Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (8) – Ghişeft fatal (1)

de Florin Bădican | Februarie 23, 2009

INFERNUL ROŞU – VOL. I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

GHIŞEFT FATAL 1

Motivat de cine ştie ce ghişeft, cu două zile inaintea Crăciunului, ovreul Fichman deschidea bodega mai devreme ca de obicei; Câţiva săteni care tocmai treceau prin faţa prăvăliei, începură a se mira văzând cum jidanul curăţa zăpada, la un ceas atât de matinal; Măi să fie, întrebă unul dintre ţăranii care deacum se opriseră locului, dar jidanul ăsta nu mai are somn dă când verzii începură să-i vâneze ca pă nişte epuri? Vorbind doar ca să nu tacă, ţăranul se cam înşela în privinţa ovreului Fichman; De o bu-nă bucată de vreme, jidanul nostru avea cunoştinţă despre soarta confraţilor din Germania şi chiar avea oarece teamă de ciuma care destul de curând ar putea să molipsească şi România; Kauffman, un bun şi loial prieten, îl somase în câteva rânduri: Vinde-ţi prăvălia şi să pleacă cât mai repede în America; Lăcomia însă, boala care de atâtea ori făcuse milioane de victime, îl făcu să ţină la preţ şi să rămână până în ultima clipă, pe un teren care nu întâmplător, părea tot mai minat; Văzându-i pe ţăranii care deacum stăteau nehotărâţi în mijlocul drumului, negustorul se sprijini în lopata de lemn şi răsuflând uşurat, îndemnă c-o voce prefăcută, mieroasă:

-De ce nu îndrăzniţ mă oameni buni? Intraţi şi nu vă mai codiţi.

-Dom Fichman, întrebă un sătean care având puţină ştiinţă de carte, citise lista cu reducerile pe care nu întâmplător jidanul le făcuse în preajma sărbătorilor de iarnă, or vrei să ne păcăleşti taman dă Crăciun?

-Chiar aşa dom Fichman, intră în vorbă săteanul care neştiind buchia cărţii, privea poate puţin mirat, azi vindeţ niţăluş mai ieftin?

-Cum mă oameni buni? Eu să vă păcălesc pă voi, răspunse diplomat evreul care vroia să pară mai indignat decât era în realitate? Acu dacă tot mă bănuiţ dă necinste, insistă jidanul pe un ton şi mai ademenitor, eu chiar mă gândesc să fac pentru voi, oarece reducere în plus şi-n avantaj.

-Păi cum dom Fichman, o altă reducere? Hai că nu vă cred.

-Ar trebui să mă credeţi oameni buni; Uite, insistă motivat negustorul, eu chiar mă gândeam să vă fac o reducere din mai vechili datorii, dar numai ţăranilor care până la Crăciun, cumpără marfă de la mine.

-Ce darnic te făcuşi taman acuşa de sărbători, sări cu vorba ţăranul care nevenindu-i să-şi creadă urechilor, se strâmba ne-ncrezător!

-Şi tu de ce vorbeşti cu păcat? Mai bine dă douăzeci de ani, voi tot dă la mine cumpărarăţi şi oarece mulţumire cred c-a fost, răspunse ovreul care deacum încerca să pară cât mai convingător cu putinţă.

-N-ai dreptate vecine, interveni un alt sătean, luând apărarea ovreului; Chiar şi eu când nu prea aveam parale, jupânul Fichman mi-a dat pă datorie şi ca să nu uite, mă trecea într-un carneţăl cu scoarţe negre.

-Şi n-a fost bine omule, întrebă ovreul, prinzând oarece curaj?

-Bată-vă să vă bată, întrebă cu vocea-i piţigăiată, bătrâna ce tocmai intrase în prăvălie, dar voi cum de vă scularăţ cu noaptea în cap?

-Da mă babo, dar eu parcă nu te ştiam chiar atât dă curioasă.

-Şi ce dacă mă ghiavole; Doar nu mă legai d-un puţoi ca tine.

-Auzi babo, răspunse ţăranul care abia dacă-şi mai putea stăpâni râsul, eu cred că tu n-ai stare în casă sau cine ştie ce dracu-ţi mai lipsăşte; Alfel nu plecai după drugă, taman când cocoşii termenară cântarea.

-Mă gură spartă, ia mai tacăţ fleanca, ameninţă zâmbind bătrâna, după care sprijinindu-se în tejgheaua ovreului, începu a se plânge.

-Da ce-ţi trebuie bunico, întrebă jidanul, frecându-şi mâinile?

-Multe-mi sunt dă trebuinţă; Uite, ceva undă-lemn, nişte zacăr…

-Jupânu are de toate, răspunse ovreul, bucuros că afacerea începu-se să-i meargă destul de bine, dar ia spune-mi bunico: Parale ai?

-N-am maică; Poate mă laşi şi pă mine, până după Sfântu Ion.

-Mă babo, se potrivi cu vorba ţăranul şugubăţ, acu vrei să te îndulceşti, sau cine ştie ce gânduri îţ trece prin capu de sub broboadă?

-Bine mă gură spartă, cui nu iar place să fie dulce ca mierea?

-Auzârăţ bă fraţâlor, Anghelina vrea să fie o babă dulce rău!

-Mă Zbârţan, ripostă bunica, făcând pe supărata, nu că m-aş da în vânt după atâtea dulceţuri, dar de Crăciun îi vine lu noru-mea niscaiva neamuri dân Nucşoara şi de: Ca orice femeie, vrea să facă şi ea ceva bun dă sărbători; Mă gură spartă, acuma înţelesăşi rostul şi ploconeala?

 -Bine Anghelină, încercă ovreul Fichman să-şi arate mărinimia, îţ dau pe datorie tot ce doreşte noră-ta, dar spune la toţi cu care te întâlneşti, că astăzi şi mâine, jupân Fichman vinde mai ieftin; Ai înţeles?

 După plecarea bătrânei care cu siguranţă se va opri la toate porţile şi va povesti ce ieftin vinde negustorul satului, ţăranii care la-nceput vroiau să-şi cate de drum, se aşezară la o masă de lângă tejghea.

 -Jupâne, se lamentă şi nu fără motiv unul dintre ţărani, dacă tot intrarăm, eu nu cred că-i bine să ne ţâi prea mult, cu aşa gură uscată?

 -Păi oameni buni, atunci să stingem focu; Dar ia spuneţi-mi, întrebă ovreul care deacum devenise mai amabil, cu ce vreţi să-l stingem?

 -Ca de obicei jupân Fichman; Adă ţuică bătrână şi d-o să ne placă, mai vedem dupaia, răspunse ţăranul, cu oarece nelinişte şi grabă.

 -Jupânu vă serveşte-ndată, raportă cârciumaru, după care luă din raft o sticlă cu gălbioară şi-o puse pe masa ţăranilor însetaţi.

 -Mulţumesc jupân Fichman, dar noi cerurăm doar un ţoi.

 -O să plătiţi câte-un ţoi, răspunse cârciumarul care încercând să pară cât mai mărinimos cu putinţă, se retrase strategic în spatele tejghelei, dar beţi cât vreţi din sticla pe care v-am dat-o; Este bine aşa?

 Ovreul tocmai îşi făcea niscaiva socoteli când, un băiat ce nu putea să aibă mai mult de zece ani, intră grăbit în prăvălie; După ce puştiul salută în semn de respect faţă de oamenii mari, ceru insistent:

 -Nu te supăra nene, dar tata vrea să-i dai nişte tutun ca lumea.

 -Bine mă băieţaş, întrebă ceva mai zâmbitor ovreu Fichman, dar de câţi bani să-i dau tutun? Ai parale, sau vrea să-i dau pe datorie?

 -Păi tata mi-a zis să-i dai dă banii ăştea, răspunse precipitat băiatul, după care grăbit aruncă pe tejghea, câteva monezi de aramă.

 -Uite mă băieţaş, ăsta-i un tutun ca lumea iar tu ţâne o bomboană dasta spirtoasă; Păi nu ştiu eu, cât dă mult vă place să sugeţ dulceţuri!

 -Mulţumesc nene, răspunse băiatul care dând să plece, era  reţinut de unul dintre ţăranii care deacum dăduse pe gât, câteva ţoiuri bune:

 -Mă piciule, tu eşti băiatu lu Miclea, sau mă înşală memoria?

 -Da nene Piţigoi, dar dă ce mă întrebi? Ai nevoie dă ceva?

 -Mă băiete, spune-i lu tacto să treacă pă la mine; După prânz.

 -Eu o să-i spun nene Piţigoi, dar nu ştiu dacă-l mai prinz acasă.

 -Păi dă ce să nu-l prinzi mă băiete? Pleacă undeva cu treabă?

 -Nu ştiu nene, dar cred că se duce la cineva care taie un porc.

 -Atunci dă fuga piciule; Poate-l mai prinzi acasă, îndemnă bătrânul Piţigoi, după care împreună cu lacomul vecin, o mai lungiră la ţuica pe care nu fără motiv, negustorul Fichman o dăduse pe gratis.

*****

 Bine dispuşi, cei doi ţărani tocmai plecaseră când, în prăvălia ovreului intră Rică Pălăngeanu; Abia stăpânindu-şi mânia, ciudatul client se aşeză nervos la o masă; C-o îndemânare demnă de invidiat, el începu să-şi răsucească o ţigară; După ce-o aprinse, trase câteva fumuri, aşteptând răbdător ca prăvălia să se golească de lume; Când în cele din urmă rămase singur cu ovreul Fichman, aprigul client se ridică furios de la masă şi pe un ton vădit poruncitor, ordonă după tipicul timpului:

-Jidane, cum n-am timp de pierdut, vreau să ştiu dacă-mi vinzi.

-Mă verdeaţă, răspunse cârciumarul privindu-l incruntat, ţie nu-ţi vând prăvălia, nici dacă mi-ai da triplu; Acuma pricepi socoteala?

-Ascultă jidane, ameninţă clientul şi nu fără motiv, eu te mai întreb odată: Îmi vinzi cârcima, sau peste câteva zâle vom discuta altfel?

-Ascultă verdeaţă, răspunse ovreul ce nu părea să cedeze cu nici-un chip, eu cu tine n-am ce discuta; Acu de ce dracu nu pricepi?

-Cum vrei jidane, numai că eu venisăm cu banii număraţi.

-Păstreză-i pentru altă afacere; Eu nu bat palma cu criminalii.

-Cine-i criminal mă jidan împuţât? Mama voastră a dracu dă ovrei care numai prin foc şi moarte, vă veţi vindeca de atâta lăcomie.

Furios peste măsură, dubiosul client aruncă chiştocul la picioarele ovreului şi după ce-l ameninţă cu moartea, plecă în mare grabă; Ca mai toţi jidanii din acea vreme, ovreul care deacum rămăsese singur în spatele tejghelei, se bălăcea în neputinţă şi lăcomie; Ce cosecinţe va avea ezitarea evreiască, se va vedea doar atunci când printr-o crudă şi nedreaptă sentinţă, naziştii germani şi nu numai, îi vor lichida fără milă, pe cei mai buni negustori ai timpului, cunoscuţi şi recunoscuţi.

*****

Gândurile care tulburau capul bietului jidan erau vremelnic spulberate; Auzind de generozitatea ovreului Fichman, ţăranii dădură buzna în prăvălie şi cumpărară lucruri fel de fel; De cum îşi vedeau coşurile pline, sătenii plecau la casele lor, cu gândurile şi cu necazurile care nu erau puţine; Având acelaşi drum, Epure, Ursu şi Stana Petrini, plecară împreună; Tot vorbind ba de una ba de alta, la un momentdat îl văzură pe Miclea; Însoţit de cumnată-su, ţăranii intrau în curtea Piţigoiului.

-Păi ce dracu făcuşi Stano, încercă Miclea să glumească pe seama bătrânei, taman acu de sărbători plecaşi cu doi hăndrălăi după tine?

-Ia mai du-te focului! Tu chiar vrei te spui lu Petre ca să te ciomăgească, ameninţă sever bătrâna, amintindu-şi vag de anii tinereţii.

-Fă Stano, ordonă Piţigoi, abia stăpânindu-şi râsu, tu lasă oamenii în pace; Altfel mi să sinucide porcu în coteţ şi dau de-o mare belea.

-Iaca-i las omule, răspunse bunica, veselă nevoie mare; Nu dalceva mă Piţigoi glumeţ, dar omul meu este mai bărbat dăcât voi toţi.

-Noroc mă Piţigoi, salută Miclea, întinzându-i mâna bărbăteşte.

-Noroc şi bine că venişi; Tot mai bine mai târziu decât niciodată.

-Ia spune mă, ce ai cu mine? Îmi zâsă fimiu ca să trec pacileaşa.

-Bine bă Miclea, întrebă gazda zâmbind mulţumită, păi tu ce treabă crezi că poate să aibă ţăranul, cu două zile înaintea Crăciunului?

-Auzi vorbă la tine! Păi omu poa să aibă o grăma dă treburi, răspunse Miclea cam pe acelaşi ton, dar eu cred că tu ai o ţuică da bună şi nu ai cu cine s-o bei; Ia spune mă Piţigoiule, pentru asta mă chemaşi?

-Bă Miclea, eu cred că tu o nemerişi, dar numai pă jumătate.

-Păi mă Piţigoiule, i-o tăie scurt mai vechiul camarad, la cât eşti dă zgârcit, eu m-aş mulţumi şi c-o sticlă d-o jumate, dar să fie bunicică.

-Tu iar o nemerişi, numa că întâi trebuie să termenăm porcu; Doar daia vă chemai, dar ca să ne încălzâm oleacă, haideţi colea lângă prispă; Ia spune Micleo, ţie-ţi place ţuica bătrână?

Pentru a prinde oarece curaj, băură fiecare porţia din drogul naţional; Astfel mobilizaţi, ţăranii se îndreptară spre coteţul porcului; Simţind inevitabila moarte, animalul începu să grohăie disperat; Un cuţit cu lama lungă, se înfipse în gâtul porcului; După o scurtă şi dureroasă agonie, animalul amuţi, lăsând stăpânului corpul gras şi atât de hrănitor.

-Gata mă băieţi, exclamă Piţigoi, încercând să-şi arate mulţumirea şi o firească bucurie! Eu cred  până acilea-i fusă lu Ghiţă al meu.

-Da mă frate, dar asta-i vrerea Domnului care face şi le desface.

-Miclea, tu când ei viaţa unui porc sau când tai un viţăl de numai două luni, te ascunzi în spatele Domnului care-ţi porunceşte altcceva?

-Păi ce mă Piţigoi, contră ucigaşul de porci, tu ai un loc mai cu fereală în care te ascunzi atuncea când lipsăşti un animal dă viaţă şi rost?

-N-am bă Miclea, dar mai dăunăzi, mie-mi zâsă popa din sat.

-Şi ce-ţi spuse? Să nu mai tăiem porcii şi să ne hrănim cu fân?

-Cumnate, omul trebuie să facă ce zâce popa, nu ce face popa.

-Ia spune mă Piţigoiule şi nu te mai poticni ca un Plăvan la deal.

-Păi ce dracu putea să spună un popă atât de bătrân? Parcă tu nu ai şti că viaţa unui om este mai importantă decât viaţa unui porc.

-Ştiu mă Piţigoiule, întrebă Miclea, încercând să nu se dea bătut, dar tu de ce crezi că o viaţă este mai importantă decât o altă viaţă?

-Mă Miclea, ia nu-ţi mai bate capu cu chestii dăstea; Tu nu pricepi că rânduiala fuse lăsată de Dumnezeul care-i apără doar pe oameni?

-Chiar aşa mă cumnate? E posibil, doar nu eşti prost dăgeaba.

-Mă fraţilor, interveni Piţigoi, convins de adevărul divin, eu cred că nu Dumnezău îl îndeamnă pă om să ia viaţa unui animal, doar ca să nu moară el dă foame; Aşa că mai bine lăsaţâ-l în pace pă-L de Sus.

-Atunci cine mă Piţigoi, întrebă Miclea în timp ce privea la cuţitul înroşit de sângele porcului asasinat? Doar nu papa dă la Roma.

-Eu cred că oamenii omoară animale, doar ca să-şi umple burţile nesătule, iar când se plictisesc de traiul bun, încep să se omoare între ei; Băăă, daia fac războaie cum este şi cel care începu mai anul trecut.

-Poate că am orbu găinilor, însistă Miclea în încercarea de-a glumi, dar în toată curtea asta, doar noi ne luptăm c-un porc fără cap.

-Acu e dăparte bă fraţilor, răspunse întristat mai vechiul camarad, dar în numai câteva luni, cred c-o să bântuie şi prin curţile noastre.

-Da mă Piţigoiule, dar tu dă unde ştii? Îţi şopti careva la ureche?

-Bă Miclea, cum bine ştii, răul nu ia ocolit niciodată pe românaşii noştri; Fie şi numai pentru asta, şi tot ar trebui să fim cu mare grijă.

-Mă fraţilor, interveni salvator cumnatul domnului Miclea, eu zic să-l lăsăm pe Antonescu să facă ce-i ordonează regele, iar noi să termenăm cu porcul care deacum abia aşteaptă să fie bine prăjit.

Urmând ritualul moştenit din moşi stămoşi, ţăranii pregătiră porcul, aşa cum învăţaseră din moşi strămoşi; După ce-l pârliră şi-l spălară cu apă nu tocmai fierbinte, bătrânul Piţigoi îi crestă spinarea de la cap până la coada îmbârligată; Încercând să spele fie şi o parte din păcate, tanti Filoftea puse într-o cutie de conserve, puţină tămâie; Apoi, respectând datina care tinde să se piardă în negura istoriei, bătrâna începu să-l afume.

-Fă muere, se declară mulţumit Piţigoi, gata cu tămâiatu; Acu lasă cutia de-o parte şi vezi ce babă chială, începu să-ţi bată în poartă.

-Cine zici că strigă, întrebă gospodina care continua să ţină-n mână cutia cu tămâie fumegândă? Tu eşti Domnico? Doar îţ spusăi…,

 -Nu tanti Filofteia; Eu sunt Ioana şi uit că ţi-am adus copăiţa.

 -Păi bine mă fată, doar ţi-am spus să vii doar cu făina? Îi frământam acilea, dă-i boali dă cozonaci; Acuma hai şi intră în curte; O să-i coacem, dar oleacă mai încolo; Dar ce Dumnezeu faci, nu vrei să intri?

 -Tanti Filofteia, poate c-ar fi mai bine să vin oleacă mai târziu.

 -Păi de ce naiba să mai faci un drum în plus? Hai, intră în curte.

 -Fie cum zici matale, răspunse zâmbind domnişoara, în timp ce intra în curtea bătrânului gospodar, dar n-aş vrea să vă deranjez.

 -Mă Piţigoi, grăi Miclea în timp ce privea pe sub sprâncene la frumoasa domnişoară, dacă ştiam că-ţi mai vine niscaiva ajutoare…,

 -La mulţi ani, ură domnişoara care deamu încerca să nu ia-n seamă şaga bărbaţilor care nu de puţine ori, săreau bariera bunului simţ.

-Să trăieşti mă fată şi nu care cumva să-l bagi în samă pe bietul Miclea; De la o vreme se îmbată şi cu apă rece, răspunse ţăranul care pentru câteva clipe, rămăsese cu privirea prinsă în capcana tinereţii.

-Ioană mamă, hai să plecăm dacilea; Nu dalceva, dar de mai stăm lângă glumeţii ăştea, rămâne porcu neciopârţit, îndemnă şi nu fără oarece motiv bătrâna, după care tulburată, urcă pe prispa de scândură.

-Tanti FIloftea, după câte ştiu va trebui să punem la căldură copăiţa asta; Altfel cozonacii nu mai cresc şi vom face doar o turtă de lup.

-Aşa este mă fată frumoasă, se declară de acord bătrâna gospodină, dar las că ştiu eu ce să fac ca să iasă cozonaci dăia buni şi pufoşi.

-Fie cum vrei matale tanti Filoftea, dar ca să nu se supere nea Piţigoi, eu cred c-ar fi mai bine să plec şi să mă-ntorc ceva mai târziu.

-Ia vezi dă treabă Ioană; O fi Piţigoiu mai ţanţoş decât un cocoş cu creastă ţăpură, da-n casă eu sunt găina care face ouă şi pui frumoşi.

-Eu nu vă contest talentul de comandant, dar acum cred că vă strigă nenea Piţigoi; Cred că ţanţoş cum este, vrea să vă ordone ceva.

-Ia stai tu acilea; Cine ştie ce Dumnezeu le mai trebuie şi la bărbaţii ăştea, răspunse bătrâna gazdă, după care grăbită, ieşi din casă.

-Fă muere, întrebă răstit bărbatul, doar nu surzâşi dabinelea?

-Păi ce dracu s-a întâmplat mă omule? Doar nu dădură turcii.

-Eu nu ştiu cine mai dădură, dar cred că la poartă strigă cineva.

-Dar cine Dumnezeu mai strigă, întrebă gospodina ce părea să fie sclava curiozităţii feminine, după care grăbită ieşi în drumul de ţară?

-Bună zâua tanti! Acilea stă nenea Piţigoi, întrebă tânărul care după vorba şi portul plugarului de rând, nu părea să fie din partea locului?

-Da măiculiţă, răspunse gospodina privind cu oarece suspiciune la tânărul nepoftit, dar tu cine Dumnezeu eşti? Eu nu prea te cunosc.

-Da tanti, contră tânărul nedându-se bătut, dar dă moment ce eu nu stau în satu ăsta muntenesc, nici n-aveţi dă unde să mă cunoaşteţi.

-Apăi atuncea cu ce treabă venirăţ pă la noi? Te trimisă careva?

-Păi cine să mă trimită tanti? Pă mine mă chiamă Badea Ştefan, iar tata fuse argat la boierul pă care matale nu se poate să nu-l cunoşti.

-Măiculiţă, întrebă gazda privind curioasă, tacto fuse argat la boieru Marghiloman? Nu-i vorba de Vasâle, ăl dă ţâne o muere dă la vale?

-Chiar aşa tanti; Pe tata îl chiamă Badea Vasile şi fuse argat.

-Acuma pricep mă băiatule, dar la mine cu ce cătare venişi?

-Păi cum să vă spun tanti? Eu dă fapt am o vorbă cu Ioana Predoiu şi cum un vecin d-al ei, îmi zâse că veni la matale, n-avusăi ce face.

-Mă băiete, raportă femeia zâmbind complice, atunci să cam şchimbă calimera; Dacă înţeleg eu bine, tu venişi pă la soră-ta Ioana.

-Chiar aşa tanti, insistă rugător caporalul care dintr-o condamnanabilă neştiinţă, credea că el şi domnişoara Predoiu, erau doar fraţi de cruce, dar nu vrei s-o chemi până la poartă? Am doar o vorbă să-i spun.

-Eu nu ştiu dacă pentru o vorbă sau mai multe, dar de ce naiba să staţ în frigul dafară? În casă este cald şi puteţi vorbi ca nişte fraţi.

Câteva clipe mai târziu, Ştefan şi Ioana se aflau faţă-n faţă; Stăteau pe scaune pitice, la o masă pe cât de rotundă, pe atât de pitică.

-Fă muere, întrebă Piţigoi, curios să afle cu cine vroia Filoftea s-o mărite pe Ioana, dar cine dracu este flăcăul pă care-l băgaşi în casă?

-Este băiatu lu Vasâle, ăl dă fuse argat la boierul Marghiloman.

-Păi ce dracu fă muere, acuma să întoarsă lumea cu susu în jos?

-Bine mă Piţigoiule, dar ce-avem noi cu biata lume? Doar nu lumea care mai mereu se întoarce da îndoaselea, ne intră nouă-n casă.

-Ce dracu te prosteşti fă muere; Eu ştiu că-l dă fuse argat la boierul Marghiloman, este tatăl domnişoarei; Acuma pricepi care-i daravela?

-Da omule, dar copiii este fraţi dă tată şi asta o ştie toată lumea.

-Femeie, lumea le vede pă toate, dar copiii ştiu cât sunt de fraţi?

-Nu ştiu mă omule, dar nici nu-i treaba noastră; Acuma pricepi?

-Da fă muere, dar eu trebuie să pricep? Pân la urmă tu ai dreptate; Nu este treaba noastră, dar cu strachina ce dracu vrei să faci?

-Bine omule, dar tu dă ce eşti aşa bolând? Cum bieţilor copii n-am ce le pune pă masă, încearcă şi taie nişte şorici dăla mai subţârelu.

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (8) – Ghişeft fatal (1)

Comentarii închise.