Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (14) – Atentat criminal (2)

de Florin Bădican | Aprilie 9, 2009

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

ATENTAT CRIMINAL 2 

Sărbătorile de iarnă se apropiau de sfârşit; Din mulţimea oaspeţilor care serbaseră revelionul la conacul Domneasca, rămăseseră doar domnişoarele Paulina Vlăsceanu şi Margareta Predescu; Cu o zi înaintea Sfântului Ion, ofiţerul care tocmai se afla în compania domnişoarelor care-l încântau printr-o simplă prezenţă, este surprins de tatăl său; Încercând să nu se facă de râs, locotenentul Mihai Marghiloman ceru ajutor:

-Tată, fii bun te rog şi spune-mi pe unde Dumnezeu umblă Mircea? Nu dalceva, dar de unul singur, nu ştiu până când şi cum să mă descurc.

-Mihai dragule, ordonă zâmbind încurajator fostul ofiţer, eşti obligat să lupţi pe orice front; Ai înţeles locotenent Mihai Marghiloman?

-Cum aşa domnule Mihai, întrebă pe un ton mai mult decât acuzator domnişoara Vlăsceanu, aţi şi început să strigaţi după ajutoare?

-Domnişoară Paulina, raportă locotenent Mihai în timp ce zâmbea c-un oarece subânţeles, din fericire încă mă bucur de cel mai frumos ajutor; Ca un frate înţelegător, mă gâdeam la Mircea care după câte mi-am dat seama, are nevoie de farmecul domnişoarei Margareta.

-Da domnule Marghiloman, dar fratele dumneavoastră nu cred că are nevoie de un asemenea farmec; Apoi pentru ce Dumnezeu s-a însingurat, fără ca cineva să-l condamne, la cine ştie ce supliciu?

-Domnişoară, interveni salvator boierul Marghiloman, de-o bună bucată de vreme, Mircea caută dentitatea care să se potrivească cu firea lui retrasă şi poate tocmai din această pricină s-a cam însingurat.

-Da domnule Marghiloman, dar în singurătate niciodată nu va reuşi să găsească identitatea care-i lipseşte de atâta amar de vreme.

-Ai dreptate domnişoară Paulina; Dacă timpul şi caracterul vă permite, faceţi cu el mai multă militărie sentimentală; Acum aţi înţeles?

-Şi de ce trebuie să apelăm la militărie, întrebă domniţa care venind ceva mai târziu, auzise doar câteva frânturi din ordinu boierului?

-Bine drăguţo, raportă boierul care deacum o mângâia pe obraji, dar nici n-a fost vorba despre armata generalului Ion Antonescu.

-Nu ştiu de ce, dar aici se pune la cale cine ştie ce complot.

-Tu Ioană, ordonă locotenentul, în timp ce-şi lua logodnica de mână, atunci când cere fratelui Mircea mai multă instrucţie sentimentală, eu cred că tata are dreptate; Acum ai înţeles inutilitatea unui complot?

-Da Mihai dragule, raportă logodnica ştiind bine ce spune, dar din păcate nu numai frăţiorul Mircea se află într-o asemenea nevoie.

-Ioană, cine altcineva mai pluteşte într-o asemenea suferinţă?

-Mihai, ştiu doar că boierul Marghiloman s-a referit la Mircea.

-Aşa este, dar cum el continuă să rătăcească prin parcul ce-i oferă doar iluzii din cele mai deşarte, poate c-ar fi mai bine să-i spunem tatălui nostru, rugămintea la care deacum noi suntem doar nişte părtaşi.

-Ce faceţi dragilor, puneţi la cale cine ştie ce atentat criminal?

-Câtă vreme pozăm în creştini cu frică de Dumnezeu, noi nu suntem criminali; Cum toată lumea ştie, doar verzii terorizează naţiunea.

-Aşa-i domnule Marghiloman, raportă motivată logodnica Ioana, dar în ciuda terorii care ne sfârtecă ţara, mâine este Sfântul Ion.

-Atunci dă-mi voie să-ţi urez la mulţi ani şi multă sănătate!

-Vă mulţumesc domnule Marghiloman, răspunse zâmbind domniţa Ioana, dar pentru această sărbătoare, eu şi Mihai vrem să invităm la conac, câteva fete şi câţiva băieţi; Fie şi numai pentru câteva ore.

-Frumos drăguţa mea, dar cine Dumnezeu vă împiedică?

-Nimeni tată, interveni salvator locotenent Mihai Marghiloman, dar făcând asemenea invitaţii, n-am vrut să te supărăm în nici-un fel.

-Dimpotrivă fiule, se declară de acord distinsul boier, eu sunt primul care s-ar bucura de prezenţa tinerilor de la care să împrumut oarece poftă de viaţă; Ioană, tu care cunoşti atât de bine satul şi oamenii care-l cinstesc, scrie cât mai degrabă lista şi daţi-o repede argatului.

Boierul Alexandru Marghiloman tocmai se pregătea să iasă din salon când, pe uşa rămasă deschisă intră un slujitor; După ce salută cu respectul cuvenit, slujitorul se adresă boierului, c-o voce care trăda îngrijorare, dar şi o teamă care deacum nu era prea bine mascată:

-Trăiţ conaşule! Acuşa nu vă supăraţ, dar vă cată un jandar.

-Bine mă Parcelă, întrebă puţin mirat boier Marghiloman, dar unde este jandarmul despre care vorbeşti c-o teamă atât de ascunsă?

-Păi conaşule, raportă slujitorul puţin intimidat, omul este lângă uşa de la intrare; Mă aşteaptă ca să-i spun dacă-l primiţ sau nu.

-Bine mă Parcelă, într-o vreme ca asta tu ţii la uşă tocmai omul legii? Adu-l imediat în salon, doar n-a venit degeaba bietul jandarm.

După numai câteva clipe, în faţa boierului Marghiloman se prezentă un jandarm cam prăfuit, dar şi îngheţat la minte şi la trup.

-Să trăiţ boierule, salută jandarmul, în timp ce-şi freca mâinile de emoţie şi frig! Mă chiamă Nelu Răgălie şi sunt şăf dă post în satu vecin.

-Bine mă Nelule, întrebă boierul care deacum încerca să glumească, doar n-ai venit să ne arestezi, tocmai de Sfântul Ion?

-Aş vrea eu să arestez pă careva, raportă jandarul scârmându-se în nas, numa că întâi şi întâi, cred c-ar trebui să-l prinz pă criminal.

-Ia spune jandar, întrebă boierul de pe faţa căruia dispăruse orice urmă de zâmbet, s-a întâmplat ceva rău în satul Domneasca?

-S-a întâmplat boierule, raportă jandarul mândru de câte ştia, dar cum dracu să vă spui? Nu vedeţ câte mueri este prezente şi dă faţă?

-Ascultă jandarm, întrebă boierul care deamu da vădite semne de nervozitate, mă mai fierbi mult? Spune mai repede, ce ai de spus.

-Boierule, se hotărâ în cele din urmă jandar Nelu Răgălie, un ţăran din satu în care eu sunt şăf dă post, vrând să vie pă la nişte neamuri care după spusa lui s-ar afla în Domneasca, găsâ în zăpadă un om mort; Cum i să făcusă frică, ţăranul dă care taman vă spusăi mai adineauri, întoarsă sania şi veni glonţ la post; Fiind dă servici, ţăranu-mi raportă dăspre mortul pă care ieri dimineaţă, numa cel găsise în zăpadă.

-Ţăranul ţi-a spus ce-a văzut, dar tu ai verificat la faţa locului?

-Cum să nu verific? Chiar ieri după masă mă urcai în sanie cu Plăcintă, ţăranul care-l găsise pă mort, cu doar câteva ore mai dăvreme, şi dând bice cailor, ajunsărăm dăstul dă repede, la locul crimei.

-Foarte bine jandarmule, dar n-ai reuşit să identifici victima?

-De boierule, raportă şeful de post în maniera jandarului de ţară, mare brânză n-am reuşit să aflu; Nu ştiu dacă chiar vă spusăi, dar mortul era dăzbrăcat aşa cum îl făcusă măsa; Tot uitându-mă prin zăpada răscolită am găsit nişte hârtii, dar din păcate n-am înţeles mare lucru; Cum hârtiile păreau scrise d-un dăştept, le-am luat şi le-am pus în traistă.

-Bravo mă jandar, dar eu aş putea să văd acele hârtii, întrebă boierul Marghiloman Alexandru, fără ca măcar să bănuiască adevărul care urma să iasă la lumina începutului de an, după numai câteva clipe?

-Cum să nu boierule? Doar daia le-am luat cu mine, raportă cu ceva mai mult curaj jandarmul Nelu Răgălie, în timp ce scotea dintr-o geantă jerpelită, câteva hârtii mototolite; Uite boierule, astea este toate.

-Doar atât ai găsit, întrebă boierul privindu-l cu suspiciune?

-Da boierule, raportă jandarmul, în timp ce se da câţiva paşi înapoi, dar acu dă ce mă-ntrebaţ? Este nişte hârtii, că d-ar fi fost bani…,

-Nici măcar un nume n-ai găsit, întrebă boierul care şi începuse să răsfoiască în mare grabă, hârtiile şifonate doar de nişte oameni pe cât de inconştienţi, pe atât de analfabeţi? Ce Neluţule, ţi-a pierit graiu?

-Nu gâsâi nimic boierule; Acuşa nu că m-aş lăuda, raportă mândru şeful de post, dar până la urmă făcui şi eu patru clase primare.

-Bine mă Nelu, ordonă ofiţerul majestăţii sale, în timp ce privea cu oarece atenţie la una dintre hârtii, dar nu trebuia să faci mai multe?

-N-ar fi fost rău boierule, dar tata doar atâta mă ţinu la şcoală.

-De ce s-a temut, daia n-a scăpat, exclamă îngrijorat boierul!

-Eu ştiu că vrei să ne cruţi, raportă vădit indignat locotenentul Mihai Marghiloman, dar fără lumina adevărului, nu suntem noi înşine.

-Dragilor, cred că aceste hârtii aparţin senatorului care-n urmă cu doar câteva zile, a plecat în mare grabă, spre Curtea de Argeş.

-Da domnule Marghiloman, încercă să-şi dea cu părerea domnişoara Paulina Vlăsceanu, dar găsirea hârtiilor nu presupune moartea domnului senator; Mă iertaţi, dar eu cred că mai trebuiesc oarece probe.

-Ai dreptate! Este o ipoteză plauzibilă, dar trebuie verificată.

-Domnule jandar, întrebă frumoasa blondină de Vlaşca, cu cadavrul omului asasinat în pădurea îngheţată, ce Dumnezeu aţi făcut?

-Domnişoară, după ce-l dusărăm în satu nostru, îl îmbrăcarăm cu nişte hanţe pă care ni le dădu primarul Ciocârlanu; Cum frigul era taman potrivit, numa ce-l băgarăm într-o magazie dă lemne.

-Da domnule Marghiloman, întrebă nu mai puţin indignată domniţa Ioana, dar cum de-a murit bietul om? După câte ştiu, respectabilul senator a plecat c-o sanie în care vizitiu era argatul Badea Vasile.

-Ioană, asta doar şeful postului de jandarmi ne poate spune.

-Păi mortu muri prin împuşcare, raportă mândru de ştiinţa lui jandarul Nelu Răgălie; Boierule, doar eu numărai vro trei urme dă glonţ.

-Ai anunţat pe cineva, întrebă tulburat peste măsură de odiosul atentat boierul Marghiloman? Spune jandar Răgălie, cum ai procedat?

-Păi cum dracu să nu anunţ taman o crimă cum e asta? Eu încă dasară trimisăi oameni dă încredere, la săcţia dân Câmpulung; Doar comandantu dacolo poate să-l anunţe pă comisaru dă la Siguranţa secretă.

-Pentru identificarea decedatului, voi trimite om de încredere.

-Da boierule, dar mai bine l-ar cerceta niţăl pă mortu Senator.

-Ai dreptate Nelule! Acum mergi la postul tău, ordonă ofiţerul armatei regale, după care plecă să cugete în deplină linişte, la nişte evenimente care din motive socio-politice, deacum începeau a se precipita.

Bucuria domniţei care împreună cu băieţii şi fetele din sat încercau să serbeze Sfântul Ion, păli la aflarea îngrozitoarelor veşti; Domnişoara Paulina Vlăsceanu, prietenă cu Ioana Marghiloman până dincolo de negura timpului, încercă să-şi exprime indignarea şi dezamăgirea:

-Ioană, eu l-am cunoscut pe acel om minunat şi deacum regret cele întâmplate; Nu ştiu de ce Dumnezeu, dar aici nu-i lucru tocmai curat.

-Paulină, întrebă domniţa poate la fel de indignată, de ce încornoratul îşi bagă coada lui neagră şi mai mereu ne strică micile noastre bucurii? Este o pedeapsă premeditată, sau poate că aşa trebuie să fie?

-Ioană, dacă n-ar face rău oamenilor, demonii n-ar fi demoni.

-Drăguţelor, ordonă locotenentul care deamu se gândea la un viitor nu prea-ndepărtat, dacă nu vom învăţa să trecem peste evenimente, păstrându-ne cumpătul şi sângele rece, eu cred că va fi vai şi amar de noi.

-Ai dreptate Mihai, raportă nu mai puţin revoltată domniţa Ioana, numai că în viitor, cineva trebuie să plătescă cu viaţa preţul libertăţii.

-Aşa cum bine ştii, în lumea asta prost croită, toate au un preţ.

-Pentru care unii plătesc cu vârf şi îndesat, în timp ce luând viaţa în zeflemea, altor oameni nici că le pasă de tot ce se petrece în jur.

-Ştiu Ioană, numai că din păcate, acesta-i crudul adevăr; Iartă-mă te rog, dar dincolo de toate, viaţa pe care doar Dumnezeu ne-o dăruieşte, fără să ceară nimic în schimb, trebuie trăită indiferent de preţu ce-l plătim, cu sau fără voia noastră; Dragilor, vreau doar să trăiesc.

-Da domnişoara Paulina, dar noi nu vrem să trăim? Ioană, trecând peste abominabila crimă, vom serba ziua de sfântu Ion; Alături de noi vor fi băieţii şi fetele din satul Domneasca.

-Atunci fie cum vreţi voi, se declară de acord domnişoara care de la o vreme încerca să se regăsească într-o lume atât de răvăşită; Să mergem în bibliotecă şi împreună, să facem lista cu invitaţii.

-Domnule locotenent, întrebă doamna Margareta Predescu, dumneavoastră nu mergeţi cu noi în bibliotecă? Doar aţi auzit ordinul domniţei care din nu ştiu ce pricină, doreşte să scrieţi lista împreună.

-Aş fi încântat domnişoară, dar va trebui s-o scrieţi fără mine, raportă locotenentul care îndemnat de bănuiala care nu-i da pace, ieşi afară şi grăbit, se îndreptă în pas de front, spre grajdurile conacului.

Văzându-l apropiindu-se pe aleea pietruită, grăjdarul care se simţea în largul său, doar atunci când avea de-a face cu tânărul locotenent, întrebă cu respectul cuvenit stăpânului de drept şi de fapt:

-Să trăiţ conaşule! Vreţi un cal pentru cine ştie ce plimbare?

-Mă Culae, întrebă cu glas abia şoptit locotenent Marghiloman, tu ştii să fii discret? Ia spune mă omule, doar nu te ia gura pe dinainte.

-Oleu conaşule, raportă grăjdarul fără să înţeleagă prea bine ordinul tânărului ofiţer, păi cum aş putea să fiu taman cu dumneavoastră?

-Ce dracu mă omule, insistă şi nu fără motiv locotenentul Mihai, eu te-am întrebat dacă ştii să păstrezi un secret, sau eşti gură spartă?

-Apăi cum să nu ştiu conaşule, raportă grăjdarul răsuflând uşurat; Doar nu dăgeaba slujitorii dupacilea, mă porecliră mutu dân căluş.

-Mă Culae, când domnul senator a plecat în cea mai mare grabă spre Câmpulung tu n-ai observat nimic deosebit? Ceva suspect…,

-Păi conaşule, matale vorbeşti de Bădiţa? Ăl dă ne fuse argat?

-Da grăjdar Culae; Păi de cine altcineva crezi că te-am întrebat?

-Ei conaşule, raportă grăjdarul bucuros că putea fi de oarece trebuinţă, dar nu la Câmpulung a plecat Bădiţa Vasâle; Acuşa nu c-aş vrea să bag zâzanie, da-l auzâi pă conaşu care numa ce venisă de la vale; Era niţăl speriat, dar ia spus argatului: Drăguţă, aş vrea să mă duci cât mai repede cu putinţă, la Curtea dă Argeş; Asta-i spusă conaşule.

-Mă omule, ce mi-ai spus mie să nu mai spui la nimeni altcineva; Ai înţeles grăjdar Culae, ordonă nervos locotenentul Marghiloman?

-Păi conaşule, raportă grăjdarul în timp ce lua poziţie de drepţi, am înţeles că nu trebuie să bat toba, pe la toţi nepricopsiţii dupacilea.

Lăsându-l pe grăjdar să-şi croiască oarece gânduri în legătură cu disreţia cerută, locotenentul Mihai reveni în salonul în care distinsul boier Marghiloman, discuta oarece chestiuni, cu argatul Pârvu Ilie.

-Iartă-mă tată, dar timpul nu-mi permite nici-un fel de amânare.

-Nici mie fiule, întrebă marele boier, în timp ce-i făcea semn argatului să mai aştepte câteva clipe, dar ce Dumnezeu s-a întâmplat?

-Ceva în legătură cu nişte afaceri, dar văd că eşti ocupat.

-Poţi să pleci Iliuţă, dar nu uita ce ţi-am ordonat; Executarea!

-Tată, raportă încurcat locotenentul, să ştii că nu-ntâmplător…,

-Ce să mai ştiu? Doar nu s-a furat din lemnele tăiate anul trecut.

-Nu tată, dar nici eu nu puteam să vorbesc în prezenţa argatului.

-Mihai, întrebă boierul prinzându-l de mână, atunci care-i baiu?

-Tată, domnul senator n-a plecat la Câmpulung, aşa cum din motive pe care nu prea le înţeleg, susţine fostu tău argat; Nu bag mâna în foc, dar demnitarul Teodosiu Vladimir vroia să ajungă la Curtea de Argeş.

-Da Mihai, dar nu-mi spui cine ştie ce noutate; La plecare senator Teodosiu Vladimir, mi-a spus fără să-mi dea prea multe detalii: Ei dragule, trebuie să ajung cât mai repede cu putinţă, la Curtea de Argeş.

-Tată, insistă locotenentul care deacum aborda un raţionament anume, în cazul în care senator Teodosiu Vladimir nu s-a răzgândit, dă-mi voie să-l acuz pe fostul argat, de minciună şi de tăinuirea adevărului; Iartă-mă te rog, dar Badea Vasile minte c-o neruşinare greu de acceptat.

-Cam aşa gândesc şi eu, raportă cu glas abia şoptit boierul Alexandru Marghiloman, dar să nu ne pripim; Poate ne va lumina Sfântul Ion şi nu vom cădea în cine ştie ce păcat; Dragule, doar puţintică răbdare.

*****

Sfântul care încheia sărbătorile de iarnă sosi fără surle şi trâmbiţe; Doar la conacul boierului Marghiloman, se instală încă din zori, animaţia specifică marilor sărbători creştine; Voia bună şi bucuria tocmai se revărsau pe faţa tinerilor care veniseră la conac doar pentru a serba ziua domniţei Ioana când, doamna Margareta Predescu acuză o uşoară durere de cap şi astfel motivată, se retrase în dormitorul de la etaj; Mai uşor decât felina care înfometată încerca să-şi surprindă prada, domnul Mircea Marghiloman intră în dormitorul suferindei doamne şi cu aerul omului îngrijorat peste măsură, întrebă cu glas abia şoptit:

-Ce vi s-a întâmplat domnişoară Margareta, iar vă este rău?

-Doar capul mă doare domnule Mircea, raportă doamna care deacum încerca să minimalizeze pe cât posibil, suferinţa pentru care purta întreaga vină, dar nu vă îngrijoraţi prea mult; Sper să-mi treacă repede.

-Domnişoară, dacă aveţi nevoie de ceva, vă stau la dispoziţie.

-Vă mulţumesc frumos domnule Marghiloman, dar nu vreau să abuzez peste măsură, de bunătatea dumneavoastră dezinteresată.

-În urmă cu ceva vreme, cam aşa gândeam şi eu, dar acum sunt obligat să accept tratamentul prescris de mintea omului păţit.

-Bine domnule Marghiloman, dar la ce vă îndeamnă mintea specialistului trecut prin ciur şi prin dârmon? Mă iartă, dar povestea dumneavoastră nu putea fi spusă, de faţă cu nişte tineri gălăgioşi.

-Poate c-a fost o încercare nereuşită de-a scăpa de gălăgia ţăranilor, dar nu ăsta-i baiu domnişoară Margareta; Ca să fiu sincer cu mine însămi, doream să rămânem singuri, chiar şi pentru câteva clipe.

-Ştiţi bine că sunt gravidă şi în curând va trebui să nasc; Într-o atare situatie, cui servesc clipele care aduc doar o nedorită amăgire?

-Da domnişoară Margareta, raportă bărbatul care deocamdată nu putea dezvălui motivul suiferinţei sale, dar cel puţin aveţi ce aştepta.

-Domnule dragă, cuteză viitoarea mămică, cred că afecţiunea dumneavoastră pentru mine, este un refugiu bun doar pentru a vă salva de amintirea nebuniei pe care aţi trăit-o, nu cu multă vreme în urmă.

-Aveţi dreptate doamnă Margareta Predescu, într-un fel chiar merit să fiu condamnat pentru drama în care de fapt sunt autorul moral.

-S-ar putea să greşesc domnule Marghiloman, dar pe dumneavoastră vă chinuie mai mult drama care deja s-a consumat.

-Nu greşiţi deloc domnişoară Margareta, încercă oarece destăinuire fiul marelui boier, dar dintre toate nenorocirile, doar una mă condamnă fără putinţa de-a mă apăra; Vedeţi, aceasta-i pedeapsa şi păcatul!

-Grea pedeapsă domnule Marghiloman; Dincolo de gratii şi remuşcări, încercă doamna Margareta Predescu să inspire oarece curaj, greşeala recunoscută este pe jumătate iertată; Puţin, dar mai mult decât nimic.

-Eu nu ştiu care jumătate va fi trecută cu vederea, dar greşeala de neiertat le întrece pe toate; De fapt este vorba despre domnişoara pe care în urmă cu ceva vreme, am cunoscut-o în casa unui prieten.

*****

Era noaptea târziu când, animaţi de gânduri din cele mai frumoase, domnul Mircea Marghiloman şi domnişoara Arina, plecară împreună; Cuprinşi de ameţeala băuturilor fine, cei doi amorezi au mărşăluit pe străzi şi bulevarde, oprindu-se fie şi numai pentru a se săruta, cu patosul tinereţii lor; Au urmat zile şi nopţi de plimbări nesfârşite pe străzi şi aleile parcului cu platani; La adăpostul întunericului cei doi îndrăgostiţi deveneau tot mai apropiaţi; Pe măsură ce timpul trecea cu sau fără aprobarea sfinţilor prea cucernici, domnul Mircea vedea-n eleva de numai şaisprezece ani, o soră mai mică, o fetiţă de care mai mereu trebuia să aibă grijă; Cu sentimente frumoase şi gânduri pe care doar fraţii le trăiesc, au intrat în casa prietenului comun; Amicul, băiat bun şi înţelegător peste măsură se scuză, reclamând un motiv oarecare; Apoi, lăsându-se împins de o grabă cel puţin suspectă, prietenul comun plecă în oraş; Amicul nici nu apucă bine să se îndepărteze de casă când, domnişoara care deacum părea îndrăgostită până peste urechi, sări în braţele domnului Mircea Marghiloman şi c-o patimă tot mai greu de stăvilit, începu să-l sărute.

Finalul nu-i prea greu de imaginat; După o vreme, epuizaţi de dorinţă şi iubire, cei doi amorezi adormiră îmbrăţişaţi şi fericiţi; Poate c-ar mai fi stat cine ştie până când, dacă întorcându-se noaptea târziu, amicul nu-i obliga să pribegească pe străzi şi bulevarde; Aşa cum de regulă se întâmplă în asemenea situaţii, fericirea celor doi tineri avea să capoteze într-o zi nefastă; Era trecut de orele prânzului când, domnul Mircea Marghiloman şi micuţa Arina, intrau în casa unei doamne care de cum îi zări, asemenea potcovarului care-şi laudă nicovala, se porni cu vorba-i bolovănoasă: Scumpule, dacă ai parale în buzunar, mâine fătuca o să fie ca nouă; După numai câteva minute, timp în care fiul boierului Marghiloman negociase afacerea cu călăul sufletelor intrauterine, fata care deacum încerca să evadeze din fatala inconştienţă, începu să se îmbrace pentru ca mai apoi să fugă cât mai repede din acel abator uman; Din păcate însă, era mult prea târziu; Primind din partea clientului o sumă mare de bani, criminala o înşfăcă cu brutalitate, pentru ca mai apoi s-o încătuşeze cu câteva cordoane, pe patul de tortură; Aşa mai trecu o vreme; După doar câteva zile, fiul boierului Marghiloman Alexandru, veni să-şi ia fătuca ce deamu trebuia să fie nouă şi neprihănită; Bucuros, el o întrebă pe doamna măcelar:

-Bună ziua doamnă! Cum a decurs operaţia de înfrumuseţare?

-Din păcate n-a mers prea bine domnule Marghiloman, răspunse cu mult sânge rece femeia criminal, dar nu vă faceţi cine ştie ce griji.

-Bine că măcar s-a terminat, dar câte parale vă mai datorez?

-Păi nu mai trebuie să dai nimic; A dat ea dăstul, răspunse odioasa criminală, în timp ce c-un deget mult prea însângerat, se scârma în nas.

-Da doamnă, întrebă îndrăgostitul care încă nu reuşea să întrevadă crudul adevăr, dar unde-i domnişoara Arina? Vreau să-i vorbesc.

-Mă tem că n-o să mai puteţi vorbi niciodată, răspunse c-o vădită iresponsabilitate, asasina micuţei domnişoare; Omule, cumpără-ţi alta.

-De ce doamnă? De ce să nu mai pot vorbi cu micul meu înger?

-Măi domnu Marghiloman, cum dracu să mai vorbeşti dacă pierdu atâta sânge? Acu este în camera dă colo, raportă demonul fără suflet, după care continuă să se scârme în nas, cu acelaşi deget murdar.

*****

Aflându-se în preajma doamnei care trăise o altă dramă, fiul boierului Marghiloman, se trezi la realitate; Adevărata fericire nu se putea clădi peste ruinele care aminteau de o nenorocire abia înmormântată, gândea nu fără motiv domnul Mircea; Până la urmă, durerea doamnei Margareta se va cicatriza în uitare, dar pentru a mă bucura fie şi de puţină afecţiune, eu până când dracu să pribegesc pe încâlcitele cărări, se întreba bărbatul care deacum era înrobit, de iubirea veşnic nemuritoare?

Ca mai toţi tinerii care în ultima vreme se păcăleau c-o uşurinţă de-a dreptul condamnabilă, fiul boierului Marghiloman se înşela; Suferinţa doamnei Margareta Predescu nu se va sfârşi niciodată, iar printr-o tristă ironie a sorţii, ea va trebui să îmbrace haine croite de comuniştii specializaţi la Moscova; Când şi cum va reuşi distinsa doamnă să dezbrace zebra făcută cadou de comuniştii români, este o chestiune pe care cititorii împătimiţi vor putea s-o înţeleagă, doar citind paginile următoare.

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (14) – Atentat criminal (2)

Comentarii închise.