Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Pieptiş spre Schitul Corlăţeni

de Losonczy Alexandru | Iunie 22, 2009

Pe una din văile satului Pojorâta, un drum abrupt, presărat cu bănci de lemn pentru odihnă, şerpuieşte printre poieni şi prin pădure către Schitul Corlăţeni.

După cum este scris în pisanie totul a pornit de la Constantin Corlăţeanu, ţăran din Pojorâta, care în urma unei vedenii a Maicii Domnului a donat pământul, 10 ha de păşune şi 12 ha de pădure, şi a purces ajutat şi de filul său Ştefan şi de o parte din localnici la înălţarea unei capele peste o cruce mai veche ridicată în 1927. Biserica a fost sfinţită în 1934 de Mitropolitul Nectarie. Schitul a rezistat până in 1962 când după textul din pisanie “a fost dimulat” şi transportat la Voroneţ și transformat în biserică parohială, iar o parte din obiectele de cult au ajuns la Mănăstirea Putna.

Ctitorul principal Constantin Corlăţeanu nu a mai apucat să vadă desfiinţarea schitului deoarece trece la cele veşnice în 1957, la vârsta de 97 de ani, “mulţumit în suflet de faptele făcute în slujba lui Dumnezeu”.

“Deşi de la înălţarea respectivului lăcaş nu s-a scurs prea multă vreme, au şi început să se nască legende. Una dintre acestea spune că, la scurt timp după dărâmarea schitului de către comunişti, singurul semn rămas în picioare era o cruce frumoasă, sculptată în piatră. Un cioban, ce-şi păştea oile pe păsunea Slătioarei, din apropierea schitului, impresionat de frumuseţea crucii şi-a dorit să o ducă acasă. Încercând să o scoată, a fost strivit de greutatea ei şi a murit. Localnicii au considerat această întâmplare ca un semn divin care arată că schitul nu trebuia să dispară şi au hotârit ca, în secret, să-l reconstruiasca. Zis şi făcut, în câţiva ani acesta era din nou ridicat şi lumea putea veni aici într-un veritabil pelerinaj. Un fapt demn de remarcat este că la altar ei lăsau fel de fel de pomelnice şi bani, care nu erau furate de nimeni, deşi schitul nu era închis niciodată.”

Deci  resinţind lipsa schitului, locuitori acestor meleaguri, ridică o alta capela peste aceaşi cruce în 1966, loc în care se oficiau ocazional slujbe.

Schitul a fost reînfiinţat în 1991 şi acum numără 20 de călugări.

Troiţă ce marchează drumul spre schitPoianăDrum în coastă
MagazieŞir de bănciPelerini
Drum prin pădurePeleriniDrum prin pădure
Drum prin pădureDrum cu balustradăTroiţă
TroiţăMesteceniPoarta Mănăstirii
TroiţăBiserica vecheChilii
Biserica nouăIcoanăAcoperişuri de tablă
Vedere de ansambluDrum de munteVedere de ansamblu
Vedere de ansambluParaclis de varăBiserica veche
Pictură exterioară - biserica vechePictură exterioară - biserica vechePictură exterioară - biserica veche
Pictură exterioară - biserica vecheBiserica vechePictură exterioară - biserica veche
InteriorCatapeteasmaCupola turlei
Icoană de argintUşile împărăteştiIcoană
Interior - biserica nouăIcoanăInterior - biserica nouă
IcoanăCatapeteasmaCandelabru
IcoanăUşile împărăteştiCruce de lemn
IcoaneInterior - biserica nouăIcoană

Topice: Descrieri | Comments Off on Pieptiş spre Schitul Corlăţeni

Comentarii închise.