Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google (2)

de Ionuţ Caragea | Februarie 20, 2009

Continuarea articolului anterior

IV. Poate fi considerat Internetul unul dintre factorii importanţi spre trecerea la universul Cyber-poetry?

Alexandru Florin Ţene – Unii specialişti susţin că viitorul ne va oferi trei tipuiri de scriitori şi poeţi: scriitorul uman care, asemenea predecesorilor săi din secolele trecute, scrie cu stiloul pe hârtie şi publică lucrările în cărţi, format tradiţional, scriitorul neuman care, cu ajutorul calculatorului electronic, complementează sau chiar înlocuieşte activitatea scriitorului şi poetului, şi consumatorul de cultură care, folosind tehnologia viitorului, este propriul său furnizor de produse culturale.

Ileana Floran – Desigur. E factorul decisiv.

Veronica Balaj – Cred că este factorul care condiţionează cyber-poetry.

Gabriel Mirea – S-ar putea ca odată cu apariţia hârtiei electronice cartea să devină doar spaţiu virtual, să se umple de linkuri, de animaţii, de muzică. Cartea va deveni într-o oarecare măsură propriul interpret. Poezia va găsi noi forme de spectacol, este deja în plină recucerire a stadioanelor, iar cuvântul pus în context sinestezic poate avea un efect inimaginabil. Cu ajutorul netului, poetul îşi redescoperă condiţia de mag.

Laurenţiu Bădicioiu – În mod cert da. Însă poezia pe Internet are prea mult de-a face cu tehnologia. Este alt fel de poezie. Nu ştiu unde va duce ea.

Maria Popescu Butucea – Desigur. Poezia nu se exprimă doar în cuvinte ci şi în imagini sunete, culori. Mai ales non-exprimabilul poate fi surprins mai bine în faţa ecranului cu multele sale posibilităţi de exprimare. Nu se pierde nimic din profunzimea meditaţiei, reflecţiei, cum aud la mulţi profesori de literatură, bătrâni şi tributari vechilor practici, dogmatici şi închistaţi. Îmi pare rău pentru ei. Viitorul nu le mai aparţine. Curând poezia va fi cu totul altfel datorită Cyber-ului.

Angela Furtună – Fără îndoială că are un caracter decisiv. Cyber-poetry este, în fond, un subcapitol al poeziei care s-a dezvoltat pe suport Internetic şi prin mecanismele hipertextualismului. Dacă va avea sau nu va avea relevanţă de durată, dacă va genera valoare, audienţă, critică favorabilă şi durabilitate în timp, aceasta este deja problema generală a oricărei forme de literatură.

Petre Flueraşu – Cyber-poetry înseamnă în esenţă Internet, pentru că în absenţa comunicării, mediul online practic nu există. Deci da, este de departe cel mai important factor.

Radu Botiş – De ce nu.

George Nimigeanu – La această întrebare chiar nu ştiu ce să răspund. Bănuiesc eu ceva, dar nu mă hazardez, pentru că nu citesc poeme (cărţi) pe Internet. Mă oboseşte enorm chiar şi scrierea textelor mele. Îmi place însă cartea ţinută în mână, aşa cum o ştiu încă de când am păţit pragul şcolii. Rămân la cartea-obiect.

Mircea Gheorghe – Cyber-poetry nu poate exista fără Internet. Dar Cyber-poetry nu va fi niciodată un univers ci doar o parte a universului literaturii, în general, şi a poeziei, în special.

Marius Chelaru – Da. Acum, desigur, depinde cum vedem acest univers, cum vedem relaţia cu suportul clasic, pe hârtie etc.

Ionuţ Caragea – În primul rând, ce este poezia? O definiţie propriu-zisă este dificil de formulat, cu toate că Wikipedia descrie „Poezia (din grecescul “ποίησις”, poiesis, care are sensul de “facere” sau “creare”) drept o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncţie cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.”
În al doilea rând, ce înţelegem prin Cyber-poetry? Conform unei definiţii luate de pe Slideshare.net, Cyper-poetry este genul de poezie care foloseşte termeni tehnologici şi concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare şi sisteme de operare. Se consideră că Cyber-poetry îşi are rădăcinile într-o sursă de inspiraţie mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privită ca un mariaj între artă şi tehnologie.
Din punctul meu de vedere Cyber-poetry poate exista şi fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informaţiile şi să permită accesul la noi surse de inspiraţie. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry.
În volumul „M-am născut pe Google” am făcut în repetate rânduri trecerea la arta Cyber, puternic influenţat de Internet sau tehnologie. Câteva exemple : „Iubirea nu este decât un mouse pe care experimentăm clickuri”, „Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer şi pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie.”, „Degeaba ne ţinem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent; ştim amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…”, „Câteodată mă rog la Dumnezeu şi primesc email cu locurile În care pot descoperi Fericirea.”
Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conştientizez, o apreciez şi consider că Internetul este un factor important spre cunoaşterea şi amplificarea Cyber-Poetry aşa cum Pc-ul a fost cel care a făcut trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanţe definitorii.

V. Se poate spune că odată cu apariţia Internetului, zilele postmodernismului sunt pe sfârşite?

Alexandru Florin Ţene – În anul 1999 publicam în Curierul primăriei Cluj-Napoca un amplu articol în care afirmam apropiata dispariţie a postmodernismului şi apariţia noului curent globmodernul. Dacă postmodernismul în România promova o limbă de lemn şi sub masca ideilor absconse(vezi generaţia 80) făcea jocul regimului comunist-criminal, globmodernul îmbină tradiţionalismul cu modernul. Poate şi Internetul a contribuit la dispariţia perimatului postmodernism. Paradoxal, asistăm la naşterea globmodernului care deja s-a născut. Acum încercăm să-l teoretizăm. Societatea globmodernă nu este caracterizată de o cultură înaltă, ci de o cultură de masă şi activităţi multinaţionale în cuprinsul unei pieţe internaţionale.

Ileana Floran – Asta nu, eu cred într-o evoluţie paralelă.

Veronica Balaj – Nu, nu aş crede aceasta. Merg pe ideea nuanţărilor şi atunci, e clar că Internetul poate sublinia clipa, trăirea poeticească a unui moment, mai ales că postmodernismul în poezie a accesat adesea prezentarea fragmentară a lumii, mergând la esenţă prin formule poetice noi, adesea atingând experimentul. Un joc al fanteziei creatoare exersat de-a lungul istoriei literare, după cum se ştie cu mai mult sau mai puţin succes. Mobilitatea circuitului ideilor pe Internet poate chiar favoriza acest joc al fanteziei postmoderniste. Regulile sunt mobile, nimic static, deci exact în consens cu lumea virtuală.

Gabriel Mirea – Mai degrabă nu. Postmodernismul a ajuns deja un univers şi mă simt încurcat să încerc să-l definesc rapid. Aş simţi că nu-i pot surprinde esenţa şi nici nu ştiu dacă are una sau mai multe. Da, va dispărea în sensul că vor apărea alte nume de curente. Şi nu, nu va dispărea fiindcă presupune experienţa concretului, formulările textualiste, ironia. Toate acestea se regăsesc şi în poezia de tip cyber.

Laurenţiu Bădicioiu – Hm… Ce este postmodernismul? Au încercat mulţi să-l definească. Chiar şi modernismul ridică dificultăţi în înţelegere şi încadrare ideologică. Nu cred că postmodernismul este pe sfârşite, dimpotrivă, el trăieşte într-un nonşalant englezesc prezent continuu…

Maria Popescu Butucea – Cred că da. Postmodernismul e pe sfârşite prin întoarcerea la naturaleţea exprimării şi datorită marilor posibilităţi şi niveluri ale Internetului.

Angela Furtună – Ah, nu. Dimpotrivă. Paradigma aşa-numitei culturi noi încă nu şi-a consumat ciclul. Atenţie la precizarea făcută de Fredric Jameson încă din anii 70 când spunea că apariţia postmodernismului, legată de cel de al treilea stadiu de dezvoltare a capitalismului, înseamnă abolirea totală a referinţei şi instaurarea unei ere a semnului pur, dominată de “liberul joc al semnificanţilor”. Internetul este însoţit de un meta-discurs legitimator, care stabileşte criterii şi convenţii ce îi guvernează existenţa de entitate aciuată pe lângă casa omului: pet-ului, bibliotecii, bucătăriei, sălii de fitness sau de meditaţie îi ataşăm astăzi Internetul, şi astfel se structurează, în jurul acestor planete, noua noastră existenţă. Cât se poate de, încă, tardiv…postmodernă, totuşi.

Petre Flueraşu – Odată cu apariţia Internetului, şi mai ales odată cu fenomenul web 2.0, zilele oricărui curent artistic s-au sfârşit. Viitorul aparţine creatorilor şi nu curentelor. Pentru că oamenii citesc cărţi, nu curente literare.

Radu Botiş – Mai repede aş vedea ideea de complementaritate. Posibil.

George Nimigeanu – Modernismul, postmodernismul, ca toate modelele, sunt aspecte formale trecătoare; ele se manifestă în mod temporar, în funcţie de „curent”, apoi dispar. Domnişoara (fie ea poezie sau proză) rămâne !, condiţia fiind aceea de a fi „sănătoasă, frumoasă şi pe placul… publicului cititor, iubitor de literatură.” Şi nu are cum să nu fie pe placul cititorului dacă ea, literatura, exprimă general-umanul, sub toate înfăţişările lui, inclusiv în relaţie cu adevărul absolut sau cotidian al momentului, cu problematica transcendenţei sau a banalităţii de zi cu zi, a individului, grupului şi / sau societăţii, în general sau particular. Scoaterea din realitate şi transgresarea în imaginarul abscons, experimentalismul – de dragul experimentului – jocul de-a cuvintele, de dragul jocului (nu de dragul ideii, a sugestiei productive, care deschide uşi şi ferestre, care sparge stratul de nori, pentru a se vedea cerul, înscrierea „în modă”, pentru că asta „se poartă”, mersul cu gloata, cu trupa şi în pas cadenţat, de dragul trupei şi a cadenţei, este un mod păgubos de „a fi ” – mai ales în „spaţiul literaturii”. Aşa cred eu. În rest, fiecare după cum crede şi …poate.

Mircea Gheorghe – Ca toate mişcările literare care au precedat-o, postmodernismul dispare datorită propriei dinamici interne. Internetul poate contribui la accelerarea acestei dinamici. Dar atenţie: postmodernimsul este un concept cu o geometrie variabilă. El înseamnă ceva la francezi, şi altceva la italieni, la sud-americani ori la români. Mai mult decât o estetică literară, el este o orientare şi o atitudine ale căror balize se află în literatura şi în istoria naţională. Post-modernismul lui Orhan Pamuk, scriitorul turc, distins cu premiul Nobel în 2006, e altceva decât postmodernisml lui Mircea Cărtărăscu sau al lui Jorge Luis Borges.
În al doilea rînd, Internetul încă nu a depăşit, prin suporterii lui cei mai înflăcăraţi, faza unei contraculturi în raport cu cea dominantă. Există fenomenul de naştere a unor noi poli culturali dar şi fenomenul de expansiune al culturii tradiţionale pe Internet. Vedem în zilele noastre, dacă rămînem în domeniul literaturii, o infrastructură de bloguri, site-uri, edituri, librării virtuale etc. care produc şi difuzează informaţie, poeme, publicaţii, cărţi etc. produse pe Internet, şi o infrastructură paralelă care aparţine culturii tradiţionale pentru care Internetul nu este un spaţiu global de evoluţiei ci doar un spaţiu de martketing. Există, de pildă editura fundaţiei Fleur-de-Lys care promovează scriitori, poeţi, memorialişti etc. refuzaţi de editurile tradiţionale, dar există şi editura Gallimard care-şi promovează cataloagele tradiţionale şi zeci de autori publicaţi pe hîrtie. Deocamdată, un scriitor publicat la Gallimard se bucură de un prestigiu incomparabil mai mare decît unul publicat la Fleur-de-Lys. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu mişcările literare. O mişcare literară apărută în spaţiul tradiţional va dispărea tot acolo. Sau dacă va fi îngropată pe Internet, cioclii care o vor face vor aparţine tot culturii tradiţionale, dominante.

Marius Chelaru – Eu cred că şi denumirea aceasta de „post-modernism” e una forţată, dar trecând dincolo de acest lucru şi pornind de la ceea ce înţeleg în linii mari prin această sintagmă cei care acceptă termenul şi conotaţiile lui, nu sunt sigur. În fond Internetul ar putea fi folosit şi ca un instrument şi atât. Dar ar putea fi şi mult mai mult.

Ionuţ Caragea – Vorbă multă, sărăcia postmodernului. Sau cum bine ironiza Daniel Corbu: „Postmoderniştii dorm/ Buciumul tace cu jale” (Nopţi cu lună peste hematiile visului).
Ca şi orice alt curent literar Postmodernismul este greu de definit, tocmai datorită complexităţii sale, modificărilor continue de-a lungul timpului, de la o cultură la alta, şi mai ales datorită diferenţelor de opinie între teoreticienii şi filosofii postmoderni. După opinia mea Postmodernismul este un virus în continuă mutaţie la care doctorii în literatură nu au găsit niciodată antidotul potrivit, în ciuda experimentelor din laboratorul literar şi în ciuda vaccinărilor cu diverse antibiotice. De ce nu reuşesc? Pentru că este un virus produs/definit tot de ei şi scăpat de sub control odată cu renunţarea la etică în favoarea suspiciunii şi vulgului.
Jean-François Lyotard considera în 1984 că postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi în schimb încurajează perspectivele fracturate, fluide şi pe cele multiple (v. Wikipedia). Cred că Internetul va fagocita toate expresiile postmodernismului şi va rezulta o nouă paradigmă a literaturii secolului 21, o nouă re-renaştere având ca spaţiu al expresivităţii, lumea virtuală.

VI. Este Internetul un nou instrument de instrospecţie, oglinda în care se priveşte umanitatea?

Alexandru Florin Ţene – Dacă poezia este oglinda sufletului omenesc, Internetul poate fi oglinda concavă întoarsă spre interiorul umanităţii. Poate fi lingua franca a întregii lumi. Internetul este instrumentul care contribuie la dezvoltarea semiculturii mondiale, a culturii la minut a lumii moderne. Întrebarea este nu dacă valorile umanităţii sunt clare şi distincte, ci dacă cultura transmisă prin Internet este corectă sau o denaturează. Culturile din restul lumii se întrepătrund cu ajutorul Internetului. Aceasta îi sileşte permanent pe oameni să privească în ochi ceea ce este în multe privinţe dureros, neplăcut şi lesne de exploatat de cei care se ocupă cu vânzarea acestuia. Cel puţin în sens istoric, exploatarea Internetului este inseparabilă de ceea ce distribuie.

Ileana Floran – Da. Ba chiar este o oglindă fermecată în care privindu-se, umanitatea se crede în sfârşit, umană.

Veronica Balaj – Fără îndoială. O oglindă mobilă cu dimensiuni posibil de reglat după voia imaginaţiei, o oglindă care vede aici şi acolo, care are în interior mai multe starturi accesibile trăirii de moment sau fanteziei creatoare. Este o oglindă fermecătoare accesibilă tuturor, totul este să ştii să alegi partea bună din vârtejul trăirilor umane contemporane transpuse din gând şi suflet în virtualitate.

Gabriel Mirea – Întrebarea asta mă nedumereşte. Personal n-am văzut niciodată Internetul ca o formă de introspecţie, de altfel introspecţia presupune privirea înăuntru, prin urmare cât timp îmi îndrept atenţia spre exterior nu mai ajung să-mi cunosc sinele. Evident că poate fi considerat generator al unor sentimente felurite, ştiu şi eu, Internetul poate provoca perversiuni, depresii, sinucideri, dar şi revelaţii, consolări, extaze. Este un univers ale cărui obstacole le înfrunţi cu propria putere şi dispoziţie mentală. Cât despre partea a doua a întrebării, una dintre teoriile mele afirmă că oamenii care nu au idei, trăiesc sub semnul tradiţiilor pe care le susţin într-un mod înverşunat. Cum aceştia sunt cei mai mulţi, Internetul – ca un aparent element neutru, ajunge să-i obişnuiască şi altfel, cu alte tradiţii, cu alte moduri de a vedea lumea, ba chiar – asta rămâne de văzut – cu ideile.

Laurenţiu Bădicioiu – Nu. Internetul este fie un nefericit hău, o prăpastie ori un Everest nepământean. Internetul nu este, de fapt, nimic prin sine însuşi, el este doar omul care îl serveşte şi se serveşte din corpul lui amorfic.

Maria Popescu Butucea – Va fi adevărata democraţie şi nu surogatul acesta de acum care devine dictatură chiar şi în materie de artă. Cei care valorizează nu mai sunt autorităţi în materie, nume, profesionişti, ci toţi cei care simt şi cred în valori. Va fi adevărata bursă a valorilor când cel care critică şi autorul sunt egali, tocmai pentru că nu se cunosc şi nu îşi datorează nimic, ci doar accesează şi îşi spun sau nu părerea. Se poate spune nu numai introspecţie, ci mai ales cunoaştere adecvată, imagine obiectivă. Sau poate oglindă, da.

Angela Furtună – Dacă acceptăm că iubim şi oglinzile sparte, da. Mai degrabă decât oglindă, însă, Internetul este endoscop, cip, RMN, imagistic diagnostician, substanţă de contrast şi citostatic sau antidepresiv ori, la alegere, neurotonic, drog şi agheazmă. Asta, atunci când facem…poezia sau filosofia Internetului. Însă nu trebuie să exagerăm şi nici să uităm adevărul: Internetul este o tehnologie a informaţiilor şi a informatizării. Tehnic, Internetul este doar o imensă reţea de calculatoare, care conectează între ele milioane de reţele mai mici din întreaga lume. La reţeaua Internet pot fi conectate toate tipurile de calculatoare. Toate calculatoarele conectate la Internet fac schimb de informaţii. Din această perspectivă pur tehnică, Internetul este mai degrabă un ciber-cortex uriaş (ce imită cortexul uman, după al cărui model s-a şi pornit în această aventură acum o sută de ani), în care circulă, se stochează şi se stratifică toată informaţia trecută, prezentă şi viitoare a omenirii care îl accesează.

Petre Flueraşu – Momentan nu cred. Internetul trebuie să înţelegem, este încă o creaţie recentă şi a ajuns la prea puţini. Poate că în viitor se va putea transforma şi într-un fel de oglindă, însă mă îndoiesc sincer. Oamenii nu prea mai sunt atraşi de introspecţii astăzi.

Radu Botiş – Internetul este un pas înainte, din punct de vedere evolutiv, dacă punem în discuţie latura sa benefică.

George Nimigeanu – Internetul confirmă adevărul că un cuvânt (chiar şi nerostit, dar gândit), un gest, o faptă, o stare de lucruri, un eveniment, odată ce s-a produs, nu mai poate fi întors, şters, eliminat, distrus, modificat…, indiferent de data la care a avut loc. Undeva, toate aceste aspecte ale existenţei, ale fiinţării, ale trecerii, ale prefacerii, ale simţirii, etc. se înmagazinează, dar nu rămân inactive. Aşa stând lucrurile, privind în perspectivă, ţinând cont de ceea ce ai lăsat în urmă, poţi previziona, fie în legătură cu propria persoană, fie în legătură cu cel de alături, fie în legătură cu societatea şi ziua ei de mâine, fie chiar cu mersul lumii. Unii semeni pot vedea mai multe, alţii mai puţine, alţii nu văd mai nimic. Analiştii vizionari care stau „cu picioarele pe pământ” văd mai multe decât cei „cu capul în nori”. Cu toţii, însă, trăim urmările determinate de modul nostru de a fi, de a gândi şi de a acţiona, de a simţi, precum şi de modul în care au gândit, au simţit şi au făptuit antemergătorii noştri.
Internetul este o astfel de maşinărie a timpului, o oglindă retrospectivă care vede şi în viitor, prospectându-l. Numai că viitorul depinde şi de prezentul acţiunilor noastre, pentru că întotdeauna viitorul are temelii „de bazalt”, cu neputinţă de a fi distruse de către nişte fiinţe ca noi pământenii, care „ne petrecem” precum boarea unui vânticel hoinar prin pustiurile deşertăciunilor…

Mircea Gheorghe – Nu, nici vorbă. Şi de fapt despre introspecţie, cred că ea nu are nevoie de un instrument exterior. Introspecţia înseamnă, după cum e bine cunoscut, auto-observare, auto-analiză. Singurul instrument de care are nevoie este mintea proprie. În lipsa ei, oglinda nu are nici un rol. Dar că Internetul poate fi o asemenea oglindă în care se priveşte umanitatea, cred că da, este posibil să spunem asta. Umanitatea are o grămadă de oglinzi în care se priveşte: literatura, artele în general, istoria, economia, tradiţiile, spaimele, utopiile etc.

Marius Chelaru – Da, cu nuanţări în ce priveşte ambele sintagme, „instrument de introspecţie”, „oglinda în care se priveşte umanitatea”.

Ionuţ Caragea – Da, am spus bine: introspecţie. Însă cum se poate analiza propria viaţă psihică în faţa unui monitor?
Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conştiinţei umane. Windows era o lume de oglinzi/ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, în care omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înveţe să comunice cu Pc-ul (şi toate componentele sale), să-i dea un nume, pentru ca mai apoi să-l ajute să evolueze software şi hardware. Ca un fel de analogie metaforică trup şi spirit. Pe măsură ce timpul trecea omul dorea să-i confere Pc-ului o caracteristică pe cât mai asemănătoare şi utilă, să-i fie satisfăcute nevoile şi necesităţile, să-i fie prieten, etc.
Internetul a apărut mai apoi şi a devenit instrumentul prin care omul a reuşit să comunice cu ceilalţi semeni, să-şi dezvolte anumite laturi ale personalităţii, să scape de inhibiţiile relaţionale, să-şi dezvolte anumite abilităţi psihice şi de limbaj, să poată vorbi cu uşurinţă despre sine în faţa oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-şi păstreze anonimatul şi misterul propriului Eu. Bineînţeles că au apărut şi tot felul de jocuri de-a cine sunt şi ce fac, teatrul, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecţia scutului tehnologic şi al distanţei.
Internetul ne face să ne cunoaştem mai bine fiinţa umană, cu toate calităţile, defectele şi angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecţia, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viaţa reală. Internetul devine astfel refugiu şi meditaţie, introspecţie şi extrospecţie în aceeaşi măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile şi necesităţile. Până una-alta suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-şi continue existenţa pe Terra. Se va ajunge oare la o viaţă predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană, etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficţiunea s-a adeverit, proiectele minţilor luminate sau ale geniilor S.F-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.

VII. Poate avea Internetul conotaţii transcendentale? Poate fi o religie?

Alexandru Florin Ţene – Aparent Internetul uneşte oamenii, însă el însingurează persoanele, spre deosebire de religie care uneşte într-un crez comun. Internetul nu va putea fi o religie, el are un efect coroziv asupra regimurilor totalitariste şi pregnant auto-totalitariste. Internetul este individualist şi aproape anarhic şi irită societăţile colectiviste.

Ileana Floran – Ar fi trist să fie aşa. Internetul trebuie perceput ca un mod rapid de comunicare, de accesare a cunoştinţelor dobândite de omenire şi nicidecum ridicat la gradul de religie, chiar dacă umanitatea are nevoie mereu de supranatural.

Veronica Balaj – Prea mult spus. Pasionaţii de lumea virtuală posedă acea implicare până la ardere intensă precum şi bigoţii diverselor religii, dar religia presupune mister, transcendentă implicare în cu totul, dogme, o istorie complicată pe care Internetul azi o poate face cunoscută, explorată. Diferenţele însă trebuie respectate şi sunt mai mult decât evidente. „Religia Internetului” nu poate fi decât o metaforă.

Gabriel Mirea – Pentru popoarele primitive, cu siguranţă, da. Să ne gândim la un doctor care merge în Amazon şi este în stare să răspundă la orice întrebare gândită vreodată de vreun membru din trib, ba chiar e în stare să-i dea o mulţime de variante, să-i prezinte studii, căi alternative, realizări de excepţie. Evident că ar părea un tip miraculos. Să-l înveţe pe vânător o tehnică mai eficientă de vânat sau pe o casnică moduri mai facile de preparare a cinei, aduce a acţiune prometeică. Pentru omul din societăţile evoluate însă, conotaţiile transcendente deocamdată sunt interzise, asta şi datorită concepţiei noastre ateiste asupra ştiinţei. Nu îi considerăm pe cei care au făcut sau perfecţionează Internetul ca pe nişte fiinţe vizitate de har divin, ci îi vedem ca pe nişte tipi ingenioşi, buni matematicieni, abili în a combina diversele utilităţi ale netului. Partea magică a Internetului ar putea să fie evidentă pentru cei care nu au încă acces la el sau l-au pierdut pentru multă vreme.

Laurenţiu Bădicioiu – O nouă religie… Hm… Da, dar nu în sensul dogmatic. Este prelungirea virtuală a prozei noastre zilnice. Nu poate fi alt Dumnezeu, pentru că El este unic.

Maria Popescu Butucea – De o nouă religie în sens de instituţie, cu siguranţă, nu avem şi nu va fi nevoie, dar o religie, da. Deja conexează lumea. Nu avem nevoie de zei pe piedestal, zeu poate fi oricine cu condiţia să îşi înţeleagă rostul şi să insiste în direcţia perfecţionării sale. Vom fi cu adevărat egalii şi nu sclavii băncilor, somităţilor, şefilor de cenacluri, nume faimoase, etc.

Angela Furtună – În măsura în care ajunge pentru mulţi oameni o dependenţă, o manie sau chiar un cult, desigur că Internetul poate genera substitute de ideologie şi de religie. Conotaţiile transcendentale ce derivă de aici nu sunt la fel de periculoase cât sunt cele patologice, de modificare a mecanismelor de feed-back la stimulii umani şi naturali, de desensibilizare a omului la condiţia umană şi adaptare a omului la o virtualitate iluzorie. Modificările de personalitate aduc uriaşe mutaţii. Generaţiile internautică şi non-internautică au pierdut definitiv simbolistica de relaţionare şi stilurile comune de dialog, arta comunicării şi limbajele intraspecifice.
Dacă acceptăm o anume religiozitate ataşată Internetului, atunci entitatea internautică desemnată drept Dumnezeu este mai puţin spirituală şi mai mult consumeristă decât suntem dispuşi să recunoaştem, iar căutarea misterului nerevelat este supusă unei dezvrăjiri care smulge omului din fibră sufletul, înlocuindu-i-l cu valori de market şi cu rating.

Petre Flueraşu – Personal, cred că da. Însă nu în sensul vechi al termenului. Oamenii viitorului pot renunţa la vechile mituri şi la vechile iluzii pentru a crede în puterea informaţiei şi în puterea Internetului de a ne aduce împreună şi de ne face să comunicăm, să colaborăm. Pentru că, aşa cum spune Michael Wesch în filmul “The machine is us”, Web 2.0 nu mai leagă pur şi simplu informaţii, ci oameni.

Radu Botiş – Internetul este comunicare şi acces la informaţie, tehnica de folos-religie este prea mult.

George Nimigeanu – Nu este adevărat că la această întrebare am răspuns (indirect) la întrebarea cu nr.6? NIHIL SINE DEO! Internetul, cu toate că „demonstrează” transcendentalul cu argumente ştiinţifice „concrete”, nu poate fi o religie. Am comite un sacrilegiu să credem aşa ceva, pentru că fenomenologia mai sus amintită nu ţine de transcendenţă, ci de fizica materialităţii lumii. Pe când religia se referă la fenomenologia spiritualităţii lumii, la Însuşi Dumnezeu Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, numai şi numai prin puterea Cuvântului Său Cel Viu şi Veşnic, întru care şi prin care, iată, vremelnicim şi noi cât un fluture de lampă în jurul Focului Sfânt. Fără a putea afirma altceva decât că „am venit şi am văzut…” fără a fi învingători. Indiferent cât de grozavi ne credem.

Mircea Ghoerghe – Internetul e o tehnologie de comunicare care ne farmecă pe noi cei care trăim ca adulţi din 1993 încoace. Ce-o să fie peste 40-50 de ani nu mai ştim. Tehnologiile viitorului care vor înlocui Internetul sunt deja discutate la diferite simpozioane şi conferinţe internaţionale. Actualul Internet care foloseşte ordinatorul şi telefonul fără fir, “inteligent”, va fi obsolet în 10-20 de ani. Şi atunci e ca şi cum ne-am fi întrebat la începutul secolului al XX-lea: poate avea tramvaiul electric conotaţii transcendentale? Sau robinetul? Sau telefonul? Pot fi toate astea o religie?
Internetul nu poate fi o religie dar poate deveni un refugiu din faţa vieţii. Şi poate crea o dependenţă afectivă faţă de o lume virtuală în care ne părem mai deştepţi, mai capabili, mai iubiţi şi mai admiraţi decât în lumea cealaltă, “banală” (dar pe care, totuşi, cu voie sau fără voie, continuăm s-o iubim şi s-o curtăm ca să ne recunoască).

Marius Chelaru – În opinia mea nu.

Ionuţ Caragea – Cu toţii suntem tentaţi să spunem că nu. O variantă de răspuns de-a dreptul şocantă este oferită de Web Bot Project, un super-program care caută pe Internet, cu ajutorul roboţilor software indicii (cuvinte cheie) privind viitorul. La început Web Bot era destinat speculaţiilor bursiere. Însă în 2001 un programator a descoperit indicii care depăşeau sfera financiară şi care au aveau trimitere la un posibil atac terorist. După tragicele evenimente de la World Trade Center programatorii au descoperit şi alte indicii cutremurătoare. Predicţiile pe care le rezervă Web Bot în ceea ce priveşte anul apocaliptic 2012 sunt la fel de enigmatice şi alarmante precum marile oracole ale civilizaţiilor antice.
Ce devine astfel Internetul dacă nu profeţia şi religia viitorului? Iar Dumnezeu, cel care există în tot şi toate, de ce nu s-ar manifesta şi în universul Cyber? De ce nu s-ar face biserici şi în Second Life?

VIII. Putem să ne naştem pe Internet? Să trăim, să iubim, să murim?

Alexandru Florin Ţene – Nu! Cu NU mare.

Ileana Floran – Desigur că după naşterea fizică, naşterea eu-lui de care devii conştient de la o anumită vârstă se poate face şi (sau numai – noi nu mai concepem altfel) pe Internet. Trăim aici intens şi probabil că putem şi muri aici. La propriu sau la figurat. 🙂

Veronica Balaj – Dacă întrebarea se referă la identitatea literară, atunci să acceptăm ideea că poţi fi cunoscut mai repede prin lucrări publicate pe Internet decât prin cele tipărite, însă nu înseamnă neapărat că ne referim şi la valoare. Mai există şi posibilitatea ca o idee artistică proprie, din inspiraţia personală, pusă pe Internet, să devină bun comun în sensul că oricine o poate prelua puţin modificată şi gata, şi-a însuşit-o ca pe un bun propriu. Aşadar, putem să „trăim” ideile noastre şi ale altora, putem să le iubim şi să le renegăm şi în final putem să „murim” ca identitate în clipa când un site se şterge, când nu mai eşti în pagină… Aici intervine ca element salvator pentru identitatea artistică, pagina imprimată pe hârtie. Tăcutele biblioteci care cer mai mult timp pentru a le cunoaşte, unele pot fi anonime dar în oricare din situaţii ele păstrează fără prea multe riscuri ideile ca proprietate de autor. E şi bine şi riscant, este atractiv şi fără graniţe Internetul unde poţi deveni un nume pentru un timp trecător, poţi trăi intens pe măsura disponibilităţii interioare pe care o ai şi, apoi, ai toate şansele să ieşi din circuit mai repede decât atunci când numele îţi este scris pe o carte tipărită.

Gabriel Mirea – Alegoric putem orice. Totuşi nici măcar odată nu mi-am dat mâna cu Internetul. Dacă ai perspective strâmbe, poţi să te întrebi dacă nu cumva Internetul a permis evoluţia unor animale până la stadiul de fiinţe gânditoare care să ajungă din descoperire în descoperire la Internet. De altfel, unii oameni de ştiinţă ne consideră doar un sistem de sisteme, e adevărat încă, prea complex pentru posibilităţile electronice de azi. Cred că ar fi posibil într-o oarecare măsură să ne naştem sau să murim pe net, prin supraveghere video, prin intervenţii cu ajutorul roboticii. Omul ar putea ajunge un fel de baterie din Matrix, soluţie la care s-ar putea recurge destul de curând având în vedere că ne epuizăm rapid resursele naturale. Cât despre iubirea de pe net, asta e o soluţie pentru disperaţi, cel puţin deocamdată… vezi site-urile matrimoniale online. Este şi un spaţiu de întâlniri, de prezentare, de relaţionare cum se întâmplă pe site-uri de genul hi5.

Laurenţiu Bădicioiu – Unii da, se pot naşte pe Google chiar: Ionuţ Caragea. Cred că naşterea este nedureroasă şi neiniţiatică. În schimb viaţa, dragostea, moartea sunt concepte. Prea puţini accedem la sensurile superior filosofice ale acestor aparent-cuvinte.

Maria Popescu Butucea – Desigur. Şi nu trebuie să ne temem de cyber. Este un nou modus vivendi. Va mai fi o vreme alienare, doar pentru că acum este vorba de un conflict de valori, generaţii. Generaţia veche însă va „muri”. Umanismul adevărat abia începe. Dar… mai e nevoie de ceva, de eliberarea de prejudecăţile moderniste şi postmoderniste ale capitalismului şi socialismului deopotrivă. E nevoie de o etică a Internetului şi de întoarcerea la o viaţă simplă, păstrând tehnologiile câştigate. Vom proteja natura şi ne vom extinde „uneltele cognitive”, curat şi simplu. Din păcate încă trăim într-o lume „murdară”, care dispreţuieşte Internetul şi oamenii născuţi aici. Eu cred că oamenii născuţi aici sunt mai buni.

Angela Furtună – Unii pot. Google poate fi un uter simbolic, un sicriu, teatru şi salon de înfrumuseţare, cabinet de terapie şi laborator genetic. Altminteri spus, dependenţilor de Internet li se administrează doze de iluzii care îi pot conduce la negarea biologiei şi psihologiei umane.
Generaţia mea mai are ceva rezerve faţă de aceste maternităţi, pentru că a mai văzut şi altceva înainte şi nu şi-a format bazele educaţiei sau tipul de feed-back prin Internet. Totul e, însă, posibil, astăzi. Iar generaţia anului 2020 va privi şi la dumneavoastră, Ionuţ Caragea, tot ca la o fosilă, aidoma şi la noi. Evoluţia umană actuală nu se mai bazează pe salturi ce presupun achiziţiile şi omologările informaţionale ale câtorva generaţii sau măcar a unei generaţii şi transmise urmaşilor o dată la o sută de ani, după validarea experimentală, ci pe o compresie de achiziţii şi salturi ce au loc la fiecare patru-cinci ani. Ne naştem pe Internet, astăzi, pentru că lumea acestor rapide salturi se bazează numai pe informaţie şi deci devenim ostaticii informaţiei şi ai Internetului, ne pierdem memoria de fiinţă şi ne integrăm în tehnologia aferentă, dobândind o pseudoconştiinţă de fiinţe internautice, sentimente de prietenie internautică, de dragoste internautică şi de nostalgii sau agonii internautice.
Tot ceea ce putem acum prin Internet, deşi ne face viaţa mai confortabilă, ne îndepărtează de acel om de altădată, care era mult mai liber şi uman. Dar poate că acesta este un rău necesar, mult mai mic decât răul de a fi permanent conştient şi lipsit de resursele de autoiluzionare în privinţa paradisului pierdut de pe Terra.

Petre Flueraşu – Asta se întâmplă deja, vezi WOW, sau Second Life. Nu cred că Internetul poate totuşi să înlocuiască viaţa reală, aceasta este mai importantă decât orice altceva. Cu toate acestea, de multe ori o completează foarte bine. 😛

Radu Botiş – Ar fi prea mult, în acest fel s-ar diminua ori ar dispărea definitiv sacrul văzut şi perceput ca element al speranţei în veşnicie, poate.

George Nimigeanu – Să ne naştem,la figurat, da. Să trăieşti în virtualitatea Internetului, după ce ai intrat în lumea lui, se demonstrează că se poate. Să iubeşti, să legi prietenii, să intermediezi căsătorii, viaţa a dovedit că se poate. Dar nu se poate muri pe Internet. Eventual, se poate înregistra moartea cuiva, moarte care ulterior poate fi văzută, studiată cu ajutorul Internetului. Şi asta, în ciuda faptului că în jurul nostru se moare în fiecare clipă.
Şi totuşi, raportând fenomenul la un singur individ, în momentul în care el dispare dintre noi, dispare şi de pe o anumită „filă” (ca mod de manifestare) a Internetului. Rămân însă „vii” fenomenele germinate (care nu se opresc niciodată – cred eu – din desfăşurarea lor ulterioară ) determinate de cel dispărut, cursul fenomenologic ulterior fiind continuat de „chimismul şi fizicismul de după ”, care este, de facto, o perpetuă mişcare … a vieţii veşnice. Pentru că – aşa cred eu – moarte nu există nicăieri. Cum nu există nici în firul de nisip (siliciul fiind considerat amorf), care cândva a fost piatră în munte. Pentru că în firul de siliciu există mişcare, atomul de siliciu este şi el constituit din nucleu şi din electronii care se mişcă în jurul nucleului, „vorbind” în limba lor despre „viaţă”. Şi după cum ştim, sunt medicamente pe bază de siliciu . Dacă siliciul nu ar avea viaţă proprie nu ar putea fi utilizat ca medicament, pentru că nu poţi să întreţii viaţa cu ceva care nu are viaţă, cum nu se poate să întreţii focul cu ceva care nu arde. Şi, minunea minunii, în această direcţie, este că mizându-se pe viaţa şi pe memoria cristalului de siliciu, după mai multe „tatonări” şi etape ştiinţifice, s-a născut…Internetul. S-a mizat şi s-a câştigat. „Vinovatul ? ” Cristalul de siliciu, datorită memoriei lui fenomenale, datorită vitezei lui de a răspunde diferit dar cu fidelitate la stimuli diferiţi, datorită „mişcării lui interioare” în concordanţă cu „cerinţele ” impulsurilor primite, adică tocmai datorită formidabilei lui vieţi interioare.
Întorcându-ne la întrebare, putem afirma că nu există moarte nicăieri. Există doar o trecere dintr-o formă de viaţă într-o altă formă de viaţă. Evoluţia însă (cu E mare) presupune, fără putinţa de a schimba „mersul lumii”, trecerea de la materialitate la spiritualitate. Aceasta este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Mircea Gheorghe – Da, pentru unii, este posibil. Internetul favorizează o anumită experienţă care poate fi decisivă în viaţa unui om. Se spune în mod curent acelaşi lucru şi despre alte experienţe: “X s-a născut a doua oară de când i s-a schimbat şeful”, “De cînd s-a făcut contabil, Y a trăit, a iubit şi a murit numai pentru cifrele lui” “Madame Z s-a născut cu adevărat de când l-a întâlnit pe conu’ Mişu” şi aşa mai departe.

Marius Chelaru – Metaforic vorbind, desigur, dacă putem face acest lucru pe foaia de hârtie, de ce nu şi pe Internet.

Ionuţ Caragea – Răspunsul la această întrebare l-am dat deja în anul 2007, odată cu apariţia volumului de poezii M-am născut pe Google şi a poeziei cu acelaşi nume. Concluziile le trageţi singuri :
„m-am născut pe Google / am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră / către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun / Mamă / am atins-o cu degetele mele pătrate / şi mi-a fost teamă… din păcate / să nu o rănesc şi să nu mă rănească / cuvintele mele aveau nevoie de atingere / pământească // degeaba ne ţinem de mâini / nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent / ştim amândoi că adevărata mană cerească / este un abonament // mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu / îmi spunea că va veni o zi în care / va exista o singură biserică universală / credinţa, da, credinţa va fi o stare de euforie / declanşată de o perpetuă mişcare / spre nihilism // m-am născut pe o pagină de istorie care / nu va fi niciodată scrisă, / cu certitudine / va rămâne o întâmplare / în spaţiul infinit dintre două secunde / mărginit de milioane de pixeli // am murit pe Google / înconjurat de miliarde de ferestre / deschise pur şi simplu din greşeală / sau poate nu ştiai că Dumnezeu este orb”

IX. Credeţi că se poate vorbi de un nou curent literar intitulat Curentul Generaţiei Google?

Alexandru Florin Ţene – Acest curent nu este altul decât globmodernul de care vorbeam. El nu este numai al Generaţiei Google ci şi al generaţiilor care vor veni indiferent dacă folosesc acest instrument al Internetului.

Ileana Floran – Absolut! Un curent literar novator compus din oameni extrem de talentaţi care, posibil, nu ar fi avut aceeaşi şansă fără Internet.

Veronica Balaj – Curentele literare se nasc după reguli validate de timp, ceea ce se petrece acum cu informaţia literară trimisă de la un capăt la altul al mapamondului, poate fi denumit şi curent dar într-o altă accepţiune decât cea tradiţională. S-a lansat acum câţiva ani curentul paradoxist în literatură, au fost şi multe alte încercări cu mai mare sau mai puţină rezonanţă, aşa că ideea de curent literar este ceva complex, riguros şi are neapărat nevoie de timp pe lângă susţinători de valoare. Haideţi să riscăm împreună şi să credem că există un curent al generaţiei Google doar în ce priveşte viteza de transmitere a informaţiilor, diversitatea acestora şi atât.

Gabriel Mirea – Deocamdată nu, până nu se folosesc încă din şcoală device-uri de citit. Laptopurile nu sunt o soluţie, dispozitive de gen Kindle nu se găsesc – cel puţin în România. Poate un curent al netgeneraţiei 2010, dar în mod sigur nu Google. Nu încă.

Laurenţiu Bădicioiu – Nu se poate vorbi despre asta, pentru că nimeni nu l-a definit. Poate este în faza incipientă a căutării formei, formelor. Cred că acum totul este prea mult şi prea eterogen. Simplificările şi direcţiile aparţin viitorului. Viitorului foarte apropiat, de altfel…

Maria Popescu Butucea – Pentru acesta îmi trebuie mai multe cunoştinţe. Timpul îmi este limitat pentru a accesa tot ce aş vrea. Cred că merită un studiu din partea celor care l-ar putea realiza.

Angela Furtună – Nu e o idee rea. Însă poate că vremea ei a şi trecut. Pentru că deja suntem în mileniul trei, anul 2009, ziua de 4 ianuarie ora 19.30, iar această epocă se caracterizează prin perisabilitate conceptuală accelerată. Adevărata Generaţie Google are acum vârsta pensionării şi numai urmaşii ei dezvoltă diverse alte noi forme de avangardă artistică, experiment literar, varii tipuri de socializare şi human touch, diverse stagii de comunicare ca artă ce devine atât de sofisticată încât aproape că nu mai spune nimic nimănui, ori al cărei mesaj e superfluu.
Internetul pare să fie turnesolul care revelă cu altă privire uimirea rece a lui Gustave le Bon, cel ce în Psihologia mulţimilor constatase că “civilizaţiile au fost create şi îndrumate de către o mică aristocraţie intelectuală, niciodată de mase. Acestea din urmă nu au forţă decât pentru a distruge, iar dominaţia lor reprezintă întotdeauna dezordine”.
Încotro merg acum mulţimile îndrumate de aristocraţia care a creat Internetul pentru a nu lăsa în stare homeostatică dereglată natura umană? Ei bine, Paul Virilo aminteşte, în Accidentul originar, că noua inteligenţă are nevoie de înlocuirea principiului eficacităţii cu principiul responsabilităţii, aşa încât tehnoştiinţele noi şi arogante să fie reglate pe o viteză mai suportabilă iar distrugerea civilizaţiei noastre greco-latine şi iudeo-creştine să fie amânată. De dragul vieţii, de dragul Omului şi împotriva constatării că errare humanum, perseverare diabolicum.
Poate Internetul ajuta fiinţa umană să nu devină un conservator de catastrofe? Poate Internetul salva Omul de la accidentul originar? Acestea ar trebui să fie grijile noastre, ale generaţiilor modelate de Internet, în această epocă a catastrofelor, ev care a suprapus ştiinţei şi tehnologiei marile genociduri, începând cu Auschwitz şi bolşevizarea şi terminând cu conceptele de distrucţie mutual asigurate. Dar asta este altă… poveste.

Petre Flueraşu – Nu, pentru că ideea de Google contrazice din start încercarea formării unor curente literare. Eu zic că ar trebui să creăm şi să nu ne mai gândim atât de mult la conceptul aflat în spatele creaţiei, la grupul din care vrem să facem parte. Importanţi astăzi sunt doar cititorii, pentru că ei ne spun dacă existăm sau nu…

Radu Botiş – Google are un rol însemnat, indiscutabil. Poate despre un Curent al Generaţiei Google s-ar putea contura opinii undeva peste câteva zeci de ani, privind şi analizând retrospectiv. Poate despre germenii Curentului Generaţiei Google ar fi mai la îndemână să amintim în momentul de faţă.

George Nimigeanu – Poate! Trebuie, însă, să se ţină cont de urmările unei astfel de „întreprinderi”. Când nu cunoşti finalitatea unui fenomen fizic-psiho-cultural, cum este cel despre care vorbim, când, odată declanşat, nu mai poţi controla fenomenul în amănuntele lui logice, fireşti, din simplul motiv că posibilităţile de control sunt limitate, sau lipsesc cu desăvârşire, când dezvoltarea fenomenologică ulterioară poate deveni anarhică, dând „semne” că, la un anumit nivel al dezvoltării „Curentului…” acesta poate determina catastrofe cybernetice, fără putinţa de a le aduce în albia curgerii line, în cadru determinat şi dorit, parcă este mai cuminte să stai „în pătrăţelul tău” Bineînţeles, aceasta este o părere personală. A mea!

Mircea Gheorghe – Nu ştiu de existenţa unui asemenea curent, dar el ar trebui, dacă există, să precizeze prin ce defineşte din punct de vedere literar, dincolo de utilizarea motorului de cercetare Google.

Marius Chelaru – Ca să folosesc termenul dumneavoastră, cred că se poate vorbi de un „curent” care subsumează o multitudine de „curente”.

Ionuţ Caragea – Fiind născut pe Google şi nu făcut, mă simt îndreptăţit să-mi exprim punctul de vedere, propunând teoreticienilor şi doctorilor în istorie literară Curentul Generaţiei Google. Consider că un element de referinţă îl constituie volumul subsemnatului M-am născut pe Google, scris pe atelierul literar Agonia în perioada 2006-2007. Voi puncta numai câteva aspecte ale acestui curent :
Curentul Generaţiei Google este o mişcare artistică ce a luat naştere exclusiv pe Internet, odată cu înfiinţarea motorului de căutare Google în anul 1998. De atunci şi până în prezent Curentul Generaţiei Google s-a dezvoltat fulminant, odată cu apariţia aplicaţiilor text/multimedia cât şi a diverselor programe utilitare oferite de compania americană Google. Voi menţiona : Google Groups, Google Chrome, Google Docs, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop, etc.
Curentul Generaţiei Google este o nouă paradigmă a literaturii contemporane pe suport virtual, ca o alternativă a scrisului pe suport fizic. Se bazează pe o nouă estetică a liberei exprimări şi pe un nou criteriu valoric.
Curentul Generaţiei Google reuşeşte să evite capcana de tip şablon, excluzând monopolul instituţional sau monopolul criticii literare. Dreptul la libera opinie, comentariile, numărul de vizualizări şi aria de răspândire pe Internet reprezintă certificatul de valoare şi autenticitate.
Curentul Generaţiei Google nu apare nici ca ruptură şi nici ca şi continuitate a postmodernismului. El este strict dependent de Internet dar promovează în aceeaşi măsură poezia cotidianului, poezia onirică, poezia filosofică, poezia clasică, poezia de gen Cyber, poezia Haiku, etc.
Poeţii Curentului Generaţiei Google s-au afirmat pe Internet, pe atelierele literare, bloguri şi în revistele Online de literatură. Ei aleg ca formă de publicare fie doar Internetul, fie publicarea pe cele două suporturi, fizic şi virtual.
Curentul Generaţiei Google îşi propune să elimine barierele de limbă, context, spaţiu istoric sau socio-cultural, adresându-se tuturor scriitorilor de pe mapamond. Astfel creaţia literă va căpăta valenţe globale, literatura fiind produsul unui individ raportat atât la conştiinţa propriului popor cât şi la cea universală.
Curentul Generaţiei Google îşi propune să caute şi să găsească modalitatea cea mai facilă şi corectă de afirmare a scriitorului contemporan.

Sursa: ASLRQ. 

——————————————————————————–

[1] Un domn la Paris, publicat sâmbătă, 16 septembrie 2006 – citat din varianta pe Internet a magazinului „NEWS 365”.
[2] Din discursul lui M.B. la Budapesta, 22-24.04.2005, la un forum cu caracter literar.
[3] Eman Shaban Morsi, Union and website for Internet writers provide publishing opportunity and highlight new genre, în Cairo Magazine, 3-9 nov.2005.

Topice: Interviuri | Comments Off on Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google (2)

Comentarii închise.