Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (12) – Datini şi preziceri (2)

de Florin Bădican | Martie 27, 2009

INFERNUL ROŞU – vol. I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

DATINI ŞI PREZICERI 2

După câteva încercări nereuşite, până la urmă distinsa gazdă izbuti să acordeze aparatul german, pe frecvenţa postului de radio Moscova; Emisiunea în limba română începu cu obişnuitul bună seara tovarăşi, după care continuă cu citirea comunicatului către comuniştii români; Toţi cei de faţă ascultară cu uimire şi indignare vocea bolovănoasă prin care tovarăşul Bârlădeanu spunea: Tovarăşi, dup-atâta vreme, astăzi popoarele din toată Uniunea Sovietică, întâmpină noul an în libertate, strâns unite în jurul partidului comunist; În felu ăsta tovarăşi, Basarabia care de curând a fost eliberată de glorioasa armată roşie, din ghiarele imperialismului românesc, întâmpină noul an, cu bucuria faptului împlinit, dar şi cu neţărmurită dragoste pentru toate câte mai are de înfăptuit în izbânda comunis…,

-Alexandre, ordonă furios înaltul demnitar, dacă nu vrei să dau cu el de pământ, pentru câte tâmpenii debitează, închide-l imediat.

-Unde-i ordin cu plăcere coane Mihalache, raportă boier Alexandru Marghiloman, numai că tovarăşii care răsar ca ciupercile după ploaie, nu vor fi lichidaţi prea uşor; Din păcate românii nu-şi permit să aibă o armată pentru ruşi, alta pentru unguri şi încă una pentru toţi sărăntocii care în loc de muncă, preferă hoţia calificată şi ateismul roşu.

-Da domnilor, raportă într-un fel de neânţeles căpitan Voinea Octavian, dar de comunişti şi de filfizonii politici, se ocupă legiunea.

-Dragilor, interveni rugător boierul Marghiloman, fără să ia în seamă provocarea căpitanului Voinea, permiteţi-mi ca în numele doamnelor şi al domnişoarelor, să vă cer permisiunea de-a petrece timpul rămas din anul care ne părăseşte, în conversaţii mai gingaşe şi cu invitaţii  brodate cu mai multe partide de dans; Dragilor, la mulţi ani şi sănătate!

-Domnule Marghiloman, replicară tinerii care respectând ordinea impusă de uzanţă şi rudenie, stăteau cuminţi la masa special amenajată, noi votăm pentru dans şi pentru chestiuni ceva mai gingaşe.

Aşezată între caporalul care mai tot timpu era morocănos şi căpitanul care din cine ştie ce pricină, se dovedea zgârcit la vorbă, domnişoara Paulina Vlăsceanu preluă iniţiativa prin care urma să declanşeze un atac direct şi zâmbind mai mult decât provocator, întrebă:

-Nu vă înţeleg domnilor; Acu de ce Dumnezeu sunteţi atât de trişti şi de îngânduraţi? Drăguţilor, este revelion, nu înmormântare!

-Domnişoară Paulina, raportă zâmbind căpitanul Voinea Octavian, dac-aş avea o şansă cât de mică nu cred că m-aş retrage deliberat, lăsân-du-vă să înţelegeţi cine ştie ce lucruri urâte şi nedemne.

-Şi acuşa ce dracu vreţ să spuneţ domnule căpitan, raportă caporalul care neânţelegând prea bine răspunsul ofiţerului pe care puţini îl cunoşteau, încerca să-şi arate indignarea şi spiritul său combativ?

-A fost doar un simplu compliment domnule caporal; Am crezut c-aţi observat oarece etichetă, raportă încruntat misteriosul ofiţer.

-Dom căpitan, ordonă fiul de argat făr-a se da bătut, eu nu-l cunosc pă complementu dăspre care vorbirăţ, dar nici nu-mi pare rău, pentru că am chef să dansez; Ce zici domnişoară Paulina Vlăsceanu, vrei să dansezi cu mine, sau poate n-ai încredere într-un caporal român?

Mai mult pentru a scăpa de privirea căpitanului care deliberat poza într-un impertinent, decât din dorinţa de-a dansa cu fiul argatului Badea, domnişoara Paulina îl luă pe caporal de braţ şi ieşiră la dans.

-Dansez bine coniţă Paulina, raportă caporal Ştefan, în timp ce cu privirea căta cu şi mai multă insistenţă, figura domniţei Ioana?

-Dansezi minunat, răspunse blondina, lăsându-şi părul să unduiască precum lanul de grâu copt, dar ai şi tu grijă şi nu mă mai călca pe vârfuri; După câte-mi amintesc, nu cred că ţi-am făcut cine ştie ce rău.

-Şi dacă aveam uniforma ofiţărului cu multe stele, tot aşa mă luai în zeflemea coniţă Paulina, raportă caporalul care încercând să pară cât mai indignat de vorbele frumoasei blondine, scrâşnea din dinţi?

-Mă băiete, întrebă zâmbind domnişoara Paulina, dacă chiar îţi lipseşte, de ce Dumnezeu nu-ţi cumperi uniformă cu câteva stele?

Ironia domnişoarei Paulina explodă ca o bombă cu efect instantaneu; Decepţionat, caporalul îşi părăsi partenera, înainte ca dansul să se fi terminat; Apelând pentru a cine ştie câta oară la protecţia mamei sale, caporalul Badea Ştefan ordonă îmbufnat şi pe un ton vădit autoritar:

-Mamă, doar nu eşti surdă; Dă-mi cheili dă la camera voastră.

-Acu dă ce mă Fane mamă? Ia ascultă, nu cumva ţă-este rău?

-Păi când toate fetili să uită numai după ofiţării cu uniformă înstelată şi pă mine nici nu mă bagă-n samă, eu cum dracu să mă sâmţ?

-Bine mă Ştefane, dar tu pă cine dracu pusăşi ochii? Doar nu la orfana dă sorăta-ţi fuge inima şi capu, întrebă mirată Aneta Badea?

-Mamă, ordonă caporalul Badea Ştefan, de la nivelul educaţiei pe care o primise în dar, ia nu-ţi mai băga nasu unde nu-ţi fierbe oala.

-Mă Ştefane mamă, tu m-auzi, sau surzâşi d-abinelea? Păi bine mă băâiatule, taică-tu nu ţi-a spus chiar nimica dăspre soră-ta Ioana?

-Îmi spusă ceva, raportă caporalul vrând să pară chiar mai indignat decât era, dar să ştii că pân la urmă, fac doar ce mă taie capu.

-Ia mai dă-o încolo dă orfană! Mă Ştefane, tu trebui să mergi la unitate, iar dă pupezili care doar zâmbeşte, ai tu timp când ai să te laşi la vatră; Tu înţelegi mă băiatule, sau unde dracu-ţi umblă mintea?

-Da mă mamă, dar nu-ţi mai fă atâtea griji; Doar n-o să intru la bulău, pentru proasta care-mi spune cum că suntem fraţi dă cruce.

-Mă Ştefane, acolo la armată, vă bate comandanţii cu bulanu?

-Mamă, ia mai taci dân gură; Acuma-ţi bagi nasu şi-n armată?

În timp ce fiul argatului încerca să-şi justifice mojiceasca-i comportare, în apropierea bradului frumos împodobit doar pentru întâlnirea cu Moş Crăciun, mai fericit ca niciodată, locotenentul Marghiloman raportă fratelui care care nu întâmplător, conversa cu câţiva prieteni:

-Mircea, dacă-n doar câteva ceasuri, ai reuşit să te bucuri de simpatia domnişoarei Margareta Predescu, eşti demn de laudă.

-Acesta-i marele meu secret, raportă mândru domnul Marghiloman Mircea, după care-şi invită partenera la dansul care abia dacă începuse; Domnişoară Margareta, întrebă cavalerul care deacum făcea pe supăratul faţă de fratele său mai mic, n-aţi auzit de ce sunt acuzat?

-Domnule Mircea, eu nu-mi dau seama cu ce putea să vă condamne fratele care n-a făcut decât să exprime prin câteva cuvinte, afecţiunea pe care din nu ştiu ce pricină, aţi afişat-o în văzul tuturor.

-Recunosc domnişoară Margareta, răspunse încercând să zâmbească domnul Mircea, mai ales atunci când lângă mine se află o fată atât de drăguţă şi de încântătoare, mă aprind nepermis de repede.

-Mă flataţi domnule Marghiloman, dar cum bine puteţi vedea, eu nu mai sunt aşa de tânără şi cu atât mai puţin, o fată încântătoare.

-Sunteţi prea modestă domnişoară Margareta, dar neavând motive întemeiate, cel puţin deocamdată nu vă puteţi autodegrada de epoleţii cu care din cine ştie ce pricină, va înzestrat bunul Dumnezeu.

-Da domnule Marghiloman, numai că din păcate orice om este supus degradării; Sfidând amăgirea, eu am recunoscut mereu stadiul în care am ajuns; Poate greşesc în încercarea de-a mă destăinui dumneavoastră, dar nici nu vreau să mă ascund de mine însumi; Ştiu că nu este uşor, dar nu voi proceda în maniera fetelor cu oarece pretenţii.

-Domnişoară Margareta, să ştiţi că mă bucură şi în acelaşi timp mă şi dezarmează sinceritatea cu care dumneavoastră vă cam jucaţi.

-Nu vă mai temeţi domnule; Dumneavoastră chiar şi fără arme puteţi obţine foarte uşor, victoria la care mai toţi bărbaţii se gândesc.

-Am înţeles domnişoară, dar ce să fac c-o singură victorie?

-Asta-i treaba dumneavoastră domnule Mircea; Eu îmi permit doar să vă întreb, cât timp mai rămâneţi într-o Românie zdrenţuită?

-Dacă fratele meu nu-mi va da planul peste cap, voi rămâne două săptămâni; Oricum, eu vă mulţumesc pentru această întrebare.

-Domnule Mircea, exclamă şi nu fără motiv frumoasa domnişoară, bine că măcar aveţi unde pleca, dintr-o ţară bântuită de furtuni!

-Da domnişoară, dar dumneavoastră nu sunteţi la fel de liberă? Să cred că prin cine ştie ce legământ, aţi rămas prizoniera cuiva?

-Domnule Marghiloman, într-un anume fel, aveţi dreptate.

-Nu vă înţeleg; Ce vreţi să spuneţi domnişoară Margareta?

-Iartă-mă domnule Mircea, dar nu mai sunt atât de liberă.

-Cum domnişoară Margareta, doar nu sunteţi sclava cuiva.

-Mai rău domnule Mircea; Sunt sclava sentimentelor mele.

-Domnişoară, mi se pare mie sau nu vă simţiţi prea grozav?

-Aveţi dreptate domnule dragă, astăzi nu mă simt prea bine; Nu vă supăraţi, dar trebuie să ajung cât mai repede la dormitorul de sus.

În timp ce domnişoara Margareta Predescu şi domnul Marghiloman Mircea, urcau treptele care duceau spre dormitoarele de la etaj, argatul Pârvu Ilie intră valvârtej, pe uşa care rămăsese deschisă.

-Acu ce să fac conaşule, întrebă slujitorul în timp ce se oprea în faţa distinsului boier? La poartă este nişte flăcăi care veniră cu pluguşorul, iar paznicul Vizigot vă întreabă, dacă-i primiţ la conac.

-Măi să fie, întrebă mai mult retoric boierul Marghiloman, dar de când porţile conacului meu, sunt închise datinilor strămoşeşti?

-Bine conaşule, atunci ce să-i spun lu nebunu care stă în foişor?

-Mă Iliuţă, ordonă motivat boier Marghiloman, aleargă la poartă şi spune Vizigotului că în conac intră doar tinerii de bună credinţă.

După plecarea argatului, boierul Marghiloman reuşi să se facă ascultat de invitaţii care mai degrabă păreau prinşi în discuţiuni brodate cu multă voie bună; În cele din urmă, el ceru puţină înţelegere:

-Doamnelor, domnilor, aveţi puţină îndurare pentru un sărman ca mine; Vă cer doar câteva clipe de ascultare şi-n rest nimic mai mult.

-Cum domnule Marghiloman, interveni unul dintre oaspeţii care abia dacă-şi mai putea stăpâni râsul, până şi bărbaţii puternici sunt nevoiţi să cerşească atenţia şi puritatea? Domnilor, uite unde am ajuns!

-Ioană, ce justificare găseşti pentru fapta de care sunt acuzat?

-Domnule Marghiloman, în faţa Domnului suntem cu toţii nişte cerşertori la mila Sa, dar cum până la El sunt o mulţime de sfinţi care flămânzi ar putea să ne mănânce fără nici-un discernământ, oamenii timpului care curge nepăsător, trebuie să fie puternici şi diplomaţi peste măsură.

-Da Ioană, dar cu ce te-au supărat sfinţii care stau la fruntarii?

-Personal, eu n-am nimic cu sfinţii care vor să ne mănânce, dar câtă vreme sunt în viaţă, oamenii cu credinţă nu trebuie să se ruşineze de rugăciunile prin care obţin gratuit, izbăvirea bunului Dumnezeu.

-Dragilor, sunteţi mulţumiţi de un asemenea răspuns, întrebă boier Alexandru Marghiloman, mândru de nora pe care nu cu multă vreme în urmă, doar Dumnezeu i-o hărăzise?

-Bine Alexandre, interveni încântat peste măsuă conu Mihalache, dar nu invitaţii trebuie să fie mulţumiţi; Dincolo de orice reproş, răspunsul domniţei Ioana Marghiloman, este la nivelul frumuseţii sale.

-Aşa gândeam şi eu coane Mihalache, dar acum altceva vreau să-i rog pe oaspeţii care încă mai au putinţa de-a mă asculta cât de cât.

-Cum mă Alexandre, raportă mai mult retoric înaltul demnitar, prietenii noştri să-şi fi pierdut putinţa şi răbdarea strămoşească?

-Doamnelor, domnilor, izbuti distinsul boier a se face ascultat, cătaţi-vă cât mai bine prin buzunare şi prin portofele; Nu dalceva, dar cât de curând vine la conac, capra de la munte şi pluguşorul de la vale.

-Unde-i ordin cu plăcere domnule Marghiloman, raportară într-o veselie molipsitoare, câţiva dintre adepţii drogului strămoşesc.

-Atunci îmbrăcaţi-vămai repede şi afară toată lumea, ordonă ofiţerul care în ciuda anilor trecuţi, avea în sânge disciplina militară.

Cum ordinul se execută, oaspeţi şi gazde părăsiră salonul şi în mare grabă, ocupară până la refuz, tribuna din faţa intrării principale.

-Primiţi cu uratul, întrebă flăcăul de la coarnele plugului?

-Primim; Cum să nu primim, răspunseră în cor petrecăreţii?

După numai câteva clipe de linişte, având permisiunea publicului care înfrigurat asista cu multă plăcere la un spectacol ce părea să vină din negura istoriei, câţiva dintre flăcăii îmbrăcaţi în cojoace croite pe măsură şi cu pantaloni de dimie albă, începură să cânte după pregătire şi oarece talent, unul din cele mai vechi colinde româneşti:

Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântu-mi ascultaţi:
Ia mai mânaţi măi, hăi, hăi
Şi plezniţi din bice voi.
S-a sculat mai an,
Bădiţa Traian.

*****

Cântecul flăcăilor care păreau a se supune mai mult tradiţiei decât îngrijorării pentru ziua de mâine, poate n-ar fi avut atâta poezie şi culoare, dacă n-ar fi fost acompaniat de bicele care deacum trozneau fără încetare cât şi de buhaiul care spărgea intunericul nopţii, cu mugetul său grav; C-un asemenea alai, plugul la care era inhămat un căluţ pitic de munte, trase câteva brazde prin zăpada din parc; Apoi, de undeva din negura trecutelor vremuri, îşi făcu apariţia şi capra;  Mulţumind noilor stăpâni, împopoţonata căpriţă, unde nu începu să joace după o melodie cântată de corul acompaniat la acordeon:

Vine capra din pădure,
Ţac, ţac, ţac, căpriţă ţac.
C-a fost la cules de mure,
Ţac, ţac, ţac, căpriţă ţac.
Capra mure n-a găsit,

*****

După ce flăcăii sfârşiră de cântat şi de urat în egală măsură, boierul Marghiloman îi invită în salonul ce avea să-i încălzească c-o bătrână care fără aprobarea medicilor însemna sănătate şi o speranţă înşelătoare; Înarmaţi cu ceşcuţe pline cu ţuică, colindătorii porniră în şir indian şi urară fiecăruia mulţi ani cu sănătate că-i mai bună decât toate câte sunt; Colindătorul şef era un tânăr înalt şi chipeş; El purta un superb costum naţional, compleu care pe atunci încă mai făcea cinste flăcăilor de la sate; Ridicând privirea, flăcăul se opri locului, de parcă ar fi fost hipnotizat.

-Ioană, tu aici? Eu nu ştiam că eşti sluga boierului; La mulţi ani, ură Ursu Constantin, în timp ce cu privirea, mătura podeaua murdară.

-La mulţi ani Costele, raportă c-un aer vesel şi ademenitor domniţa Ioana, dar eu niciodată n-am fost sluga boierului Marghiloman.

-Fie cum zici Ioană, dar tu ce mai faci? Eşti bine, sănătoasă?

-Bine Costele şi-ţi mulţumesc pentru aşa întrebare; Tu ce mai faci? Iartă-mă băiatule, dar nu te-am mai văzut de foarte multă vreme.

-Mă pregătesc să plec militar; Am primit ordin dă încorporare.

-Mă Costele, să ştii că cine nu face armata, nu prea este bărbat.

-Ai dreptate Ioană, dar eu am auzit că n-o să mai fim de loc.

-Nu-ţi fie frică mă băiatule; Nici dracu nu-i chiar aşa de negru.

-Să te audă Dumnezeu! Rămâi sănătoasă Ioană, raportă decepţionat recrutul Ursu Constantin, după care făcând stânga împrejur, plecă împreună cu colindătorii care-l pizmuiau de foarte multă vreme.

Boierul care până atunci se aflase în compania conului Mihalache, se scuză politicos, după care se ridică anevoie; Privind la ceasul de buzunar, distinsa gazdă anunţă c-o voce suficient de puternică:

-Doamnelor, domnilor, mai sunt cinci minute din anul patruzeci; De aceea vă ordon să fiţi cu mare grijă încotro veţi îndrepta puşca; Nu dalceva, dar puteţi nimeri vreo cioară rebegită şi tare înfometată.

-Bravo Alexandre, răspunse în cel mai firesc spirit de glumă înaltul demnitar! În atare condiţii ne mai putem bate cu ruşii venetici?

-Păi de ce să nu ne batem coane Mihalache, raportă cam pe acelaşi ton locotenentul Mihai Marghiloman, după care încercând să răzbune viitorul, plecă să-şi ia arma de vânătoare, din panoplia familiei?

Cu sau fără arme pregătite, ieşiră cu toţii din salon; Împuşcăturile se înteţeau, pe măsură ce cumpăna dintre ani se apropia.

Când în cele din urmă, anul patruzeci fusese alungat, intrară cu toţii în salon; Mulţimea paharelor care deacum erau pline cu şampanie franţuzească, aşteptau să fie închinate inceputului de an; Ridicând un asemenea pahar, conul Mihalache ură tuturor deopotrivă:

-Dragilor, daţi-mi voie să vă urez la mulţi ani cu sănătate celor întru credinţă creştină şi când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum.

-La mulţi ani, răspunseră cu toţii, după care animaţi de aceeaşi voie bună, petrecăreţii care între timp luaseră loc pe scaune la îmbelşugata masă, băură cu oarece delicateţă, şampania din pahare.

Începu a se discuta pe teme din cele mai diverse; Fiind încurajaţi de şampania băută, combatanţii renunţară la convenienţe în favoarea afinităţilor care nu întârziară a fi date în vileag; Făcând excepţie de la o regulă unanim acceptată, locotenentul care deacum căzuse pradă excesului de gelozie, întrebă cu glas abia şoptit:

-Nu te supăra Ioană, dar nu vrei să-mi spui şi mie de când îl iubeşti pe băiatul care nu întâmplător a venit cu pluguşorul?

-Bine domnule Mihai, dar care băiat te interesează mai mult?

-Nu te mai preface domnişoară; Cel cu care-ai stat de vorbă.

-Sunt prefăcută doar pentru c-am vorbit cu Ursu Constantin?

-Nu ştiam că-l chiamă aşa, da-l cunoşti demult pe Ursu ăsta?

-Ascultă băiete, răspunse domniţa de pe faţa cărea dispăruse orice urmă de zâmbet, uiţi c-am copilărit în satul Domneasca? Ne cunoaştem de când eram de-o şchioapă şi nu înţeleg de ce nu trebuie să mai cunosc pe nimeni în satul copilăriei mele; Nu crezi că-mi ceri prea mult?

-Am auzit că ţăranul despre care-mi vorbeşti, ar fi vrut să se însoare cu tine, raportă locotenentul Marghiloman, poate la fel de indignat.

-Nu domnule dragă, niciodată nu mi-a făcut o asemenea propunere; Ştiu doar că ţăranul Ursu Constantin, m-a iubit cu adevărat.

-Şi dacă te-a iubit atât de mult, ce a făcut ca să te câştige?

-Nu ştiu Mihai, dar tu ce-ai făcut ca să meriţi iubirea mea?

-Ioană, fii rezonabilă; Nu te supăra, dar nu este acelaşi lucru.

-Sunt mai mult decât rezonabilă domnule Mihai Marghiloman şi te asigur că niciodată nu i-am promis ţăranului, marea cu sarea.

-Bine domnişoară, dar de ce nu i-ai făcut nici-o promisiune?

-Chiar mă băiete, de ce nu i-am promis nimic? Pentru că te-am iubit pe tine mă prostuţule, raportă tânăra domniţă, după care luându-şi logodnicul de braţ, ieşiră la dansul care abia dacă începuse.

Nici n-apucară a se bucura prea mult de dansul ce avusese darul de-a mai diminua puţin din indignarea locotenentului Mihai când, fratele care deacum afişa mina omului îngrijorat din cine ştie care motiv, făcu semn să îl urmeze într-un loc ceva mai retras.

-Mircea, tu ce Dumnezeu mai vrei? Iar ai rămas singur cuc, întrebă vădit tulburat de intervenţia fratelui său, locotenentul Marghiloman?

-Iartă-mă te rog, dar acum trebuie să ţi-o răpesc pe Ioana.

-Bine mă frăţioare, dar şi tu vrei să-mi răpeşti logodnica?

-Mihai, când o să termini cu insinuările prosteşti? Ioană, nu ştiu de ce, dar domnişoara Margareta Predescu nu se simte prea bine.

-Da Mircea, dar tu de când dracu faci pe doctorul amator?

-Mihai, fii bun te rog şi măcar pentru o vreme, renunţă la asemnea ironii; Spuneţi mai repede domnule Mircea, unde Dumnezeu se află domnişoara Margareta Predescu şi cărei boli datorează suferinţa?

-Nu ştiu, dar acum este în dormitor; Dacă vrei să mergem…,

-Cum să nu vrem domnule Mircea? Domnişoara Margareta, întrebă domniţa Ioana şi nu fără motiv, are ameţeli sporadice sau ce alte manifestări? Răspune domnule dragă şi nu mai sta ca mutu în căluş.

-Am observat că are ameţeli, dar cum nu ştiu ce naiba să fac…,

-Păi domnule Mircea, mergeţi rapid în bucătăria de unde şterpeliţi o lămâie, puţin zahăr şi un cuţitaş; Mihai, tu vii cât mai repede posibil, în dormitorul domnişoarei Margareta; Băieţi, acum aţi înţeles?

-Am înţeles Ioană, dar necazul de ce-a venit tocmai acum?

-Ascultă Mihai, n-avem timp de lamentări inutile şi obositoare; Deocamdată nu trebuie să afle nimeni; Ai înţeles domnule locotenent?

-Am înţeles, să trăiţi, raportară fraţii, după care încercând să execute ordinul primit de la noul comandant, plecară în mare grabă.

După o scurtă bâjbâială pe la uşile presupuselor dormitoare, până la urmă domniţa Ioana reuşi s-o găsească pe împricinata pacientă.

-Te simţi chiar aşa de rău, întrebă domniţa care-ntre timp se oprise lângă patul în care sta lungită, domnişoara Margareta Predescu?

-Iartă-mă Ioană, dar mă simt îngrozitor de rău; Până când voi ajunge la doctoru de familie, fii bună te rog şi fă ceva pentru mine.

-Simţi o greaţă sau ceva care te ameţeşte îngrozitor, întrebă domniţa care bănuind cărui fapt datora ciudatele ameţeli, se aşeză pe patul în care pacienta de ocazie, părea să aibă oarece fierbinţeală?

-Ai dreptate Ioană dragă, dar bărbaţii n-ar trebui să ştie.

-Am înţeles domnişoară Margareta; Chiar dacă bărbaţii sunt capul răutăţilor, cel puţin deocamdată va trebui să-i lăsăm în pace; Iartă-mă te rog frumos, dar de fapt unde şi mai ales ce Dumnezeu vă doare?

Domnişoara Margareta tocmai încerca să ocolească motivaţia durerii când, pe uşa rămasă deschisă intrară fraţii Marghiloman; Abia trăgându-şi răsuflarea, băieţii se opriră lângă patul de suferinţă.

-Domniţă Ioana, raportă Mircea în timp ce privea cu oarece mirare, ajung trei lămâi? Uite, am şterpelit chiar şi o sticlă cu apă.

-Este bine, ordonă domniţa care şi-ncepuse să prepare un amestec din zeamă de lămîie cu apă, numai că deacum domniile voastre sunt rugate să fie la fel de bune gazde, şi în salonul plin cu oaspeţi.

-Iartă-mă Ioană, dar mă aflu într-o situaţie care superficial judecată, îţi poate crea o părere total greşită despre mine şi familia mea.

-Margareta, ordonă domniţa Ioana, neluând în seamă văicăreala pacientei, lasă ruşinea de-o parte şi bea sucul amărui; Chiar dacă nu este prea plăcut la gust, sper să-ţi facă bine la stomacul deranjat.

-Domnişoasră Ioana, nu tot ce este dulce şi frumos pe dinafară, îţi poate procura fericirea după care înnebuniţi, alergăm întreaga viaţă.

Deşi nu-i făcea nici-o plăcere, domnişoara Margareta Predescu se supuse ordinului primit şi strâmbându-se puţin, bău sucul pe care domniţa Ioana Marghiloman îl preparase în cea mai mare grabă.

-Bravo Margareta! Spune-mi te rog, întrebă domniţa care deacum îi tampona fruntea îmbrobonată, nu te simţi ceva mai binişor?

-Da Ioană; Acum mă simt ceva mai bine, dar uite că nici nu ştiu cum naiba să-ţi mulţumesc pentru ajutorul acordat în mare taină.

-Bine Margaretă, întrebă sora surprinzându-şi pacienta, dar tu în ce lună eşti? Poţi să-mi spui adevărul, doar nu te fereşti de mine.

-Iartă-mă Ioană, dar uite că nici nu ştiu cum naiba să-ţi spun.

-Nu te mai prosti Margareta; Sunt lucruri mult prea serioase.

-Deci ţi-ai dat seama care este adevărata cauză! Acum dacă nu te superi, aş vrea să rămână secretul nostru, dar cum ne cunoaştem atât de puţin, nici nu ştiu dacă am dreptu să te fac părtaşă şi tăinuitoare.

-Poate vom avea timp să ne cunoaştem doamnă Margareta Predescu; Până atunci însă, adună-ţi gândurile şi încearcă să dormi puţin, ordonă sora de ocazie, pentru ca mai apoi să plece în mare grabă.

*****

Pentru a înţelege mai bine evenimentelor care vor urma este momentul să aflăm cine era tânăra care dacă ar fi să ne luăm după aparenţe, poza-n victima iubirii necugetate; Cu permisiunea dumneavoastră, să ne întoarcem cu doar câţiva ani în urmă şi pentru puţină vreme, să poposim în casa domnului Predescu Iuliu Darie din oraşul Piteşti; La acea dată, domnişoara Margareta începea ultima clasă de liceu; Era pe la jumătatea lunii Octombrie când, profesorul de istorie organiză o excursie la biserica domnească din oraşul Curtea de Argeş; Încercând să iasă din anonimatul cotidian, după câteva zile domnişoara Margareta Predescu şi alte câteva colege de clasă, se urcară într-un autobuz care la vremea respectivă, încă mai era proprietatea unei companii de transport persoane.

Era în jur de prânz când, profesorul izbuti să-şi adune elevele, lângă fântâna celebrului meşter; Pentru a le dovedi cât era de înţelegător, anunţă c-o voce de bas dezacordat: Deacum veţi avea trei ore program de voie, după care negreşit, ne vom întâlni la locul de unde vom pleca împreună; Aţi înţeles domnişoarelor, sau trebuie vă mai repet odată?

Mai că nu-şi credeau urechilor, iar eleva Margareta îl şi vedea pe cel mai exigent profesor din liceu, cum le urmărea ca o stafie, pe unica stradă din oraş; Neavând de ales şi încercând să profite de libertatea acordată cu atâta mărinimie, de acel profesor împătimit, elevele o apucară pe stradă în jos; După o vreme se opriră-n faţa porţilor prin care odinioară se intra în cetatea domnească; Lână ruinele care atestau o istorie apusă, domnişoara Margareta şi colega de bancă, l-au cunoscut din pură întâmplare, pe studentul Olaru Marian; La despărţire, tinerii au schimbat adrese şi au promis că-şi vor scrie negreşit; Au venit apoi zile mohorâte de toamnă, cu ploi interminabile, dar şi cu foarte multe telefoane; Iarna care-a urmat, a fost mult mai frumoasă; Ninsese mult pe la începutul lunii Ianuarie; Cei doi îndrăgostiţi se bucurau de albul imaculat al zăpezii proaspăt ninse, doar în zilele de Duminică; Era ziua când studentul Olaru Marian, îndrăgostit lulea de frumoasa elevă, venea din Bucureşti; Cei doi amorezaţi se plimbau pe Strada Mare, într-un dute-vino ce părea a nu se mai sfârşi niciodată; În anul următor, domnişoara Margareta Predescu devine studenta universităţii din Bucureşti; Multe speranţe şi vise îşi mai făcuse tânăra studentă, dar mai toate se spulberaseră odată cu trecerea timpului; Din pricina geloziei pe care studentul Olaru Marian o afişa c-o insistenţă mai mult decât supărătoare, domnişoara Margareta îşi călcă pe inimă şi nu-i mai acordă atenţie; Şi aşa mai trecu o bună bucată de vreme; Când mai erau doar câteva zile până la sărbătoarea Crăciunului, domnişoara care deacum încerca să profite de zăpada care căzuse din abundenţă pe la jumătatea lunii Decembrie, plecă împreună cu două colege de facultate, la muntele care din Sinaia părea atât de ademenitor; Într-un decor pe care nimeni nu va reuşi să-l păteze vreodată, studenta Predescu Margareta, cunoaşte un pictor şi se îndrăgosteşte la prima vedere; Aşa mai trecură câteva luni bune din anul următor; După vacanţa mare, frumoasa domnişoară şi pictorul Robert Frank se reântâlnesc, iar dragostea lor reizbucneşte cu şi mai multă patimă tinerească; Era o zi mohorâtă şi vremea bătea spre iarnă; Pictorul care deacum era cuprins de o justificată dorinţă bărbătească, o invită pe domnişoara Margareta, la un hotel aflat la margine de lume şi de Bucureşti; Cum suspicioasa domnişoară refuză o asemenea propunere, tânărul pictor îşi pierde uzul raţiunii şi cum avea un caracter de om sărac şi fără prea multă educaţiune, o părăseşte la colţ de vreme mohorâtă, lăsând-o singură printre pomii desfrunziţi.

La doar câteva zile de la nefericita despărţire, Margareta îl reântâlneşte pe studentul Olaru Marian; Încercând să răzbune iubirea ce-o purta odiosului pictor, domnişoara Margareta nu-l refuză pe studentul care nu fără motiv, o invitase la el acasă; Într-o cameră frumos mobilată şi feriţi de priviri indiscrete, cei doi tineri s-au iubit câteva zile; După vremelnica fericire, cei doi tinerii s-au trezit la cruda realitate şi complet dezamăgiţi, plecară pe drumuri diferite; Erau nişte drumuri total necunoscute şi mult prea periculoase, pentru amatorii de aventuri ieftine.

Prezentată destul de sumar, aceasta-i drama trăită de domnişoara Margareta Predescu; Asumându-şi riscul şi responsabilitatea necesară, ea hotărăşte şi în cele din urmă va naşte un băieţel care într-un viitor îndepărtat, va fi martor şi actor într-o tragedie care jucată pe scena timpului, va prezenta evenimente şi fapte, nu lipsite de interes.

*****

Ce mare-i grădina lu Dumnezeu, ar fi putut spune orice păstrător al pudismului ortodox, fără a greşi prea mult, la nivelul înţelegerii sale; Doar el, un Marghiloman umblat prin lumea bună, încerca în acele clipe hotărâtoare pentru atâtea destine, să dea o altă pedeapsă domnişoarei pe care cine ştie ce înger i-o scosese în cale, poate doar ca o simplă momeală; De cum o văzuse-n urmă cu puţină vreme, pe peronu din faţa intrării principale, fiul boierului rămăsese încântat de fata cu trăsături fine; De ce oare, se întreba el, în timp ce alerga printre oaspeţii din salon, domnişoara care-mi place atât de mult, a putut să iubească un alt bărbat? Să fie vorba de un destin căruia nu s-a putut împotrivi, sau este doar provocarea ce nu trebuie luată în seamă? Cu lupta de-a surda între două forţe care la mijloc au sentimente frumoase de iubire, petrecu domnul Mircea Marghiloman, sărbătorile de iarnă, într-o vreme când pacea încă mai domnea pe nişte meleaguri încărcate de atâta istorie românească şi de atâta frumuseţe divină; Se luminase binişor de ziuă când, ciorba de potroace, cu aprobarea celor care rezistaseră somnului, era servită în farfurii de porţelan veritabil; Când oaspeţii şi gazdele se pregăteau să se ridice de la masă pentru bine meritatul somn, domniţa care întreaga noapte fusese prezentă şi încercase să încânte oaspeţii marelui boier muntean, se adresă unei asistenţe care neputincioasă şi somnoroasă, bătea binişor în retragere:

-Doamnelor, domnilor, cu permisiunea dumneavoastră, daţi-mi voie să vă spun la mulţi ani de Sfântul Vasile şi respectând un mai vechi obicei, să vă sorcovesc doar pentru a vă merge bine tot anul.

Într-un acord la care nu sperase niciodată, domniţa Ioana începu să cânte ca pe vremea când micuţă fiind, pleca în opincuţe şi în cojoc, să-i sorcovească pe vecinii şi pe prietenii mai apropiaţi:

Sorcova, vesela, 
Să trăiţi, să îmbătrâniţi,
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
Câte cuie sunt pe casă,
Atăţi galbeni sunt pe masă.
Câte ouă în cuibar,
Atâţi bani în buzunar.

—–

La anul şi la mulţi ani !

—–

În aplauzele celor care nu se mai îndurau să părăsească salonul în care petrecuseră una din cele mai frumoase nopţi de revelion, locotenentul Mihai Marghiloman se apropie de aleasa inimi şi cu multă emoţie în glasu-i poate puţin cam obosit, abia dacă mai reuşi să raporteze:

-Domnişoară Ioana Predoiu, acum fii bună te rog şi primeşte inelul prin care anunţăm oficial distinşilor oaspeţi, logodna noastră.

Doamnele, domnii, dar şi slujitorii care-n ciuda oboselii se grăbeau cu strânsul mesei, aplaudară fericita pereche, urându-i casă mare de piatră şi copii frumoşi; Când în cele din urmă, salonul se goli de oaspeţi şi prieteni, boierul Alexandru Marghiloman, se adresă împricinatului fiu:

-Dragule, vă luaţi frumuşel de mână şi veniţi cât mai de grabă în bibliotecă; Locotenent Mihai Marghiloman, ai înţeles ordinul?

-Am înţeles tată, dar pentru aşa lectură, nu este prea devreme?

-Da dragule, ordonă fostul ofiţer, dar să ştii că pentru mai toţi oştenii majestăţi sale, ordinul este mai presus de lege; Acum executarea.

-Înţeles, să trăiţi dom comandant, raportă locotenentul care făcând stânga împrejur, urcă în mare grabă scara care încă ducea spre dormitoarele pregătite special pentru oaspeţi şi gazde.

Câteva minute mai târziu, împricinaţii Ioana şi Mihai se prezentară în faţa boierului Marghiloman Alexandru; Mulţumiţi, tinerii raportară:

-La mulţi ani tată! Aşa cum bine vezi, ordinul a fost executat.

Boierul Marghiloman îşi privi copiii cu admiraţia părintelui mulţumit şi după ce trase sertarul biroului de lucru, dădu la iveală o casetă sidefată; Deschizând cutiuţa frumos meşteşugită de cine ştie ce meşter iscusit, fostul ofiţer al armatei regale, făcu să strălucească un splendid colier; Cu o graţiacare în ciuda respectabilei vârste rămăsese neschimbată, marele boier îl aşeză uşor pe pieptul care deacum vibra de atâta emoţie.

-Mulţumesc domnule Marghiloman, raportă doamna care nemaiputând să-şi stăpânească plânsul, îngădui lacrimilor să inunde albastrul ochilor săi, dar eu nu cred că merit un asemenea dar.

-Dragilor, deacum eu vă sunt tată la amâmdoi şi vă urez din tot sufletul meu, să fiţi fericiţi şi sănătoşi, mulţi ani de aici înainte.

Doar atât mai ordonă boier Marghiloman, după care mulţumit plecă să se culce în patul care-i oferea doar amintiri vechi şi frumoase.

-Mihai, dar uite că nici nu mai ştiu ce naiba-am vrut să-ţi spun.

-Nu-i nimic Ioană; Pentru aduceri aminte, avem timp berechet.

-Ştiu Mihai, dar dincolo de toate, am un tată care mă iubeşte.

-Da mă Ioană, dar eu nu te iubesc? De ce nu vrei să recunoşti?

-Recunosc ce vrei locotenent, dar de ce eşti gelos pe tatăl tău?

-Un locotenent ca mine, n-are motive datâta gelozie, dar până când nu ne prinde somnu şi vraja dimineţii, aş vrea să te rog frumos.

-Bine, dar ce-ai vrea să mă rogi în dimineaţa de Sfântul Vasile?

-Iartă-mă Ioană, dar eu doar pe tine te vreau; Poate exagerez, dar să ştii că în clipa asta, te doresc mai mult ca niciodată; Ai înţeles?

-Te-am înţeles domnule ofiţer, dar acum chiar că nu se poate; Aşa cum bine cred că ştii, în dormitorul nostru, acum doarme Margareta.

-Nu-i nimic, ordonă locotenentul care în ciuda oboselii era mistuit de dorinţa pe care o întâlnim doar la bărbaţii care iubesc cu adevărat, atunci vom merge la tine acasă; Vreau să nu-ţi fie ruşine doar pentru că soţul tău doreşte să facă dragoste, în această sfântă zi.

-N-are de ce să-mi fie ruşine, numai că acolo este frigul naibi.

-Da Ioană, dar nouă nu de frigu naibi trebuie să ne fie teamă; Cu tinereţea noastră, vom încălzi patul şi casa, ordonă cu aceeaşi voce hotărâtă locotenentul Mihai Marghiloman, după care luându-şi logodnica de braţ, plecară împreună, pe drumul iubirii adevărate.

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (12) – Datini şi preziceri (2)

Comentarii închise.