Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

“Lume de popor cu stea în cer”

de Ioana Stuparu | Octombrie 13, 2009

Cronică la cartea:

MEMORIA CA UN CONCERT BAROC
Vol. II. “Ofrandă aproape fără grai”
Editura Carpathia Press, 2004,
Autor ARTUR SILVESTRI

Cartea “Ofrandă aproape fără grai” a fost scrisă cu pana sufletului şi se cade a fi citită cu ochii sufletului.
Imi doresc să pot reda în cuvinte, aşa cum se cuvine, ceea ce, pe plan spiritual, înseamnă pentru mine această carte. Şi mă refer strict la faptul că nu orice gând sau orice simţământ se pot descrie în cuvinte.
Pe măsură ce înaintam în miezul acestei cărţi, creştea în mine regretul, pe de o parte pentru neaşteptata plecare în veşnicie a celui ce a scris-o, Artur Silvestri – cărturarul, istoricul, iar pe de altă parte regretul că din cauza timidităţii cu care m-am născut, nu am dat curs la timp îndemnurilor inimii, spre a afla răspunsuri la unele dintre întrebările de taină ce-mi sălăşluiesc în suflet şi ard ca focul. Mi se ivise ocazia să cunosc, deşi nu personal, omul potrivit, eruditul Artur Silvestri, căruia Î.P.S. Antonie Plămădeală i se adresa în scris: “… pe câte portative ale spiritului vă încercaţi gândurile şi cuvintele, fiind dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde uşor mai multe octave”.
Cartea “Ofrandă aproape fără grai” este doar o părticică din “misiunea” avută de autor în timpul şederii pe Pământ. Adică de a aşeza la loc de cinste, spre “pomenire”, de a “bine-cuvânta” numele unor Oameni ce cu Faptele lor au contribuit la clădirea istoriei Neamului Românesc “lume de popor cu stea în cer şi acoperit, prin văluri apărătoare, de nenumăraţi îngeri păzitori” (pag. 9).
Astfel, vom “pomeni” doar câteva dintre numeroasele nume “bine-cuvântate” de autor:
“Episcopul Pimen, vicarul Mitropoliei Moldovei de-atunci. La vremea aceea, se dusese vestea despre “Prea Sfinţitul de la Iaşi” care străbătuse Ţara Moldovei cu o lipsă de osteneală uimitoare, ştiind despre toate, îngrijindu-se de toate, ca un gospodar despre care omenetul ce întrebai nu ştia ce să mai zică spre a-l lăuda…”. “Prea Sfinţitul de la Iaşi, era un fel de Gospodar al Moldovei, păzind rânduiala, gospodăria şi viaţa zilnică a sufletelor ce păstorea”. (pag. 11).
“Episcopul Gherasim “Putneanul”, de la Putna, aşadar, de-acolo unde doarme, păzindu-ne veşnic, Ştefan, stăpânul celor văzute”. “Unul dintre ei, Eftimie, vine chiar de pe Ceahlău, din necunoscutul loc tainic al Sfintei Mavra…” (pag.10).
“Despre Episcopul Eftimie Luca al Romanului am auzit vorbindu-se demult dar abia pe la jumătatea anilor ’80 mi-am dat seama ce model reprezenta…”. Episcopul Eftimie Luca rămăsese “Stareţ” prin conformaţie, adică “Ăl Bătrân”, meşterul, Înţeleptul”. “Prea Sfinţitul a făcut ce trebuia făcut fără a se aşeza cu gândul la deşertăciunea măririlor şi a faptei cu socoteală şi cu calcul îngust. O vedem în necontenita Stăreţie exemplară de la Bistriţa de Neamţ, de la “Sfântul Ioan cel Nou” (pag 13).
Autorul Artur Silvestri, pe lângă nume de Oameni Mari ce au păstorit ţara: Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu şi alţii, “pomeneşte” şi “bine-cuvintează” în cartea “Ofrandă aproape fără grai”, Fapte, Locuri şi Semne, precum: Troiţe, Lăcaşuri Sfinte printre care Mănăstirile Bistriţa de Neamţ, Putna, Sâmbăta de Sus, Râşca, Jitianu, Ciolanu şi altele.
Harul de povestitor îl însoţeşte pe scriitorul Artur Silvestri la fiece frază, frumuseţea tablourilor create din cuvinte tentându-l pe cititor să recurgă la recitit. Iată cum descrie o parte din drumul străbătut către Mănăstirea Ciolanu:
“Era într-un miez de vară caniculară, pe la mijlocul anilor ’80, când venind din şesurile Nişcovului, apucarăm pe un drum ce urca repede şi şerpuitor către muntele Măgurii, atât de repede încât deodată se deschise, în spatele nostru, o privelişte de văi adânci ce parcă se aflau deja în altă lume, lumea de unde ieşeam. Totul devenea îndepărtat. Căci privind înainte, către muntele ce nu se mai termina, părea că, de fapt, ne îndreptasem către un altceva nefiresc, ce se desfăşura pe un cer imens unde drumul ar fi putut să se continue în invizibil. Nu prea târziu ne oprirăm, căci ajunsesem la Mănăstirea Ciolanu. Apoi, intrarăm înăuntru. Un înlăuntru ce cuprindea biserici, case ţărăneşti rânduite în panta iute scăzătoare, cruci de pomenire şi cişmele, chilii şi stăreţie, în alinieri de margini ce închideau uriaşa pajişte de ierburi de munte îngălbenite de o arşiţă nemiloasă. Şi, mai sus, casa episcopală unde în pridvor ne întâmpina Episcopul Epifanie de Buzău, ca un voievod al locului ce primeşte în ospeţie» (pag.36).
Scrierile lăsate moştenire de istoricul şi filozoful Artur Silvestri mă îndeamnă să cred că el a fost unul dintre cei meniţi a sta de veghe să nu se stingă Focul Sacru al Neamului. Foc din spuza căruia se afla şi înlăuntrul lui şi-l îndemna să caute fără preget Semne ale Timpului rămase în Locuri uitate sau mai puţin cunoscute ori mai greu de aflat, precum paginile îngălbenite de timp, păstrate în mare taină şi cu sfinţenie în bibilotecile Mănăstirilor.
« Suntem aproape contemporani cu un fel de Geneză, cu Rusaliile şi cu un alt fel de episoade, de Evanghelii, unde istoria gesturilor obişnuite însemnează, de fapt, o istorie secretă, ce întemeiază » (Pag.55).

Veşnică pomenire prietenului nostru drag Artur Silvestri şi sufletească mulţumire pentru cele lăsate în scris! Amin.

Topice: Recenzii | Comments Off on “Lume de popor cu stea în cer”

Comentarii închise.