Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (21) – Fântâna Albă (1)

de Florin Bădican | Iunie 17, 2009

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

FÂNTÂNA ALBĂ 1

Iarna era pe ducă; Numită de conul Mihalache, toamna neamului românesc, primăvara făcea să curgă pe obrajii munţilor, fluvii de lacrimi şi durere românească; Din ochii care vegheau până la marea cea mare, izvorau din vremuri imemoriale, două râuri cristaline şi frumos unduitoare; Pentru a fi mai puternice în confruntarea cu destinul hărăzit de cine ştie care sfântuleţ, apele se uniră într-o vale mirifică şi pentru toată lumea primitoare; La confluenţa Argeşului cu Râul Doamnei, din nişte vremuri care se pierd în negura istoriei, românii care întodeauna pozează în oameni cumpătaţi şi iubitori de frumos, au pus trainică temelie de piatră, oraşului Piteşti.Parcă venise toamna; O ploaie mocănească şi rece, părea să îndemne la o cafeluţă în faţa unui şemineu bine încălzit; În ciuda timpului potrivnic, am poposit pentru prima dată în casa familiei Predescu; Cum istoria este temelia oricărui lucru, trebuie să coborâm cu mai mulţi ani în urmă şi să ne oprim la vremea când bunicul domnului Predescu, asemenea gospodarilor care intenţionau să se ocupe de afaceri aducătoare de profit, hotăra să se stabilească în oraşul Piteşti; Cu banii moşteniţi de la bunic, domnul Predescu Iuliu Darie cumpără de la un ofiţer cu patimă la jocul de cărţi, o casă în centrul urbei; Cu puţină vreme înaintea ca primul război mondial să fie declanşat de austriecii care-şi pierduseră prinţul într-o ambuscadă organizată de nişte vasali neloiali, întâmplător sau nu, tânărul Predescu cunoaşte în casa unui bun amic, o tânără şi foarte frumoasă domnişoară; Cum prin intrarea României în războiul care deacum bântuia cu furie oarbă peste toată Europa, vremurile începuseră a se tulbura şi gândind că din cine ştie ce motiv, ar putea să piardă zâna de o frumuseţe rară, domnul Predescu se lăsă sfătuit de o rubedenie care deacum părea interesată şi hotărî să se căsătorească cât mai repede posibil; Avid de dragoste adevărată şi încercând să dea o motivaţie căsătoriei pe care o făcuse în mare pripă, tânărul Predescu ceru soţiei, să-i dăruiască un fiu; Deşi nu era prea dornică de o asemenea perspectivă, doamna Predescu Florica născu la doar câteva luni după căsătorie, o fetiţă pe care la dorinţa naşului dinspre mamă, o boteză Margareta; Era un nume frumos şi fata părea să aibă un viitor ceva mai aparte; La puţină vreme de la intrarea României în războiul declanşat din motive care mai degrabă ţin de reâmpărţirea zonelor de influenţă, tânărul Predescu este încorporat şi trimis într-un regiment dislocat la margine de Bucureşti; Profitând de o scurtă permisie, proaspătul recrut are o relaţiune amoroasă c-o fată care prin cine ştie ce intervenţie, se angajase la făbricuţa care de la o vreme, furniza efecte militare; Din relaţia pe care răcan Predescu o considerase doar un mic divertisment, se născu o fetiţă; La sugestia unui peşte care supravieţuia doar graţie prostituţiei, curviştina mituieşte un popă sărac şi-o boteză Dana; Rănit după doar câteva luni de război, soldatul Predescu petrecu destul de multă vreme, prin spitale şi sanatorii; Având ceva noroc, dar mai cu seamă zile de la Dumnezeu, tânărul Darie Predescu revine în mijlocul familiei care între timp se mai îmbogăţise c-un băieţel; Tare frumuşel, băieţelul alimenta gurile care spuneau c-ar fi isprava unui avocat pe care doamna Florica Predescu îl angajase într-o tranzacţie cu nişte bijuterii din care obţinuse o importantă sumă de bani; Ştiind că afacerea fusese încheiată doar pentru soţul aflat în spital, doamna Predescu nu luă în seamă cleveteala ţaţelor care deacum puneau ţara la cale; Lăsând gura lumii să clevetească vrute şi nevrute, nici domnul Predescu nu luă în seamă bârfa cotidiană şi într-un timp destul de scurt, soldatul care deacum era declarat inapt pentru serviciul militar, intră în afaceri; Cu creditul acordat de una din băncile angajate în refacerea ţării, tânărul întreprinzător cumpără o fabrică pe care modernizând-o, obţinu în scurt timp, un profit bunicel.

Ploua mocăneşte când, în faţa casei de la număru zece, opri maşina boierului Marghiloman; Neluând în seamă timpul umed şi rece, doamna care deacum era însoţită de domnişoarele Paulina şi Ana, intrară grăbite pe poarta care nu întâmplător era deschisă pentru neamuri şi prieteni adevăraţi; Le întâmpină doamna Margareta; Stăpânită de o vădită bucurie, frumoasa doamnă ieşise îmbrăcată într-un halat poate mult prea subţire, pentru vremea care deacum era atât de potrivnică.

-Cum măi drăguţelor, aţi reuşit să veniţi pe o vreme ca asta?

-Cu vremea mai vedem ce şi cum va fi, întrebă zâmbind frumos doamna Marghiloman Ioana, dar tu cum te simţi? Eşti bine doamnă Margareta Predescu?

-Da drăguţo, mă simt şi încă foarte bine, raportă cu toată sinceritatea doamna Predescu, dar să intrăm cât mai repede în casă; Măcar să nu ne mai plouă.

-Mulţumesc, dar numai ploaia ne spală de păcate, răspunse profetic doamna care deacum intra pentru prima dată în casa familiei Predescu.

-Ioană, răspunse gazda în timp ce-şi conducea prietenele în salonul mobilat cu oarece gust şi cu bani foarte mulţi, cred c-ar fi bine să nu mai vorbim de funie în casa spânzuratului din poveste.

-Nu te supăra doamnă Margareta, dar cum de poţi vorbi în felul ăsta?

-Te rog iartă-mă Ioană dragă, dar uneori mă cam ia gura pe dinainte.

-Ce frumos dar mai ales ce intim este acest salon, exclamă domnişoara care nu părea să ia în seamă disputa celor două prietene!

-Îţi place Paulină? De fapt a fost ambiţia mamei Florica, dar când cineva se simte bine în acest buduar feminin, eu mă bucur prima.

-Şi tu de ce Dumnezeu taci Ioană? Hai vorbeşte şi nu mai sta îmbufnată.

-Iartă-mă Paulină, dar tu ştii mai bine să apreciezi adevărata frumuseţe; Eu am crescut într-o căsuţă din satul Domneasca şi dintr-un asemenea motiv, nu pot avea gusturi atât de rafinate.

-Aşa cum bine spunea boierul Vlăsceanu, astea sunt vorbe de clacă; Iartă-mă Ioană, dar tu eşti doamna cu cele mai rafinate gusturi.

-Eşti prea modestă Paulină, dar nici nu vreau să mă invidiezi.

-Ioană, răspunse puţin mirată domnişoara Paulina Vlăsceanu, până astăzi doar Dumnezeu m-a ferit de asemenea gânduri ascunse.

-Întradevăr domnişoară frumoasă, ţinu să-şi spună părerea bărbatul care urmat de fiu, tocmai intraseră în salon, dar Dumnezeu îi fereşte numai pe creştini de gânduri rele; Drăguţelor, pentru a nu fi acuzat de cine ştie ce lipsuri educative, permiteţi-mi să vă urez un bun venit.

-Bună ziua domnule Predescu şi vă rog să ne iertaţi, răspunse doamna Marghiloman, plăcut surprinsă de prezenţa dezinvoltă a bărbatului care iubea cu delicateţă masculină, frumosul feminin; Eu cred că dumneavoastră aveţi multă dreptate, încercă frumoasa doamnă din Domneasca să-şi ducă gândul până la capăt, numai că dând fiilor gându cel bun, fără ca în schimb să le ceară ciubucul care deacum este tradiţional, Dumnezeu nu prea bagă şi în buzunarele rupte şi atât de murdare.

-Nu te supăra Ioană dragă, ordonă doamna care deacum ştia bine ce zice, dar bunul Dumnezeu a fost darnic cu tăticu şi la îndatorat poate prea mult.

-Întradevăr doamnă Marghiloman, fiică-mea are dreptate; Acum iertaţi-mi vă rog mojicia de-a vă abate atenţia de la o discuţie care nu putea fi decât interesantă şi chiar plăcută într-un fel.

-Ce faci tată, întrebă doamna Margareta, în timp ce complice zâmbea celor două domnişoare, nu-l prezinţi pe tânărul cavaler?

-Frumoase domnişoare, somat de Margareta care deamu este şef incontestabil, pemiteţi-mi vă rog să-l prezint pe fiul meu; Leit maică-sa, deocamdată Ionel este elev în ultima clasă de liceu.

-Nu ştiu ce şi cum să spun, dar mă simt onorat de prezentarea făcută de tatăl meu; Darnic ca întotdeauna, încearcă să-mi ofere chiar mai mult decât ce-mi permite vârsta, educaţia şi pregătirea.

-Ionele, fii bun te rog şi nu te mai lamenta; Ca să ai tot ce inima-ţi doreşte, trebuie să ştii cum, dar mai ales cui să ceri trebuinţa care să te lanseze cu oarece gratuitate.

-Domnule Predescu, interveni doamna care deacum încerca să pună punct discuţiei care tindea să devină stâjenitoare, privindu-vă sunt înclinată să cred că ne aduceţi veşti bune dintr-un oraş care încă-i liniştit la vremea când majoritatea românilor sunt tot mai neliniştiţi.

-Doamnă Marghiloman, să ştiţi că zâmbetul este doar o firavă mască.

-Cum aşa domnule Predescu? Chiar trebuie să ne prefacem fără un oarece rost?

-Da doamnă, raportă bărbatul de pe faţa căruia dispăruse voia bună, dar zâmbetul care de la o vreme mă însoţeşte, este dacă vreţi un scut care-i protejează pe toţi cei care întâmplător îmi stau în preajmă, de pericolul datorat exploziei care mocneşte în mine.

-Bine mă tată, dar considerându-te o bombă care oricând ar putea să explodeze în public, nu crezi că situaţia se cam agravează şi la un momentdat poate scăpa de sub control?

-Nu-ţi fie teamă Margareta; N-am să explodez chiar acum.

-Domnule Predescu, întrebă domnişoara Ana Ştonz, în timp ce zadarnic încerca să îşi ascundă indignarea, dumneavoastră ne refuzaţi explicaţia doar pe motivul sensibilităţii feminine, sau poate mai sunt şi alte pricini care nu vă permite o abordare mai pe înţelesul nostru?

-Nu domnişoară Ana, încercă domnul Predescu să dea cuvenitul răspuns, dar eu am încercat să protejez făpturile pe care doar bunul Dumnezeu le zămisleşte gratuit şi c-o inegalabilă mărinimie.

-Da mă tată, ordonă doamna care de mai multă vreme încerca să promoveze educaţia spartană, dar nici c-o singură floare nu se face primăvară pentru românii care în curând vor avea de-a face cu glonţul rusesc; Iartă-mă te rog frumos, dar războiul bate la uşa istoriei.

-Cum Margareta, întrebă revoltat domnul Predescu, tu găseşti inoportună delicateţea motivată doar pentru tinerele domnişoare?

-Iartă-mă te rog, dar eu n-am pronunţat o asemenea sentinţă.

-Poate n-am înţeles prea bine, motiv pentru care-mi cer scuze.

-Tată înţelegător, ştiu doar că deacum fetele noastre vor mai multă instrucţie militară şi mai puţină delicateţe masculină.

-Întradevăr Margareta mea dragă, se declară de acord domnul Predescu, puţină instruire nu strică nimănui, dar să fim rezonabili şi să nu întrecem măsura; Armata şi mai cu seamă războiul, nu sunt pentru nişte făpturi delicate.

-Armata este pentru toţi românii de bună credinţă, iar făpturile mai delicate dintr-un asemenea motiv s-au adunat aici, raportă puţin indignată doamna Ioana Marghiloman.

-Nu vă supăraţi doamnă Marghiloman, dar eu tot nu vă înţeleg argumentaţia potrivnică.

-Nimic mai simplu domnule Predescu; Noi vrem să urmăm cursurile şcolii care pregăteşte în mare pripă, surori pentru frontul rusesc.

-Am ştiinţă despre o asemenea şcoală şi câtă vreme în ţară domneşte pacea şi buna înţelegere, nu cred că este un lucru tocmai rău.

-Tată, să cred că deacum eşti de acord cu şcoala care nu-i un lucru tocmai rău?

-Margareta, vreau doar să mai spun că în principiu sunt de acord cu iniţierea unor asemenea cursuri, dar până atunci să mergem la masă, ceeace pentru început nici nu-i chiar atât de rău.

-Să trăiţi, am înţeles doar ceeace trebuie înţeles, raportă zâmbind doamna Margareta Predescu, după care împreună cu cele trei prietene de nădejde, părăsiră salonul în care diferende mai mici sau mai mari, păreau aşi fi găsit un numitor comun.

*****

Dragilor, aşa cum bine şi frumos ar spune conul Mihalache, cu îngăduinţa dumneavoastră să mai zăbovim puţin printre oamenii angajaţi în confruntări care se pierd în negura istoriei; Aruncând fie şi-o fugară privire peste istoria bătrânului continent, vedem cu oarece uşurinţă, cum acest popor de oameni gospodari, a fost din totdeauna participant activ la toate confruntările din această parte de lume; Judecând cu dreptatea cuvenită, poporul care încă de la început a fost animat de sentimentul libertăţii cu orice preţ, în cele din urmă a fost izbăvit prin făurirea statului naţional unitar român; După numai două decenii de viaţă tihnită, ţara care pentru veşnicie fusese botezată România Mare, este sfârtecată de vulturii care deacum pozează numai în demoni nesătui; Oamenii cinstiţi şi oneşti, cei care ne vor găzdui după câteva considerente, se găseau oare pentru a câta oară, angajaţi într-o dispută pe viaţă şi pe moarte, doar pentru reântregirea ţării; Într-o asemenea situaţiune, doamnele Marghiloman Ioana şi Predescu Margareta, urmate la numai câţiva paşi de domnişoarele Vlăsceanu Paulina şi Ştonz Ana, păşeau pragul şcolii care deacum pregătea în mare pripă, asistenţi sanitari pentru frontul care în curând urma să se deschidă de-a-lungul Prutului moldav; Intrând în sala de clasă, privirea fetelor căzu peste catedra dincolo de care, tabla sugera poate c-o clipă mai devreme, scene din infernul care abia dacă începuse să-şi arate colţii; Merită să consemnăm fie şi în treacăt, tăcerea frumoaselor domnişoare; Încercând să ocolească teama care le cuprinsese ca pe orice om normal, doamnele ţineau cu tot dinadinsul să pară nişte fetiţe de şcoală primară, mai mereu puse pe şotii; Doar treizeci de tinere doamne şi domnişoare erau înscrise în catalogul pe care doctorul Niţă Babeş, medic despre care gurile rele spuneau pe la colţuri de societate, cum că s-ar fi căsătorit dintr-un oarece interes c-o domnişoară licenţiată în drept, îl strigă c-o voce de bas dezacordat din cine ştie ce pricină şi prăfuit peste măsură:

-Domnişoara Albulescu Sonia; Dar ce dracu face, chiuleşte?

-Nu chiuleşte domnule doctor, dar vă rog să-mi permiteţi.

-Ce să-ţi permit domnişoară? Te numeşti Albulescu Sonia?

-Nu domnule doctor, dar cred că sunt datoare c-o explicaţie.

-Credeam că doar eu trebuie să dau explicaţii, dar în sfârşit.

-Domnule doctor, eu mă numesc Ioana Marghiloman şi cu permisiunea dumneavoastră vreau să vă spun despre domnişoara Albulescu; Din păcate, biata fată este nevoită să absenteze.

-Frumoasă doamnă, după câte cunosc şi nu cred că mă înşel, boierul Marghiloman Alexandru n-are nici-o fată pe care s-o cheme Ioana.

-Nu vă înşelaţi domnule doctor, dar boierul Marghiloman are o noră şi eu sunt aceea.

-Mă bucur să vă cunosc doamnă Ioana Marghiloman, dar ce Dumnezeu trebuia să-mi spune-ţi despre domnişoara Albulescu Sonia? S-a întâmplat ceva rău şi deacum stă deoparte?

-Domnule doctor, domnişoara Sonia nu mai este printre noi.

-Dar ce dracu a păţit domnişoara Albulescu Sonia? S-a măritat şi acum este plecată în luna de miere, întrebă doctorul care privind mirat, nu ştia ce să mai creadă?

-Cred că era mai bine domnule doctor, dar domnişoara Sonia este plecată în lumea în care şi-a găsit liniştea şi împăcarea veşnică; Acesta-I tristul adevăr.

-Să-i fie ţărâna uşoară, raportă abia murmurat doctorul Babeş, după care mai trist ca în multe alte dăţi, continuă să strige catalogul.

-Domnişoara Predescu Margareta; Şi ea lipseşte, sau poate…?

-Vă rog să mă iertaţi domnule doctor, dar eu am spus prezent.

-Nu te supăra doamnă Predescu, avertiză şi nu fără motiv doctorul Babeş, dar din considerente nu prea greu de intuit, eu mă tem că starea în care vă aflaţi, nu vă permite prezenţa la cursuri.

-Aveţi dreptate domnule doctor, dar în ciuda inerentelor greutăţi, bebeluşul pe care deacum îl port ca pe o comoară de preţ, nu cred că mă va pune în situaţia de-a nu frecventa aceste cursuri.

-Bebeluşul încă nu poate doamnă dragă, dar eu aş putea s-o fac.

-Ştiu domnule doctor, dar nu-i drept să mă condamnaţi la o izolare între patru pereţi; Oare pân acum n-am suferit suficient? De ce trebuie să mă arestaţi fără motiv?

-Că vreţi sau că nu vreţi, izolarea despre care tocmai aţi vorbit, va trebui s-o acceptaţi în ziua când veţi naşte bebeluşul pe care văd că-l iubiţi atât de mult; Fiţi mândră de misia încredinţată doar de Dumnezeul a toate făcător şi pentru toţi creştinii a toate izbăvitor.

-Nu vă supăraţi domnule doctor, dar dumneavoastră credeţi că războiul care deamu bate la uşa istoriei, se va termina cum multă lume speră şi doreşte, într-o lună poate două? Dragilor, argumentă doamna Predescu c-o vădită părere de rău, acest război va dura câţiva ani buni şi tocmai datorită acestui crez, eu vă rog să mă acceptaţi la şcoala care pregăteşte surori de front.

-Sunt de acord cu dumneavoastră doamnă Margareta Predescu, aprobă doctor Babeş, dar cu condiţia, altfel destul de firească în această perioadă de sarcină, de-a merge la controale periodice.

Primele zile de şcoală trecură destul de greu; Acomodarea doamnelor şi domnişoarelor se producea cu oarece încetineală, pe fondul unor lecţii despre răniţi şi acordarea primului ajutor; Într-una din acele zile de început, doctorul Babeş veni însoţit de un bărbat care oprindu-se între catedră şi tablă, privea cu mult interes la domnişoarele care deacum chicoteau mai abitir decât nişte eleve de clasa întâia; Ridicânduşi privirea spre bărbaţii care deacum rămăseseră suspendaţi într-un spaţiu nepermis de strâmt, doamna Ioana Marghiloman simţi cum tânărul pe care în urmă cu puţină vreme îl cunoscuse la conacul din satul Domneasca, o fixa într-o manieră pe care eleva o respingea printr-o tăcere oarecum nefirească pentru cavalerii din Occidentul nu prea îndepărtat.

-Stimate doamne şi onorabile domnişoare, ordonă doctorul, în timp ce cu mâna le îndemna să se aşeze pe scaune, acum fiţi rogu-vă îngăduitoare şi daţi-mi voie să vă prezint pe domnul doctor Francoise; Din dorinţa de-a învăţa cât mai bine limba română, dar şi pentru a căpăta experienţă, altfel indispensabilă în spitalele de campanie, acest domn prezentabil şi bine intenţionat, vrea să urmeze împreună cu dumneavoastră, cursurile şcolii sanitare.

-Domnule doctor, ordonă domnişoara Paulina Vlăsceanu fie şi numai pentru aşi salva prietena din ghiarele înrobitoare-i priviri, noi ne bucurăm de prezenţa unui coleg care să ne apere în caz de nevoie şi să ne înveţe tainele limbii franceze.

-Bine domnişoară Vlăsceanu Paulina, numai că din păcate, domnul doctor va trebui să plece la un spital de campanie; După câte ştiu, undeva în Moldova.

-Domnule doctor, îşi exprimă francezul un regret de faţadă, într-o asemenea situaţie, bucuria de a practica meseria într-un spital de campanie, va fi umbrită într-o măsură greu de acceptat, de pierderea celor mai frumoase domnişoare.

-Nu vă îngrijoraţi prea tare domnule doctor, raportă doamna Ioana Marghiloman, prognozând o viitoare stare de lucruri, dar şi în Moldova sfântului Ştefan Cel Mare sunt domnişoare frumoase.

-Dom doctor, întrebă domnişoara care deacum împrumutase un aer de o tristeţe îngrijorătoare, cum nu toate elevele au în casă aparate de radio, vă rugăm să ne spuneţi ce Dumnezeu s-a întâmplat în pădurea de la Fântâna Albă, asta numai dacă ştiţi şi dacă nu-i un mare secret militar?

-Nu-i cine ştie ce secret domnişoară Vlăsceanu Paulina, ordonă încruntat doctorul Babeş, dar pentru a mă face înţeles, cer puţină atenţie şi ceva îngăduinţă.

-Ordonaţi dom doctor; Suntem numa ochi şi urechi, raportă mulţumită domnişoara Vlăsceanu Paulina, după care se aşeză în banca ce părea croită pe măsura prichindeilor de-o şchioapă.

-Mai mult decât s-a spus la radio Bucureşti, n-am de unde să ştiu, reluă doctorul cu aceeaşi voce gravă, dar graţie întâmplării sau poate cine ştie cărui destin, la spitalul în care lucrez au fost internaţi de curând, doi basarabeni scăpaţi ca prin minune din acel masacru; Astăzi vom merge la spital şi după câteva lucrări practice, vom încerca să discutăm cu martorii masacrului pus la cale şi executat cu sânge rece de ocupantul sovietic, informă doctorul care abia dacă se mai putea stăpâni.

-Cum aşa domnule doctor, întrebă indignată doamna Marghiloman Ioana, deacum ruşii se ţin de neamuri cu celebrul Skaraoţki? Din cărţile citite, aveam o impresie ceva mai bună.

-Vă place literatura doamnă Marghiloman, întrebă şi nu fără motiv doctorul Babeş?

-Da domnule doctor, îmi place şi încă foarte mult; Citind fie şi numai romanul Război şi Pace, carte pe care un geniu a scris-o c-o măiestrie greu de egalat, am înţeles că ruşii iubesc libertatea, iubesc adevărul despre lume şi viaţă, iubesc buna înţelegere cu vecinii.

-Aveţi dreptate doamnă Marghiloman Ioana, ordonă doctorul care deacum o privea cu oarece admiraţie, numai că vremea ţarului care la obligat pe Napoleon să plece din Rusia cu coada între picioare, a trecut de mult; Nici eu nu cred că bolşevicii sunt neamuri cu Satana, dar judecând după apucăturile mai mult decât criminale, nici duşmanii lui nu cred că sunt.

*****

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (21) – Fântâna Albă (1)

Comentarii închise.