Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Mi-e dor

de Ion Untaru | Noiembrie 1, 2009

Mi-e dor de casa părintească
Şi de căpiţele de fân
De mine, puiul de român,
De tot ce poa’ să-mi amintească,

De-acea copilărie sfântă
Când umblam cu pantalonii scurţi,
De droaia de copii din alte curţi
Cu care mă luam la trântă;

Prispa de lut a casei noastre
Luminată-n nopţile cu lună
Şi astăzi nostalgiile-mi adună
De pe întinderile sihastre

Îmi cereau părinţii să-i ajut
Legam joiana cu un lanţ
Să pască iarba de pe şanţ
Alături, cei mai mari, jucau barbut

Fugeam după amiaza să mă scald
Adeseori mă înţepam pe grund
Şi prelungeam distracţia c-un rund
Şi cât puteam să fur din timpul cald

Dereticam prin casă şi ogradă
Cu aerul de om adult
Dar dintre toate, cel mai mult
Îmi plăcea să ţopăi prin livadă

Băteam mingea, încingeam o ţurcă
Alergam cu zmeele de sfori,
De-a v-aţi ascunselea… De câte ori,
Nu dădeam părinţilor de furcă!

Un cicirâde sau şotronul,
Nevinovată joacă de-a părinţi
Ce au copii şi nu-s cuminţi
Şi-şi încasează paraponul;

Când ne prindea o burniţă târzie
Umblam ca nişte paparude
La furat de struguri sau de dude
Nepăzită când găseam vreo vie;

Cădea seara ca un chilipir:
Frânţi, peste saltelele de paie
Ne cosea mama ce putea din straie
C-am fi dormit aşa trei zile-n şir!

Dar ne scula cu-o vorbă blândă
Tata: – Hai copii la treabă
Că vine foamea şi ne-ntreabă
Burta: cu ce-o umplem, că-i flămândă?

Şi foamea asta ca un dinozaur
O minţeam cu câte-o zeamă lungă
Mai mult cu mămăligă, să ne-ajungă
Dar visele erau de aur!

M-aş întoarce azi să cer azil
În propria-mi copilărie
Şi nimenea să nu mă ştie
Când intru sau când ies, tiptil

Topice: Poezii | Comments Off on Mi-e dor

Comentarii închise.