Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

SFÂNTUL MĂRITUL PROOROC ILIE TESVITEANUL

de Olimpia Sava | Iulie 20, 2009

SFÂNTUL MĂRITUL PROOROC ILIE TESVITEANUL 20 IULIE 

Sfântu-acesta se năştea
Când peste evrei domnea
Regele Ahab, din tată
Preot legii de-altădată,

În cetatea Tezve, care
E la mică depărtare
De Iordan. Au mai trecut
Până când a apărut

Fiul Domnului pe lume
Veacuri multe, opt anume.
Regele se însurase
Şi soţie îşi luase

O prinţesă-nchinătoare
Zeului Baal, pentru care
Pe Ahab îl tot presa,
El şi-mpărăţia sa,

Legea să şi-o părăsească,
Pe acesta să-l slujească.
Fermecat de-a lui soţie,
Regele-a-nceput să fie

Idolului Baal supus,
Chiar şi oamenii şi-a pus
Legea veche, strămoşească,
Pentru Baal s-o părăsească.

Toţi cei care nu voiau,
Multe rele suportau.
Legea veche să o ţie,
Protesta sfântul Ilie,

Arătând că nu e bine
Idolului să se-nchine,
Dar puţini îl ascultau.
Unii poate se temeau.

Personal s-a-nfăţişat
Regelui şi l-a certat,
Arătând că sărăcie
Peste ei avea să vie,

Ce trei ani şi jumătate
Va domni-n a lor cetate,
Ca pedeapsă că se-nchină
Unei legi de ei străină.

Şi, văzând sfântul Ilie
Câte rele pot să fie
De la diavolul cel rău
Pe întreg ţinutul său,

Cerurile a legat
Şi la Domnul s-a rugat
Să nu dea un strop de rouă,
Niciodată să nu plouă,

Dacă el nu îi va spune,
Pentru asta, rugăciune.
Dumnezeu l-a ascultat,
Pic de ploaie n-a mai dat,

Iar pământul s-a uscat,
Chiar şi apele-au secat.
Plantele toate-au pierit,
Animalele-au murit,

Peste tot urmând să fie
Doar pustiu şi sărăcie.
Fără hrană au rămas
Oamenii şi fără glas,

Că nu mai aveau putere
Nici iertare de a cere.
Chiar şi bunul Dumnezeu
S-a gândit că e prea greu

Oamenii să mai reziste
În aşa condiţii triste,
Că pedeapsa e prea mare
Şi-ar fi bună o schimbare;

Pe nedrept, au pedepsit
Şi pe mulţi ce n-au greşit.
L-a chemat la El atunci
Pe Ilie, pentru prunci,

Care doar ce s-au născut
Şi vreun rău nu au făcut,
Cum dreptate nu-şi pot face,
Pentru păsări, dobitoace,

Fără hrană să nu piară,
Ploaie pe pământ să ceară.
Sfântul, neînduplecat,
Domnului nu s-a rugat.

De aceea, a decis
Dumnezeu de l-a trimis
În ţinuturi fără apă,
Singur astfel să priceapă

Că e foarte necesar
Cerul să deschidă iar.
A văzut în drum curând,
Mici surcele adunând,

O femeie, ce avea
Şi un prunc pe lângă ea.
Cum era şi văduvioară,
Viaţa nu-i era uşoară.

Sfântul, foarte însetat,
I-a cerut, cam ruşinat,
Nişte apă de băut,
Dar femeia n-a avut.

Încă i-a şi reproşat
Că el cerul a legat
Şi-a rămas nepăsător
La necazul tuturor,

Că doar el e vinovat
De pământul s-a uscat,
Şi că oamenii, pe rând
Vor muri cât de curând.

Totuşi, a dorit să-i dea
Toată apa ce-o avea.
Sfântul pâine mai dorea,
Însă văduva, nici ea,

Pic de pâine nu mâncase.
Lemnişoare adunase,
O azimă vrând să facă,
Pentru copilaş s-o coacă,

S-o mănânce repejor.
Rămăsese-ntr-un ulcior
Untdelemn, un picuţel,
Îl păstrase pentru el.

Mai avea, foarte puţină,
Doar o mână, de făină.
Toate-acestea ascultând,
Proorocu-avea de gând

Repede să se întoarcă,
Rugăciuni la Domn să facă
Şi din bolta ferecată
Ploile să curgă-ndată.

Până-atunci, el a făcut
O minune, de-a umplut
Vadra-ndată cu făină
Şi-a promis să fie plină

Tot mereu, iar în urcior
Apărut-a repejor
Untdelemn, cât a-ncăput
Până când el s-a umplut.

De la văduva de treabă
O azimă-a vrut în grabă.
Dup-aceea poate face
Câte va dori, în pace,

Pentru ea şi pentru fiu,
Şi acum şi mai târziu.
Însă Domnul a dorit
Fecioraşul de-a murit.

Văduva l-a acuzat
Că doar el a provocat
O durere-aşa de mare.
Nu îi trebuia mâncare

Ci doar fiul său iubit
Ea dorea să fi trăit.
De făină, untdelemn,
Se lipsea acum solemn,

Şi spunea că ar fi vrut,
Când pe-acolo a trecut,
Ea să nu-l fi cunoscut,
Nici măcar să-l fi văzut.

Inima i se rupea
Sfântului când o vedea
Cât de tare suferea
Pentru fiul ce pierdea.

Sfântul prooroc, mâhnit,
Tot în rugi s-a sârguit,
Şi pe Domnul L-a rugat
Să-nvieze pe băiat.

Dumnezeu i-a dat răspuns:
-Ţie-ţi este de ajuns
Doar a văduvii durere,
Însă de la mine cere

Toată lumea ajutor
Şi nu pot să le dau lor
Ploaia cea mult aşteptată,
Că e bolta ferecată.

S-a rugat atunci Ilie
Norii dezlegaţi să fie,
Dar să-i facă bucurie,
Fiul văduvei să-nvie.

Văduva s-a bucurat
Şi pe sfânt l-a lăudat,
Iar acesta a plecat
Veste lui Ahib de-a dat,

C-o să cadă pe pământ
Ploaie de la Domnul sfânt.
Totul s-a cutremurat
Şi din flăcări s-a format

Un vârtej. În car de foc
S-a-nălţat sfântul prooroc
Sus, la Domn, făcând astfel
Oamenii să creadă-n El.

Topice: Poezii | Comments Off on SFÂNTUL MĂRITUL PROOROC ILIE TESVITEANUL

Comentarii închise.