Arhiva pentru Februarie, 2009
Următorul »INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (6) – Oameni şi lupi (1)
Miercuri, 4 Februarie 2009INFERNUL ROŞU – VOL. I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI OAMENI ŞI LUPI 1 Se înserase când încetă să mai ningă; Norii îşi cătară de drum, vântul se mai potoli, iar peste întregul ţinut se lăsă un ger care prevestea îngheţul nopţilor cu lună plină; Cum până atunci mai era ceva vreme, soarele tot mai prietenos scoase […]
Rămas Bun
Marţi, 3 Februarie 2009“Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta” (Sfântul Simeon) “-Ce ai ţinut în braţe, Simeoane?” “-Pe Dumnezeu, copil, rupt în piroane!” “-Ce ţii în braţe, veşnicind, mereu?” “-Copilărind, pe bunul Dumnezeu!” “-Şi cât de greu, povara Lui, te-apasă?” “-Nici nu o simt, căci ne e dor, […]
UN APOSTOL LIRIC UNS CU UNTDELEMNUL CUVÂNTULUI
Luni, 2 Februarie 2009Aurel Anghel, Copile, te roagă, – versuri, Editura Omega, Buzău, 2009 O privire de ansamblu asupra liricii acestui interesant autor ne relevă un spirit deschis spre viaţă, spre umanitate şi universalitate, spre tot ce-l înconjoară, într-o autentică „joie de vivre”, care face să cânte totul în preajmă, florile se deschid, păsările îşi încep trilul, fluturii […]
Următorul »