Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

DOAMNE, SCAPĂ-MĂ! (2)

de Dumitru Buhai | Noiembrie 7, 2009

«şi fiindcă începea să se scufunde, a strigat:
„Doamne, scapă-mă!”» (Matei 14: 30).

… continuare…

Puţină durere, puţină plăcere,
Puţină linişte şi aromă de fericire,
Ca apoi, un nor să vină peste lumină;
Şi viaţa se pierde în negura de odihnă…

Cineva şopteşte sufletului meu – şi cred că este Duhul lui Dumnezeu – că un creştin este darul divin pentru oamenii în derivă, care se zbat în întuneric, prin valurile unei mării agitate de păcatul gâlgâitor, fără speranţă, strigând după ajutor, fără să privească la farul ce stă neclintit înaintea lor…
Creştinii sunt sarea pământului şi razele de lumină ce îndreaptă mulţimea în neputinţă spre farul credinţei în Mântuitorul lumii. Ei sunt trăitorii pe acest pământ ce învaţă mereu să meargă pe Calea lui Dumnezeu. Ei studiază harta credinţei şi a biruinţei. Şi învaţă cât timp trăiesc, iar când le slăbeşte credinţa, ca Petru ce începuse să se scufunde, când îndoiala l-a cuprins, când umbla pe ape, ştiu pe Cine să cheme în ajutor: „Doamne, scapă-ne!”…
Creştinii sunt elevii lui Dumnezeu. Nu sunt toţi la fel, dar între ei nu este nici unul care să nu dorească să promoveze şi să dobândească un premiu de o valoare incomensurabilă: viaţa veşnică. Pe scara notelor din şcoală sunt elevi de nota 4 până la10. Nu sunt mulţi de nota zece, dar ei au un Meditator ce poate să transforme elevii mai slabi în elevi de nota zece. Condiţia este una: Să creadă în Meditator că este singurul lor Mântuitor care îi poate transforma în elevi silitori „de nota zece”!…
Creştinii sunt elevii care învaţă din greşeli. Un asemenea elev a fost şi Petru. S-a îndoit şi era să se înece. A ştiut, însă, pe Cine să strige în ajutor: „Doamne, scapă-mă!”… „Puţin credinciosul” a găsit credinţa nezdruncinată!
Petru a avut curajul să înveţe să trăiască prin credinţă: „să meargă pe ape!”…
Am citit despre o clasă de elevi ce învăţau olăritul. Profesorul a dat notele cele mai mari elevilor care făceau cele mai multe vase, spunând că aceştia au produs şi vase de cea mai bună calitate, deoarece au ştiut să înveţe din greşeli. Fiecare nou vas era un nou pas spre perfecţiune, adică un pas spre „nota zece”.
Când s-a îndoit, Petru a început să se scufunde. Devenea tot mai mic: un pitic ce se putea pierde în valurile apei dezlănţuite… Devenea un elev de o notă de repetenţie… Inima i-a tresărit, sufletul lui a strigat cât a putut de tare, pentru salvare… Striga după ajutor, de la „Profesor”: Minunatul Mântuitor, Care-i reînviază credinţa şi-l transformă în ucenicul de nota zece, care merge pe ape, ca pe uscat, prin credinţă…
Strigând după ajutor: „Doamne, scapă-mă!”…, Petru redevine omul speranţei şi al credinţei, creştinul şi martorul biruinţei!..
Credinţa şi speranţa l-a scos pe Petru din barcă,
Încrederea l-a făcut să meargă pe apă, ca pe uscat,
Îndoiala de-o clipă l-a făcut să intre-n tunelul de frică
Ce-l ducea-n disperare spre-adâncul de apă, dar a strigat:
– Doamne, vino de grabă, acum şi pe mine mă scapă,
Căci voi merge pe apa credinţei de-acum înainte, neînfricat!
Sunt sigur, că după strigătul disperării, a venit clipa răbdării. Petru nu mai privea valul, ci Farul. Privea la Mântuitorul şi nu la furtună. Privea la Salvatorul şi Învăţătorul.
Petru devine elevul de nota zece, care-l va ajuta să treacă examene grele când trebuie să depună mărturie despre umblatul pe ape, când a strigat, în disperare, după salvare de la înec: „Doamne, scapă-mă!”…
Petru, umblătorul pe ape, devenit apostolul, martorul unei experienţe supranaturale ne învaţă să avem speranţă şi încredere, să încercăm lucruri mari cu Dumnezeu. Să avem curaj şi să nu avem îndoială,când dorim minuni în viaţa noastră. Să privim în Sus, spre Cer, de unde ne vine ajutorul! Dacă privim valurile dezlănţuite, pe marea vieţii noastre agitate ne simţim neputincioşi şi învinşi. Nu privi în jos! Priveşte dincolo de nori şi de furtună, căci soarele va răsări şi va aduce iarăşi lumină!
Să nu ne pierdem niciodată speranţa şi încrederea în Dumnezeu! Speranţa mângâie şi încurajează, ne face mintea să funcţioneze mai bine şi e prezentă când aceasta visează. Speranţa este starea minţii noastre care ne ajută să trăim. Ea este „carburatorul” cu care funcţionează inima noastră şi ne ţine sufletul treaz, când îndrăznim să umblăm pe ape, sau să dorim întâmplări supranaturale în anii ce-i trăim ca elevi în Şcoala lui Dumnezeu, pe pământ.
Speranţa şi credinţa ne ajută să coborâm din barcă şi să mergem pe ape.
Am învăţat să cobor din barcă în momentul când am avut o experienţă supranaturală… Viaţa mi-a fost salvată miraculos şi m-am simţit bucuros că am învăţat să merg şi eu pe ape, cu Dumnezeu. Şi nu este greu să mergi pe ape, când te uiţi la Dumnezeu, Care-ţi vine în ajutor, în caz de pericol.
Să ai la Cine să strigi după ajutor în caz de pericol este nu doar speranţă şi credinţă, dar este şi biruinţă, mai ales când Salvatorul tău este Fiul lui Dumnezeu. Să ai credinţă că Dumnezeu este Tatăl tău este o stare de beatitudine şi o minune ce-ţi luminează viaţa cu bucuria mântuirii…
„Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru. Noi suntem lutul şi Tu olarul, care ne-ai întocmit. Suntem toţi lucrarea mâinilor Tale.”(Isaia 64:8).

…va continua…

E-mail: ProfBuhaiD@aol.com

Topice: Meditaţii | Comments Off on DOAMNE, SCAPĂ-MĂ! (2)

Comentarii închise.