Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (13) – Atentat criminal (1)

de Florin Bădican | Aprilie 3, 2009

INFERNUL ROŞU volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

ATENTAT CRIMINAL 1

Cu multă voie bună şi cu ceva şampanie, trecu şi sărbătoarea sfâtului Vasile; Două zile mai târziu, senatorul Teodosiu Vladimir se sculă dis de dimineaţă şi după ce se îmbrăcă într-o grabă cel puţin suspectă, coborî-n salon; Agitat peste măsură, boierul care de o bună bucată de vreme părea să-l aştepte, întrebă c-o îngrijorare ce nu mai putea fi ascunsă:

-Nu vă fie cu supărare domnule senator, dar de ce atâta grabă?

-Şi încă ce grabă domnule Marghiloman, răspunse în doi peri senatorul, dar despre asta cred că v-a făcut vorbire boierul Vlăsceanu.

-Păi în cazu ăsta trebuie să vă grăbiţi domnule senator, ordonă boierul Alexandru Marghiloman, după care folosind un clopoţel al cărui clinchet putea fi auzit în toată casa, sună insistent de câteva ori.

Auzind clinchetul care-n atâtea rânduri îl chemase la raport, argatul Badea Vasile intră în salon; Cu mai mult curaj ca în alte dăţi, ţăranul se opri locului şi în dialectul parvenitului de odinioară, întrebă motivat:

-La ordin conaşule; Acu în ce misiune mă trimiteţ cu sania ce şade pregătită? Nu dalceva, dar caii înhămaţi, nu prea mai are răbdare.

-Vasile, ordonă boier Marghiloman cu aceeaşi voce fermă, domnul senator Teodosiu Vladimir va trebui să ajungă cât mai repede posibil, la Curtea de Argeş; Ai înţeles rostul şi misiunea în care te trimit?

-Da conaşule, numai că drumul spre Câmpulung este mai bun.

-Argat, ordonă ofiţerul care deacum se gândea la chestiuni din cele mai neplăcute, de vreme ce senatorul Teodosiu vrea şi trebuie să ajungă cât mai grabnic la Curtea de Argeş, părerea vizitiului nu contează.

-Înţeles, să trăiţ conaşule, raportă fără prea mare convingere argatul Badea Vasile, după care făcând stânga împrejur, ieşi sictirit din salon.

În mai puţin de-un sfert de oră, sania trasă de doi cai iuţi ca vântul cel mai năpraznic, aluneca pe zăpada îngheţată; Curând, senator şi vizitiu păreau să plutească pe albul imaculat al drumului de ţară românească.

-Avem vreme bună drăguţă, aprecie senatorul care deacum privea c-o îngrijorare demnă de luat în seamă, la ceasornicul de buzunar.

-Aveţi dreptate domnule senator, raportă argatul care deacum încerca să-şi potolească bidivii, numai că este un soare cu dinţi.

-Da drăguţă, dar faţă de colţii lupilor care flămânzi, ne pândesc la colţurile societăţii româneşti, colţii astrului n-aduc cine ştie ce pericol.

-Chiar aşa dom senator, raportă argatul care nu înţelegea prea bine vorba înaltului demnitar? Se cam înmulţiră lupuşorii dracu, dar ca să-i stârpim, ne-ar trebui arme şi muniţie mai potrivită.

-Da drăguţă, răspunse demnitarul mai mult pentru sine, dar până la urmă vom fi obligaţi să ne descurcăm cu ce avem; Asta-i situaţia!

-Aveţi dreptate dom senator, îndrăzni argatul BadeaVasile, dar cam cât m-ar costa să-l scutesc dă front, pă fi-miu Ştefan? Nu ştiu când dracu, dar pân la urmă românii tot va porni cu război în contra ruşilor.

-Drăguţă, întrebă mai mult retoric senator Teodosiu, dacă toţi tinerii vor fi scutiţi de front, generalul pe cine să mai arunce în lupta cu ruşii?

-Dar e singuru meu băiat şi cum bine cred că ştiţi dom senator, nevastă-mea este fata boerului Vlăsceanu; Poate taman daia cred…,

Senatorul Teodosiu Vladimir tocmai încerca să răspundă la iritanta provocare când, din urmă-i ajunse un călăreţ cu grad de căpitan.

-Opreşte argatule, ordonă călăreţul, în timp ce încerca să treacă în faţa saniei care aluneca pe pârtia care şerpuia dealungul drumului.

-Nu opri vizitiu şi dă bice cailor; Nu dalceva, ordonă c-o vădită îngrijorare senatorul Teodosiu Vladimir, dar acesta este lup legionar.

-Bă dobitocule, începu să urle lupul care după toate aparenţele făcea parte din legiune, dacă nu vrei să te curăţ şi pe tine, opreşte mai repede.

Văzând că sania continua să alunece pe zăpada îngheţată, legionarul trase un cartuş pentru intimidarea vizitiului; Temându-se pentru viaţa ce putea s-o piardă, argatul Badea Vasile nesocoti ordinul senatorului Teodosiu Vladimir şi înfricoşat, trase puternic de hăţurile cailor.

-Ce s-a întâmplat dom căpitan, întrebă birjarul, stăpânindu-şi tot mai greu bidivii care abia dacă se încălziseră pe drumul îngheţat?

-Argatule, taci dracu din gură; Acum coborâţi amândoi din sanie, ordonă cu aceeaşi voce aspră căpitanul care deacum ameninţa cu pistolul care cu siguranţă avea glonţ pe ţeavă; Ce mă, voi sunteţi surzi?

-Bine domnule dragă, dar acesta este un abuz incalificabil.

-Senatorule, urlă mai ceva decât un scos din minţi căpitanul Voinea Octavian, mai taci dracu din gură şi coboară mai repede din sanie.

-Drăguţă, acuză senatorul Teodosiu Vladimir în timp ce înfricoşat cobora din sanie, pentru această gravă eroare vei da socoteală.

-Ascultă senator Teodosiu, admonestă la fel de brutal căpitan Voinea Octavian, în cazul tău nu-i vorba de nici-o eroare; Ai înţeles?

-Dom căpitan, încercă argatul să stingă un conflict cu rădăcini mult prea adânci în politica timpului, să ştiţi că senatoru care-i prezent şi dă faţă, chiar vă lăuda când taman plecarăm dă la conacul boierului.

-Mă doare în cur dă ce-mi spui tu argatule şi dacă nu vrei să-ţi trag un glonţ în capu ăla prost, taci dracu din gură; Ai înţeles mă boule?

-Faci cum te îndeamnă conştiinţa, dar nu eu sunt cel mai vinovat.

-La dracu senatorule! Fă-ţi cruce şi nu mai comenta ca în parlamentul plin de idioţi, urlă nervos căpitanul Voinea Octavian.

-Vei da socoteală drăguţă, încercă înaltul demnitar, să-l ameninţe pe legionarul Voinea Octavian, dar cum acesta nu părea să fie prea fricos, senatorul începu să ceară de la Dumnezeu, milă şi îndurare.

-Da mă senator tâmpit, dar până una alta, tu eşti cel care va da socoteală pentru toate câte-ai spus de la tribuna parlamentului; Clar?

-Dom căpitan, începu să se lamenteze argatul care tremura ca varga, eu n-am văzut şi n-am auzit nimic dom căpitan; Aşa să ştiţ!

-Gura bă dobitocu dracu; Acum nu este rândul tău, ordonă căpitanul care nu era străin de legiunea condusă de Sima şi Codreanu, după care nervos, trase în demnitarul care secerat de trăznetul gloanţelor ucigaşe, căzu fără suflare, pe zăpada îngheţată şi total nepăsătoare.

-Dom căpitan, se lamentă inutil argatul Badea, eu n-am nici-o vină dom căpitan; Fusăi tremis dă boier, ca să-l duc pă senatoru ca…,

-Bă dobitocule, tu ai noroc că nu eşti pă lista mea, dar vei fi ciuruit de Pălăngeanu şi Arapalea, doar dacă n-o să le dai cât mai repede, ce-ai furat dă la ovreul Fichman; Mă argat nenorocit, acum ai înţeles ce şi cum trebuie să faci?

-Am înţeles dom căpitan, dar eu nu furai nimic dă la jâdanul Fichman.

-Şi încă ceva dobitocule, ameninţă temător legionar Voinea Octavian, cum ai guiţat ceva copoilor de la Siguranţă, tu şi familia din Vlaşca, îl veţi vedea pe dracu din cazanul cu smoală; Ai înţeles mă argat nenorocit, sau poate vrei să te conving, c-un glonţ în capu ăla prost?

-Pentru mine este foarte clar dom căpitan; Am înţeles, să trăiţ!

-Bine argatule şi să te ia dracu! Neam de slugoi nenorocit, înjură căpitanul care deacum încerca să se facă nevăzut printre nămeţi.

Ştiind că legionarii nu prea glumesc, argatul încercă să ia aminte; Revenindu-şi destul de repede, el înşfăcă lopata pe care-o găsise în sanie, după care cu mişcări precipitate, începu să sape la repezeală în zăpada îngheţată; Când tranşeul era gata, lacomul argat se năpusti asupra bietului om şi-l jefui de tot ce avea mai de preţ; Crezând c-ar putea fi prins şi acuzat de moartea senatorului, îl rostogoli pe zăpadă, pentru ca mai apoi să-l arunce în groapa proaspăt săpată; Mulţumit că în acel loc, nimic nu părea să vorbească despre crima care abia dacă fusese comisă, ţăranul, sergentul, argatul, omul de nimic se urcă-n sanie şi dând bice cailor, încercă să se facă nevăzut; Dă nu m-ar vedea boieru Marghiloman venind aşa dă repede, gândea argatul care furios intra pe poarta conacului Domneasca; Mai înfricoşat ca-n multe alte dăţi, argatul lăsă caii în mers domol; Încercând să nu fie văzut de grăjdarii care de frica noului argat îşi făceau de lucru pe la grajduri, Bădiţa Vasile deshămă caii de unu singur şi după ce-i legă de inelul fixat în stanoaga despărţitoare, se furişă în camera care în anii de demult, îl găzduise cu oarece răceală; Un hoţ care cât de curând, va fi aspru condamnat.

De cum îl văzu, Aneta îl şi luă la rost; Încercând să pară cât mai îngrijorată, fiica născută din moftul boierului Vlăsceanu junior, întrebă:

-Ce naiba făcuşi mă Vasâle? Unde Dumnezău fusăşi până acu?

-Fusăi la dracu! Îl dusăi pă senator, până la Curtea dă Argeş, minţi argatul Badea, în timp ce se aşeza pe un scaun de lângă fereastră.

-Păi când dracu-l dusăşi atât dă repede, întrebă femeia, în timp ce fără rost se plimba prin cameră? Mă Vasâle, nu cumva mă minţi?

-Cum dracu-l dusă-i prea repede? Bine fă muere, doar sunt plecat de câteva ceasuri bune, raportă pe acelaşi ton răstit argatul Badea Vasile?

-Eu te cred mă Vasâle, dar ia spune-mi: Măcar îl rugaşi pă senatoru care poate să-l scutească pă Ştefan dă front şi dă gloanţele ruseşti?

-Păi bine fă muere proastă, întrebă argaul care deacum avea puţină apă la moară, tu dă ce măta în cur crezi că l-am dus pă grăsan?

-Poate să facă ceva, sau mai bine vorbesc cu tata? Tu ce zici?

-Docamdată nu trebuie să vorbeşti nimic cu tacto; Ai înţeles?

-Eu am înţeles mă omule, dar să nu fie doar nişte vorbe goale.

-Da fă muere bleagă, dar nu cu vorbe trebuie să înceapă omu?

-Ai dreptate mă Vasâle, dar eu sunt sătulă de vorbe găunoase.

-Ia mai taci fă muere; Ce dracu eşti aşa dă proastă? Păi bine fă, nu trebuie să vorbească cu cineva care să fie mare în armata română?

-Bine mă omule, dar pân atunci ce dracu vrei să faci cu fitu? Tu nu-ţi dai sama că prea mult n-o să mai poată trage mâţa de coadă?

-Fă muere, pentru a nu fi dat dezertor, băiatu nostru va trebui să se prezenteze obligatoriu la unitatea militară; Asta numai momentan.

-Păi dacă altfel nu se poate fie cum zici, se declară de acord femeia care îngrijorată ieşi din casă, fără ca măcar să bănuiască la ce crima abominabilă fusese martor soţul care deacum da din colţ în colţ.

* * *

* * *

Cu două zile înaintea sfântului Ion, vremea era tare frumoasă; Având trebuinţă la o rudă din Domneasca, un ţăran dintr-un sat vecin, îşi înhămă căluţul la sanie, după care plecă cu gând să se întoarcă până seara; Cum obiceiul pământului cerea un prieten de nădejde, mai ales când trebuia să treci la miez de iarnă, prin inima unei păduri, ţăranul îşi luă câinele şi-i ordonă să stea cuminte în sanie; O vreme potaia stătu liniştită în speranţa că stăpânul îi va arunca o bucată de mămăligă; Plictisit să tot aştepte-n zadar, câinele care deacum simţise un miros oarecum suspect, sări din sanie, fără a cere aprobarea stăpânului; Cum în acel loc mirosul părea tot mai pătrunzător, prietenul omului unde nu începu să latre la margine de drum şi viaţă; Deşi nu avea grai pentru a se face înţeles, câinele încerca să-i spună stăpânului: Sub zăpada răscolită, se află cineva.

-Mă javră, întrebă ţăranul, în timp ce oprea sania-n mijlocul pădurii care dincolo de fascinaţia poetică înspira şi multă teamă, doar nu te apucă turbarea? Potaia dracu, latri ca un dobitoc fără neam dă minte.

Încercând să-şi ia javra de pe zăpada răscolită, ţăranul văzu o lopată; Cum potaia continua să latre cu aceeaşi înverşunare, bietul om ridică lopata uitată de cine ştie cine şi speriat începu să arunce zăpada din nămetul proaspăt ridicat; Nu mică-i fu mirarea când, de sub zăpadă apăru o mână; Continuând să arunce zăpada, el scoase la lumina zilei, un bătrân lipsit de viaţă şi de păr; Deşi era cuprins de teamă, hoţomanul se lăsă îndemnat de stămoşeasca lăcomie şi fură tot ce se putea fura; Apoi, înarmat cu lopata care în acele vremuri se bucura de un oarece respect, ţăranul se urcă în sanie şi încercă să ajungă cât mai repede în satul său; Cum el nu vroia să piardă agoniseala obţinută prin muncă cinstită, ţăranul ascunse tot ce furase de la bătrân, mai puţin lopata care rămăsese-n sanie; Fiind mult prea răvăşit după tot ce se întâmplase şi urmând obiceiul care se pierdea-n negura istoriei, bietul ţăran încercă să prindă oarece curaj, motiv pentru care dădu pe gât câteva ţoiuri cu ţuică bătrână; Astfel încurajat, hoţomanul care deacum uitase de rubedenia din satul Domneasca, în mai puţin de-o juma de oră, se prezentă în faţa şefului care în acel sat de munte, era cunoscut sub numele de Nelu Răgălie.

-Să trăiţ dom săf, salută ţăranul, fără a se lăsa intimidat ca în atâtea alte dăţi; Iaca venii pân acilea şi dă nu vă este cu supărare, eu…,

-Bine mă Plăcintă, dar acuşa ce dracu mai vrei? Tot nişte lemne?

-Păi cum să vă zic dom şăf? Treaba-i îmbârligată rău dă tot; Acuşa dacă nu vă este cu supărare, eu crez că taman daia venii la post.

-Da mă, întrebă curios Nelu Răgălie, dar pă tine cine dracu te îmbârligă? Mă înşăl eu, sau azi eşti mai prost decât ai fost pân acuşa?

-Nu-i vorba dă mine dom şăf; Eu taman daia venii pân la post.

-Mă Plăcintă, tu crezi că eu am timp dă pierdut c-un prost ca tine? Hai şi spune mai repede dăspre ce este vorba, alfel am să-ţi dau un şut în cur, d-o să pleci dacilea învârtindu-te; Băăă, tu nici acuşica nu pricepuşi?

-Dom şăf, azi dă dimineaţă treceam pân pădure şi taman încercam să ajung la cumnată-miu din Domneasca când, pă marginea drumului văd un mort îngropat în zăpadă; Vedeţi, eu taman daia venii pân acilea.

-Mă Plăcintă stricată, întrebă în timp ce se ridica în picioare jandarul Nelu Răgălie, doar nu mănânci rahat, cu lingura dă lemn?

-Păi dom şăf, răspunse Plăcinta în timp ce se oţăra la jandarul care se cam da băţos, matale crezi că eu numai rahat ştiu să mănânc?

-Mă boule, ameninţă şi nu fără motiv şeful de post, îmi spui ce măta în cur văzuşi în pădure, sau tu venişi doar ca să mă pui pă jar?

-Păi nu vă spusăi dăspre moşul care stă mort în zăpadă?

-Mă Plăcintă, spui ce trebuie, sau te trimit la dracu încornorat?

-Şi la dracu ce să fac? Doar vă zâsăi dăspre mortu pă care-l găsâi în zăpadă; Dupaia nici nu m-am mai dus la cumnată-miu, taman ca să viu la post şi să vă povestesc dăspre moşul care stă mort în zăpadă.

-Bine mă Plăcintă, întrebă interesat şeful de post, dar tu ce crezi: Mortul care tremura în zăpadă, este din satu nostru, sau poate…?

-Păi domnu şef, raportă hoţul cu fereală, eu nu crez că-i dupacilea; Omul care îngheţase bocnă, nu prea are mutră dă ţăran muntean.

-Mă Plăcintă, ordonă şeful care deacum încerca să pară cât mai indignat cu putinţă, dacă-ţi închipui că în satu nostru este numai ţărani care nu ştie cât face şapte înmulţit cu opt, eşti un prost şi jumătate; Băăă, tu nici acuşica nu pricepuşi?

-Ce dracu să fac; Ţăranu care se naşte prost, moare ca prostu.

-Bine mă Plăcintă, dar şi măta putea să facă ceva mai ca lumea; Acuşica e cam târziu, dar să nu mai pierdem timpu; Ia spune mă ţugulanu dracu, la mortu pă care-l scosăşi dăn zăpadă, nu găsâşi niscai acte sau hârtii cu ceva însemnări?

-Poate c-o să te miri dom şăf, dar la mort nu găsâi mai nimic.

-Bă ţugulanu dracu, cum poţi să-mi spui că nu-l buzunărişi pă mort? Hai şi spune mai repede; Ce măta în cur găsâşi pân buzunare?

-Păi dom şăf, încercă să mintă hoţomanul, credeţ că când îl văzui îngheţat bocnă, mai avusăi curaj să m-apropii d-aşa mortăciune?

-Mă Plăcintă stricată, doar n-o să cred că te căcaşi în pantaloni dă frica lu mortu ăla îngheţatu? Asta vrei să înţeleg mă bou dracului?

-Nu dom şăf; Acu dacă chiar vrei să vezi cu ochii lu matale, cum arată moşu care stă mort în zăpadă, eu vă pot duce pân acoloşa.

-Nu-i cazu mă ţugulane, dar cară-te dacilea; Bă ţărane, ordonă în timp ce privea încruntat la săteanul ce nu părea să mintă prea mult, ca să te pot găsi la nevoie, stai acasă şi nu mai umbla creanga; Băăă, tu nici acuşica n-ai înţeles?

-Trăiţ dom şăf; O să stau acasă, raportă ţăran Plăcintă Lache, după care înfricoşat de ameninţarea şefului de post, plecă în mare grabă.

Dacă bou dă jandar o să mă întrebe cum da ajunsă mortu-n zăpadă gol puşcă, eu ce dracu să-i mai zic? Ia mai dă-l în pizda măsii, îl duc eu cu preşu, îşi spuse ţăranul, în timp ce absent la conţăranii care-l salutau miraţi, încerca să ajungă cât mai repede în ţarcul din jurul casei.

*****

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (13) – Atentat criminal (1)

Comentarii închise.