Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

FAGURI SĂLBATICI

de Ioana Stuparu | Decembrie 29, 2009

FAGURI SĂLBATICI
Editura Semne, 2009
Autor Marian DUMITRU

Mănunchiul de sonete, mai exact optzecişişapte la număr, pe care Marian Dumitru ni-l dăruieşte în volumul prefaţat de Prof. univ. dr. Ion Dodu Bălan, are foarte sugestivul titlu Faguri sălbatici, pornind, mai ales, de la ideea că atât fagurele cât şi sonetul se construiesc cu migală, cu dăruire, totodată având la bază o anume tehnică a alcătuirii de la care nu se permit abateri. Pe de altă parte, poezia poate servi ca hrană sufletească. Mesajul pe care-l transmite poetul Marian Dumitru în aceste sonete este profund, dar cald, încât gândul nu te mai poartă la formă, ci la conţinut: “Ai pus sub Cloşcă suflet pentru Pui,/ Şi fulgii din zăpezi de chiparoase, / Urcând pe stele pline de crevase / Pe care doar nebun de eşti le sui: / E bine miezul nopţii să-l supui, / Altfel din versul tău rămân doar oase”. (Corabia cu rouă) .
“Poezia e un aliat al omului care se caută pe sine”, spune în prefaţă Profesorul şi criticul literar Ion Dodu Bălan. Şi pe bună dreptate, întrucât tendinţa cititorului este de a-l identifica pe autor prin scrierile sale.
Dacă din volumul Faguri sălbatici ar fi să citim chiar şi un singur sonet: Dăruire, am observa starea sufletească nu numai a poetului, ci a noastră, a tuturor. Este atâta iubire nespusă în acele versuri! Şi cu atât mai mult regretul este mai apăsător, cu cât vremea a trecut, iar cale de întoarcere nu mai este. Deoarece, copleşit de multitudinea evenimentelor, omul îşi duce zilele într-o continuă grabă, fără să-şi acorde o fărâmă de timp pentru mărturisirea iubirii măcar faţă de cei din familie. “Ai grijă de tata să aibă lumină, / Mamă, şi-n cer cred că e visător, / Ne-au fugit caii, ştii, pe ogor, / Uitase o poartă să-nchidă-n grădină. /Opreşte-l, te rog, să schimbe o roată / La Carul cel Mare, căci merge perfect: /Nu are lumina lui niciun defect… / Dacă s-o pună la loc n-o să poată? / Nu-l mai lăsa la corăbii pe cer; / Mamă, să tragă cu a lui bucurie: / Mai sunt la galere, acolo, o mie / De veacuri, iar ele vâslaş nu îl cer. / Îl văd lângă Lună pe tata, stingher; Mai spune-i că odată şi odată o să-nvie”. (Dăruire)
Prin datul de la Dumnezeu, omul a avut parte ca prin puterea imaginaţiei să poată trece dincolo de hotarul unei vieţi obişnuite, iar dacă omul este şi poet, a beneficiat de o calitate în plus, aceea de a se exprima în cuvinte alese, poetice: “Am scris mii de sonete într-o zi / Pe coala cea flămândă a luminii, / Iar bunii fluturi m-au citit în crinii / Cu zig-zaguri de foc spre a vesti: / E criminal să nu citeşti poetul, / Dar şi mai criminal, să-l înţelegi, / El dă peste fantasmă atâtea legi, / Încât frumosu-i una cu secretul”. (Clinchetul de lună).
Astfel în sonetele poetului Marian Dumitru expresiile deosebite, metaforele se află la loc de cinste, dovadă că imaginaţia nu cunoaşte limite: “Satule, cascada mea secată, / Vuiet împietrit în gingăşie, / Stele-n candelă-ţi veneau solie: / Azi, pe-obrazul cerului eşti pată” (Satule, cascada mea secată).

Topice: Recenzii | Comments Off on FAGURI SĂLBATICI

Comentarii închise.