Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

GUSTUL PÂINII ROMÂNEŞTI

de Ioana Stuparu | Iunie 26, 2009

“De pământ nu trebuie să-ţi baţi joc! Pământul te blesteamă, dacă nu-l respecţi!”.
Ştiu aceste cuvinte de la mama mea. Le-am auzit încă de când eram o mână de om şi nu le voi uita cât voi trăi. La rândul ei, mama le-a moştenit de la părinţii ei. Şi, Doamne, cu câtă sfinţenie respecta totul!
Adesea mă aşez pe piatra de hotar a timpului: de o parte trecutul, de altă parte prezentul. Cum să nu te uiţi îndărăt, când ţi se face dor de ce-a fost?! De rânduiala care exista în toate. Când se ştia un rost al lucrurilor. Unde începeau şi unde se terminau. Când se bucura omul de răsăritul Soarelui şi sosirea Primăverii. Când se mulţumea omul cu două odăi în care să ierneze şi cu vatra focului în care sta fălos cuptorul sau ţestul de copt pâine din făină de grâu românesc. Gustul pâinii româneştit!… Cum să-l uiţi, Dumnezeule, Doamne! Din grâu crescut în lanuri, unde paiul depăşea mijlocul voinicului, şi era ca deştiul de gros, iar spicul era cât vrabia. Se întindea lanul de grâu până-n marginea drumului, drum îngust, cât lăţimea căruţei. Nici fir de buruiană nu exista. Când vedeai un fir de mac, era o raritate. Parcă şi păsările cerului coborau cu grijă pe pământ, ca să nu strivească plantele semănate de om.
Grâul românesc se vindea peste graniţele ţării. Producţia depăşea nevoile. Deşi se ara pământul cu plugul tras de vite, iar coarnele plugului erau ţinute cu mâinile omului. Mâini de ţăran. Aspre dar pline de iubire pentru glie, pentru neam. Mâini sănătoase întru iubire de pământ şi de familie. Buruienile se stârpeau cu sapa şi cu prăşitoarea trasă de vite, mânuită de mâinile iubitoare ale ţăranului ce ştia rostul lucrurilor.
Doamne, ce se întâmplă cu noi, fiii Tăi? De ce ne dai drumul din mâinile Tale? Nu ştii că suntem slabi şi cădem numaidecât în ispită? Unde o fi respectul pentru pământ? De ce e nemuncit şi plin de buruieni, când se discută tot timpul că omenirea se află în secolul vitezei şi a tehnologiilor moderne? La ce bun tehnologii moderne, dacă nu se mai ştie gustul pâinii din grâu adevărat?
Ai grijă de noi, Doamne!

Topice: Meditaţii | Comments Off on GUSTUL PÂINII ROMÂNEŞTI

Comentarii închise.