Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

UN APOSTOL LIRIC UNS CU UNTDELEMNUL CUVÂNTULUI

de Cezarina Adamescu | Februarie 2, 2009

Aurel Anghel, Copile, te roagă, – versuri, Editura Omega, Buzău, 2009

O privire de ansamblu asupra liricii acestui interesant autor ne relevă un spirit deschis spre viaţă, spre umanitate şi universalitate, spre tot ce-l înconjoară, într-o autentică „joie de vivre”, care face să cânte totul în preajmă, florile se deschid, păsările îşi încep trilul, fluturii – zborul nubil şi întreaga natură zâmbeşte sprinţară, iar vântul îi mângâie gura cu dulci adieri.
Două teme majore străbat creaţia sa: dragostea de meleagul natal şi, implicit, legătura ancestrală cu strămoşii, prelungindu-se în urmaşi, şi, reverenţa faţă de Divinitate, reper suprem de care se leagă orice mişcare, aici, pe pământ, şi dincolo, în cer.
Între aceste repere, Aurel Anghel primeşte şi transmite învăţături şi iluminări de la firul de mohor, care-i arată în iarbă Poezia; apoi de la mac, care-i colorează Poezia în sânge, de la Pălămidă, care îl sfătuieşte cum să pitească în uşorul câmpiei Poezia. Şi, îndeobşte, de la orice lucru ori fiinţă, fiindcă ele sunt creaţii ale lui Dumnezeu.
Şi nu cine ştie ce filozofie încâlcitoare de minţi, ci lucruri simple, ca pământul şi apa, ca sângele-n vene, simple ca însăşi originea autorului, crescut şi trăit sănătos şi curat, într-o atmosferă unde trona dragostea şi căldura şi duhul casei, grija genitorilor săi, transmisă cu limbă de moarte, luminând ca o aură.
Între toate, icoana maicii Ioana, cea a tatălui, Ion, a bunicilor, icoana grâului şi cea a pământului, repere existenţiale, icoanele dorului de cântecul românesc picurat în doină şi baladă, în zicere înţeleaptă, rămasă drept pildă, – răzbat până la cumpăna veacurilor şi chiar a mileniilor. E ca o făclie transmisă din strămoşi în strănepoţi, dovadă că spiritul românesc e viu şi viu va rămâne, cât va trăi neamul acesta.
Fuioare de gând, caiere albe de cuvinte atârnate la gât ca nişte cruciuliţe încrustate cu jertfa Mântuitorului, ca să ne aducă aminte cum, unde ne-am născut, cine şi ai cui suntem şi ce avem datoria morală să facem mai departe, dincolo de măiestria artistică, de simţirea poetică, filtrată prin lacrima şi laptele grâului, amestecate cu ale maicii, supte deopotrivă din sânul câmpiei.
O responsabilitate, un act civic şi moral de mare valoare umană, pe care poetul, scriitorul, exegetul, o împlineşte plenar, iată, şi prin acest volum de versuri.
Psalmii parafrazaţi, versificaţi în stil original, transpuşi cu o mare încărcătură emoţională ca şi rugăciuni, stau mărturie a Crezului său de creştin, a crezului artistic şi a demnităţii de Copil al lui Dumnezeu.
Prin însuşi titlul său, volumul de faţă este un cald îndemn la trezire, la rugă, la trăirea unei vieţi cu adevărat creştineşti, văzută de la înălţimea morală a spiritelor ascetice, care s-au nevoit în sfinţenie şi acum, poartă cununa de învingător pe care şi-au câştigat-o.

La „marginea lumii cuvintelor”, Aurel Anghel, prin Cuvântul său, sporeşte Lumina din lucruri şi ne deschide o cale. Nu neapărat nouă – dar, cât se poate de proprie, dreaptă şi lină, spre cunoaşterea Adevărului veşnic.
Subliniind, nu o dată, că tot ce suntem, tot ce avem, aparţin Înaltei dimensiuni a Sfintei Treimi, autorul încearcă, prin cuvinte şi imagini superbe, să ne facă să descifrăm o nouă hartă spirituală, „a unui cer fără margini/ pictat de heruvimi” ( Numele meu).
De aici, ideea că numele (ceea ce-l reprezintă pe om ca entitate, ca ontos), „vine din permanenta curbare/ a spaţiului infinit” (Numele meu).
Cu „nume de zeu vegetal/ trecut de prima rodire” (Numele meu), şi-a înscris fila de aur în Cartea Vieţii, pe coperta căreia este încrustat cuvântul: Credinţă. La care, adăugăm noi, celelalte două virtuţi teologale: Speranţa şi, nu în ultimul rând, Iubirea care animă totul, care face să încolţească, să crească şi să înflorească spaţiul dintre mirabilele sale cuvinte.
Şi, nu cu încrâncenare, nu cu temere deşartă, ci, bazându-se pe temeiul cristic, autorul doreşte : „La nunta stelei mele/ o strună de vioară nuntită de arcuş” (Numele meu).
E vorba, desigur, de o nuntă cosmică, mioritică, la care participă toate elementele. Un loc aparte în volum, îl ocupă o versiune proprie a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, întocmit ca „sextine pentru ruga cea de toate zilele”.
Un popas contemplativ întru cele spirituale, în care omul şi Divinitatea se întâlnesc, stau de taină şi-şi acordă reciproc, încredere şi prietenie.
Aducerea de mulţumire şi de laude Creatorului şi Mântuitorului, Măicuţei Domnului şi Sfinţilor, cererea de intercesiune din partea acestora, la Dumnezeu Tatăl, este un act de pietate cât se poate de vrednic pentru un creştin şi chiar o îndatorire sfântă.
Aurel Anghel, pornind de la versetele veterotestamentare din Cartea Psalmilor, prin actualele cântări psaltice versificate în stil original, prin poeziile spirituale şi prin întreaga sa atitudine, degajă un aer bun, blând, stenic, de bucurie şi pace, aducându-ne un spor de încredere şi speranţă în Milostivirea Divină.
Ceea ce nu e lucru puţin, dimpotrivă.
„Învaţă-mă şi pe mine/ (…)să înţeleg necuprinderea Ta” (Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos), ne relevă un suflet râvnic, veşnic în căutare de adevăr şi de îndestulare cu bunătăţile şi darurile divine.
Un suflet care doreşte să fie încălzit „cu căldura Duhului Sfânt” (Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos).
Iertarea divină conferă creştinului frumuseţe, prospeţime, forţe noi de a o lua
de la capăt, încredere şi seninătate, dar şi parfum de bună mireasmă.
Ea trebuie încununată cu strigăte şi cântări de „Aleluia!” pentru că nimic nu e mai important pentru un creştin, decât să-l ierte pe aproapele său şi să fie iertat la rândul lui de Dumnezeu – condiţie sine qua non a mântuirii.
Hrănit şi adăpat cu apa vie a iertării, omul credincios nu poate, la rândul lui, să nu ierte.
Şi astfel, devine un propovăduitor al iertării, un vestitor al Veştii celei bune şi un apostol peste milenii.
Ceea ce se şi dovedeşte, cu prisosinţă, prin cuvântul bun şi înţelept, în cartea de faţă, de o reală simplitate, prospeţime, puritate şi frumuseţe a versului, devenit făclie şi candelă pentru cei care încă mai orbecăiesc prin întuneric.
Să luăm aminte cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu la cuvântul răsărit din lacrima inimii şi a minţii, care dă roadă vrednică, spre mântuirea, şi a noastră.
Este de remarcat, cu câtă delicateţe, tact, înţelepciune şi spirit pedagogic se adresează Aurel Anghel – nu în chip didactic, protocolar, moralizator, ci, părinteşte, blând, povăţuitor, micuţului care abia învaţă rugăciunea.
Şi, se ştie că, educaţia religioasă se face mai întâi în casă, apoi în Biserică şi în Şcoală. Familia-Şcoala-Biserica, aceste foruri educaţionale, unite în spirit bun, concură la educarea religioasă a copiilor, de care depinde, mai târziu, întreaga comportare a tânărului şi a adultului.
Cine nu beneficiază de aceste daruri, va fi un infirm, poate pentru întreaga viaţă şi-i va fi foarte greu să recupereze, să aducă la zi, ceea ce a pierdut în primii ani de viaţă.
De aceea, cartea Domnului Aurel Anghel, alături de manualul de religie şi de alte lecturi suplimentare, constituie un bun îndrumar pentru elevi, dar şi pentru cei care doresc să înainteze în drumul lor spre desăvârşire.
Aurel Anghel nu dă sfaturi aride şi sentinţe ci, cu multă smerenie, se aşază în postura învăţăcelului care caută pe toate căile, cercetează toate sursele şi-i cere lui Dumnezeu să-l lumineze şi să i-o arate pe cea dreaptă.
Şi, de asemenea, el se recunoaşte în cel păcătos, în vameşul care, într-o superbă atitudine de inspiraţie, cu umilinţă, îşi bate pieptul la uşa pridvorului bisericesc, neîndrăznind să înainteze, ci, prăbuşit în genunchi, cere iertare şi se recunoaşte vinovat, prin aceasta înfăptuind, cel mai autentic act de credinţă şi totodată act de pocăinţă, dar şi act de iubire în faţa Dumnezeului nostru, rugându-se cu vorbele vameşului din pilda evanghelică, devenite RUGĂCIUNEA LUI IISUS HRISTOS sau RUGĂCIUNEA INIMII: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-m pe mine păcătosul!”
„Floarea credinţei este Cuvântul” şi prin el, „vei cuceri pământul”, spune Aurel Anghel şi aceasta este mărturisirea lui.
Slujind acest Cuvânt, el se recunoaşte în apostolul liric modern, pentru care, Iisus Hristos este, nu numai un reper fundamental, dar, singura modalitate de a ajunge la Supremul Adevăr, la Adevărul Veşnic.
„În inima mea, a izbucnit cuvântul bun” – spune autorul, parafrazând versetele Psalmului 44 „Celor ce vor scrie cuvântul spre pricepere”.
Şi iată, Cuvântul lucrător, spre cunoaştere, pricepere şi înfăptuire, îi tutelează întreaga lucrare.
El implică şi o responsabilitate uriaşă, aşa cum cere Sfânta Scriptură, unde se spune: „Din cuvintele tale vei fi mântuit şi din cuvintele tale vei fi osândit”.
„Pentru aceea te-am blagoslovit în veac” – spune Domnul şi poetul se face Ecoul glasului său, la fel ca prorocii, înţelegând prin aceste cuvinte, harul ce i s-a dat şi, îndeosebi, faptul de a nu neglija acest har. Cu alte cuvinte, a nu îngropa talantul în pământ.
Şi Aurel Anghel sporeşte acest talant, îl înmulţeşte, pe măsura darului primit, a inimii sale generoase, a sufletului curat şi a chemării ce i-a fost adresată.

Galaţi, 24 ianuarie 2009

Topice: Recenzii | Comments Off on UN APOSTOL LIRIC UNS CU UNTDELEMNUL CUVÂNTULUI

Comentarii închise.