Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (3) – Argat la conac (2)

de Florin Bădican | Ianuarie 14, 2009

INFERNUL ROŞU – VOL. I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

ARGAT LA CONAC 2

La poarta conacului din Domneasca, nişte căruţe cu porumb din Vlaşca, aşteptau să fie descărcate; Scăpaţi de povara jugului, boii mân-cau cu multă lăcomie, fânul adus din ordinul argatului Badea; Adunaţi în jurul focului aprins în poeniţa din cotu drumului, căruţaşii se cinsteau dintr-o sticlă pe care-o treceau de la unu la altu; Păreau posomorâţi şi vorbeau foarte puţin; Noaptea de Octombrie, puţin mai răcoroasă îi obligase să doarmă în căruţe, acoperiţi cu cergi, dar şi cu pături din ce-le mai groase; Încurajaţi de ţuica la care nu prea ştiau să facă economie şi privind la soarele care deacum se ridicase pe boltă, câruţaşii începură să se agite; Era trecut de ora nouă când, un slujitor trimis de argatul Badea Vasile, unde nu-ncepu să ţipe la vlăscenii care pierzându-şi răbdarea, cătau cu privirea spre poarta conacului.

-Băăă! Voi ăştea dă la Vlaşca, doar n-o pusărăţ de mămăligă.
-Şi tu de ce dracu urli ca nebunu satului, întrebă mirat căruţaşul care furios peste măsură, plesnea din bici? Doar nu suntem surzi?
-Bă vlăscenilor, continua să urle slujitorul fără să ia în seamă ri-posta căruţaşului, înjugaţ boii mai repede şi trageţ căruţili la pătul.
-Bine mă, bine, răspunse căruţaşul cu părul cărunt; Acuşa du şi spune argatului Badea, c-o să tragem mintenaş căruţili la pătule.
-Şi ca să nu v-apuce noaptea, poate c-ar fi bine să vă grăbiţ.
-Da mă omule, dar câtă vreme boier Marghiloman, n-are de gând să ude ştuleţii cu gălbioară, inima nu prea ne trage la grabă.

În timp ce căruţaşii înjugau boii la căruţele pline cu porumb, pe o băncuţă din parc, argatul Badea Vasile discuta aprins cu domnişoara ce trecea drept fiică nelegitimă a boierului Vlăsceanu; Cu oarece dis-pensă din partea bunului simţ, să ascultăm ce pun la cale tinerii:
-Ia spune Anetă, întrebă argatul care încerca să-şi îndulcească vocea doar pentru a părea în ochii fetei o doftorie bună de pus pe rană, ce-ţi zâsă boierul Marghiloman dăspre mine? Doar nu-i săcret.
-Păi mă omule, nu-ţ mai spusăi odată? Întâiu că-mi vorbi frumos dăspre tine, apăi mi-a mai zâs ceva care mă pusă la idei şi gânduri.
-Adică ce vrei să zâci? Este şi gânduri ce nu poate fi spuse?
-Lasă mă omule, tot mai bine să-ţ spună boieru Marghiloman.
-Păi aşa încredere ai tu-n mine? Bine fă, dacă nu vrei, nu vrei.
-Nu te supăra mă omule, poate că aşa este mai bine; Nu crezi?
-Atunci ducă-se dracu vorbăria din care nu pricepui nimica, înjură argatul care deacum încerca să joace rolul amorezului supărat.
-Şi ce-ţ sări muştaru chiar aşa di iute şi fără nici-un rost? Di fapt boieru Marghiloman îmi zâsă aşa mai pă ocolite cum c-ar fi făcut vor-bire cu tatăl meu dăspre un gând al lor, în legătură cu noi doi.
-Am înţeles Anetă, încercă argatul să afle ceva mai multe de la domnişoara care de ceva vreme se ocupa cu tranzacţia de cereale la conacul boierului Vlăsceanu, dar ce gând are boierii cu noi doi?
-Habar n-am mă omule, dar tu care la conacu Domneasca eşti mare şi tare, n-ai nici măcar o bănuială dăspre ce vrea boierul tău?
-Care mare şi tare? Anetă, eu la conac sunt doar o slugă pe care boierul Alexandru Marghiloman o pune la muncă în folos personal.
-Şi tu ce-ai vrea mă omule? Să primeşti simbria de pomană, sau poate că vrei să fii egal cu boierul care ţi-a dat dregătoria de argat?
-Nu ştiu cum este alţii, dar boieru nu dă mai nimic de pomană.
-Nu te mai văicări mă omule, admonestă domnişoara ştiind bine ce spune; Nu eşti tu omul care să se lase păcălit chiar atât dă uşor.
-Şi asta tot boieru ţ-o zâsă, sau poate că-i o scorneală de-a ta?
-Mă băiatule, tu crezi că boierii timpului să ţâne dă fleacuri?
-Am înţeles Anetă, dar tu dă ce crezi că să ţâne boierii noştri?
-Nu ştiu de ce se mai ţin boierii neamului, dar tu care te pricepi atât de bine să tragi cu ochiu şi urechea, n-ai reuşit să afli nimic?
-Păi ce dracu vrei să aflu? Eu mă uit pă lângă mine doar ca să nu mă muşte câinii răi dă la conac, răspunse argatul care deacum încerca să facă pe misteriosul în faţa unei domnişoare hărăzită de boieri.
-Şi acum ce faci mă omule, începuşi să vorbeşti în dodii?
-Păi crezui că-ţ place, răspunse argatul în timp ce cu privirea urmărea nişte slujitori care rătăceau prin parcul conacului.
-Să trăiţ dom Bade, salută unul dintre slujitorii care oprindu-se locului, căta cu privirea mai mult la femeie decât la bietul argat.
-Noroc mă, întrebă argatul care deacum încerca să pară cât mai dur în ochii frumoasei domnişoare, dar voi unde dracu vă duceţ?
-Păi dom Bade, răspunse acelaşi slujitor, noi doar că termenarăm treaba la pătule şi acuşa mergem la povarnă; Păi nu aşa ordonaşi?
-Ascultă bă Felie, ordonă sever argatul, indiferent cum este timpu mâine sară va trebui să gătaţ cu treaba la povarnă; Ai înţeles?
-Am înţăles dom Bade; Morţi, copţi, mâine termenăm, răspunse slujitorul după care se făcu nevăzut din faţa ţăranului ce se da cocoş.
-Şi acu ce Dumnezeu te-a apucat, întrebă şi nu fără motiv domnişoara care mirată zâmbea parvenitului ţăran, atât de frumos?
-Anetă, păi tu nu vezi cam ce belele m-apucă pă mine? Nişte năcazuri care să ţâne scai dă coada omului cinstit şi nu-l lasă-n pace.
-Păi în cazu ăsta, încercă tânăra fată să glumească, eu cred că ai face bine să-l rogi pă boieru Marghiloman să-ţ mai scurteze din coada care nu face decât să pescuiască numa năcazuri şi numa belele.
-Bravo Anetă, raportă argatul fără prea mare plăcere, acuşa râzi dă mine! Aşa-mi trebuie dacă sunt un bou şi-ţi caut în coarne.
-Mă omule, întrebă domnişoara de pe faţa cărea dispăruse orice urmă de zâmbet, de ce eşti tu aşa dă boanghin şi vorbeşti de parcă cuvintele te-ar costa o avere? Ce dracu, fii şi tu puţin mai vesel.
-Şi ce să fac dacă n-avusăi când şi de la cine învăţa vorbirea care să-ţi placă, răspunse argat Badea, dând vădite semne de indignare?
-Mă omule, îndrăzni domnişoara Aneta să-şi ducă gândul până la capăt, să ştii că un bărbat zgârcit la vorbă c-o femeie pă care vrea s-o cucerească cu orice preţ, este zgârcit şi la inimă; Acuşa pricepuşi?
-Ce ştii tu ce este într-o inimă care să perpeleşte toată ziua?
-Vasile, după cum bine se vede inima ta este numai dorinţă pă care doar o femeie care ştie să treacă peste mofturile unui flăcău chipeş, dar şi puţân încrezut, o mai poate împăca cu cine ştie ce plăceri.
-Da Anetă, dar la conac nimeni nu ştie ce este în inima mea; Apăi boierul Marghiloman vorbi doar cu tine care eşti tot dă viţă boierească şi nu c-un fiu dă ţăran care doar printr-un mare noroc scăpă dă glonţ şi dă baionetă; Acu ce să fac, mă mulţumesc doar cu viaţa.
-Mă omule, reveni tânăra fată, dându-şi seama că într-un fel mersese prea departe, nu fii mâhnit că nici mie nu-mi zâsă prea multe; Mă asigură doar că eşti aşa, că eşti pă dincolo şi ca să nu mai lungim vor-ba, că eşti un băiat bun şi un om dă casă dacă voi şti să te strunesc aşa cum trebuie; Acum ai înţeles, sau vrei să-ţi mai explic  înc-o dată vorba boierului Marghiloman?           
-Şi cum Anetă, întrebă argatul care precipitat încerca să ocolească privirea domnişoarei care-l pusese la o încercare atât de grea, a zis boierul Marghiloman asemenea vorbe despre mine şi despre tine?
-De ce nu crezi mă omule? Tu-ţi închipui că un boier se joacă cu vorbele aşa cum vă jucaţ voi cu sentimentele ţărăncuţelor din sat?
-Eu te cred pă cuvânt Anetă, dar nu care cumva să mă minţi.
-La naiba mă omule, întrebă mai mult retoric frumoasa domnişoară în timp ce privea cu tot mai multă încredere la bărbatul ce părea să-i fie hărăzit prin voia boierilor, de ce crezi că te-aş minţi?

*****

Povestea începuse cu câţiva ani înaintea marii răscoale; Atunci, un grup de ţărani moldoveni poposiră în căutare de lucru la conacul boierului Vlăsceanu; Aneta era fata unui basarabean, ţăran care la răs-crucea dintre veacuri se pripăşise din numai Dumnezeu ştie ce pricină în Moldova dea dreapta Prutului; Pe vremea aceea Vlăsceanu junior, unic fiu şi moştenitor al conacului din Vlaşca, era tânăr şi mai mereu dornic de amor; Domnişoara Aneta, cu ochii ei negri şi atât de ademeni-tori stârni dorinţa tânărului boier; Văzând-o cu fusta suflecată, juniorul Vlăsceanu îi admiră o vreme piciorele frumos modelate de mama natură şi un gând îi trecu prin minte, făcându-l să aştepte până când frumoasa moldoveancă ieşi grăbită şi visătoare din coteţul de păsări.

-Şi cum zici că te cheamă, întrebă craiul care deacum încerca să zâmbească ţărăncuţei care-l vrăjise cu frumuseţea piciorelor sale?
-Da şe-ţ trebui conaşule? Pi mini Aneta mă chiamă, răspunse ţărăncuţa dând să plece când, fiul boerului Vlăsceanu ordonă sever:
-Peste două ceasuri aşteaptă-mă în casa servitorilor, dar spălată şi frumos îmbrăcată; Moldoveanco, ai înţeles ce trebuie să faci?
-Nu te supăra conaşule, dar astăzi am multă treabă di făcut.
-Ascultă moldoveanco, laşi totul baltă şi vii unde ţi-am spus.
-Dar nu să cade conaşule; Eu nu-s di nasu matali, încercă să riposteze moldoveanca, stârnind furia craiului care furios ameninţă:
-Dacă vrei să fie bine pentu tine şi neamul tău, să fii unde ţi-am ordonat; Ai înţeles moldoveanco, sau trebuie să-ţi mai repet odată?

Aneta înţelegea prea bine care era dorinţa fiului de boier, dar nu avea puterea să se împotrivească; Dintr-un astfel de motiv, în timp ce toţi slujitorii munceau la câmp, biata domnişoară era obligată să satis-facă poftele craiului ce păreau a nu se mai sfârşi prea curând; Norocul sau poate nenorocul frumoasei moldovence se produse pe la jumătatea lunii August; Cum avea un oarece interes, la conacul din Vlaşca poposi domnişoara Adelle şi alţi câţiva prieteni de nădejde.

Mare amator de sex, în scurt timp Vlăsceanu junior se îndrăgosti lulea de domniţa Adelle; Cum interesele de castă coincideau cu sentimentele tinerilor, cu doar câteva zile înainte ca întreaga lume creştină să intre în postul Crăcinului se puse de-o nuntă ca în poveşti; Imediat după fericitul eveniment, tinerii respectară obiceiul boierilor cu oarece stare şi grăbiţi plecară să-şi petreacă luna de miere laViena şi Paris.

Rămasă la conacul din Vlaşca, Aneta hrănea în continuare puii  care creşteau văzând cu ochii; Pe măsură ce timpul se scurgea pe albia lui mai veche decât lumea, creştea şi burta care deacum stârnea după cum era şi firesc, bănuiala tatălui; Când slujitorii tocmai se pregăteau să intre în lanurile nesfârşite de porumb, Aneta hotărâ să spună tatălui său, altfel un ţăran iute la mânie, dar şi cu multă înţelepciune în tot ce făcea; Supărat peste măsură de cele întâmplate fiicei sale, bietul basarabean se înfăţişă boierului Vlăsceanu senior şi fără să ezite îl denunţă pe făptaşul care din porniri tinereşti, îi necinstise fata şi viitorul.

-Şi spui că fiul meu se face vinovat de o treabă atât de urâtă, întrebă boierul, privind cu oarece neâncredere la ţăranul revoltat?
-Chiar aşa conaşule; Domnişoru Vlăsceanu o lăsă borţoasă.
-Am să vorbesc cu el, dar când va veni din călătoria de nuntă.
-Bine conaşule, dar pân-atunci fiică-mea care-i cu burta la…,
-Spune mai repede; Astăzi n-am prea multă vreme de pierdut.
-Păi conaşule, răspunse cu aceeaşi voce fermă ţăranul moldovean,  noi ca oamenii săraci; Ce să ne facem dacă n-avem dă niciunele?
-Tu să mergi la câmp împreună cu ceilalţi; De fată mă îngrijesc eu, ordonă boierul Vlăsceanu după care-i făcu semn să iasă afară.

În primăvara anului următor, rămasă singură la conac după plecarea tatălui său la Moldova pentru o pricină mai veche, Aneta născu o fetiţă dolofană; Avea ochii negrii şi era tare lacomă după lăpticu pe care-l sugea de la pieptul mamei sale; Din păcate sărmana fetiţă nu apucă a se bucura prea mult de lăpticul de care orice copil are atâta nevoie; La numai câteva săptămâni de la naştere, aşa cum deseori se întâmplă la casele oamenilor sărmani, mama ei muri secerată de-o boală nemiloasă; De fetiţă se grijeau servitorii de la conac; Ştiind cu toţii cine era micuţa cu ochii migdalaţi, o botezară Aneta ca pe mama sa; Auzind de o asemenea nenorocire, boier Vlăsceanu nu-şi lăsă nepoata de izbelişte şi hotărâ s-o dea în grija unei bătâne servitoare; Cum dădaca era o fe-meie săracă lipită, acelaşi boier cumsecade îi dădu câteva prăjini de pământ la marginea satului şi în fiecare an îi da câte o sumă frumuşică de bani; Aşa mai trecut o bună bucată de vreme; Aneta abia dacă îm-plinise paisprezece ani când, bătâna ei dădacă se duse la Dumnezeu; Sărmana fată, rămânea orfană pentru a doua oară.

Înştiinţat de moartea bătrânei, boierul Vlăsceanu hotărâ să-şi aducă nepoata în casă; Cu trecerea anilor, prin muncă, pricepere şi iscusinţă, domnişoara Aneta Vlăsceanu reuşi să facă treburile cele mai delicate; În ultimul timp, fiica nelegitimă se ocupa de afacerile cu cereale, motiv pentru care se afla la conacul boierului Marghiloman.

*****

Tăcerea care deacum îi învăluia pe tineri era salvator curmată de unul dintre slujitorii care de la un timp păreau a se foi cam fără rost; Oprindu-se în faţa argatului care îl privea cu acreala proasătului parve-nit, slujitorul raportă şi nu fără un motiv anume:
-Nu vă supăraţ dom Bade, da împreună cu coniţa Aneta mergeţ cât mai dăgrabă la conaşu Marghiloman; Vă chiamă negreşit.
-Bă ţugulanu dracu, întrebă argatul care deacum ţinea morţiş să pozeze într-un amant gelos, tu dă unde măta-n cur o ştii pă coniţa?
-Păi cum dracu să nu ştiu dom Bade, răspunse slujitorul fără să ia în seamă acreala din vocea argatului? Nu te supăra, dar mai toţi slu-jitorii dă la conac o ştie pă coniţa chiar mai bine dăcât pă matale.

Înfuriat de răspunsul slujitorului care îndrăznise chiar să-l înfrunte, argatul Badea Vasile o luă pe Aneta de braţ şi împreună se îndreptară spre palatul unde fusese chemat la ordin; Când tocmai se pregăteau să urce treptele din faţa intrării principale, jandarmul Margine Ion le aţinu calea şi încercând să fie cât mai autoritar cu putinţă se adresă argatului care neluându-l în seamă, mai făcu câţiva paşi spre viitor:
-Noroc dom Bădiţă şi aşteaptă numa puţân; Cum ştiu că vă mai duceţ pă la dom învăţător pacasă, am a vă zâce un mare săcret.
-Ce dracu vrei bă Ioane? Acuşa numai dă săcrete n-am timp.
-Nu te ţân mult dom bădiţă, doar numa câteva vorbe şi gata.
-Bă Ioane, acuma chiar că n-am timp dă pierdut; Aşa cum ştie şi domnişoara prezentă şi dă faţă, pă noi ne chemă grabnic conaşu.
-Fie cum vrei dom Bădiţă, dar mâine ar putea fi prea târziu.

Văzând insistenţa jandarmului şi animată de gâdurile care-n ultimul timp nu-i mai dădeau pace, domnişoara se retrase câţiva paşi.

-Dom Bădiţă, raportă jandarmul care dându-şi oarece importanţă încerca să pară cât mai misterios, eu aflai cum că Anica lu învăţătoru Predoiu are dacuşa un alt gagic; Este unu pă care-l găsi frati-su.
-Dă cine vorbeşti mă Ioane? Cine draci ia găsit un alt gagic?
-N-auzâşi dom Bădiţă? Frati-su, ăl dă-i muncitor pă la Piteşti.
-Ia mai dă-o în pizda măsi; Bă Ioane, pă mine mă doare-n cur dă muerili pă care ofiţării şi popii le aruncă după ce să satură dă ele.
-Da dom Bădiţă, dar nu te pune cu legea; Nu-i bine dăloc.
-Bine mă, dar tu taman la mine venişi cu ameninţarea legii?
-Nu te ameninţeşte nimeni dom Bădiţă, numai că vezi mata…,
-Şi ce măta în cur vrei să văd? Acuşa faci p-al dracu cu mine?
-Dom Bade, dacă aude învăţătoru şi vă toarnă reclamaţâune la postul dă jandari? Şi atuncea vei spune că fac p-al dracu cu matale?
-Băăă, taci dracu dân gură; Doar ştii că-mi eşti dator vândut.
-Ştiu dom Bădiţă, numai că fieşcare cetăţean, are datoria lui.
-Păi ce bă Ioane, jandaru-i cetăţean? Acuma tacă-ţ fleanca, ameninţă argatul Badea Vasile, după care luându-şi soţia de braţ, se angajară pe treptele care deacum, duceau spre o convieţuire în doi.

*****

Încheindu-şi misiunea, câteva ore mai târziu, domnişoara Aneta pleca de la conacul boierului Marghiloman; Înţelegând că soarta-i fuse-se pecetluită de boierii care o socoteau doar obiect de tranzacţie, încerca să se împace c-un asemenea destin; Că nimeni n-o întrebase nimic, că nimeni nu ţinuse seamă de sentimentele ei, erau chestiuni care n-o mai mirau aproape de loc; Deşi n-a cunoscut-o, aflase că-n urmă cu douăzeci de ani, şi mama ei fusese obiect de plăcere pentru boierul care cu vremea preluase frâiele conaclui din Vlaşca; Boierii vroiau să scape de ea, ca de-un martor incomod? Câtă vreme acelaşi boier îi încredinţase unele afaceri cu cereale, despre care-n treacăt fie spus aduceau un mare venit, aşa ceva nu era posibil; Gânduri fel de fel măreau zbuciumul domnişoa-rei care pe drumul de întoarcere părea tot mai cătrănită; Oare, se întreba şi nu fără motiv, fiica boierului Vlăsceanu, şi bădiţa s-o gândi la mine? Departe de asemenea gânduri, argatul Badea Vasile mai dădu câteva dispoziţii slujitorilor de la pătule, după care raportând conaşului oarece treburi importante şi care l-ar obliga să plece cât mai urgent, el îşi cătă de drum, spre casa învăţătorului Predoiu; Se opri în poarta apărată cu multă străjnicie de un câine credincios, după care începu să strige, sub privirea poate puţin mirată, pe care ţaţa Rădina o arunca peste gard; Ieşind din casă, fata veni la poartă şi încercă să explice că între ei totul se terminase; Neluând în seamă refuzul domnişoarei Anica şi profitând ca un mojic pervers, de lipsa domnului învăţător Predoiu, argatul care deacum părea mai înfierbântat ca niciodată, intră în tinda cufundată în beznă şi se lovi cu capul de corlata suspendată.

-Ce dracu mai e ş-asta, înjură argatul care deacum se rătăcise de turmă? Ia vin-o fă încoace, ordonă sergentul, după care o luă-n braţe şi c-o patimă nebună, începu s-o sărute cum şi pe unde se nimerea.

Dezbrăcaţi de cârpe şi mentalităţi naţionale, tinerii se iubiră cu patimă, după care epuizaţi, căzură pradă speranţelor deşarte.

Se înoptase de-a binelea; Anica Predoiu coborâ din pat şi ruşinată îmbrăcă la repezeală cămaşa care-i ajungea până la glezne; O vreme, fata învăţătorului se foi prin cameră, încercând să dea răgaz argatului care abia trăgându-şi răsuflarea, se gândea doar la lucruri necurate.

-Mă Vasile, întrebă femeia care din motive mai mult decât evidente era hotărâtă să clarifice într-un fel situaţia-n care se bălăcea, eu cred c-ar fi mai bine să nu ne tot ascundem după deget? Tu ce zici?
-Ce dracu vrei să spui Anică? Doar nu cu deştu facem treabă.
-Vasile, răspunse poate la fel de hotărâtă doamna Anica Predoiu, vreau doar să ştii că nu peste multă vreme vom avea un copilaş.
-Fă muere, întrebă argatul coborînd din pat, tu chiar nebunişi?
-Nu Vasile, dar voi naşte un copil, chiar dacă tu nu-l doreşti.
-Fă muere proastă, răspunse în jargonul clasei din care cu multă mândrie sergentul Badea Vasile făcea parte, doresc pă dracu să te ia.
-Ascultă argat Badea, ripostă ridicând tonul fata învăţătorului, prostul de care vorbeşti cu atâta răutate ţărănească nu sunt eu; Clar?
-Fă muere, întrebă argatul în timp ce se îmbrăca, dom învăţător ştie că eşti borţoasă? El ce părere are dăspre copilaşul tău tâmpit?
-Cum să nu ştie argat Badea? Eu doar în tata mă mai încred.
-Da fă muere nebună ce eşti, dar în mine n-ai pic dă-ncredere?
-Păi ce încredere să am în tine argat Badea? Tu crezi că eu n-am aflat? Ştiu mă Vasile; Ştiu că vrei să te însori c-o fată de la vale.

Om simplu şi fără neam de caracter, argatul Badea Vasile se de-părtă de doamna Predoiu Anica şi rămase suspendat în spaţiul dintre pat şi fereastră; Zbătându-se în ştreangul neputinţei, argatul nu ştia ce să mai spună şi nici ce să mai facă; Norocos ca întotdeauna, îi sări în ajutor fata învăţătorului; Printre suspine şi lacrimi, ea îl îndemnă:
-Mergi cu Dumnezeu Bade şi nu-ţi face prea multe griji pentru mine şi pentru copilul pe care-l voi naşte într-o zi de primăvară.

Nu se ştie dacă argatul a plecat cu Dumnezeu, sau cu cine ştie ce demon, dar aşa cum de regulă se întâmplă, lumea a început să vorbească despre căsătoria lui, cu Aneta din Vlaşca; Rămasă doar cu amintirea clipelor frumoase, doamna Anica Predoiu căzu pradă deznădejdii, dar pentru a scăpa de pruncul ce creştea văzând cu ochii, nu recurse la metode băbeşti; Respectând porunca Domnului, ea născu în anul următor, o fetiţă frumoasă; Nevinovată, bebeluşa cu părul numai cârlionţi, privea lumea cu ochii ce păreau mai albaştri decât cerul unei dimineţi de pri-măvară; Cum tată care s-o recunoască n-avea, bunicul o trecu la primărie, sub numele de Ioana Predoiu; Mândru şi împăcat cu voia Domnului, învăţătorul satului Domneasca, declara după numai câteva ţoiuri băute în cârciuma ovreului Fichman:
-Nu mai bârfiţi oameni buni; Voi încă nu ştiţi, dar fata care peste ani va lupta pentru sfânta libertate, mă bucură şi-mi dă un rost anume; Ştiu că vom fi oale şi ulcele, dar istoria va confima adevărul la care as-tăzi doar Dumnezeu încearcă să ne facă părtaşi.

*****

Apoi, liniştea se aşternu peste satul Domneasca şi fapt mai mult decât îmbucurător, tihna cuprinse România care-n perioada interbelică se dezvoltă mai mult ca niciodată; Din nefericire pentu românii care în bimilenara istorie, avuseseră parte numai de necazuri, răgazul nu dură prea mult; Norii purtători de furtună îşi făcură apariţia pe cerul bătrânului continent, aducând nelinişte şi spaimă în sufletele bieţilor oameni; Începea o nouă eră glaciară; Era calvarul care va aduce numai moarte şi prăpăd; Dezastrul care decenii la rând a fost continuat de nişte comunişti, îl vom numi Infernul Roşu şi sub acest nume diabolic, va fi cunoscut de urmaşii noştri, spre neuitare în vecii vecilor.

*****

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (3) – Argat la conac (2)

Comentarii închise.