Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

A FI BASARABEAN…

de Adrian Botez | Iulie 10, 2009

– radiografia unui fenomen –

E vorba de cazul unei destul de mari părţi (din păcate) a românilor/basarabenilor, care, în loc să se instituie în mucenici (precum Eminescu, Goga, Coşbuc, Alexei Mateevici, Grigore Vieru, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici etc.), se instituie în înşelători ai încrederii Neamului care i-a născut. Fie de-a dreapta, fie de-a stânga Prutului… Ei (cei de care facem vorbire, şi dintre „ei” făcând parte şi poetul cu cartea aici recenzată) nu-şi asumă niciun risc real (al luptei pentru afirmarea/apărarea românismului), dar râvnesc, în schimb, la toate foloasele (…vor să fie, în special, „şefi”/”directori”/”preşedinţi”… – şi să iasă în faţă, pentru a culege numai aplauze!) … – şi asta – când?! – tocmai în aceste vremuri hotărâtoare pentru soarta Neamului celor care ar trebui să mucenicească (nu să…”şefească”!) egal, întru românitate, deci, întru împlinirea destinului comun al românilor/Neamului UNU Românesc!

Nu credem că subsemnatul, pe de o parte, bucovinean (deci frate de tragedie cu toţi românii dinafara „geografiei de hartă” a României!), din sudul Bucovinei, dar cu neamuri, rămase prizoniere „geografiei sovietice” a Nordului Bucovinei (care este păstrat, cu rânjetul sfidării, agresive şi abuzive/arbitrare, de către Ucraina contemporană…) – dar şi cu neamuri care au murit împuşcate ori deportate în „Siberii fără de sfârşit”…! – pe de alta, interesat de soarta fraţilor de suferinţă basarabeni şi apărător al cauzei Basarabiei româneşti (…iar noi nerecunoscând, precum a făcut-o dl Ion Iliescu, primul din lume la astfel de…”recunoaşteri!!!… – în 1991, „statul independent Republica Moldova”!) am putea fi suspectat de atitudine anti-basarabeană. Deci, nici anti-românească.

Dar, şi de-o fi să fie aşa, ne asumăm întreaga răspundere! ŞI GRĂIM!!!

Departe de noi pretenţia că statul român (prin reprezentanţii săi nevolnici! – dar şi prin oamenii de Duh/cultură din dreapta Prutului!!!) şi-a epuizat datoriile morale, faţă de românii dinafara graniţelor României – sau că, măcar, şi-a făcut datoria minimă, faţă de aceşti urgisiţi români! Noi am scris, pe unde am putut şi am încăput, în presa românească din România (partea liberă, cu drepturi…dar nu şi cu conştiinţă suficient dezvoltată, a necesităţii luptei pentru românitate şi românism!), despre tragedia aromânilor/macedoromânilor (din Grecia, Bulgaria, Serbia etc.), cât şi despre aceea a basarabenilor şi a Basarabiei.

Dar, totodată, nu avem de gând să acceptăm dublul standard, când judecăm „românismul”! Avem pretenţia ca atât românii din România, cât şi cei dinafara graniţelor (vremelnice…) ale României de azi, şi mai cu seamă cei din aşa-zisa „Republică Moldova”(care nu suferă nici pe departe persecuţiile aromânilor dinafara graniţilor româneşti, sau ale basarabenilor din sudul Basarabiei, inclus în statul ucrainean, la fel cum şi ale bucovinenilor din Nordul Bucovinei, la fel, incluşi, cu anasâna, în statul ucrainean etc.) – să lupte nu pentru a avea unde să fugă, ori să se umfle în pene, cu patriotismul lor de operetă! – ci pentru afirmarea, până la desăvârşirea procesului, a românismului/ideii de românism!

Nu suntem de acord:
1 – cu acei studenţi basarabeni, cărora statul român le-a acordat burse de studii, accesul la şcoala românească – şi ne numesc pe noi, adică pe fraţii lor – „străini”, iar România este numită „ţară străină”: „Obisnuiti-va copii, asa-i la straini!” – sau: “Pentru ca sunteti de-ai nimanui aici, straini intr-o tara straina” – sau: “Asa ca revino la realitate…ca sa obtii ceva in viata asta, dar mai ales intr-o tara straina, nu e suficient doar sa fii bun!”…

Păi, atunci, aceia dintre studenţii basarabeni care ne consideră “străini”, înseamnă că au venit în România nu ca la Ţara Mamă – ci ca într-o ţară şi la un popor de la care să tragă numai foloase, fără să-şi ia, însă, şi răspunderi pentru…ponoase! Înseamnă că percepţia lor este identică cu percepţia românilor noştri, migraţi, din motive economice, în primul rând – prin Italia, Spania, Irlanda! – şi care, mulţi, se vor întoarce din „străinătate”, după ce şi-au „aranjat” buzunarul!

Şi, atunci, să nu se mire acei basarabeni care, în loc să vină să înveţe româneşte, şi să înveţe Adevărul despre România, românitate şi românism – iar apoi să se întoarcă în aşa-zisa „Republică Moldova” şi să propovăduiască ce şi-au revelat în România românilor liberi (întreţinând focul speranţei unei unităţi de Duh şi spaţiu a TUTUROR ROMÂNILOR, ÎNTR-O UNICĂ ROMÂNIE!) – să nu se mire cei puşi doar pe profit (cer burse pentru a dobândi cetăţenie românească şi, consecutiv cetăţeniei, DREPT DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA!: „Cum pot eu sa ma angajez la lucru, daca unde nu ma adreses mi se refuza din cauza cetateniei” – sau: „Diploma de BAC sau în cel mai rau caz odata cu Licenta, cand va fi primita legea? sau va ramane numai ca o ideie buna? Poate se merita totusi de gandit la aceasta. Un specialist bun nu trebuie sa gaseasca in aceasta un obstacol in momentul cand doreste sa se angajeze” – sau: „ …ar trebui facilitat procesul de angajare la munca pentru studentii basarabeni. de ce ar mai fi nevoe si permis de sedere pt munca, daca il avem pe cel pt studii?” – sau: „Sa stii ca din pacate chiar daca esti bun sau foarte bun intr-un domeniu, sa te angajezi legal , ca si cetatean strain e foarte greu” etc.) – să nu se mire, zicem, că li se răspunde arţăgos, de către unii români din România din dreapta Prutului: „Cred ca nu meritaţi cetăţenie română, atât timp cât scrieţi despre România «ţară străină». Trebuie cerut să nu se mai repete măgăria admiterii din acest an”.

Da, noi considerăm că are dreptate cel din dreapta Prutului : studenţii basarabeni sunt discriminaţi pozitiv, ca ungurii ori ca rromii/ţigani, în România! La admitere în orice facultate din România, ei au locuri rezervate! Suntem siguri că şi „cârtitorul” din dreapta Prutului şi-ar fi muşcat limba şi ar fi acceptat, tacit, situaţia – DAR SĂ AIBĂ UN MOTIV AUTENTIC DE ACCEPTARE! Or, când tu vii la mine nu ca frate, şi nici ca să te pregăteşti pentru apostolatul şi mucenicia, care sunt necesare în Basarabia/„Republica Moldova”, pentru a re-trezi (ACOLO, CA ŞI AICI) Duhul Românesc, în românii din stânga Prutului, amorţiţi de propaganda seculară (de-acum) a Rusiei/U.R.S.S.-ului şi, apoi, de 18 ani, a Ucrainei (sfruntată, obraznică siluitoare de moştenire sovietică!) – ci ca profitor – ei bine, asta nu convine niciunui român cu conştiinţa românităţii în sânge!

Cum am zis, nu acceptăm dublul standard de judecată asupra luptei pentru românitate! Adică, să nu tolerăm românilor din România tembelismul cu consecinţe anti-naţionale – dar să-l tolerăm acelora dintre basarabeni care îşi insultă baştina care vorbesc, la facultăţile din Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Cluj etc. – RUSEŞTE!!! Care, fie în parcurile din Bucureşti, fie în parcurile din Chişinău, refuză să vorbească reporterilor în româneşte, refuză până şi ideea că şi ei sunt români! NU! Nu acceptăm „premierea” iresponsabilităţii şi a indiferenţei faţă de Neam/Soarta Neamului, pentru niciun român, fie el din dreapta, din stânga, din josul sau din susul Prutului!

2 – Dacă noi nu acceptăm exodul românilor din România, către Vest – dacă noi nu acceptăm şi-i dispreţuim profund pe românii din România care, odată ajunşi, cu familie cu tot, în Vest, refuză să-şi mai înveţe copiii româneşte (şi care „români” strâmbă din nas, a totală scârbă, când li se aminteşte de locul de baştină, România) – adică, nu acceptăm înstrăinarea de românism a românilor şi dezertarea din „postul” de strajă al românismului – de ce am accepta, atunci, această/aceeaşi ATITUDINE MIZERABILĂ, pentru aceia dintre basarabeni care uită că, de fapt, sunt ROMÂNI?!

Fireşte că există, printre basarabenii veniţi la şcoli, în dreapta Prutului, şi oameni de înaltă calitate (din păcate, prea puţini!), cu conştiinţa misiunii lor muceniceşti-apostolice, şi cu conştiinţa apartenenţei la o şcoală comună, ŞCOALA NEAMULUI ROMÂNESC, şi care nu se lasă intimidaţi nici de nemernicia guvernaţilor dâmboviţeni, care se folosesc de studenţii basarabeni doar pentru a le obţine votul, nicicum pentru a elibera din temniţa visului, spre libertatea realităţii, ideea de ROMÂNISM/ ROMÂNITATE COMUNĂ, dar nici de trădarea colegilor lor basarabeni, care nu mai ştiu cum să obţină mai multe şi mai substanţiale profituri, din însuşi faptul că sunt basarabeni (considerând că, de fapt, sunt pe teritoriu duşman şi duc un soi de război de… gherilă, contra unui popor străin şi numai bun de jumulit): „De ce atat de multi de aici isi pun problema cetateniei? Chiar e o problema atat de mare ? Nu cred. De ce? In primul rand multi studenti sau elevi care sunt aici la studii in Ro, nu merita cetatenia. Sau daca ar obtine-o ce s-ar rezolva? o poarta deschisa spre Europa si doar atat. Sa revenim la scopul principal pentru care am venit aici : a invata.” [2] Da, pentru că numai învăţând Adevărul românităţii, la sursa/izvorul românităţii, se vor putea întoarce în Basarabia, plini de vlaga Adevărului, precum uriaşii/titanii, şi să ducă acolo, cu ochi vizionari, lupta învăţată aici, contra adevăratului duşman – propagandiştii ruşi şi ucrainieni, dimpreună cu slugoii lor, lacheii lor scârbavnici, „voroninii” de tot felul…!

3 – Dacă nu acceptăm părăsirea definitivă a teritoriului patriei, de către Românii din geografia Republicii România, de ce am accepta părăsirea definitivă a teritoriului aceleiaşi patrii, numai că înstrăinată, din pricini istorice, şi mascată (politico-geografic) de duşman, sub numele de „Republica Moldova”?! De parcă ar putea să existe, cu adevărat, aşa ceva! NU poate exista nici „Republica Moldova”, de-adevăratelea, cum este absurdă şi pretenţia existenţei unei… “limbi moldoveneşti”…a unui “dicţionar” grotesc: “româno-moldovenesc”! – toate acestea ar trebui rezolvate nu doar la nivel de ambasadă (lasă, că Voronin refuză, de-o vreme, de la “evenimentele” din aprilie 2009…! – din partea MAE al României, până şi numirea vreunui ambasador român la Chişinău), ci şi la nivel de logică a bunului-simţ!!!

Noi considerăm că basarabenii nu trebuie să înstrăineze geografia României, FUGIND din Basarabia şi considerând România ca pe un loc bun de DEZERTARE – mai curând am dori ca românii (mai ales tinerii!) din dreapta Prutului să-şi ceară loc de viaţă şi mucenicie întru românism – ÎN STÂNGA PRUTULUI! Nu „poduri de flori” de operetă, CI MUCENICIE AUTENTICĂ, TRUDĂ A TRUPULUI ŞI DUHULUI, PENTRU REVELAREA NEAMULUI METAFIZIC ROMÂNESC!

4 – Nu acceptăm, în România din dreapta Prutului – impostura! – bun, atunci de ce am accepta-o în România din stânga Prutului?! Vin, din Basarabia, tot felul de terchea-berchea, care nici nu ştiu să scrie româneşte, iar de vorbit…întâi îşi încruntă fruntea, traducând vorba noastră, în mintea lor, din româneşte în ruseşte, şi apoi şi-o mai încreţesc o dată, când trebuie să ne răspundă traducând mental, din ruseasca „familiară”, în româneasca… „străineză”! – şi noi, pentru a ne dovedi frăţia şi ospitalitatea „tradiţională”, îi şi premiem (?!), îi facem membri ai U.S.R., şefi şi preşedinţi a tot felul de „comitete şi comiţii”, de fundaţii şi ONG-uri…ca să „pice” niscaiva bănişori de la stat… plată pentru patriotism, vezi bine!

Nu! Patriotismul înseamnă mucenicie şi autojertfire, iar nu folos cămătăresc! Dacă vrem ca, în viitor, să sperăm la şansa Neamului Românesc de a deveni, precum Dumnezeu din Ceruri – UNUL!!! – n-avem dreptul să visăm decât dacă visăm un POPOR ROMÂN MORAL ÎN INTEGRALITATEA LUI! Câtă vreme tolerăm imoralitatea (fie şi parţial), sub forma ei cea mai gravă şi catastrofală – IMPOSTURA! – Neamul Românesc n-are dreptul la nicio şansă! De ce ar îngădui Dumnezeu un Neam MARE – de hoţi, mincinoşi, demagogi şi impostori?! Dacă numai la asta ne duc puterile, păi nici nu trebuie să devenim „mari”, căci am înmulţi, astfel, în lume, doar TICĂLOŞIA! Or, fiece familie şi neam are, de la Dumnezeu, poruncă (aşa cum ne spune şi Sf. Apostol Pavel, când vorbeşte despre el însuşi, faţă cu oamenii popoarelor, care trebuie să-şi înveţe misiunea: „Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi” – Epistola I către Corinteni, 9/19): să-şi strunească egoismul către altruism, să-şi subordoneze interesul meschin al persoanei, către interesul superior al Neamului – şi, deci, să-l înmulţească pe Hristos-Mântuitorul nostru, care ne dezrobeşte de întunericul ne-iubirii şi ne aduce în Lumina Iubirii! „Sfânta Căsătorie/Nuntire” a unui Neam se face întru UNU-Hristos, iar nu întru desfrânarea egoismului/imposturii demonice!

29 iunie 2009
De Sfinţii Petru şi Pavel

————————-

[1] Şi degeaba vin, din eter unele voci de basarabeni, care să reproşeze românilor din dreapta Prutului „trădarea” Basarabiei:a. Nu noi suntem de vina ca traim in actula Rep. Moldova ci ROMANIA ca a cedat Basarabia!b. Nu noi am renuntat la cetatenia romana ci ne-a fost luata peste noapte de rusi din cauza ca ROMANIA a cedat Basarabia!!! A comentat Jorel pe 31.10.2007, ora 13:59 Dragă Jorele, nu putem, acum, după aproape 7 decenii, să procedăm ca statul Israel, care cere daune stră-nepoţilor germanilor şi elveţienilor şi polonezilor şi românilor etc. – pentru Holocaust! (i-au uitat tocmai pe ungurii hortişti dar, treacă de la noi!). Basarabia era şi în 1940 şi  rămâne şi în 2009 – ROMÂNIA! Dacă a trădat Carol al II-lea şi Consiliul de Coroană (cu excepţia lui N. Iorga), apoi Carol al II-lea şi Consiliul de Coroană erau „rege”, respectiv „consiliu”, şi pentru basarabeni! „România” erau TOŢI românii, şi de trădat, deci, Carol al II-lea şi camarila lui DE LAŞI ŞI DE VÂNDUŢI – …ne-au trădat PE NOI, PE TOŢI ROMÂNII! (…cum pe TOŢI ne trădează orice politician, că-i Iliescu/Constantinescu/Băsescu ori Voronin, n-are importanţă! – când „îl doare în şpiţ” pe respectivul, de interesul Neamului Unic al Românilor!). Dumnezeule, când vom învăţa, oare, PRONUMELE PERSONAL, VITAL PENTRU UN NEAM: „NOI”! – …când vom învăţa, în sfârşit, să nu mai reproşăm, în dreapta şi-n stânga, ci SĂ ACŢIONĂM CONCERTAT, FOLOSITOR PENTRU ÎNTREG NEAMUL/COMUNITATE!!! – când, Doamne, vom învăţa, şi noi, românii, cum au învăţat ungurii ori evreii… (pe care mulţi îi dispreţuiesc nevoie mare, prosteşte ! – fără să vadă ce au bun şi folositor oricărei existenţe întru Neam, fără să înţeleagă că trebuie să învăţăm/împrumutăm modul de a [ne] face Binele, de unde-l găsim!), să împărţim şi răul, nu numai binele! Căci fratele, ca şi prietenul adevărat, îţi este cel care te ţine de după umeri nu doar la nuntă, ci şi când îţi moare mama ori tatăl! 

[2] Toate trimiterile s-au făcut la textele/comentariile de pe portalul Basarabeni.ro. 

 

Topice: Editoriale | Comments Off on A FI BASARABEAN…

Comentarii închise.