărare, pă frontu germanilor muriră mulţi?
-Cam mulţi, dar ce să mai vorbim; Acu este îngropaţi cu toţii.
-Ce să facem dom Bade, se întrebă jidanul în timp ce umplea ţoiurile cu ţuică bună? Fieşcare soldat cu norocu şi cu viaţa lui.
-Aci cam aveţ dreptate dom Fichman, se declară de acord fostul sergent după care mai bine dispus dădu pe gât şi cel de al doilea ţoi.
-Ş-acu ce aveţ dă gând să faceţ dom Bade, întrebă ovreul în timp ce umplea cu oarece grijă ţoiurile goale? Ai niscaiva promisiuni?
-Dracu ştie dom Fichman; Cum nu e nimeni care să-mi dea ordin şi timp este berechet mă mai gândesc şi eu la ce-o să fac, raportă sergen-tul în doi peri după care visător dădu pe gât şi cel de al treilea ţoi.
-Poate o dregătorie pe la conacul boierului Marghiloman?
-Nu că vreau să vă laud, raportă sergentul care cu abilitate încerca să ocolească răspunsul la aşa întrebare, da-i bună ţuica lu matale.
-Dom Bade, doar ştiu ce place clienţilor serioşi; Acu dă ce să vă mint, dar un client ca matale este cel mai bun espert într-ale ţuicii.
-Aveţ dreptate dom Fichman, raportă sergentul ridicându-se în picioare, românii este esperţi mai mult într-ale ţuicii.
-Boala românilor dom Bade, dar cred că mai merge unu mic.
-Ce-i mult strică dom Fichman, dar cât mă coastă trei ţoiuri?
-Dom Bade, răspunse ovreul în timp ce se-nclina în faţa clientului care peste ani va încerca marea cu sarea, astăzi treacă dă la mine.
-Cum vrei dom Fichman! Atunci rămâi dator c-o cinste, declară băţos viitorul argat după care încurajat de aburii drogului naţional ieşi din prăvălia jidanului şi grăbit se îndreptă spre primărie.

*****

După o vreme, încercând să ridice privirea peste parapetul condiţiei de ţăran, sergent Badea Vasile îl văzu pe învăţătorul Predoiu; Dintr-un respect care astăzi a cam dispărut, fostul gradat se opri din mersul său grăbit şi privind în ţărâna drumului salută cu închinăciune:
-Să trăiţ domnu învăţător şi s-aveţ cât mai multă sănătate!
-Noroc mă băiete, dar cine eşti? Stai în satul Domneasca?
-M-aţ uitat dom învăţător; Sunt băiatu lu Badea Niculae.
-Pe taicătu îl cunosc bine, dar pe tine cum zici te chiamă?
-Păi domnu învăţător, la catalog mă chiamă Badea Vasile.
-Tu eşti fiul lui Nicolae şi al Tudorei? Mă băiete, chiar dacă nu te-am mai văzut de multă vreme, să ştii că-mi amintesc de tine.
-Unde era să mă vedeţi dom învăţător; Mulţumită Celui de Sus eu abia dacă fusăi lăsat la vatră şi acasă mă întorsăi întreg la trup.
-Avusăşi noroc mă băiete, dar unde te-ai pornit cu grabă, întrebă învăţătorul care deacum da să plece pe drumul colbuit de ţară?
-Unde să mă duc dom învăţător, dacă nu la primărie? Am o misie dă împlinit, dar uite că nici nu ştiu dacă să mă duc, sau nu mă duc.
-Păi ce s-a întâmplat mă băiete? Ai dat dă vreun necaz, sau…?
-Taman asta-i nedumerirea dom învăţător, raportă cu oarece îngrijorare fostul sergent; Ailea nu-i vorba dă nici-un năcaz adăvărat.
-Mă băiete, atunci e dă bucurie; Păi ce altceva mai poate fi?
-Domnu învăţător, chiar azi boieru Marghiloman mă chemă la dumnealui şi-mi ordonă cum c-ar vrea să mă facă argat la conac.
-De mă băiete, eu zic că este bine când boierul nu-ţi vrea rău.
-Aşa mi să păru şi mie dom învăţător, dar eu nu cred să esiste un boier care să dea ceva fără a cere dă trei ori mai mult dă la ţăranu care neştiind a ceti şi socoti a fost mai mereu înşălat la socoată dăia mari şi poate mai ştiutori dă slovă; Vedeţ, eu taman daia sunt în dubiu.
-Şi tu ce-ai vrea mă băiete? Să ţi se dea de pomană fără să te pună la munca pentru care ai fost angajat de patron sau de boier?
-Eu niciodată nu cerui dă pomană dom învăţător, numai că vedeţ dumneavoastră; Depandă cât dai, dar mai ales cât primeşti.
-De mă băiete, este cam grea politica boierească! Acum fie vorba între noi, o asemenea politică nu este făcută pentru toţi analfabeţii.
-Păi cum dracu dom învăţător? Dacă tot n-o să pricep mare lucru dân politica dă care vorbirăţ înseamnă că mă strofoc dăgeaba?
-Nu-i chiar aşa mă băiete; Nu ştiu la ce te duce mintea, dar politica boierească nu se prea discută în mijlocul drumului de ţară.
-Asta cam aşa-i dom învăţător; Cu toate că politică dân asta nu prea făcui pă front, iar pă boier Marghiloman mai că nu îndrăzni-i să-l privesc în faţă, să ştiţ că n-o să mă dau bătut chiar atâta dă uşor.
-Păi bine mă băiete, de ce Dumnezeu nu te-ai uitat la boier? După atâta front cred că ţi-ai câştigat dreptul de-a privi oamenii în faţă.
-Am câştigat pă dracu dom învăţător! Şi care-i ghişeftu după un război în care ţăranii români muriră dăgeaba în lupta cu neamţu?
-Degeaba n-au murit ei mă băiete; Doar vezi şi tu ce ţară mare şi frumoasă avem, răspunse învăţătorul Predoiu cu înflăcărarea şi convingerea patriotului aflat graţie vârstei, în spatele frontului ucigaş.
-Da dom învăţător, dar cin se bucură de ţara asta mare şi frumoasă? Apăi ce folos dacă noi ăştea care numai pântr-un noroc scăparăm dă glonţ or baionetă, suntem iar la cheremu boierilor şi patronilor?
-După câte înţeleg eu, tu nu vrei să fii la cheremul societăţii, cu toate că până la urmă cu toţii va trebui să dăm socoteală cuiva.
-Înţeleg dom învăţător, dar dă ce trebuie să fim mereu datori?
-Păi cum să-ţi spun eu mă băiete? Dacă n-am datora nimănui ni-mic, ar însemna să nu ştim mare lucru despre lume şi Dumnezeu.
-Nu vă supăraţ dom învăţător, dar matale care ştii totu ca la car-te le potriviţ mai bine decât ţăranu care pân-acu n-a ştiut a mânui dăcât coasa, toporu şi puşca dă care nici-un răcan nu scapă.
-Mă băiete, de n-ai fi grăbit te-aş invita la mine acasă; Bucurându-ne de linişte, am putea chibzui cum ar fi mai bine să procedezi.
-Păi dom învăţător, raportă fostul sergent după o firească ezitare, cum boieru îmi dădu trei zâle să mă socotesc, graba n-ar fi chiar aşa dă mare; Acuşa dac-aţ vrea să-mi daţ şi mie oarece învăţătură despre ce şi cum să fac cu chestiunea, eu v-aş rămâne dator pentru toată viaţa.
-Mă băiete, lasă datoria pe altă dată; Acum poate c-ar fi mai bine să mergem, ordonă învăţător Predoiu pentru ca mai apoi, urmat în-deaproape de sergentul Badea, să pornească hotărât spre casă.

Mergeau în tăcere; Fiecare cu gâdurile lui, fiecare cu necazurile lui, mai mari sau mai mici; Ajunşi acasă, cei doi călători prin vreme şi istorie se priviră de parcă atunci se vedeau pentru prima dată.
-Dacă tot venirăm să intrăm în casă mă băiete, ordonă învăţătorul Predoiu, după care urcă pe prispă şi deschise uşa de la tindă.
Intrară în camera unde toate cele erau frumos orânduite de învăţătorul Predoiu; Se aşezară pe scaune cu spătar înalt şi ca mai toţi muntenii răsuflară uşuraţi; Pe masă, o sticlă cu ţuică din cea mai bună şi câteva ţoiuri frumos aliniate, atrăgeau cu magnetul lor dintotdeauna.
-Mă băiete, pentru a prinde ceva curaj n-ar fi bună una mică?
-Mai băui la cârciuma lu Fichman câteva ţoiuri, dar nu vă refuz, raportă sergentul care încercând să păstreze echilibrul noului parvenit, se aşeză cu toată greutatea ţărănească pe scăunul cu spătar.
-Eu nu ştiu ce şi cât ai băut, aprecie învăţătorul în timp ce umplea cele două ţoiuri, dar o marfă clasa întâia nu poate fi refuzată.
-N-o fi dom învăţător, dar eu ştiu că cine refuză e neam prost.
-Tu ai dreptate mă Vasile, asta să cam potriveşte; Acum hai noroc şi Dumnezeu să-i dea gândul cel bun boierului Marghiloman.

Cei doi bărbaţi dădură ţuica pe gât dintr-o singură înghiţitură; O vreme savurară parfumul drogului care de-a-lungul anilor făcuse târgului ce cu siguranţă n-a fost aşezat chiar întâmplător la confluenţa Arge-şului cu Râul Doamnei, mult mai multă reclamă decât toate încercările celor plătiţi să facă lumii, cunoscută urbea argeşenilor.
-Altfel mă băiete, întrebă învăţătorul Predoiu mai mult de formă, eşti sănătos, voinic? După cum arăţi n-ai motive de îngrijorare.
-Aveţ dreptate dom învăţător, cu sănătatea o duc destul de bine; Cu altele o duc mai prost, dar să ştiţ că nu mă vait ca babili bătrâne.
-De mă băete, de unu singur chiar că nu le poţi avea pe toate.
-Singur izbândeşti cam greu, dar slugă la boer nu ştiu dacă-i bine să mă bag; Vedeţ dom învăţător, ăsta-i năcazul care mă paşte!
-Dar ăsta-i năcaz? Boierul vrea un argat, nu o slugă la conac.
-Apăi cum dracu dom învăţător, raportă fostul sergent oţărându-se la vorbă, nu-i totuna sluga cu argatu? Atunci care-i deferenţa?
-Mă băiatule, la vremea pe care o trăim cu toţii, eu zic c-a venit momentul să ne schimbăm de la vorbă până la nărav; Ai înţeles?
-Cum adică dom învăţător? Tot cei care neavând încotro şi luptară pă front, trebuie să să-şi şchimbe până şi năravul ţărănesc?
-De mă băiete, avertiză învăţătorul satului, eu cred c-a venit vremea ca-n mentalitatea ţăranului care de-a-lungul timpului a ştiut doar să-şi lucreze bucata de pământ şi să-şi crească copiii într-o condam-nabilă ignoranţă, să se facă nisca-i schimbări; Tu spui că nu te trage i-nima să te angajezi argat la conacul boierului nostru; Atunci ce vrei mă băiete? Să negi întreaga noastră existenţă ca neam şi naţiune, viaţa care de la Traian încoace s-a bazat pe relaţia dintre mare şi mic?
-Păi dă ce dom învăţător, întrebă sergentul care nu înţelegea mai nimic din vorbele celui care cândva îi fusese dascăl?
-Da mă băiete, dar câtă vreme oamenii se nasc inegal dotaţi cu inteligenţă, cu avere şi cu noroc, egalitatea lor este imposibilă.
-Asta cam aşa-i dom învăţător: Prost te naşti, prost mori! Acuşa eu tot nu ştiu dacă să intru or să nu intru slugă la boierul dân sat.
-Mă băiete, eu nu sunt salariat la stat? Fiul meu, muncitor la un atelier din Piteşti nu este tot salariat? Fiică-mea Anica nu va fi tot sala-riată la cine ştie ce patron? Poate cineva să spună că noi suntem nişte slugi în sensul rău pe care-l vezi tu? Tocmai pentru asta-ţi spuneam ceva mai devreme, românii noştri trebuie să se schimbe radical.

-Şchimbare, şchimbare dom învăţător, raportă fostul sergent poate la fel de nelămurit, dar să mai câştige şi ţăranii care este săraci.
-Mă băiete, conchise învăţătorul Predoiu cu regretul că acel om nu putea să priceapă chestiuni elementare, dacă vei munci şi vei fi cin-stit cu boierul Marghiloman vei câştiga şi încă destul de bine.

Sergentul Badea abia dacă auzise îndemnul pe care învăţătorul satului îl rostise cu atâta convingere; Privirea-i rătăcită căzu cu patimă peste fotografia care sta agăţată-n cuiul bătut pe peretele din faţă.
-Nu vă supăraţ dom învăţător, se trezi întrebând c-un vădit interes bravul sergent, dar în poza din perete este chiar fata lu matale?
-Da mă băiete, răspunse învăţătorul de pe faţa căruia dispăruse orice urmă de zâmbet; Ea este fiică-mea; Păi cine ar putea să fie?
-Acuma mă iertaţ dom învăţător, dar n-am ştiut că aveţi o fată a-şa de mare şi dă frumoasă; Nu ştiu dă ce dracu, dar fusăi un chior dacă mai nainte de-a pleca pă front, n-o văzui niciodată la horă în sat. 
 -Atunci fi-mea nu prea umbla creanga; Acum din păcate…, 
 -Păi ce s-a întâmplat dom învăţător, aveţi niscaiva năcazuri? 
 -De mă băiatule! Ca orice om, cu bucuriile şi necazurile lui. 
 -Păi dom învăţător, s-a întâmplat ceva rău cu fata lu matale? 
 -Mă băiete, tinereţea care ne este dată de Dumnezeu doar ca să ne bucurăm de ea, pe lângă partea ei frumoasă aduce omului şi multe nenorociri; Tocmai pentru asta trebuie s-avem grijă de aşa comoară.
-Nici nu ştiu ce să vă raportez dom învăţător; În ce mă priveşte eu îmi lăsai tinereţea pă front şi acu parcă aş avea cinzeci dă ani.
-Taci din gură mă băiete şi nu-l mai mânia pe Dumnezeu; Aşa cum orice chior poate să vadă, te-ai întors întreg la trup şi minte.
-Aveţi dreptate dom învăţător, dar fieşcare om cu norocu lui.
-Aşa-i mă băiete, răspunse îngândurat învăţătorul, numai că unii au prea mult, iar alţii cum este şi fiică-mea nu au gram de noroc.
-Nu vă supăraţ pă mine domnu învăţător, raportă sergentul care deacum încerca să găsească fie şi numai câteva cuvinte din cărţile citi-te pe front, dar dă multe ori norocu şi-l face omu cu mâna lui.
-Întradevăr sergentule, numai că fiică-mea după ce învăţă atâta carte s-a înnecat ca ţiganu la mal; Acum ce să facă, asta-i situaţia!
-Păi ce dracu păţi dom învăţător? Intră în gârlă şi să înnecă?
-Muşcă-ţi limba mă băiete; Fiică-mea găsi un ofiţer venetic, un locotenent care imediat după război s-a pripăşit în oraşul Piteşti.
-Şi dă ce vă pare rău? Să întâmplă ceva nasol cu ofiţăru ăla?
-Mă băiete, ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus acel ofiţer că în numai câteva zile o zăpăci de cap pe biata fată; Aşa se face că-n urmă cu două luni mă pomenesc cu ei în curte şi mi-au spus că sunt căsătoriţi.
-Păi cum dracu dom învăţător? Să logodiră hodoronc tronc?
-Chiar aşa mă băiatule, dar altceva urmărea veneticul naibi.
-Nu vă supăraţ pă mine dom învăţător, raportă încurcat sergentul, dar Veneticu îl chema pe ofiţăru care o zăpăci dă cap pă fată?

Dându-şi seama că bietul sergent habar nu avea ce este acela un venetic, învăţătorul Predoiu îşi continuă nu fără rost, povestirea:
-Bravo mă tată, am întrebat-o eu mâhnit, dar acum cine eşti?
-Tată, mi-a răspuns ea mândră nevoie mare, sunt Anica Manu.
-Bine mă copii, am mai întrebat eu ca orice om de bună credinţă, dar până una alta voi unde aveţi de gând să locuiţi? Aveţi casă?
-N-avem nici-o casă tată, mi-a răspuns fiică-mea care zâmbea doar ca să nu plângă, dar aş vrea să-mi dai dota lăsată de mama.
-Păi mă fata tati, am răspuns eu destul de supărat, dota care-ţi aparţine nu-i o pungă cu galbeni pă care s-o ei şi apoi să pleci cu ea.

Văzând că bani lichizi n-am de unde să le dau, s-au supărat pe mine şi a doua zi au plecat la Piteşti; Acolo, după doar câteva zile s-au certat ca la uşa cortului şi după cum era şi firesc s-au despărţit.
-Dom învăţător, cam nasoală treaba cu domnu Venetic, iar după câte înţeleg eu acum fata lu matale nu-i nici cal, nu-i nici măgar.
-Aşa-i mă băiete, dar ce pot să fac? Zarurile au fost aruncate!
-Eu nu ştiu cine aruncă zaru dă la table domnu învăţător, dar să n-o lăsaţ dă izbelişte pă fată; Vorba ţăranului, cu toţii mai greşim.
-Ca să mai dreg ce se mai putea drege i-am scris o misivă în care am rugat-o să vină acasă; I-am zis c-am iertat-o şi vreau să vorbim.
-Nu vă supăraţ dom învăţător, dar nu-i scrisărăţ carte poştală?
-Mă băiete, răspunse învăţătorul care deacum încerca să treacă peste incultura sergentului, se pare că fata a înţeles de vreme ce-n scri-soarea pe care mi-a trimis-o după numai câteva zile a spus c-o să vină acasă, chiar dacă oamenii din sat ştiu că a fost părăsită de soţ.
-Fieşcare cu năcazu lui dom învăţător, raportă sergentul Badea Vasile în timp ce încerca să-şi arate ţărăneasca înţelepciune, iar ce este dat omului la născătoare nu i-l ia nimeni.
-Nu-l ia sergent, dar din păcate nici altceva mai bun nu-i dă.
-Unora nu le dă mai nimic; Dom învăţător, raportă sergentul ridicându-se în picioare, acum dacă nu vă supăraţ, eu aş cam pleca.
-Mergi cu Dumnezeu mă băiete şi poate c-ar fi bine să nu dai cu picioru norocului care doar o dată în viaţă te paşte cu adevărat.

Înarmat cu ceva speranţe şi curaj, sergent Badea Vasile ajunse la primăria satului Domneasca; Cum primarul îi făcu semn să mai aştepte până când va citi jalbele ţăranilor nemulţumiţi, sergentul începu a căta c-o înfrigurare tinerească, la fata care din fotografia agâţată pe perete-le din casa învăţătorului Predoiu, continua să zâmbească.
-O fi muere frumoasă, dar cum învăţătorul este prea sărac…,
-Mă Vasile, întrebă primarul care între timp ridicase privirea din hârtiile ce păreau să n-aibă noimă, doar nu vorbeşti singur?
-Ce să fac dom primar; Când n-am cu cine, vorbesc sângur.
-Da sergent Badea, dar cum eu sunt ales doar ca să-i ascult pe alegători, n-ai a te plânge; Acum ia spune-mi, care-ţi este păsu?
-Păsu ca păsu dom primar; Contează doar ce vrea boieru.  

*****

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (2) – Argat la conac (1)

Comentarii închise.