Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (17)- Şantaj comunist (1)

de Florin Bădican | Mai 7, 2009

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOIŞANTAJ COMUNIST 1

Speriat de ţipătul ţaţelor, dar şi de sângele care deacum înroşea faţa bietului grăjdar, argatul, laş ca mai toţi oamenii simpli şi nu prea şcoliţi, o rupse la fugă spre cotloane întunecate şi pentru moment ceva mai sigure; Încercând să profite de întunericul care învăluia România zdrenţuită, argat Badea Vasile se furişă asemenea hoţilor, spre căsuţa jidanului despre care spunea că-i datorează un ghişeft nu prea mărunt; Când mai ereau numai câţiva paşi până la pivniţa de care credea că nu mai ştie nici-un conţăran, se pomeni strigat într-o limbă română destul de aproximativă; Întorcând capul, îl văzu pe prostănacul de care mai toată lumea satului râdea cu oarece poftă, dar despre care foarte puţini ţărani ştiau cine era de fapt lunganul cu faţă de cerşetor calificat la locul de muncă:

-Ei dom Bade, da încotro te grăbeşti taman la miez dă noapte?

-Şi tu ce dracu mai vrei mă lungane, răspunse argatul oprindu-se locului? Păi la ora asta chiar că n-am ce dracu să-ţi dau dă pomană.

-Nu te supăra dom Bade, dar acuşa n-am nevoie dă pomeni.

-Bine mă prăjină, ameninţă argatul care deacum încerca să pară cât mai furios cu putinţă, dar tu ce mama dracu vrei dă la mine?

-Apăi dom Bade, răspunse ritos lunganul, eu aş zâce că matale vei avea dă pierdut, doar dacă taman cu mine, te dai mare şi rotund.

-Da bă rusnac, dar ce măta-n cur crezi că am dă pierdut? Doar nu omorâ-i pă nimenea; Hai bă, spune ce dracu vrei şi pleacă dacilea.

-Matale nu dom Bade, dar ăia dă la siguranţă te cam dibuiră.

-Bă lungane, taci dracu dân gură şi nu mai mânca atâta căcat.

-Nu te supăra dom Bade, dar eu vorbesc ce vorbeşte lumea.

-Bă rusule, ordonă argatul ce părea cuprins de-o furie tot mai greu de stăpânit, dă unde pizda măti ştii tu, cam ce vorbeşte ţăranii?

-Apăi dom Bade, ţăranii zice cum că fitu Ştefan care dezertase din armată pentru o mueruşcă mişto, ar fi puşcat în biserică o gagicuţă care fiind frumoasă şi focoasă, numai ce venise la nunta boierului.

-Uite bă rusule, întrebă argatul care n-avea habar de scopul urmărit de lungan, la cât suntem dă îngheţaţi, n-ar fi bună o bătrână băută la cârciuma ovreului Fichman? Ia spune-mi lungane, vrei sau nu?

-Bine dom Bade, dar matale glumeşti cu mine; Până şi un copil dă ţâţă ştie cum că jidanul fuse omorât, cam pe la Crăciunul trecut.

-Şi ce dacă ştie? Pagubă în ciuperci, un jâdan mai puţân.

-Chiar aşa domnu Bade, e cam mulţi jâdani! Acuşa nu că mă plâng, dar pă un ger ca ăsta, cred c-ar merge o ţuiculiţă dă la mama ei.

După doar câteva clipe de orbecăială prin negura timpului, călătorii puşi de Satana să colinde lumea pe cărări diferite, intrară în cârciuma ovreului Fichman; Protejaţi de întunericul frate numai cu hoţii, ei cătau cu gândul la împliniri nerostuite prin legi şi obiceiuri; Jucând un teatru tocmai potrivit pentru mintea argatului Badea Vasile, prostănacul Beria se rostogoli pe podeaua murdară, lovindu-se în capul nespălat.

-Ce măta în cur păţâşi bă lungane? Ţă-ste rău, sau ce dracu ai?

-Aaah; Domnu Bade, mă împiedecai dă nu ştiu ce mama dracu.

-Şi acuma ce pizda măti vrei? Scoal dracu dacolo, ameninţă bucuros argat Badea, altfel te pocnesc în botu ăla bolşevic, d-o să vezi doar stele verzi; Hai lungane, ridică-te odată şi nu mai face pă nebunu.

-Aoleu dom Bade, se lamentă rusnacul în timp ce se ridica surprinzător de repede, dar bolşăvicii sovietici nu-ţi făcură nici-un rău.

-Mie nu mă bou dracu, dar nevastă-mea care de pământ este din Basarabia românească, fu îndurerată tare mult, dă un mişăl ca Stalin.

-Dom Bade, îşi dădu cu părerea prostovanul satului, decât să ai de a face cu nebunul de Hitler, nu crezi că-i mai bine cu tătuca Stalin?

-Atuncea să vă ia dracu dă rusnaci, dar nu te mai uita ca viţălu la poarta nouă şi vin-o după mine, înjură şi nu fără motiv argat Badea.

Animaţi de gânduri diferite, demonii întunericului intrară-n magazie; Bucuroşi, câţiva şobolani special pregătiţi doar pentru ceremonii nocturne, le urară bun venit şi le cântară cu acelaşi chiţ-chiţ tradiţional.

-Dom Bade, din pricina întunericului ne putem scoate şi ochii.

-Ia mai taci dracu dân gură; Doar nu te îmbârligaşi dă frică.

-Într-o beznă ca asta, numai dă îmbârligare n-am chef şi poftă.

-Bă rusule, promise generos argat Badea, chiar dacă bolşăvicii tăi este certaţi cu lumina Domnului, eu voi aprinde o lampă dă vânt.

-Aşa vorbeşte lumea care nu prea ştie rostu bolşăvicilor, dar să ştiţ dă la mine că pe lumină doar proştii şi criminalii să poate supăra.

-Bine rusule, aprecie pozitiv argatul, eşti dăştept ca noaptea! Acum ai şi tu puţână răbdare, măcar până ce aprind lampa dă vânt.

-Acuşa-i alceva dom Bade; Poţi duce fără teamă ţoiu la gură.

-Poţi pă dracu să te ia, dar dân păcate, doar asta-i ultima soluţie.

-Vorbe dă clacă dom Bade, păru consternat prostănacul Beria.

-Mă rusule, întrebă în timp ce-i punea gând rău argat Badea, n-ar merge una bătrână, sau pentru un beţiv ca tine cătăm ceva mai tare?

-Păi dom Bade, de-aţi găsi un kil de vodcă, v-aş pupa şi-n cur.

-Mă poţi pupa unde vrei, raportă argatul ca orice ţăran pus pe căpătuială, dar vodcă nu cred să fi avut ovreul Fichman.

-V-aş pupa dăgeaba dom Bade; Dacă nu-i vodcă atunci este haraşo chiar şi bătrâna dăspre care-mi spusăşi; Măcar să fie d-un kil.

-Ia mai tacă-ţ fleanca mă bolşăvicu dracului; Nu dalceva, dar dă la o vreme, voi bateţi omu la cap, mai rău dăcât nişte babe bătrâne.

-Cum dracu dom Bade, chiar nu găsâşi nimic în toată cârciuma?

-Uite bă lunganu dracu, răspunse rânjind argatul Badea; Ţine sticla şi nu mă mai boscorodi într-o limbă comunistă şi stâlcită-n bătaie.

-Haraşo dom Bade, mulţumi lunganul din satul Domneasca, după care fericit, se retrase într-un colţ ceva mai ferit şi mai întunecos.

-Bine că eşti şi tu odată mulţumit! Acum bea mai repede; Doar asta-ţi place ăl mai mult, ordonă argatul care în momentele de rătăcire, era stăpânit de gânduri pe care rusul ocupat cu sticla, doar le intuia.

În mai puţin de un sfert de ceas, rusul băuse toată ţuica şi da vădite semne de ameţeală; Tocmai începuse a se clătina şi încă destul de promiţător când, argatul Badea se apropie de el şi mulţumit, întrebă:

-Ce dracu făcuşi mă calicule? Doar nu-mi băuşi toată ţuica.

-Îhâââ! Acu somnu dom Bade; Cum să învârte cârciumaaa…,

-Atunci dormi mă boule, ordonă argatul, după care nervos îl împinse pe rusnacul care ameţit, se lungi pe podeaua rece ca ghiaţa.

La puţină vreme rusul începu să sforăie, păcălindu-l pe argatul care credea că la îmbătat criţă pe lungan; Considerând c-a scăpat pentru totdeauna de rusnacul care deacum adormise beat criţă, la lumina lămpii de vânt, argatul intră în tunelul ce lega prăvălia de casa în care locuise ovreul; C-o febrilitate diabolică, începu să cerceteze cărămida din zidurile laterale, dar cum mai nimic nu se mişca, îl trată cunjurături pe ovreul care-l păcălise într-o seară de Crăciun; Dând curs nebuniei care-i contaminase mintea şi aşa destul de puţină, argatul Badea reveni în magazie; Oprindu-se locului, un gând diabolic îl îndemnă să răstoarne butoiul cu gaz lampant; Fără să ezite, se retrase dincolo de uşa care da în cârciumă şi cum era stăpânit de aceeaşi satanică pornire, aruncă lampa de vânt în balta care deacum inundase întreaga magazie; Mai bucuros ca niciodată, argatul Badea Vasile admiră câteva clipe vâlvătaia care deacum cuprinsese toată podeaua, după care înfricoşat, se furişă prin bezna ce tindea să învăluie lumea şi o rupse la fugă pe drumeagul care ducea spre pădure; La adăpostul întunericului, viteazul argat trăia cu convingerea că nimeni, niciodată, nu va şti cu precizie, cine dăduse foc gospodăriei care până nu demult aparţinuse ovreului Fichman; S-a făcut scrum rusnacu dracului, exclamă cu multă duşmănie argatul Badea! Aşa-i trebuie, completă acelaşi argat, în răgazul dintre două fărădelegi; Ca mai toţi ţăranii care-l considerau pe lunganul Beria doar un prostănac de care să râzi toată ziua bună ziua, argat Badea Vasile se înşela şi încă destul de amarnic.

Cum timpul ne cam presează, cred că este momentu să-l deconspirăm pe lungan; Botezat de sătenii neştiutori cu numele de Beria, lunganul era de fapt agent al NKVD-ului sovietic; Ca orice spion, prostănacul a fost trimis cu sarcini precise în ţinutul unde fără voie, multe tragedii se vor juca în viitorul apropiat; Intuind rapid planul pus la cale de diabolicul argat, lunganul Beria se ridică surprinzător de repede după atâta ţuică băută şi după ce traversă tunelul subteran, în cele din urmă ajunse în casa pustie; După numai câteva clipe de profundă chibzuinţă, spionul sovietic sparse geamul care da în spatele casei, după care mulţumit de şansă şi de rezultat, se făcu nevăzut pe drumul care ducea spre conac.

*****

După ce zadarnic s-au luptat cu focul devastator, sătenii se adunară-n jurul mormanelor de cenuşă fumegândă; Obişnuiţi doar cu munca şi cu micile bucurii, nu înţelegeau cum de fusese posibil să ardă până în temelii şapte case şi cam tot atâtea binale, iar casa ovreului Fichman care se găsea la doi paşi de cârciuma incendiată, să scape ca prin minune; Cei rămaşi fără adăpost în plină iarnă, îşi plângeau amarul, neştiind încotro s-o apuce; Mai necăjit decât orice alt sinistrat, bătrânul Munteanu Ilie căzu în genunchi şi disperat îl implora pe Dumnezeu; Având nouă nepoţei, bătrânul îi număra în fiecare seară, mai cu seamă de când sărmanii rămăseseră orfani de ambii părinţi; Fiind obosit peste măsură, c-o seară în urmă, bătrânul rămăsese dator cu numărătoarea nepoţilor; Acum sta în genunchi pe zăpada îngheţată şi mai trist ca niciodată, cerea îndurare Cerului: O Doamne Dumnezeule, acuşa iartă-mă pentru numărătoarea lipsă.

-Ionuţ, se trezi bătrânul, strigând în van la nepotul care deacum era absent la apelul de dimineaţă, unde eşti măăă? Doar nu te pitişi.

-Tată mare, răspunse un nepoţel ceva mai răsărit şi poate mai isteţ, Ionuţ n-a ieşit afară; Era micuţ şi înfăşat cu betili lu mama-mare.

-Dumnezeule, doar nu mi-a ars copilaşu dă viu? O Doamne…,

-Mă Iliuţă, întrebă o bătrânică înfofolită c-o broboadă înodată sub bărbie, cum de să întâmplă năcazu şi dă ce nu-i scosăşi pă toţi afară? Ce naiba mă omule, doar văzuşi când începu să-ţi arză casa şi rostu.

-Dormeam dus mă Saftă şi taman atunci s-aprinsă acoperişu; Când mă trezâi cu vâlvătaia la fereastră, începui să-i arunc afară, dar din păcate am greşit la numărătoare; Acuşica ce Dumnezeu să mă fac cu toată liota? Bani n-am, nimic nu mai am; Ce să mai fac Saftă şi unde Dumnezeu să-i duc pă bieţii copii? Măcar dacă era vară şi le făceam o chichineaţă.

-Moşule, ordonă boierul care auzind de incendiul devastator, venise însoţit de locotenentul Mihai Marghiloman, adună-ţi mai repede nepoţii şi du-i la conac; Doar acolo vor primi adăpost şi mâncare.

-Conaşule, interveni bătrâna, în timp ce încerca să-şi şteargă lacrimile c-un colţ al broboadei, după ce că-şi pierdu casa şi întregul avut, moşul plânge pentru nepotul care arsă dă viu; Era înfăşat bietul copil.

-Şi n-aţi încercat să-l scoateţi din casă, întrebă locotenentul Mihai Marghiloman, în timp ce îngândurat se apropia de bătrânul care deacum îşi plângea durerea şi necazul? Tatae, cum de-a fost posibil?

-Păi conaşule, se lamentă bătrânul ridicându-se în picioare, eu am crezut că i-am luat pe toţi; Când mi-am dat seama, era prea târziu.

-Mă oameni buni, ordonă boierul pe al cărui chip se putea citi doar îndârjire şi încrâncenare, voi n-aveţi nici cea mai mică bănuială?

-Pă cin să dăm vina boierule, că când ieşirăm afar dân case ne cuprinsă vâlvătaia? Ce mai tura vura, conchise bătrâna care deacum îşi făcea semnul crucii, rămăsărăm olteni şi taman în miez dă iarnă.

-Oameni buni, interveni salvator boierul Marghiloman, cu ajutorul primăriei vă veţi face alte case şi binale; Până una alta, promise distinsul boier muntean, toţi cei care nu au rude în sat şi nici-un acoperiş deasupra capului, să meargă cât mai urgent la conac; Acum aţi înţeles?

Boierul Marghiloman mai rămase puţin printre ţăranii disperaţi, după care însoţit de locotenenent, plecară în mare grabă spre conac; Se opriră în dreptul capelei de unde îngrijorat, ieşea conul Mihalache.

-Tu Alexandre, ordonă demnitarul de pe faţa căruia dispăruse orice urmă de zâmbet, mai era puţin şi lua foc zdrenţuita noastră ţară.

-Rău coane Mihalache; Din nefericire au ars şapte gospodării.

-Am vrut să viu şi eu la locul dezastrului, dar amărâtu de picior tocmai acum şi-a găsit să-mi joace feste; Ia spune, ăsta-i tot necazu?

-Ei coane Mihalache, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, într-o casă incendiată, a ars de viu bebeluşul uitat de bunică-su.

-Acesta s-ar putea să fie un semn rău, dar ia spune dragule: Oamenii ce cred despre un asemenea dezastru? Ei n-au nici-o bănuială?

-Păi coane Mihalache, oamenii spun multe şi mai nimic precis.

-Dar voi ce părere aveţi dragilor? Să fi fost o mână criminală?

-S-ar putea coane Mihalache; Din păcate, trăim nişte vremuri când într-un context atât de murdar, orice nelegiuire poate fi posibilă.

-Curat murdar, cum bine şi nu fără motiv ar putea să spună, făcând haz de năcaz, umbra nemuritorului din statul plin de atâtea haimanale.

-Ai dreptate coane Mihalache; El a spus-o fără pic de ranchiună şi noi suntem obligaţi să bâjbâim prin negura veacului douăzeci.

-Când eşti tânăr mai treacă meargă, dar când ajungi ca mine ori ca mulţi neputincioşi, zădărnicia şi frica îţi dau târcoale la tot pasu.

-Cu asemenea gânduri negre, mai să nu vă recunosc domnule dragă, dar nici nu pot să cred în poate cea mai nedorită păcăleală.

-Dragilor, raportă cu multă amărăciune în glas înaltul demnitar, grav este că nici măcar eu nu mai am puterea de-a mă recunoaşte.

-Poate c-ar trebui să ne strunim nervii şi pornirile de-o clipă, altfel pentru noi bine nu va fi; Cam trist, dar adevărat coane Mihalache.

-Şi voi credeţi că nu ştiu? Vedeţi dragilor, continuă înaltul demnitar, că vrem sau că nu vrem, până la urmă vine şi vremea când, pierzându-şi cumpătul şi răbdarea, oamenii încep să cedeze în faţa călăilor care rânjind ca nişte nebuni, îi asaltează c-o insistenţă diabolică.

-Şi totuşi coane Mihalache, pentru români ceva trebuie făcut.

-Ştiu mă Alexandre, dar promisiunile nu-i ajută la mare lucru.

-Poate nu-i ajută prea mult, dar de undeva tot trebuie să plece.

-Mă Alexandre, ordonă marele politician român, eu am convingerea că nici-un criminal din lumea asta mare şi totuşi atât de mică, nu s-a născut asasin; Gândind corect şi nepărtinitor, eu cred că deamu este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să tăiem răul de la rădăcină.

-Ştiu coane Mihalache, numai că suntem obligaţi să încercăm.

-Uşor de spus omule, dar greu de împlinit în doar câteva luni.

-Lăsându-i învăţătura de izbelişte, Mântuitorul nu ne-ar ierta.

-Alexandre, departe de mine o asemenea gândire; Din păcate însă, creştinii sunt obligaţi să se prindă cât mai repede în jocul morţii.

-Iartă-mă coane Mihalache, dar acum chiar că nu te înţeleg.

-Păi dragilor, câtă vreme creştinii care vor să-l alunge pe satana se înarmează doar pentru ai omorî pe comunişti, alte argumente n-am.

-Da coane Mihalache, răspunse boierul Marghiloman printr-o altă întrebare, dar pentru izbăvirea neamului, românii n-au altă cale?

-Vedeţi cum românii, altfel nişte oameni paşnici şi cu multă frică de Dumnezeu, sunt obligaţi să se scalde în sângele care de la o vreme inundă întreaga lume? Cred că tocmai din această pricină şi pentru a pluti neobservaţi peste infernul căruia până la urmă i-am putea plăti un împovărător tribut de sânge, va trebui să ne dotăm cu aripi olandeze

-Aveţi dreptate coane Mihalache, dar eu mă gândeam la nişte ţărani care din păcate au rămas fără un acoperiş deasupra capului.

-Păi atunci să revenim la oile noastre multe şi cornute; Acu ia spune-mi, pentru bieţii oameni trebuie să intervin undeva mai pe sus?

-Ei coane Mihalache, poate pentru prinderea făptaşului; În rest ne descurcăm cu primăria şi cu ce pădurea ne oferă din belşug.

-Va trebui să vă grăbiţi dragilor; Nu cred că spun cine ştie ce noutate, dar în curând bărbaţii cu ceva chemare pentru construcţii, vor fi mobilizaţi, iar în sate vor rămâne doar bătrânii, femeile şi copiii minori.

-Bine grăita-i coane Mihalache, dar câtă vreme ne mai ţin balamalele şi nervii, ne vom descurca, fie şi cu femeile mai tinere.

-Aşa să faceţi dragilor, dar până una alta să intrăm în salonul în care este puţin mai cald şi poate ceva mai bine pentru bătrâni.

-Din fericire, încă mai găsim puţină căldură şi oleacă de bine, raportă mulţumit boierul care mai tânăr şi mult mai bine antrenat, îl ajuta pe înaltul demnitar, să urce treptele din faţa intrării principale.

-Nu te supăra Alexandre, dar câtă vreme ai doi băieţi care vor duce pe mai departe legea stăbună, nu cred că ai motiv de văicăreală.

-De băieţi nu mă îndoiesc coane Mihalache, dar cum bine ştie o lume întreagă, sunt prea mulţi călăii care stăpâniţi de satanice gânduri, nesocotesc poruncile Domnului şi ne fac părtaşi la măcelul european.

-Bine Alexandre, dar uscături au fost din totdeauna şi cu siguranţă vor mai fi; Totul este să ştim cum să scăpăm de măcelarii care deacum ne curmă viaţa şi până la urmă să rămânem noi înşine; Vezi, nu-i uşor.

-Coane Mihalache, întrebă boierul Marghiloman după o justificată ezitare, dar generalul Ion Antonescu cum vrea să scape de uscăturile legionare? În parlament n-aţi votat şi nişte legi potrivite cu vremea pe care-o trăim?

-Alexandre, o asemenea întrebare merită un maxim de atenţie.

-Da coane Mihalache, dar să nu rămânem doar cu întrebările.

-Păi în contextul în care generalul pus de rege în fruntea armatei, va trebui să împace şi capra şi varza, suspiciunea pare bine justificată.

-Dar cum o asemenea împăcare ar putea să aducă multă teamă şi foarte multă nesiguranţă, mă-ntreb dacă generalul care din păcate nu prea se bucură de multă încredere, face doar ceeace trebuie.

-Alexandre, răspunse înaltul demnitar prin alte câteva întrebări, tu crezi că mie nu-mi este teamă de înclinaţia pro nazistă? Crezi că domnului Maniu nu-i este frică? Omule, doar nebunii nu se tem de rău.

-Ai dreptate coane, dar sfidând teama, aţi votat pentru război.

-Aşa cum într-un logos memorabil, prietenul Maniu decreta de la tribună: Pentru a scăpa de lupii hămesiţi, noi altă cale nu mai avem.

-Am înţeles îndemnul coane Mihalache, dar cu ce costuri?

-Dragule, ştiu doar că vor fi mari; Vom trăi şi vom vedea!

*****

După câteva zile, argat Badea soseşte la conacul din Vlaşca; Rămasă singură cuc, Aneta tocmai îşi făcea gânduri fel de fel; Văzând că pe uşă intră doar bărbată-su, femeia întrebă şi nu fără oarece motiv:

-Mă omule, dar unde Dumnezeu stăturăţi atât dă mult? Voi ştiţ de când vă aştept şi câte gânduri negre mi-am făcut pentru dalde voi?

-Taci fă dracu din gură, ordonă argatul în timp ce se aşeza pe scaunul de lângă sobă; Tu nu vezi cât sunt dă supărat şi dă cătrănit?

-Tac Vasile, dar ce Doamne iartă-mă să întâmplă pe la conac?

-Se întâmplă pe dracu să te ia; Fă bine şi taci dracu dân gură.

-Iaca tac mă omule, dar unde-l lăsaşi pă fitu Ştefan? Nu dalceva, dar ca să poată pleca la unitate, eu i-am pregătit valiza şi toate cele.

-Fă muere, tu mă mai bârâi mult? Mai bine adă-mi o sticlă cu ţuică daia bună; La cât-îs de supărat, mai că-mi plezneşte căpăţâna.

-Cum vrei Vasile, răspunse femeia cu oarece resemnare în glasu-i neliniştit, după care tăcută, plecă să execute ordinul bărbatului.

Revenind în camera de toate zilele, Aneta aşeză pe măsă o cinzeacă cu ţuică; Vădit îngândurată, femeia privea în pardoseala de scândură.

-Bine fă muere, admonestă argatul, în timp ce ducea sticla la gură, dar tu de când mama dracu te făcuşi chiar atât de zgârcită?

-Vasile, bea-o pasta şi dacă mai vrei una, am să-ţi mai aduc.

-Ştiam eu că eşti o muere dă treabă, dar boier Vlăsceanu ce zici că mai face, întrebă argatul, doar pentru a mai câştiga oarece timp?

-De mă omule, asta-i firea mea; Tu crezi că în doar câteva zile, putea să şchimbe mare lucru? La conac toate este la fel ca mai nainte, dar şi în sat unde oamenii începură să vorbească numai vrute şi nevrute.

-Eşti tu muere de treabă, dar fii bună şi nu mai bate câmpii.

-Ascultă Vasâle, întrebă femeia care deacum încerca să se apropie de bărbat, s-a întâmplat ceva rău şi nu poţi să-mi spui nimica?

Bărbatul o privi pe sub sprâncene după care bău cinzeaca până la fund; Rămas cu bărbia sprijinită în căuşul palmelor, argat Badea întrebă, ca şi când n-ar fi ştiut nimic, despre isprăvile odiosului caporal:

-Ia spune-mi fă muere năroadă, fitu Ştefan nu trecu pacasă?

-Nu trecu mă Vasile, dar Ştefan nu fusă cu tine la Domneasca?

-Da fă muere, dar fii cumsăcade şi mai adă-mi o cinzeacă plină.

Înarmat cu ceva mai mult curaj, mai cu seamă după ce dădu pe gât şi ţuica pe care femeia o adusese fără fără să mai vocifereze, bărbatul începu să povestească istoria care deacum ne este cunoscută.

-Pân să ne cunoaştem la conacul boerului Marghiloman, eu avusăi o gagică mişto şi care era fata învăţătorului din satul Domneasca.

-Mă omule, eu ştiu dămult povestea pă care tu vrei s-o spui.

-În afar de ce ştii, gagica cu care m-am iubit un timp, a vrut să mă prinză în laţ şi cred că daia născu o fetiţă pă care-o boteză Ioana.

-Ştiu Vasile şi mai ştiu că Ioana despre care tu-mi vorbeşti doar cu juma de gură, abia dacă s-a măritat cu fiul boierului Marghiloman.

-Fă muere, eu crez că lui Ştefan care nu ştia nimic din toată istoria pă care ţi-o spusăi, îi căzuse cu tronc fata lu gagică-mea; Altfel nu cred că era în stare să facă o tâmpenie chiar atât de mare şi de criminală.

-Bine mă Vasile, dar de ce te superi? Cum îi turcu şi pistolu!

-Bine fă, dar dă turci avem nevoie? Acu taci dân gură, altfel…,

-Altfel ce-o să faci? Dup-atâta amar dă vreme o să mă părăsăşti şi pă mine aşa cum făcuşi cu biată Anica? Mă Vasile, ai părăsito doar pentru că râvneai la averea tatălui meu, nu că mureai de dragul meu.

-Anetă, strigă bărbatul ridicându-se în picioare, dacă nu vrei să te pocnesc peste bot, taci dracului dân gură şi nu mai vorbi prostii.

-Bine omule, întrebă femeia, în timp ce instinctiv se retrăgea lângă uşa care rămăsese întredeschisă, dar pe băiat unde dracu l-ai lăsat?

-Fă muere, stai dracu liniştită; Oriceam face, asta-i situaţiunea.

-Cum vrei tu Vasile, numai de rău să nu aibă parte bietul băiat.

-Ascultă Anetă, raportă c-o voce stinsă umbra sergentului de odinioară, în biserica din satul Domneasca, fitu Ştefan scoasă un pistol pă care cred că-l furasă din unitate şi ca un bou la-ndreptat spre Ioana.

-Ce pistol? Mă Vasile, dă la o vreme tu vorbeşti doar în dodii.

-Vorbesc cum vreau fă proasta dracu; Încercând s-o puşte pă Ioana, glonţul tras dă Ştefan, nemeri fata unui mare grangur dân Piteşti.

-Şi cum mă Vasâle, băiatul meu este un criminal dă oameni?

-Da fă muere; Cam asta-i situaţia şi nu mai întreba ca proasta.

-Şi acuma unde-i băiatu? Tu dă ce dracu nu-l cătaşi mă omule?

-Păi tu ce dracu crezi c-am făcut? L-am cătat, dar de pomană.

-Acuşa poate că-l înhăţă jandarii şi tu bei întruna ţuică bătrână.

-Făăă, măcar dacă l-ar fi arestat! Cum fitu era nebun de legat, cine ştie ce altă prostie putea să mai facă, cu nenorocitu ăla dă pistol.

-Da mă Vasâle, dar pentru toate astea, tu eşti sângurul vinovat.

-Fă muere, tu eşti proastă sau te faci? Tu crezi că dacă te-nvârţi ca un titirez pân cameră, o să-l aduci înapoi pe neisprăvitu ăla dă fitu? Asta-i situaţia femeie şi oricum nu mai contează cine-i ăl mai vinovat.

-Bine Vasile, întrebă femeia oprindu-se locului, dar într-o asemenea dandana, nu crezi c-ar fi mai potrivit să vorbim cu boierul Vlăsceanu?

-Şi ce-ar putea să facă? Să-şi pună obrazu pentru un criminal?

-Poate reuşeşte să-l scape; Altfel nu are cine să-l moştenească.

-Fă muere proastă, acuşa cum dă n-ai minte nici cât o ceapă degerată? Păi bine fă toanta dracu, câtă vreme idiotul dă fitu o puşcă în biserică pe ghimijdroaca din Piteşti, cum dracu vrei să-l salveze tacto?

-Şi ce mă Vasile, tu n-ai făcut pă front atâtea crime? Tu n-ai puşcat atâţia nemţi nevinovaţi? Păi alea nu tot crime să chiamă că este?

-Tu chiar vrei să mă scoţi din sărite? Păi tot una este fă muere? Acu ce paştili măti, doar n-ai dovleac în loc de capu ăla prost şi idiot?

-Da mă Vasile, dar care este diferenţa dintre neamţu pă care tu l-ai puşcat sau l-ai junghiat cu baioneta şi pupăzata pă care din prostia lui, fitu o trimisă pă lumea cealaltă?

-Diferenţa e că dacă nu-i lichidam eu, mă puşcau nemţii pă mine; Fă proasto, doar eram în război; Acuşa pricepi că nu-i totuna?

-Eu dă frica ta pricep tot ce vrei, dar Domnul care ne-a poruncit să nu ne ucidem semenii, n-o să te poată ierta pentru toţi morţii pe care-i făcuşi cu glonţu şi baioneta, într-un război câştigat cam de pomană.

-Taci fă dracu din gură; Pă lumea asta nimenea nu-ţi dă de pomană, şi apăi nu să ia Dumnezău, după ce zice o muere proastă şi neistruită.

-N-ai decât să crezi ce vrei Vasile, dar să ştii că tu eşti de-o mie dă ori mai criminal dăcât fitu Ştefan; Acuşa cel mai rău pentru amărâtu ăsta-l nostru, ar fi să-l aresteze jandarii; Doar ştii şi tu cum-i bate pe oameni, atunci când cu orice preţ, vrea să scoaţă niscai vorbe dă la ei.

-Ce dracu eşti atât dă proastă? Păi dăcât să plece pă front, nu este mai bine să stea în puşcăria care-l fereşte dă glonţ şi dă baiunetă?

-Cum dracu mă Vasile, tu chiar te bucuri de crima făcută de Ştefan, doar pentru că arestat, îl poate scăpa de nu ştiu care front?

-Păi bine fă muere proastă, dintre două rele nu trebuie s-o alegi pă cea mai mică? Acu ce să mai zic, poate că-i mai bine cum a picat.

-Dar prostu dă fitu n-alese mai nimic; Poate doar crima pentru care Dumnezeu îl va judeca destul de aspru şi mai repede decât crezi.

-Da fă muere, raportă argatul care deacum încerca să se pună bine cu sfinţii, dar din fericire, Dumnezău numai dă noi nu are timp.

-Vasile, dacă nu de la Dumnezeu, atuncea cui să mai cer ajutor?

-E prea sus fă muere; Mai dăgrabă de la boieru Vlăsceanu; El este mult mai aproape de tine; Fiind bogat, se bucură de multă trecere.

-Păi n-ai zis tu că într-o asemenea daravelă, tata n-are ce face?

-Da fă muere, dar cel puţin ar putea să încerce pă la dregători.

-După câte văd mă omule, tu o cam dai cotită; Oricum, pentru băiat tot am să-l rog pă tata, chiar dacă trebuie să-i cad în genunchi.

-Dacă vrei, îngenunchiază la biserică; De Ştefan mă ocup eu.

-Te ocupi pă dracu! Vasile, dacă băiatu ştia că este frate de tată cu nepoata învăţătorului din satu Domneasca, mai ajungea Fănică al meu să facă moarte de om? Acum era liber omule şi pleca la unitate; Nu dalceva, dar trebuia să-şi termene armata.

-Şi acu ce dracu vrei să spui, că fusăi un fricos? Păi dacă tu eşti aşa de curajoasă, du-te fă la boier şi spune-i că nu este drept şi nici cinstit să treacă toată averea vlăscenilor, lu spălăcita dă Paulina.

-Bravo domnule argat! Ţara arde şi baba să piaptănă de zor.

-Auzi Anetă, ameninţă argatul ridicându-se în picioare, dă nu taci dracu din gură, să ştii c-am să te trimit la baba pă care mi-o arunci în faţă; Ai înţeles fă muere, sau poate vrei să-ţi cârpesc câteva la moacă?

-Şi ce câştigi dacă mă baţi? Mă Vasile, tu de ce dracu n-ai curaj să vorbeşti deşchis cu tata? Aşa, ca de la bărbat la bărbat.

-Păi bine fă muere tâmpită, dar în cazu-n care el mă învinuieşte dă moartea lu moşu ăla bătrân şi senator, eu cum dracu vrei să-l întreb şi să-l rog niscai rugăminţi?

-De ce vorbeşti prostii Vasile? Tata nu te-a învinuit dă nimica.

-Ia mai taci dân gură; Mi se pare mie, sau la uşă bate careva?

-Nu ştiu omule, întrebă femeia privind speriată, dar tu ce pocânzei aştepţi? Răspunde odată, doar nu veniră jandarii pentru fitu Ştefan.

-Nu cred, dar du-te şi vezi cine măsa în cur bate ca nebunu.

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (17)- Şantaj comunist (1)

Comentarii închise.