Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (26) – Scrisoare de la o necunoscută (2)

de Florin Bădican | Septembrie 11, 2009

INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI

SCRISOARE DE LA O NECUNOSCUTĂ 2

DOAMNĂ IOANA,

(continuare)

Florin BădicanDupă peripeţii care deacum contează mai puţin, în cele din urmă am ajuns la Chişinău; În oraş, calvarul minelor neexplodate şi al gropilor pline cu noroi şi sânge închegat, ne întâmpinară cu un zâmbet de fiară înfometată; Doamnă Ioana, cu ceva noroc şi cu ajutorul Domnului, până la urmă am ajuns la spitalul care amenajat la repezeală în localul unei şcoli, nu putea să asigure asistenţa medicală, iar operaţiile care necesitau un anume instrumentar şi un personal calificat, nu se puteau face; Neavând altă soluţie şi-n ciuda ordinului primit de la doctorul Odeon Juvara, am hotărât să rămân în acel spital improvizat; Folosind poate cele mai convingătoare argumente româneşti, am continuat să-l îngrijesc pe căpitanul Mihai Marghiloman; Cum scene de teatru ieftin se joacă în mai toate spitalele româneşti, trec peste răfuiala pe care-am avut-o cu domnii din conducere, doar pentru internarea domnului căpitan, într-un salon mai ca lumea; În cele din urmă, uzând de argumente mai puţin ortodoxe, s-a găsit totuşi un pat pe care cu ceva bunăvoinţă am reuşit să-l montăm într-un salon în care mai erau trei ofiţeri grav răniţi; Abia seara târziu, după o discuţie ceva mai aprinsă c-un doctor chirurg, am înţeles că în cazul căpitanului Mihai Marghiloman nu mai era nimic de făcut; Dumnezeule, de ce tocmai fiul tău să rămână schilod pentru toată viaţa? Nervos peste măsură, chirurgul pentru care nu avusesem nişte argumente convingătoare, tocmai vroia să plece din salon; Privindu-mă cu oarece dispreţ, ciubucarul strigă de parcă cine ştie crimă aşi fi făcut:

-Ascultă soră încăpăţânată, dacă ţii morţiş să-l salvezi, va trebui să îi amputăm piciorul bolnav şi asta cât mai repede posibil; Şi încă ceva soră care habar n-ai de cum se face medicină în România zdrenţuită: Dacă nu vrei să înţelegi, te voi trimite în linia întâia.

-Domnule doctor, am raportat eu privindu-l ca năucă, să ştiţi că înţeleg tot ce-mi ordonaţi; Acuma fiţi bun vă rog şi înţelegeţi că domnul căpitan poate şi trebuie să rămână om întreg.

-Nu te supăra soră zgârcită, urlă chirurgul care furios peste măsură tocmai încerca să iasă din salonul improvizat, întreg este nunai Dumnezeu; Aşa să ştii soră nesuferită.

Şi doctorul avea dreptate; În timp ce-l pansam, am înţeles că singurul mod prin care putea fi salvat de la o moarte sigură, era amputarea piciorului şi cât mai repede cu putinţă; Crezând că deacum doarme, tocmai mă pregăteam să plec când, trezindu-se Mihai m-a întrebat:

-Soră Maria, fii bună te rog şi spune-mi când mă taie măcelarul?Azi, sau poate mâine?

Doamnă Ioana, acum nu găsesc nişte cuvinte mai potrivite şi bune doar pentru a vă povesti ce-am simţit în acel moment de răscruce, dar trebuie să vă mărturisesc că-n ciuda voinţei de care mă credeam în stare, mi se cam muiaseră picioarele; Nu mai ţin minte dacă începusem să plâng sau poate fierbeam de atâta furie; Ştiu doar că n-am fost în stare să spun nici-un cuvânt.

-Încercând să mă menajezi, nu vrei să-mi spui adevărul adevărat, dar eu ştiu că n-o să mai pot rămâne un bărbat întreg la trup; Soră Maria Basarab, voi fi doar un infirm de care oamenii cu două picioare, nu vor mai avea nevoie şi mă vor pensiona mult prea devreme.

-Mihai dragule, dacă eşti de acord, chirurgul vrea să te opereze chiar mâine.

-Şi tu ce ordoni soră Maria? Să mă las tăiat de un aşa măcelar?

-Domnule căpitan, pentru a supravieţui, îţi ordon să fii de acord.

-Dar cum este mai onorabil? Un infirm viu, sau un mort întreg?

-Mihai dragule, tot mai bine un măgar viu decât un cal mort.

-Marie, deşi îmbrăcat în haine de doliu, îmi place umorul tău.

-Ce spui Mihai, eşti de acord cu singurul mod de a te salva?

-Dacă sunt de acord să-mi taie picioru, sau ce vrei să înţeleg?

-Ai înţeles foarte bine domnule căpitan; Altă soluţie nu există.

-Soră Maria Basarab, te rog să-i ordoni măcelarului că sunt de acord să-mi taie putregaiul care numa rău îmi face; Ai înţeles soră, sau îţi trebuie ordin scris, întrebă căpitanul care în acele clipe hotărâtoare pentru viitorul său, era animat de dorinţa de-a supravieţui cu orice preţ?

-Am înţeles domnule căpitan, dar acum ce altceva mai doriţi?

-Păi ce altceva să-mi trebuiască soră Maria? Doar sănătate.

-Cum să-ţi spun căpitane? O rugăminte, sau poate o dorinţă?

-Soră Maria Basarab, dacă Doamne fereşte se va întâmpla ca eu să mor, tu să scrii negreşit soţiei mele la Domneasca de Argeş şi să-i spui c-am iubit-o până în ultima clipă; Aceasta-i ultima mea dorinţă şi vreau să mi-o îndeplineşti fără regretul de-a mă pierde.

-Dacă nu ia-i dovedit până acum iubirea de care-mi vorbeşti din motive pe care nu prea le înţeleg, eu degeaba-i scriu; În sfârşit, fie cum doriţi domnule căpitan!

-Da soră Maria, dar eu am dat la fiecare doar ceeace merită şi dacă am făcut bine sau rău, vă ordon să-l lăsaţi pe Dumnezeu să mă judece şi să mă condamne.

-Am înţeles numai ceeace trebuie domnule căpitan, am raportat eu, acceptând aşa cum se cuvine ordinul ofiţerului care împăcat, nu vroia să-mi rămână dator cu nimic.

Doamnă, deşi eram frântă de oboseală, în acea noapte n-am putut pune geană peste geană; Abia spre dimineaţă am aţipit puţin, dar a trebuit să mă scol doar pentru a da o mână de ajutor răniţilor care în timpul nopţii fuseseră descărcaţi mai ceva decât nişte bolovani de râu secat, în faţa unui spital improvizat; Când în jurul prânzului a venit doctorul chirurg, m-am înarmat cu ceva mai mult curaj şi încercând imposibilul, am raportat:

-Dom doctor, pentru a salva piciorul căpitanului Marghiloman, chiar nu se mai poate face nimic? Vă rog frumos domnule doctor, mă revanşez în orice mod doriţi.

-Da soră Maria, dar astăzi numai Dumnezeu poate să facă minuni.

-Aveţi dreptate domnule doctor, dar prin jurământul pe care cândva l-aţi depus, de ce n-aţi încercat să vă substituiţi puterii divine? Doar pentru a trece de o anumită limită, este chiar atât de greu, am mai întrebat eu şi nu fără motiv?

Din păcate, nu ştiu cine ar putea să răspundă la o asemenea întrebare; Dincolo de stupida mea pretenţie, doctorul nu era nici pe departe Dumnezeul care pentru aşi proba puterea, putea să facă o adevărată minune; Stăpânită de îndoiala speranţelor definitiv spulberate, în mai puţin de două ceasuri, am asistat la operaţia prin care piciorul domnului căpitan Mihai Marghiloman, s-a rostogolit fără vlagă, în coşul de la capătul mesei; De atunci au trecut doar câteva zile de chin şi întrebări fără nici-un răspuns; Când tocmai mă pregăteam să apelez pentru o nouă intervenţie la chirurgul pe care-l omenisem aşa cum cere legea în spitalele româneşti, căpitanul care plutise în spaţiul dintre cele două lumi paralele, deschise ochii înlăcrimaţi; Era trecut de ora opt; Sfidând durerea care cantinua să-i strivească creerul, ofiţerul majestăţii sale, întrebă cu glas abia şoptit:

-Tu eşti Marie? De ce dracu taci şi nu-mi spui unde mă aflu?

-Eu sunt căpitane şi mă bucur că în cele din urmă v-aţi trezit.

-Mai mereu am fost treaz, dar cum să mă vedeţi dacă voi vă omorâţi aproapele, fie şi numai pentru a scăpa de moarte? Soră Maria, să ştii că unde am fost, erau numai îngeri; Plutind într-o lumină de un verde mult prea crud, îngerii mă apărau de privirile care izvorau fără contenire din ochii oamenilor care neavând altă scăpare, se măcelăreau între ei.

-Am înţeles Mihai, dar tu-mi vorbesti despre altă lume; Câtă vreme n-am ajuns în lumea de dincolo de noi, eu n-am ce Dumnezeu să-ţi spun şi nici măcar nu înţeleg.

-Soră, ştiu doar că pentru lumea tăcerii, trebuie să fii pregătită.

-Da Mihai, dar până nu este prea târziu, nu vrei să mă înveţi?

-Soră Maria, povesteşte totul soţiei mele şi împreună cu plicul din valiza pe care nu cred c-am uitat-o în valea Cârcenei, trimite la Domneasca tot adevărul; Soră, acesta-i ultimul ordin.

-Am înţeles, să trăiţi domnule căpitan Mihai! Voi executa întocmai ordinul dumneavoastră, raportă zâmbind frumos, sora care deacum încerca să-i facă pe plac.

-Bravo soră! Eşti un soldat ascultător, dar cam nedisciplinat.

-Aveţi dreptate domnule căpitan Mihai; Eu întotdeauna v-am ascultat cu multă atenţie şi cu o deosebită plăcere, raportă sora care deacum încerca să-l scoată cât mai repede cu putinţă, din tranşeul speranţelor deşarte.

-Spune-mi soră Maria Basarab, întrebă căpitanul care nu întâmplător încerca să facă haz de necaz, astăzi sunt mai uşor decât ieri şi mai greu ca mâine?

-Da căpitane, raportă sora care abia dacă îşi mai putea stăpâni lacrimile şi nervii solicitaţi peste măsură, azi eşti mai uşor cu câteva kilograme şi mult mai viu decât în urmă c-o săptămână.

-Soră Maria, convingerea mea este că eu, tu, Ioana, dar şi alţi câţiva ca noi, existăm din totdeauna, dar ca o tristă ironie a sorţii, era nevoie de acest război, doar pentru ca regăsindu-ne, să descoperim în adâncul sufletului, sentimentele care ne acordă pe merit, statutul de oameni.

Doamnă Ioana, cum prea multe n-am a vă mai spune, permiteţi-mi să închei şi în ciuda celor întâmplate, aş vrea să vă cunosc personal; Dincolo de tot răul care de atâta amar de vreme contaminează fără oprelişti lumea materială şi la îndemnul dumneavoastră, promit să fac tot ce îmi stă în putinţă, pentru ca domnul căpitan să sufere cât mai puţin; La revedere doamnă dragă şi vă urez multă sănătate că-i mai bună decât toate; Cu multă stimă, Maria Basarab.

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (26) – Scrisoare de la o necunoscută (2)

Comentarii închise.