Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Cântec de lebădă

de Klara Lucia Losonczy | Iulie 9, 2009

Flaut şi orgă de haos: tăcere.
Neuroni şi clepsidre în zbor
Arcuiesc corzi vocale de morţi
Şi doresc să devină mărgele.

Ironic, hidrargiliul zâmbeşte.
De ce se zbat? Sunt doar nimic.
Nicicând nu vor fi altceva:
Nimicul se-ntoarce-n nimic.

Şi chiar atunci au dispărut…
Dar, imediat, plasma şi eterul
Le-au luat locul, plângând.
Unde-i iubirea, adevărul?

Sugrumându-le lacrimile,
Cristalul de cianură sulfurică
Se aruncă în vid trosnind,
Şi le purtă cu el departe…

Acum mă îndoiesc de realitate.
Ei nu aveau dreptate: materia,
Aşa cum o numesc ei, nu există.
E doar un înger cu pene lungi, grele.

Stau şi mă întreb dacă argintul
Nu mai era îndreptăţit să spere.
Acum nu i-a mai rămas decât moartea,
Şi ce-ar putea face cu ea?..

Curcubeul şi gheaţa s-au răzvrătit.
Ei nu vor mai accepta imobilitatea,
Ei se vor preschimba în lebede
Şi vor pluti pe oceane de neant.

Era parcă mai frumos înainte!
De ce s-au schimbat cu toţii?
Atunci era o ordine, o armonie;
Acum nu e decât dezintegrare…

Flautul şi orga –ei au început!
Cum de au avut puterea?
În locul lor, aş fi preferat somnul,
Dar ei au vrut să cânte….

Topice: Poezii | Comments Off on Cântec de lebădă

Comentarii închise.