Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

LOGODNĂ MISTICĂ

de Cezarina Adamescu | Septembrie 16, 2009

Ce mistică
logodna ta cu Lumina
logodna cea cristică
netrupească
şi (ne)firească
Logodna cerească…

Am dorinţa să aflu
Lumina
de unde survine fiinţa,
luminişul fiinţial
din cel primordial.

Adu-mi măcar
un strop de lumină în dar,
lumină de har,
în compensaţie
stropul de graţie,
strop de azur
văzduhul cel pur
să mă înfăşor
de jur împrejur.
Cu lumina de sine
tainică şi adâncă
lumina care din mine
mănâncă;
îmi soarbe şi mă absoarbe
cavernele oarbe,
orice fibră subţire
mi-o scoate din amorţire.

Aştept ora lină
Când umbra se scaldă-n Lumină;
Lumina se micşorează,
migrează,
se duce-ncotro,
spre nicicând,
într-o frântură de gând,
într-o frântură de vis,
spre Paradis.
Spre Raiul dintâi
nestrăbătut de călcâi
nestrăbătut de picior
Paradisul ceresc
la care tânjesc.

Lumina e supărată.
Vreau s-o-mbunez.
M-aşez în faţa ei drept
şi îmi bate în piept.
Îmi bate-n grumaz
ori pe obraz şi pe pleoape
până o simt foarte aproape.
Îmi intră-n privire
ca o nălucire
ca o fantasmă
o simt în plasmă
în sângele lenevit,
obrintit.

Într-o zi
Lumina a prins a-mi zâmbi.
Surâdea frumos
de te frângea la os.
În plin soare
îţi făcea sufletul sărbătoare.
Într-altă zi întristată
Ca o fată nemăritată.
Avea obraz pal
Brăzdat ca un atol de coral.

Lumina se luptă
din mine se-nfruptă;
raza ei frântă
în mine se-mplântă.
Adoarme, e trează,
vociferează,
apoi stă ca mută,
cu uitătura pierdută.
Eu o privesc
Şi-ntineresc.

A fost odată
o lumină curată
o lumină adevărată
de Dumnezeu lăsată.
Cine-o găsea se mântuia.
O căutau mulţi
încălţaţi şi desculţi,
zdrenţăroşi ori avuţi,
încrezători, încrezuţi…
Nimeni nu ştia
cum să dea de ea.
Însă cei smeriţi
o purtau în sine
şi le făcea bine.

Alţii o căutau în afară
să le facă viaţa uşoară.
Puţini au aflat-o de-atunci
doar cei cu suflet de prunci;
doar cei cu suflet smerit
Lumina o au găsit.
Şi eu o caut încă
pe un stei, pe o stâncă,
la nadir, la zenit,
până dincolo de infinit…
Lumina de alabastru
Venită din astru…

Anonimă,
poezie fără de rimă,
fără de sunet cuvânt
lumină de gând.
Lacrimi de înger
cu care sânger.

Lumina îmi intră prin pori.
Cum să mai mori
scăldat în atâta lumină străină?
Cum să rămâi
cu lumina la căpătâi?
Cu lumina căzând la picioare
Nu se mai moare.

Lumina de inimă sfâşiată
de carne sfârtecată
de chin în zadar,
floarea de har
a făgăduinţei.
Lumina minţii,
monada fiinţei
genomul
căutându-şi omul.
Lumini de suflet răpit
şi mântuit.
Lumina în care-am murit,
în care-am înviat
cu-adevărat…

Lumina din ochii Martei Ioanei
privind spre Grădina Icoanei.
Din ochii Octaviei-Marta
căzuţi pe Cartea…
Mă curăţă de prihană
Lumina diafană,
Lumina difuză
îmi e călăuză,
lumina cea nudă
îmi e ca o rudă,
Lumina cea sfântă
cu sunet mă-ncântă…
Mă-ncing cu ea
ca şi cu o curea,
ca şi cu un brâu
de maci,
în câmpul cu grâu…

Lumina voltaică
şi cea laică
lumina de pe lobul urechii
povara perechii
pe fildeşul de obraz
lumina luminând un necaz
lumina părului încărunţit
de neiubit…

Lumina suroră
devreme-auroră,
surata lumină,
suavă şi lină.
Lumină furată
cu o culoare-nsurată,
lumină virgină
în plete se-anină,
pală şi sumbră
lumină descununată de umbră.

Pot străinii
să vadă entropia luminii?
Lumină greieră
mâna mea te cutreieră.
Mâna mea te paşte
şi pruncii ţi-i naşte.
Mâna mea căuş te-a făcut
ineluş
pe degete răşchirate
în nuanţele spectrului toate.
Tu mă cutreieră
şi mă furnică
lumina – arnică,
lumina de calomfir
din preajma somnului,
Mâna Maicii Domnului
fir cu fir,
fir subţire
de neprihănire…

Odată, când se-nsera
Lumina mă urmărea.
Aproape de asfinţit
m-a fugărit,
s-a ţinut scai de mine
până m-am ascuns sub ruine.

Până i-am intrat sub piele
s-a ţinut pe urmele mele.
S-a lipit de mine
ca o străină
până m-am făcut
leoarcă de lumină.
Se revărsa, îmi şiroia,
deversa,
până se însenina.
Voiam fără pricină
să mă spăl cu lumină.

Nu pot să uit, nu,
că Lumina aceea eşti Tu,
Lumina cerească de sus,
Numită Iisus…

27 Florar 2009

Topice: Poezii | Comments Off on LOGODNĂ MISTICĂ

Comentarii închise.