Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

DOAMNE, CE MINUNE SĂ FII OM! (1)

de Dumitru Buhai | Iulie 2, 2009

Motto: „Iert şi eliberez trecutul cu iubire. Aăeg să-mi umplu
Sufletul cu bucurie şi fericire eternă!… “

Prof. Dumitru BuhaiSunt sortit să fiu poetul sufletului în căutare
De fericire, pe pământ străin, cu lupte şi dureri,
Unde-nvinge cel ce are tupeul cu bani de sfidare,
Iar creştinii aşteapt-ajutorul din Cer, ca străjeri…

Prin lume aleargă neliniştită o nouă stafie… Pare că are chipul de om, dar – de fapt – este o creatură hibridă în care se amestecă aluatul de pământ cu combinaţiile chimice venite din izvoarele mocirloase ale infernului. Este neomul timpurilor noastre rele şi grele. Acesta încearcă să subjuge şi să anihileze creatura frumoasă a lui Dumnezeu: pe omul cu sufletul său.
„Neomul” este o persoană lipsită de însuşirile proprii unui om normal. Este o fiinţă omenească lipsită de omenie, fără milă, crudă, rea şi sălbatică, rece, grabnică să verse sânge, egoistă, imorală, mieroasă, orgolioasă, ticăloasă şi mincinoasă, necinstită, şireată, în stare să defăimeze, să spioneze, să bârfească, fără frica de Dumnezeu…
„Neoamenii” – ne spune Biblia – „… au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singur trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin… Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, El i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase. Sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. |i măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc buni pe cei ce le fac” (Romani 1:25, 26-a, 27- 32).
Pe neoameni îi găseşti în toate locurile, ca şi păianjenii…
Vrei, nu vrei, păianjenul – neam de spion ce stă la pândă – este prezent pretutindeni: în case, în pivniţe, în grajduri, în palate şi în bordeie. Ce păcat!… Nu lipseşte – mai ales în zilele noastre întoarse pe dos – nici din biserici, lipit de pereţi, de tavane, de lămpi, de amvoane…
Păianjenii au o lume aparte, un cerc al lor, înconjurat şi apărat de fire multiple şi otravă. Sunt tot felul de păianjeni; uni-s mai deschişi, alţii de o culoare mai brună, unii-s mai otrăvitori, dar toţi parcă-s azvârliţi pe pământ să aducă groază în lume. |i mai ales pentru musculiţele mici şi neînsemnate, pe care pândindu-le le ucid fără milă. Oamenii se duc, dar păianjenii rămân să sperie şi să continue să prindă în plasele lor prada…
Păianjenii formează cercuri închise şi vânează ocazia oarbă…
Mi-e groază de păianjenii mai mici sau mai mari. Mi-e teamă de otrava lor… De aceea, aştept sunetul vremurilor bune, doar cu oamenii lui Dumnezeu…
Doamne, ce minune să fii om! Să fii om după asemănarea lui Dumnezeu şi să şti că ai fost creat cu un scop. Să nu pierzi puţinul aur din multul nisip de pe albia căutărilor, ca să răspunzi la întrebarea: Cine sunt?
Eşti neomul creionat mai sus, sau eşti fiinţa inteligentă, capodopera creată de Arhitectul universului, şi aşezată pe planeta Pământ, ca chiriaş al Timpului, pentru aproximativ 26.650 de zile, adică vreo 70 de ani, ca să-ţi pregăteşti sufletul, în |coala vieţii de pe Pământ, pentru a te muta în Cerul lui Dumnezeu ?…
Dumnezeu a pus în om creierul ce macină mintea, pe care o simţim şi fără de care n-am putea exista. În corpul nostru, avem aşezate „motoraşe”, care lucrează fără încetare, ca să ne susţină existenţa, pe timpul acordat de Creator, ca să urmăm |coala vieţii. Sunt plămânii noştri, inima, ficatul, rinichii, pancreasul – adevărate „uzine chimice”, care lucrează fără încetare în cei „câţiva ani” ce-i petrecem, ca nişte călători prin câmpiile, văile şi munţii acestui pământ, pe soare, pe zăpadă, pe ploaie, pe vânt… Organele acestea – şi altele mai mici – fără de care n-am putea trăi – sunt conectate unele de altele prin tuburi şi tubuleţe, prin care ne circulă viaţa, sub forma de sânge ce ne ţine căldura şi bucuria oportunităţii să fim creaţi unicaţi, ca să trăim şi să ne pregătim veşnicia.
Definiţia dată de Dictionarul limbii române omului este că acesta „este o fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte a efectua mişcări fine şi creierul deosbit de dezvoltat.”Din definiţia aceasta lipseşte esenţa omului: sufletul său, pus în cortul lui de lut, ca să-i dea viaţă, chiar de Dumnezeu…
Sufletul este locatarul ceresc, invizibil şi intangibil, fără greutate, al fiinţei umane, sculptată cu măiestrie şi grijă divină de Dumnezeu. El este misterul de viaţă ce ne ţine trează mintea, izvorul logicii, dar şi al entităţii ce ne dirijează sentimentele şi acţiunile. Eu simt şi cred că sufletul este un atom de lumină din Dumnezeu, aşezat invizibil, undeva-n corpul meu…
Un om al lui Dumnezeu a scris că „sufletul este un suflu de la Dumnezeu şi deşi este de natură celestă, se lasă amestecat cu pământul. El este lumina închisă în peşteră, dar care nu este mai puţin o lumină divină şi nepieritoare”.
Cu alte cuvinte, sufletul face din interiorul corpului meu un lăcaş, în care se află lucruri din Cer, sosite în mine prin căile tainei divine ce m-a miluit cu harul divin direct de la Dumnezeul meu.

…va continua…

e-mail: ProfBuhaiD@aol.com

Topice: Meditaţii | Comments Off on DOAMNE, CE MINUNE SĂ FII OM! (1)

Comentarii închise.