Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

MEDITAŢIE PASCALĂ

de Cezarina Adamescu | Aprilie 16, 2009

MAICA DOMNULUI PE URMELE PAŞILOR LUI IISUS

După ce Dumnezeu a sfinţit apele Iordanului cu Trupul Său, după pregătirea Sa în pustiu timp de patruzeci de zile, aceeaşi misterioasă cifră a Vechiului Testament, aceeaşi cifră care va constitui şi numărul de zile al ultimei şederi pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos după Înviere, după ce îşi alesese cu grijă discipolii cărora să le încredinţeze mesajul său şi misiunea viitoare, la Cana Galileii – Iisus îşi inaugurează aşadar, ministerul Său, cu prima minune: transformarea apei în vinul de bună calitate, semn al reînnoirii mesianice, al purificării credinţei iudaice, al restaurării lui Israel, dar şi al vinului euharistic cu care El îi va invita pe cei aleşi la Masa Mielului.

Este un sfârşit şi un început, în acelaşi timp. Sfârşitul perioadei care, în mod convenţional se numeşte „viaţă ascunsă” în cetatea Nazaret, unde a trăit din propria muncă alături de Sfânta Familie şi, din care, nu ni s-au păstrat decât câteva episoade, dar, pe care apocrifele au îmbogăţit-o cu elemente fabuloase, – şi începutul Vieţii Publice care pune bazele credinţei ucenicilor. La Cana, se înfiripă prin intervenţia Mariei, primul germen al comunităţii mesianice.

S. Cipriani, în cartea sa: „La Madonna, la donna, la chiesa” – ne spune că: „Mama” a ştiut să „adune” în jurul „Fiului” primul grup de credincioşi („fraţii şi discipolii lui”), prima „Biserică” în miniatură, din care ea este o „parte” privilegiată. (S.Cipriani, op.cit.).

După acest episod semnificativ din viaţa lui Iisus şi a Mariei în acelaşi timp, care are rolul de a ne pregăti gradual pentru înţelegerea cât mai deplină a locului Maicii Domnului la picioarele Crucii şi contribuţia ei în cadrul operei mântuirii, puţine vor fi prilejurile în care o vom mai întâlni „faţă în faţă”, dar îi vom simţi mereu prezenţa fizică sau spirituală însoţindu-l pe Isus şi pe discipoli.

Căci, într-adevăr, coborârea la Cafarnaum, unde au rămas „puţine zile”, constituie unica dată când ştim sigur că Maria l-a putut însoţi pe Iisus. Cafarnaum-ul, după cum aflăm de la istorici şi teologi, era o cetate aşezată pe marginea lacului Ghenezaret, cetate pe care Iisus şi-a ales-o ca centru al predicii sale, după ce părăsise Nazaretul.

„Maria – scrie Rene Laurentin – cel mai renumit mariolog apusean – se întoarce la casa sa, de două ori pustie, după văduvia sa şi plecarea lui Iisus. Ea a cunoscut experienţele multor femei, învăţând să trăiască încă şi mai profund, în slujirea lui Dumnezeu şi iubirea faţă de cei din jur, suportând comentariile ironice în ceea ce-L privea pe Iisus, în chiar propria sa familie, – relatează Ioan (7,5).

În timpul celor trei ani ai activităţii sale publice, întâlnirile vor fi rare (…)
Ea îl revede pe Iisus cu ocazia scurtelor vizite la Nazaret. Relatările Sinopticilor par a indica trei, pe care Luca le-a reunit într-una singură:
-Luca 4,15-22, care corespunde contextului istoric al lui Matei 4,13 unde Iisus pare bine primit.
-Luca 4,23-24, care corespunde lui Matei 13,53-58 şi Marcu 6,16 unde Iisus, rău primit, nu face nici o minune;
-Luca 4,25-30, la sfârşitul ministerului galilean.

Dar care a fost locul Mariei în aceste întâlniri? Nu se ştie nimic.” (Rene Laurentin, Une anne de Grace avec Marie, Fayard, Paris, 1987).

Faima lui Iisus se răspândise în toată regiunea. Desigur, ceva din ecourile acestei faime a ajuns şi la Nazaret, la urechile Mamei sale.

Luca ne relatează întâlnirea lui Iisus cu consătenii săi la sinagogă, când şi-a aplicat sieşi cuvintele lui Isaia, scandalizându-i pe consăteni, în aşa fel încât au voit să-L ucidă, aruncându-L într-o prăpastie. (Lc. 4,14).

„Astăzi – pelerinilor li se arată , dar nu putem indica în mod sigur locul unde s-a petrecut acest fapt. O bisericuţă, numită , ne indică şi ne aminteşte de spaima prin care a trecut Maria în acel moment.

Viaţa Sfintei Fecioare, în această perioadă a ministerului Fiului său, s-a desfăşurat în ascuns şi în aşteptare” (pr. Prof. dr. Eduard Ferenţ, Cultul Sfintei Fecioare – astăzi, editura Presa Bună, Iaşi, 1977).

Dar noi ne îngăduim să ne-o închipuim, în aceeaşi ipostază de discreţie desăvârşită, simplitate, încredere în voinţa divină, meditând toate faptele în inima sa încăpătoare, pe măsura misterului pe care i-l hărăzise Bunul Dumnezeu şi pentru care o pregătise încă din primii zori ai existenţei sale pământeşti. Un consimţământ perpetuu al inimii, al minţii, al întregii sale fiinţe care accepta totul pentru a contribui la înfăptuirea planului mântuirii.

În felul acesta, Maica Domnului înainta spre „ceasul lui Iisus”, ceasul misterului pascal, unită intim cu Fiul său, chiar dacă pentru moment era nevoită să trăiască despărţită de el, deoarece, înţelesese că Tatăl ceresc îi hărăzise alt rol în economia mântuirii.

Prin separarea lui de Mama sa, Iisus a dorit să sublinieze şi dezlipirea de legăturile familiale, pe care o cerea urmaşilor pentru a-L putea urma cu inima liberă.

Ce semnificaţie are episodul întâlnirii lui Iisus cu Mama sa şi fraţii săi? (Cf. Lc. 8,19-21; Mc. 3,31-35; Mt. 12, 46-50).
„Episodul acesta are o mare valoare doctrinară pentru noi, scrie Pr. Edurad Ferenţ -, prin învăţătura pe care ne-o transmite Hristos; suntem toţi chemaţi să intrăm în relaţie de intimitate cu Iisus care s-a făcut om pentru a ne da puterea să devenim fii ai lui Dumnezeu. În această intimitate-comuniune se intră prin credinţă, credinţă care provine din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Dar episodul are o mare valoare şi în privinţa Mariei: Isus nu respinge maternitatea ei, nici relaţia cu rudele sale deoarece, ştim că Mama sa era făptura care, mai mult decât oricare altcineva, ascultase şi făcuse cuvântul lui Dumnezeu.” (Pr. Eduard Ferenţ, op. cit.).

Conciliul Vatican II – atent la orientarea just a cultului marian a utilizat acest text pentru a indica măreţia Mariei:
„În timpul predicii Fiului său i-a primit cuvintele, cu care El, ridicând împărăţia mai presus de condiţiile şi de legăturile trupului şi ale sângelui, proclamă fericiţi pe aceia care ascultă şi păzesc cuvântul lui Dumnezeu, după cum ea însăşi făcea cu fidelitate. Astfel, şi Sfânta Fecioară a înaintat pe drumul credinţei şi a păstrat cu fidelitate unirea sa cu Fiul ei până sub cruce.” (Lumen Gentium, 58: EV 1/432).

Din acest text reiese că măreţia Mariei depinde absolut de dăruirea dumnezeiască faţă de ea, dar este şi rodul eforturilor sale personale de a asculta în toate de Dumnezeu.

Un alt text cu un conţinut doctrinar asemănător cu primul, este cel din Luca 11, 27-28 reprezentând manifestarea de bucurie spontană a unei femei – probabil mame – faţă de predica lui Iisus, care-o face să exclame: „Fericit sânul care te-a purtat şi pieptul care te-a hrănit”. Dar Iisus îi spuse: „Fericiţi mai curând cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”.
Este o laudă adusă lui Iisus şi implicit Mariei, cea „plină de har” (Lc. 1,28), pe care o vor „ferici toate neamurile” (Lc.1, 48b) şi despre care Elisabeta, inspirată de Duhul Sfânt, exclamase: „Binecuvântat este rodul sânului tău; Fericită eşti tu, care ai crezut” (Lc. 1,43-45).

Prin răspunsul său, Iisus, departe de a minimaliza rolul matern covârşitor al Mariei, ne învaţă că adevărata ei măreţie, întocmai în acest fapt a constat, în acceptarea cu credinţă şi împlinirea cuvântului lui Dumnezeu. Aşadar, nu este suficient să-ţi mărturiseşti credinţa „numai cu buzele”, dac nu-ţi însoţeşti acest Credo, cu fapte pe măsură.

„A accepta persoana şi învăţătura lui înseamnă a-şi converti propria viaţă, în caz contrar, orice entuziasm ar fi inutil. Şi aici, realitatea evangelică a vieţii Mariei orientează în direcţie justă cultul Bisericii faţă de Maria.” (Pr. Eduard Ferenţ, op.cit.).

-va urma-

13 aprilie 2009

Topice: Meditaţii | Comments Off on MEDITAŢIE PASCALĂ

Comentarii închise.