Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (2) – Iluzia libertății (2)

de Florin Bădican | Decembrie 7, 2009

INFERNUL ROŞU VOL. II LACRIMI AMARE
TREBLINKA

ILUZIA LIBERTĂŢII 2

Aşa mai trecură câteva zile de încordată aşteptare; Într-o frumoasă zi de Duminică, sora Maria şi micuţa Ioana s-au îmbrăcat cu ce au găsit mai frumos într-o ladă de zestre şi cu teamă în sufletul torturat fără motiv, se angajară zâmbitoare pe uliţa satului Basarabi.

-Mamă, întrebă şi nu fără motiv domnişoara ce părea să-şi fi pierdut răbdarea poate mult prea repede, stă departe nenea care astăzi face nuntă?

-Nu Ioană mamă; Mai avem puţin şi ajungem la nenea Savu.

-Bine mamă; Eu abia aştept să văd cum este nunta lui nenea.

-Este doar o curiozitate, dar eu sper că vei vedea şi alte nunţi.

-Da mamă, dar când te-ai măritat cu tata, voi n-aţi făcut nuntă?

-Nu Ioană; Atunci era război şi numai de nuntă nu ne ardea.

-Bine mamă, dar pe vremea războiului, de ce naiba vă ardea?

-Aunci ne ardea de libertate, iar eu te-am dorit doar pe tine.

-Mulţumesc, dar ca să ai o frumuseţe ca mine, tu ce-ai făcut?

-Barza mi-a dat ascultare şi până la urmă mi-a adus o fetiţă.

-Ce barză mamă? Nici eu nu mai sunt aia mică şi neştiutoare.

-Iartă-mă Ioană dragă, dar trebuia să-ţi explic mai demult; Uite domnişoară bună şi frumoasă, atunci când vom ajunge acolo unde soarta ne va călăuzi paşii, vom sta de vorbă ca două fete mari; Ai înţeles drăguţa mea prietenă?

-Fie cum vrei mămico, dar noi unde naiba trebuie să ajungem?

-Ioană, cum în satul Basarabi avem prea mulţi duşmani, noi trebuie să ajungem cât mai repede posibil, la românii de dincolo de Prut.

-Şi dacă sunt atâţia duşmani, de ce am mai venit în satul ăsta?

-Am să-ţi explic, dar nu astăzi; Undeva tot trebuia să ne oprim.

-Şi de ce naiba nu ne-am oprit la francezi? Nu ne-ar fi primit?

-Poate că ne primeau, dar din păcate aceasta este ţara noastră.

-Păi dacă aşa cum bine zici, asta este ţara noastră, de ce naiba nu suntem iubiţi de ţăranii care deacum vorbesc o limbă cam ciudată?

-Pentru a fi iubiţi, românii trebuie să fie primii în toate cele.

-Nu te supăra, dar adevăratul meu tătic, a fost primul tău iubit?

-Fetiţa mea frumoasă, raportă cu multă mândrie sora Maria Basarab, locotenentul Margiloman a fost primul şi ultimul bărbat din viaţa mea.

-Da mamă, dar de ce ultimul? L-ai iubit atât de mult pe tata?

-L-am iubit fetiţa mea dragă şi neasemuit de frumoasă, dar aşa cum ţi-am mai spus în câteva rânduri, tatăl tău a murit într-o luptă cu ruşii.

În timp ce doar cu gândul sora Maria căta într-un cort de pe frontul sovietic, dintr-o curte în care ţăranii abia dacă-şi mai găseau puţin loc şi stare, un bătrân care deacum era bine ferchezuit ieşi în drumul plin de praf şi voie bună.

-Doamnă Maria, fiţi bine venită la nunta băiatului meu.

-Bine te-am găsit mă nene Savu, raportă zâmbind doamna care deacum lua din mâna primului socru, plosca în care se clătina ţuica bătrână.

-Apăi doamnă Maria, beţi măcar o înghiţâtură dân ţuiculiţa care pentru noi ţăranii dă la ţară, a fost şi este medecamentu ăl mai curat.

-Aşa-i nene Savule, dar eu nu prea obişnuesc să beau alcool.

-Păi atunci fie cum vrei matale doamnă Maria, raportă cu părere de rău socrul mare, pentru ca mai apoi să înmâneze altui sătean plosca tradiţională.

-Mamă, întrebă domnişoara, crezând că cine ştie ce bunătate se găsea în plosca de fabricaţie românească, ce-au pus în cutiuţa rotundă?

-Un drog de care o fetiţă atât de bună şi de frumoasă nu are nevoie, răspunse doamna Basarab Maria, în timp din priviri căta un loc mai potrivit.

În cele din urmă îşi găsiră loc pe o băncuţă adusă de un binevoitor pentru oamenii mai obosiţi şi aşezată între nucii care-şi uniseră coroanele deasupra tuturor; Alături se mai aşezară câţiva ţărani; În afară de curiozitatea pe care deacum o afişau ca pe cine ştie ce aptitudine de mare preţ, sătenii nu manifestau nici-o aversiune faţă de femeia pe care de la început o socoteau o venetică în sensul bun, neduşmănos în care băştinaşii priveau la cei care nu se născuseră în satul Basarabi; Ţăranii discutau despre focul care distrusese în întregime gospodăria preotului Matei; De doamna Maria nu se fereau câtuşi de puţin; Ştiau că venetica fusese pe front asistentă medicală şi oricând aveau oarece nevoie, apelau cu multă încredere la serviciul doamnei Maria; De bă vărule, mai spunea câte unul fără prea multă răutate, biata muere făcu o grişală cu cine ştie ce militar şi se aleasă c-o fetiţă care uite cât dă măricică se făcu; Las mă frate, răspundea un altul care mai curajos încerca s-o apere, că un copilaş este darul Domnului; Acum stăteau lângă ea şi discutau fără oprelişti semnificative, despre focul care arsese casa preotului Matei, despre bolşevicii care pentru a cine ştie câta oară îşi făceau de cap şi despre toată răutatea care deacum afecta viaţa lor de ţărani oneşti şi bine aşezaţi.

-Matale şe crezi soră Maria? Şine să dea foc la casa lu popa Matei? Nu ştiu şine-i banditu şela, dar aşe cum ştie până şi copiii dă ţâţă, preotul era ăl mai cumsăcade om dân tot satul Basarabi.

-Eu n-am de un să ştiu cine a incendiat casa preotului Matei; Ştiu doar că respectivul piroman, este duşmanul credinţei creştine.

-Ce piron tanti Maria? Nu vă supăraţi pă mine, intrebă cam peste rând un sătean care se vroia puţin mai documentat, dar matale te cam dai după deşt.

-Mă nene, piroman este cel care se joacă cu focul; Apoi matale de ce Dumnezeu crezi că m-aş da pe după proverbialul deget?

-Nu vă supăraţi doamnă Maria, dar noi aflarăm cum că matale fusăşi pă la preotu Matei, c-o zi mai nainte ca focul să-i arză toată gospodăria.

-Da mă Caravaş nărăvaş, dar tu ştii ce-mi zâsă muerea?

-Mă oameni buni, eu n-aş vrea să mă credeti o tăinuitoare.

-Doamnă Maria, reluă ţăranul care deacum părea de neoprit, muerea care-mi este şi nevastă, auzi că când eraţi sub patrafiru pentru spovedanie, în casa lu preotu Matei, năvăliră soldaţii pă care-i conducea tovarăşu Ivanuşca; Un politruc neisprăvit!

-Întradevăr oameni buni, încercă sora Maria să-l întrerupă pe ţăranul care auzea doar de la vorbăreaţa lui muere, a fost o percheziţie executată de autorităţile sovietice, dar eu n-am dovezi prin care să demonstrez faptul că politrucul pe care până şi un copil de ţâţă-l cunoaşte şi încă foarte bine, este criminalul care ajutat de caghebe, a incendiat casa preotului Matei.

-Chiar aşa măiculiţă, da ce mare năcaz pă capu bietului preot, sări cu vorba o bătrână aciuiată în locul fetiţei care motivată plecase să se joace şi să vorbească cu copii de vârsta ei!

-Fă Reghino, îşi dădu cu părerea ţăranul aşezat la celălalt capăt de bancă, eu aş zice că dacuşa, marele năcaz este şi pă capu nostru.

Cu toţii îl compătimeau pe părintele Matei, în mai toţi fierbea ura, dar nimeni n-avea puterea de-a se împotrivi tătucului care învăluise cu mantia lui roşie, ţări şi popoare întregi; În timp ce cu toţii ridicau neputincioşi din umeri, semn că cel puţin deocamdată nu puteau să întreprindă nimic, socrul mare ocoli nucul de-a dreapta băncuţei pe care stăteau noile noastre cunoştinţe şi le înmână o sticlă plină cu ţuică bătrână; Zâmbind ademenitor, gazda îndemnă cu glasu-i bonom:

-Păreţ cam trişti mă oameni buni şi eu taman daia mă gândii să vă aduc o sticlă plină cu ţuică da mai bună şi mai bătrână; Doar suntem la nuntă, nu la inmormântare.

După ce o vreme lăudă sticla plină cu lichidul inflamabil, socrul mare se furişă printre ţăranii care ocupaseră întreaga curte; La început cu oarece sfială, apoi din ce în ce mai repede, sticla începu să circule de la o gură la alta; După un timp, sticla deveni uşoară şi ca orice lucru golit de conţinut, nu avea nici-o valoare; Dar tăria drogului catalizase mintea sătenilor; Aşa cum este normal, de când este lumea lume şi ţuica ţuică românească, ţăranii care stăteau pe banca dintre nuci, deveniră mai veseli şi puţintel mai curajoşi; Vorba nuntaşului care fiind ceva mai lacom, dar şi cu ceva mai multă poftă, spunea cu oarece năduf moldovenesc:

-Da mă fraţilor, dar nici dracu nu-i chiar aşa di negru; Vă zic eu care făcui războiu mondial dân lume: Până la urmă tot şoldovenii o să le vie di hac.

-Aşa-i bă frăţioare, îi întoarse vorba un ţăran poate şi mai curajos, că când răbdarea ni se va termina, le vom traje o bătaie zdravănă şi până la urmă se va duşe dă unde veniră cu tot neamu lor.

-Bine mă şoldovenilor, dar şine şi cu şe să-i bată pe tovarăşii comunişti?

-Cu paru şi măşiuca; Păi nu aşe făşea răzăşii lu Ştefan şel mare voievod, atunşi când păste apa Nistrului năvăleau tătarii şi mai ştiu eu şine dracu?

-Mă oameni buni, contră şi nu fără motiv sora Maria, eu cred că tactica s-a schimbat radical; Când inamicul vine călare pi tancuri, cu parul şi măciuca strămoşească, nu poţi face mare brânză.

-Doamnă, intră în vorbă un bărbat care apăruse ca din senin în faţa nuntaşilor, când n-ai tancul care să te apere în jungla umană, cred că pentru o vreme este bun şi parul răzeşilor de odinioară; Nu este recomandat, dar când n-ai încotro, apelezi la orice fel de armă.

-Da omule, dar eu n-am zis că nu-i bun; Am spus că pentru monstrul înzestrat cu atâtea capete otrăvite, parul nu este eficient; Nu ştiu de ce, dar soldaţii care l-ar folosi s-ar face de râs.

-Aveţi dreptate doamnă Maria Basarab şi pentru felul cum gândiţi daţi-mi voie să vă admir, complimentă străinul, fără ca cineva să i-o ceară în mod special.

-Eu nu ştiu cine sunteţi şi nici pentru ce Dumnezeu aţi venit la nunta ţărănească, dar bănuiesc că n-aţi bătut atâta drum doar pentru a mă admira.

-Nu vă supăraţi doamnă, dar privindu-vă cu ceva mai multă atenţie, nu pot să nu constat cât de mult vă bucuraţi de admiraţia bărbaţilor; Iertaţi-mă, dar asta nu-i un lucru tocmai nepotrivit.

-Acum fiţi bun vă rog şi încetaţi cu aceste politeţuri ieftine; Eu sunt o femeie cu obligaţii şi pe deasupra am şi-o fetiţă de crescut.

-Da soră, dar nu sunteţi singura femeie cu asemenea obligaţii.

-Ştiu domnule, iar în ce mă priveşte sunt obligată să mă bat cu anticristul, raportă sora care deacum încerca să-l descurajeze pe bărbatul care în ciuda aparenţelor, nu părea chiar atât de străin.

-Soră Maria, insistă bărbatul şi nu fără motiv, noi suntem de aceeaşi parte a baricadei; Poate c-o să vă mire, dar acesta-i adevărul.

-Se poate, numai că pentru baricade este puţintel cam târziu.

-Doamnă, învăţătorul Victor Iorgovan vă spune cu toată convingerea că niciodată nu este prea târziu pentru creştinii care ştiu ce vor de la sfinţi, dar mai cu seamă de la bunul Dumnezeu.

-Mă bucur de cunoştinţă domnule învăţător, dar de unde-mi ştiţi numele? Sunteţi caghebist.

-Eu cred că pentru asemenea întrebări, vom avea destul timp; Nu vă supăraţi soră Maria, dar de faţă cu atâta lume, va trebui să zâmbim şi să ne prefacem că deacum suntem într-al noulea cer.

-Bine domnule învăţător, dar dincolo de această necesară prefăcătorie, îmi veţi putea spune cine Dumnezeu este trimisul care-mi va ţine de urât?

-Doamnă Maria, cel puţin deocamdată nu vă pot spune prea multe; Până una alta este bine să ştiţi că vă cunosc bunele intenţii şi nu întâmplător vă port un respect motivat şi nu lipsit de interes.

-Încântată domnule dragă, dar pentru care serviciu de spionaj lucraţi?

-Da doamnă Maria, dar nu răspund la provocare, raportă învăţătorul care deacum zâmbea doar pentru deruta ţăranilor care după un mai vechi obicei românesc trag cu ochiu şi urechea; Acu iartă-mă doamnă Maria, dar de ce naiba credeţi c-aş fi un spion trimis de cine ştie care marxist?

-Şi dacă-l dăm deoparte tocmai pe marxistul despre care-mi vorbiţi cu atâta prudenţă, nouă ce Dumnezeu ne mai rămâne domnule învăţător?

-Doamnă Maria, trecând la lucruri ceva mai serioase, vă asigur că tot ce v-am raportat nu sunt nişte vorbe în vânt şi ca o primă dovadă este prezenţa mea la nuntă, parţial justificată şi de rudenia cu neamul miresei despre care cel puţin deocamdată, nu ştiţi mare lucru.

-Să cred că din această pricină am fost invitată la nuntă?

-Ne te supăra soră Maria, raportă străinul cu glas abia şoptit, dar pentru asemena întrebări, nu acesta este locul cel mai potrivit.

-Şi totuşi domnule învăţător, insistă sora care deacum devenise pe cât de curioasă pe atât de îngrijorată, nu vreţi să dezvăluiţi misterul care m-a învrăjbit fără să vreau? Doar dacă nu-i secret.

-Degeaba doamnă Maria; Nu mă puteţi prinde în capcană.

-Dar aţi vrea să fiţi prins într-o capcană care să vă motiveze?

-Da soră, dar pentru a vă mulţumi, ce-aţi vrea să vă răspund?

-Dacă ne gândim la locul în care ne aflăm, nu vreau mai nimic.

-Soră Maria, vreţi să spuneţi că drogaţi, nuntaşii pot flecări vrute şi nevrute, după care totul va fi uitat ori în cel mai fericit caz, păstrat ca o inutilă şi banală amintire? Asta trebuie să înţeleg?

-Domnule învăţător, din păcate nu merit prea multă atenţie.

-Atunci cine Dumnezeu merită doamnă Maria? Socrul mare?

-Nu ştiu domnule dragă; Ştiu doar că-mi merit soarta, raportă zâmbind sora care deacum făcea semn micuţei Ioana să se apropie.

-Doamnă Maria, ce fată mare aveţi şi uite cât de frumos ne priveşte! Unde să fi mai văzut aşa frumuseţe de ochi, întrebă mirat străinul?

-Lumina ochilor trece de la un om la altul, iar miracolul oferit fără şpagă de bunul Dumnezeu, este esenţial în perpetuarea speciei umane.

-Cum ar fi de la tată la fiică; N-am dreptate doamnă Maria?

-Domnule, eu cred că dumneavoastră mergeţi prea departe.

-A venit tăticu meu, întrebă fetiţa cu aceeaşi juvenilă mirare?

-Cum ţi-am mai spus şi altă dată, tatăl tău a murit pe frontul rusesc; Domnul este ruda miresei şi dezinteresat, mi-a ţinut o scurtă şi plăcută companie.

-Mamă, dar nenea care-mi zâmbeşte, nu poate să-mi fie tătic?

-Fata mea dragă, noi trebuie să ne mulţumim doar cu puţin; Poate mă-nşel, dar cred că domnul învăţător are nevastă şi doi copii frumoşi.

-Aveţi şi-o fetiţă frumoasă ca mine, întrebă domnişoara Ioana, pe tonul cel mai serios?

-Am micuţo şi al naibi de mult seamănă cu tălică, raportă necunoscutul care deacum părea să fie sclavul adevăratului destin.

-Şi unde este fetiţa lu tălică, mai întrebă Ioana cu oarece îndrăzneală, ai lăsat-o singură în casă şi ai plecat la nunta ţăranilor? Dacă nu este cuminte şi strică ceva?

-Nu drăguţo, n-am lăsat-o singură; Fetiţa-i lângă mine şi este cuminţică.

-Nu-mi amăgi fetiţa domnule Iorgovan; Nu are nici-un rost.

-Ştiu doamnă Maria, dar eu nu am venit pentru a vă amăgi.

-Domnule, după câte-am pătimit, cum altfel aş putea gândi?

-Aveţi dreptate, răspunse cu glas abia şoptit presupusul învăţător, dar ca să ajungeţi cu bine în Bucureşti, aveţi nevoie de ajutorul cuiva.

-Şi dacă nu vă supăraţi, cât mă va costa ajutorul dumneavoastră dezinteresat?

-Nimic nu-i degeaba, dar pentru ajutorul care-ţi va fi acordat la timpul potrivit, se percepe un preţ acceptabil; Soră, acum ai înţeles?

-Vă place să vă jucaţi cu nişte vorbe domnule învăţător, dar eu cred că bunul Dumnezeu ne va purta de grijă şi vom ajunge cu bine în oraşul în care destinul ne chiamă.

-Da soră Maria, dar pe încâlcitele căi ale Domnului, nu cred că vă puteţi descurca fără ajutorul oamenilor de bună credinţă.

-Câtă vreme aţi venit doar pentru a încâlci şi mai rău căile pe care va trebui să mergem, atunci numai de ajutor nu poate fi vorba.

-Doamnă Maria, eu am venit doar pentru că m-aţi chemat.

-Nu ştiu ce hram purtaţi domnule dragă, dar capcana nu este prea ieftină? Cum puteam să vă chem, câtă vreme nu vă cunosc? Doar n-am înnebunit.

-În schimb eu vă cunosc soră şi ca orice om care încearcă să-şi facă un rost, mă întreb şi mă gândesc; Cum bine vedeţi, cred c-a venit vremea să m-adun de pe drumuri şi să-mi fac gospodărie.

-Cu puţin noroc şi cu ajutorul Dumnezeului a toate făcător, eu cred că veţi reuşi.

-Da doamnă Maria, dar să ştii că de cele mai multe ori norocul este la îndemâna omului; Doar dacă este dotat cu pricepere şi cap.

-Depinde ce mână are domnule învăţător, dar adevăratul noroc nu este apanajul celor care ştiu să vadă ce se petrece în apropiere.

-Aveţi dreptate doamnă Maria, dar lângă mine văd o comoară pe care nu ştiu dacă vreodată voi putea s-o apreciez la adevărata-i valoare; Vă supără licitarea, sau trebuie să-mi cer scuze?

-Nu domnule dragă, dar în acest caz trebuie să vă găsiţi un expert care în răstimpul rămas, să poată evalua cât mai corect starea de lucruri şi să dea oarece soluţii.

-Ştiu că nu este timp, dar eu cred că ne va împrumuta viitorul.

-Nu ştiu ce şi cum va fi, dar peste o vreme n-aţi putea pierde comoara despre care tocmai aţi pomenit? Domnule învăţător, doar nu vorbiţi serios.

-Soră Maria, cu asemenea lucruri nu prea se glumeşte; Poate doar aşa pot să fiu pe placul unei doamne care ştie ce-i lipseşte.

-Vă înţeleg domnule dragă, dar din păcate aţi ajuns mult prea târziu; Să cred c-aţi mai avut şi alte comori de recuperat?

-Soră Maria, răspunsul ar putea să vi se pară nepotrivit, dar mă aflu chiar lângă femeia despre care tocmai vă vorbeam; Acum, raportă presupusul învăţător pe un ton care se dorea încurajator, cu promisiunea că ne vom revedea poate chiar mai devreme decât vă puteţ imagina, permiteţi-mi să mă retrag şi să vă îndemn doar la prudenţa de care aveţi atâta nevoie.

-Iartă-mă domnule învăţător, dar cum de mai poţi glumi, întrebă sora care nici măcar nu ştia ce să mai creadă despre un străin atât de ciudat?

-Acu chiar că nu glumesc, raportă în mare grabă învăţător Victor Iorgovan, după care se făcu nevăzut în mulţimea nuntaşilor care petreceau ultima zi frumoasă, în satul Basarabi.

*****

Gândind că noaptea care tocmai se lăsase peste lume şi sat, era ultima în cocioaba cu tavanul scorojit, doamna Maria îşi culcă fetiţa; Cuprinsă de oboseală, dădu lampa mai mică şi îngrijorată se culcă lângă fetiţă; Grija că în dimineaţa zilei următoare trebuia să se întâlnească c-o persoană total necunoscută, îi alungă somnul, obligând-o să se întrebe: Dacă cel despre care-mi vorbea părintele Matei, este chiar bărbatul care se prezentase învăţător? Cum nu putea găsi nici-un răspuns care s-o liniştească, doamna Maria încercă să închidă ochii şi să nu se mai gândească la nimic; După doar câteva clipe de linişte aparentă, fosta soră de front se pomeni întrebându-se, oare pentru a câta oară: Dacă învăţătorul a venit doar ca să mă spioneze, eu ce dracu să fac şi cum să procedez? Asta nu se poate, încercă doamna Maria să se liniştească, tovarăşii dacă vor să te aresteze te înhaţă şi gata; Ei nu umblă cu fineţuri ori cu cine ştie ce menajamente şi puţin le pasă dacă văd vecinii cum şi pe cine arestează; Aş putea zice fără teama de-a grrşi, că-n situaţia în care operează artestări la lumina zilei şi în prezenţa românilor care trebuie speriaţi cât mai mult, bolşevicii sovietici chiar se mândresc; În timp ce gânduri fel de fel atacau sălbatic nervii doamnei Maria, un câine deranjat începu să latre c-o vădită înverşunare; La scurtă vreme, şi alţi confraţi ieşiră din coteţe şi se năpustiră în gardul dincolo de care mirosiseră ceva suspect; Încercând să vadă ce se întâmplă în satul care deacum începuse să fiarbă, doamna Maria coborî din patul de scândură; Cum prin fereastra care da spre drum nu reuşi să vadă mare lucru, după doar câteva clipe de ezitare, ieşi în curte; Se apropie încet de portiţă şi vădit îngrijorată privi de-a-lungul drumului pustiu; Tocmai se pregătea să intre în colibă când, din spatele gărduţului de nuiele împletite, o voce care nu întâmplător se vroia de o fermitate cazonă, ordonă:

-Soră Maria, intră repede în casă; Executarea.

-Am înţeles, dar dumneata cine dracu eşti?

-Ascultă soră Maria, intră repede în casă şi lasă uşa descuiată; Acum ai înţeles?

Neavând de ales, sora Maria execută ordinul, dar cum era cuprinsă de teamă, rămase pitulată lângă geamul care da spre drum; După doar câteva clipe, sora văzu cum se deschide uşa, pentru ca mai apoi cineva să intre în coliba care privită din afară, părea doar un coteţ.

-Nu te speria doamnă Maria, raportă cu glas abia şoptit bărbatul care ţinea în mâna dreaptă o valijoară de voiaj, sunt învăţător Victor Iorgovan.

-Ce dracu s-a întâmplat domnule învăţător? Nu-i cam devreme?

-Liniştiţi-vă soră şi nu mai staţi în dreptul geamului; Nu înţelegi, ordonă presupusul învăţător, în timp ce grăbit încerca să facă nevăzut un pistol pregătit pentru o eventuală tragere?

-Ce dracu se întâmplă domnule Iorgovan? Începe un alt război?

-Ai dreptate soră Maria; Deacum începe un război despre care nimeni nu ştie când şi cum se va termina, raportă profetic învăţătorul care deacum era numai ochi şi urechi.

-Mă iartă domnule Iorgovan, dar cine Dumnezeu va trimis la mine?

-Nu vă speriaţi doamnă Maria Basarab; Sunt omul preotului la care v-aţi spovedit; Din păcate însă, este mult prea târziu şi nici nu ştiu cum şi dacă voi putea să execut ordinul primit.

-Păi atunci de ce dracu aţi mai venit? Doar ca să mă speriaţi?

-Pentru a încerca o evadare din satul păzit de armata sovietică.

-Nu vă înţeleg domnule dragă; Unde şi de ce dracu să evadez?

-Ca să nu fiţi deportată doamnă Maria; Nici acum n-aţi înţeles?

-Păi ce să înţeleg domnule învăţător? Bolşevicii nebuniră deabinelea, asta să înţeleg?

-Soră, raportă îngrijorat învăţătorul Victor Iorgovan, dacă mai puneţi aşa întrebări, nebunii de bolşevici ne vor prinde şi ne vor duce la dracu în praznic.

-Înţeleg domnule învăţător, dar acum chiar că nu ştiu ce să fac.

-Doamnă, vorbele sunt de prisos; Acum trebuie să ne grăbim.

-Păi dacă ne lipsim de vorbe, cum Dumnezeu să ne înţelegem?

-Sculaţi fetiţa mai repede, luaţi lucrurile pe care cred că le-aţi pregătit cu mare grijă şi până nu este prea târziu, să plecăm peste câmp; Acum executarea.

-Da domnule Iorgovan, dar cum să plecăm cu noaptea în cap?

-Nici-un dar soră Maria, grăbiţi-vă; Deacum nu avem de ales.

Cum românaşii din Basarabia nu prea aveau de ales, doamna Maria hotărî să meargă pe mâna hazardului; Astfel motivată, ea-şi trezi fetiţa care plutind între somn şi cruda realitate, întrebă:

-Ce vrei mamă, de ce naiba mă scoli? Nu vezi că este noapte?

-Ioană, îmbracă-te mai repede; Trebuie să plecăm chiar acum.

-Dacă vom fi prinşi de soldaţii sovietici, să spui că eşti soţia mea; Vă numiţi Iorgovan Maria şi eu am venit să-mi văd fetiţa; Acum aţi înţeles?

-Dar tu nu eşti tăticul meu, ripostă domnişoara care deacum se îmbrăca în mare grabă.

-Da drăguţo, dar este ceva provizoriu; Măcar până când vom scăpa de bolşevicii care deacum vor să ne deporteze; Nu-i aşa domnule Iorgovan?

-Mă chiamă Victor şi aşa trebuie să-mi spuneţi; Vă sunt soţ şi am venit doar pentru fetiţă.

-În ultima vreme am trecut prin multe domnule dragă, raportă abia şoptit sora Maria Basarab, dar asta cred că le întrece pe toate.

-Nu ştiu cine pe cine întrece, dar ca să vă liniştiţi cât de cât, vă spun doar un singur nume: Căpitan Mihai Marghiloman.

-Cum aţi spus domnule învăţător? Dar de unde până unde…?

-Doamnă Basarab, din acest moment nimeni nu mai întreabă nimic; Acum plecarea, ordonă ferm străinul care nu fără motiv se îndrepta grăbit spre uşă!

Ce mai fatalitate dragilor, ori cum bine ar fi spus dramaturgul neamului românesc, ce a dracu fatalitate se produse tocmai când românii se pregăteau să iasă din cocioaba care-i găzduise o bună bucată de vreme! Când o voce asiatică ordonă într-o limbă română destul de aproximativă, românii care încă mai trăgeau nădejde, rămăseseră înmărmuriţi:

-Toţi care este-n cocioabă, să iasă cu mâinili în cap; Altfel tragem fără somaţâe; Bă românilor, dacă nu ieşâţ, vă împuşcăm şi dupaia ieşiţ morţi; Băăă, voi n-aţi priceput?

-N-avem ce face doamnă Maria, trebuie să executăm ordinul.

-Păi ce dracu facem domnule învăţător? Nu mai fugim peste câmp şi peste lume?

-Trebuie neapărat să ieşim, altfel nemernicii sunt în stare să ne împuşte pe toţi; Eu ies primul şi voi mă urmaţi; Soră, sub nici-un motiv nu încercaţi să fugiţi; Tovarăşii nu prea glumesc.

Câteva clipe mai târziu, se aflau în faţa colibei; Stăteau cu mâinile pe ceafă, iar speranţele se năruiau văzând cu ochii; O Doamne, dar de ce?

-Tu cine dracu eşti, întrebă şi nu fără motiv vocea sovietică?

-Eu sunt soţul tovarăşei Maria Basarab; Mă numesc Victor şi am venit să-mi văd fetiţa despre care nu mai ştiam nimic.

-Fă muere proastă, ăsta-i idiotul care te luă cu forme ştampilate, întrebă în stilu-i caracteristic, un veritabil hommo sovieticus?

-Da tovarăşe soldat; Bărbatul de lângă mine este soţul meu, minţi doamna Maria, din motive care deacum nu mai necesită explicaţii.

-Mă doare pă mine în cur dă ce forme făcurăţi, dar într-o jumate dă oră să fiţi cu toţii la poartă şi doar cu bagaj dă mână; Aţi înţeles ordinu? Acuşa să nu vă pue dracu să fugiţ că uite ce v-aşteaptă, ameninţă nervoasă vocea sovietică, după care în speranţa că-i va intimida, un tovarăş viteaz nevoie mare, trase în aerul dimineţii, o rafală de armă automată.

-Mamă, ne împuşcă bolşevicii, ţipă domnişoara care speriată fugi în colibă.

Un răcan sovietic atacă în forţă, dar se opri în faţa uşii pe care fata o zăvorâse dintr-un instinct moştenit de la bunicii care trăiseră pe vremea invaziilor tătare; Furios din cale-afară, soldatul ridică arma şi din câteva lovituri reuşi să spargă uşa; Mândru de aşa ispravă, soldatul intră în casă, urmat de un camarad poate şi mai furios; Din colibă reverberau ţipete care în miez de noapte comunistă, sfâşiau cu sălbăticie inima doamnei care deacum părea cuprinsă de o furie pe cât de neputincioasă, pe atât de inutilă.

-Lăsaţi-mi fetiţa în pace, strigă doamna Maria, cu disperarea omului ajuns la capătul răbdării.

-Mă tovarăşi, raportă cu oarece teamă presupusul învăţător, fetiţa este doar un copil care s-a speriat de armele soldaţilor.

-S-a speriat de atâtea inutile împuşcături, raportă sora care văzând cum fata era dusă în cârcă de soldatul sovietic, amuţi deabinelea.

Ajungând în faţa comandantului, bravul soldat aruncă fetiţa în colbul drumului de ţară, după care mândru de isprava făcută, raportă:

-În afar dă burghezoaica dacilea, în casă nu mai este nimeni.

-Cătaşi bine soldat Ivan, urlă comandantul poate mai ceva decât un scos din minţi, după care mai slobozi câteva gloanţe spre coliba care deacum sta să cadă?

-Cătarăm tovarăşu comandant; Cătarăm peste tot în chichineaţa care dacă-i mai trageţi câteva gloanţe, va cădea grămadă.

-Nu ştiu unde-o cătarăţ bă răcanii dracu, dar să fiţ vijilenţi.

-Am înţăles, să trăiţ tovarăşu comandant, raportă mândru unul dintre răcanii tătucului, dar cu burgheza care-i mică şi proastă, eu ce dracu fac?

-Bine bă idiotule, să-ţi spun eu ce să faci cu mormoloaca?

-Păi tovarăşu comandant, nici măcar n-o omorâ-i ca lumea.

-Bine mă soldat, ordonă comandantul care ţinea morţiş să fie cât mai autoritar cu putinţă, dar ce mama dracu-i făcuşi lu burgheza care-i mică şi mai proastă decât Nataşa?

-Îi băgă deştu între picere tovarăşu comandant; Păi dă când nu s-a mai culcat c-o muere goală puşcă, soldatul Ivan nici măcar daravelă nu cred că mai are.

-Dacă nici măcar daravelă nu mai aveţi, atunci să vă ia dracu dă idioţi şi dă boi ipotenţi, înjură comandantul poate mai abitir decât un birjar calificat la locul de muncă.

-Am înţeles tovarăşu comandant, numa că eu nu ştiu cum…,

-Numa că deacum taci dracu dân gură şi dacă tot sunteţ ipotenţi ca nişte boi castraţi de doctor cu renume mondial, măcar faceţ dă pază; Bă răcanilor, nici acu n-aţi înţeles?

-Şi până când îi păzim tovarăşu comandant, raportă indignat răcanul sovietic? N-ar fi mai bine să-i împuşcăm pă toţi şi după aia să ne culcăm oleacă?

-Dup-o juma dă oră îi duceţ pă românii dacilea, la locu-n care se face încolonarea deportaţilor; Acuşa înţelesărăţi ordinul espre?

-Am înţeles, să trăiţi tovarăşu comandant, dar eu dă unde mama dracu să ştiu cam cât dă mare este jumătatea dă oră?

-Bă idiotule, dacă nici măcar un ceas n-ai furat dă la burghejii româneşti, atunci eşti un mare bou, admonestă comandantul care pentru a da exemplu de cum trebuie să arate un ofiţer sovietic, suflecă una dintre mâneci; Încercând să pară cât mai furios cu putinţă, bravul ofiţer smulse un ceas şi nervos îl aruncă la picioarele neinstruitului subaltern.

-Aşa tovarăşu comandant, raportă răcanul care bucuros ridica ceasul cine ştie cărui român.

-Cu românii va trebui să fiţ numa ochi şi urechi, ordonă comandantul sovietic, după care plecă să aresteze şi alţi români, condamnaţi doar pentru vina de a se fi născut şi crescut în Basarabia.

Minunându-se de ceasul dăruit de comandant şi gândind cum să-i mai jecmănească pe români, soldatul sovietic se împiedică de trupul fetiţei care deacum zăcea în colbul drumului de ţară.

-A dracu burghezoaică, înjură soldatul mai abitir decât aprigul comandant, după care o lovi cu bocancul made în uniunea sovietică!

-Bestie, nu-mi omorî fetiţa, ţipă disperată doamna Maria, după care riscând un glonţ rusesc, se aruncă peste micuţa ei comoară.

-Atunci mori tu fă muere proastă, strigă soldatul care pentru cine ştie câtă vreme părea vândut Satanei, după care c-o furie animalică începu s-o lovească pe femeia care pentru micuţa ei prinţesă, deacum îşi risca viaţa şi rostul.

Răpusă de durere, sărmana femeie părea lovită de trăznet; Sângele-i ţâşni din nas şi gură, dar sora Maria continua să-şi apere fata; Nu mai simţea durerea şi moartea care deacum plutea în aerul dimineţii, părea mai ameninţătoare şi poate mult mai diabolică decât în timpul războiului.

-Mă tovarăşi, interveni vorbind ruseşte învăţătorul Victor Iorgovan, dacă veţi omorî în bătaie două femei care sunt pe lista deportaţilor din satul Basarabi, veţi da socoteală comandantului vostru.

-Bine bă vlăjgane, admonestă în jargonul omului sărac cu duhu cel de al doilea soldat, dar tu dă unde mama dracu ştii să gavareşti în rusăşte?

-Cum dă unde ştiu, întrebă învăţătorul care pentru a fi cât mai convingător, începu să râdă în stilul soldaţilor sovietici? Păi nu sunt de-al vostru?

-Atunci ce pizda mătii cătaşi la muerea care trage să moară ca o proastă ce este ea?

-Păi tovarăşu soldat, raportă învăţătorul, în timp ce continua să rânjească, eu cătai cam ce cată toţi bărbaţii la femeile mişto şi frumoase.

-Băăă, să ştii că dacă ne minţi o să te ia mama dracu; Ai înţeles?

-Cum să mă ia soldat? Doar fusăi trimis cu nişte sarcini speciale.

-Zău bă, nu ne minţeşti? Şi tu cam ce sarcini speciale mănânci?

-Mă tovarăşe soldat, dacă nu vrei să-l vezi pă dracu în momentul în care va veni tovarăşul comandant, atunci fă bine şi ordonă femeilor să se pregătească pentru drum; Acum ai înţeles?

-Bă vlăjgane, tu crezi că noi ne speriem doar că ne ameninţeşti?

-Nicidecum soldat, încercă învăţătorul Iorgovan să câştige bunăvoinţa barbarilor, dar în caz că vii cu mine în casă, am să-ţi dau o sticlă cu vodcă bună; Ei ce zici, nu vrei să bei ceva ca lumea?

-Bă vlăjgan fătălău, tu vrei să ne duci cu vorba rusească?

-Soldat, dacă nu-ţi place vodca, n-ai decât să nu mă crezi.

-Ia-o înainte, ordonă soldatul în timp ce-l ameninţa cu arma.

După doar câteva gesturi care bine mimate nu prea trădau starea de nervozitate sau cine ştie ce resentiment de factură antisovietică, învăţătorul intră în colibă; Din valiza de voiaj, scoase o sticlă pe care o înmână unui soldat sovietic; Nerăbdător şi lacom pesete măsură, soldatul înşfăcă sticla şi după ce scoase dopul c-o febrilitate de drogat, înghiţi de câteva ori din băutura care-i încălzeşte pe asiaticii de pretutindeni; Bucurându-se de oarece bunăvoinţă, învăţătorul Iorgovan ieşi afară, urmat de soldatul care deacum avea oarece treabă, cu miraculoasa băutură; Riscându-şi viaţa, el se aplecă asupra femeilor şi le ajută să se ridice din mocirla în care tovarăşii le aruncaseră doar din răutate; Într-un moment de un dramatism fără seamăn, învăţătorul Iorgovan le văzu pe femeile care deacum pluteau neputincioase deasupra focului aprins şi destul de bine întreţinut de soldaţii sovietici; Cât de mult se bucura demonul, mândru de opera-i drăcească! Era creaţia prin care omul devine duşmanul omului, motiv pentru care preabunul Dumnezeu fusese alungat din cuget şi din simţirea lui creştină; Dar bucuria dracului cel mare şi rău, n-avea să dureze prea multă vreme; Călit în lupta cu demonii roşii, învăţător Victor Iorgovan le ridică pe femei din mocirla Infernului Roşu şi puse capăt jocului drăcesc; Cu micuţa domnişoară în braţe şi urmat de doamna Maria, învăţătorul intră în căsuţa care nu cu multă vreme în urmă fusese ciuruită bestial, de gloanţele sovietice.

-Soră Maria, câtă vreme tovarăşii ne permit, trebui să ne grăbim; Altfel nu vom reuşi să luăm nimic din lucrurile pregătite; Ai înţeles?

-Da domnule dragă, dar ce rost mai are circul dumneavoastră?

-Marie, mă chiamă Victor şi sunt soţul tău; De ce nu înţelegi?

-Şi până unde vrei să merg cu înţelegerea domnule învăţător?

-Nu te mai lamenta soră Maria; Tu poţi înţelege foarte multe.

-Sunt de acord Victore, dar numai pentru moment; Ai înţeles?

-Va fi aşa cum vrei soră Basarab, dar până una alta, hai să vedem ce putem lua din lucrurile pe care cred că le-ai strâns pentru plecare.

-N-am strâns prea multe, dar sângele nu se mai opreşte?

-Marie, ia prosopul ăsta; Şterge-te bine şi calmează-te puţin.

-Victore, nu cumva fetiţa…? O Doamne, de ce tocmai copilul pentru care am pătimit atâta?

-Fata nu-i decât ameţită; Am eu leac pentru ea, raportă învăţătorul, după care ţinând în mână o batistă înflorată, ieşi din colibă.

-Bă vlăjgane, acu dă ce mama dracu mai flutureşti baticu ăla?

-Mă tovarăşi soldaţi, se rugă vlăjganul în ruseşte, puneţi-mi şi mie puţină vodcă în baticu ăsta; Nu dalceva, dar n-o mai pot trezi pe fetiţa care numai ce căzu în nesâmţâre.

-Păi dă ce mă vlăjganu dracu, moare mormoloaca, întrebă rânjind soldatul sovietic, după care mai trase un gât zdravăn de vodcă?

-Bă calicule, interveni râzând al doilea soldat, pune-i mă numa puţână în batic şi dă-l dracu.

-Şi dă ce să-i dau mă bou dracu ce eşti, întrebă soldatul care preţuia mai mult gramul de vodcă rusească, decât viaţa unui român deportat?

-Mă idiotule, dacă o mierleşte mormoloaca lu vlăjganu ăsta, s-o înmormântezi tu; Nu dalceva, dar eu n-am s-o duc în cârcă nici d-al dracu; Acuma pricepuşi?

-Da mă tovarăşi, dar aşa cum bine ştiţi, morţi nu trebuie să aveţi.

-Pune-i bă numa oleacă şi dă-l la dracu de vlăjgan nenorocit.

-Şi dacă nu-i pun, ce-o să-mi facă? Mă reclamă la comandant?

-Ce eşti mă atât dă prost? Tu nu ştii, dar vlăjganu te va pârî la tovarăşu comandant; Vrei să te bage la bulău şi să nu-ţi mai dea permisiune?

-Bine bă vlăjganu dracu, vin-o să-ţi moi cârpa şi salveaz-o pă mormoloacă; Nu dalceva, dar n-am chef să-ţi duc mormoloaca în cârcă, până în staţia dă îmbarcare.

-Vă mulţumesc frumos tovarăşu soldat, îndrăzni vlăjganul să raporteze într-o limbă de maidan sovietic, după care grăbit intră în casă.

Timpul acordat cu atâta zgârcenie bolşevică de comandantul sovietic, trecu poate cam repede; Cum ordinul se execută nu se discută, românii se aflau în faţa porţii de nuiele împletite şi erau păziţi de soldaţii care abia dacă se mai puteau ţine în picioare.

-Domnule învăţător, nu cred că trebuia să le dai de băut.

-De ce nu vrei să înţelegi, răspunse străinul abia murmurat?

-Victore, să ştii că eu din totdeauna am înţeles doar ce trebuie, dar vreau să-ţi spun că în clipa în care le-ai dat băutura, ai greşit foarte mult; Nu-ţi dai seama ce pot face nişte tovarăşi beţi?

-Da soră, dar ca să vă salvez de la moarte, era singura soluţie.

-Poate, dar beţi cum sunt, cine ştie ce alte crime mai pot face.

-Ce dracu spuse dobitoaca dă româncă, întrebă rânjind unul dintre soldaţii care abia dacă mai putea ţine în mână ucigaşa carabină?

-Soldat, minţi învăţătorul care deacum miza şi nu fără motiv pe cunoştinţele care împodobeau mintea răcanilor sovietici în materie de limbi străine, femeia-mi spuse că în cazul în care o mierleşte dăfinitiv, eu să nu mă îngrijorez; Nu dalceva, dar ea numai pă mine m-a iubit cu adăvărat.

-Şi cum mă bou dracu, ordonă soldatul, în timp ce se sprijinea în arma care deacum devenise o veritabilă cârjă, tu chiar o crezuşi pă curvoiaca dă muere?

-Dacă am crezut în vorbele muerii? Păi nu crezui nimic tovarăşe soldat, raportă învăţătorul, în timp ce zâmbea complice barbarilor care deacum râdeau cu gura până la urechi.

Din fericire pentru românii care abia dacă mai reuşeau să se stăpânescă, o voce hodorogită şi antimuzicală, întrebă în limba rusă:

-Ia spune-ţi bă răcanilor, acilea câţi români aşteaptă adunaţi?

-Păi tovarăşu comandant, raportă c-o precizie matematică unul dintre soldaţii sovietici, acilea este un român şi două mueri proaste.

-Bravo soldat, dar tu dă ce dracu te clatini ca un bou bălţat?

-Ameţâ-i lă cap tovarăş comandant, dar ca să mă lecuesc niţăluş, le procopsâi păle două mueri proaste, cu câteva bombee în burtă.

-Bine bă ameţâtule, ordonă comandantul care deacum încerca să pară cât mai sever cu putinţă; Atunci bagă-i mai repede în coloană; Ai înţeles?

După o vreme, coloana morţii se puse în mişcare; Era noapte; Luna dispăruse-n spatele norilor şi cufundase valea Nistrului într-o beznă demonică; Bolşevicii care cunoşteau destul de bine drumul până la apa râului, mergeau pe flancuri şi-i ameninţau pe românii care profitând de întuneric, ar fi încercat să evadeze din coloana sculptată de ateii comunişti, pe orizontala uriaşului imperiu; Un monstru care la vremea respectivă, întrecea în mărime şi în cruzime, pe oricare alt confrate; Trecuse binişor de miezul nopţii când, Dumnezeul a toate făcător acoperi toată lunca cu fagurii pământului şi începu să cearnă mierea dătătoare de viaţă şi speranţă; La început doar câteva picături, pentru ca mai apoi, prin voia stăpânului suprem, să se stârnească furtuna cu tunete şi cu fulgere care pentru câteva clipe, luminau coloana morţii; Ploaia se înteţea din ce în ce; Vântul care deacum începuse să sufle cu putere, biciuia fără pic de milă feţele românilor care prin demonicul întuneric, erau mânaţi ca nişte animale de sacrificiu, spre abatorul aflat în Siberia îngheţată; Tocmai începuse să toarne cu găleata când, un creştin care deacum îşi pierduse bruma de răbdare, ieşi din coloana care abia dacă se mai putea mişca şi disperat, unde nu începu să strige la conţăranii care mergeau tăcuţi:

-Mă fraţilor, voi nu vedeţi că tovarăşii ne duce la moarte?

-Ia taci dân gură român împuţât, ordonă un soldat care pentru intimidarea deportaţilor, slobozi în aer o rafală de armă automată.

-Mă fraţilor, să ne împrăştiem care încotro; Să fugim mă fraţilor, să fugim, strigă românul care nu se socotea împuţit, doar pentru că vroia să fie liber cu adevărat.

Simţind pericolul, răcanii începură să strângă cercul; Pentru ai speria pe românii plecaţi în cea mai lungă pribegie, soldaţii traseră câteva rafale de armă automată; Din nefericire însă, Dumnezeul care continua să reverse peste întreaga luncă, o perdea în spatele cărea deportaţii români nu reuşeau să se ascundă prea bine, privea neputincios de dincolo de norii cenuşii; Potopul care de la Noe citire până spre zilele noastre, n-a reuşit niciodată să spele păcatele, dar nici răutatea unor seminţii care par să fie plămădite doar pentru a face numai rău creştinilor de rit ortodox, încă mai continua; Câtă vreme în sufletele care înnobilau seminţia care coborâse pe Volga din Nordul îngheţat, nu era nimic din Dumnezeul pe care creştinii îl poartă în suflet de la naştere până dincolo de moarte, perdeaua de apă nu putea să oprească nenorocirile care se vor ţine lanţ până departe în viitor; Urletele tovarăşilor şi împuşcăturile care deveniseră tot mai ameninţătoare, furtuna cu întreg arsenalul de tunete, fulgere şi vântul tot mai năpraznic, nu-i mai speriau pe românii care asemenea răzeşilor în lupta cu hoardele de tătari, se năpustiră asupra bolşevicilor, într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte; Ca întotdeauna, în bătălia dintre crişti şi anticrişti, căzură mulţi de-oparte şi de alta; Scăpând de încercuirea bolşevică şi protejaţi de întunericul ce încă mai învăluia lunca Nistrului, o parte dintre candidaţii la deportare, se refugiară în păpuşoiul care flanca drumeagul până aproape de râu; Având experienţa frontului rusesc şi cunoscându-i foarte bine pe soldaţii sovietici, învăţătorul Victor Iorgovan aruncă bagajele în noroiul drumului de ţară, după care încercă să le cuprindă pe femeile care-i fuseseră încredinţate; Staţi pe loc, ordonă şi nu fără motiv învăţătorul, cu o voce care se vroia mai puternică decât tunetul învolburatului văzduh; Ascultă soră, dacă frizând prudenţa, vom încerca să fugim numai Dumnezeu ştie unde, soldaţii sovietici ne vor prinde şi ne vor împuşca; Rămaşi împreună cu alţi câţiva români care nu apucaseră să fugă din drum, au fost repede încercuiţi de soldaţii care furioşi peste măsură, puteau să-i măcelărească; Gloanţele şuerau prin aer, asemenea bondarilor ucigaşi, dar puţine-şi mai găseau ţinte vii; Dumnezeule mare, dar ce apocalipsă cuprinsese valea Nistrului; Ţipetele copiilor, bocetul femeilor, urletul bărbaţilor, tunetele şi fulgerele care brăzdau cerul, picăturile de apă care în scurt timp se transformară în grindină şi vântul care sufla c-o furie deslănţuită, toate la un loc păreau să-i piardă pe români; Cu ultimele puteri, sora Maria Basarab o strânse la piept pe Ioana, încercând s-o protejeze de răutatea Infernului Roşu; În acele clipe de un dramatism fără seamăn, bieţii oameni nici măcar nu bănuiau ordinul prin care tătucul de la Kremlin înfiinţase c-o plăcere vădit diabolică o mulţime de gulaguri în Nordul îngheţat; De unde să fi ştiut românii că în lagărele morţii, erau duşi doar pentru a fi lichidaţi prin muncă forţată şi în folosul bolşevicilor? Zorii zilei îi găsiră la doi paşi de moartea care deacum încerca să-i devoreze şi să-i arunce în iadul cu care demonii blagosloviseră pământul; Stăteau ca nişte paparude şi tremurau ca varga sub ameninţarea armelor sovietice; Ploaia încetase, vântul se mai potolise cât de cât, iar norii care deacum degajaseră cerul, făceau loc astrului de la care sărmanii creştini încă mai îndrăzneau să ceară puţină lumină şi ceva căldură; În lanurile care flancau drumul care ducea spre apa Nistrului, vânătoarea de moldoveni încă mai continua; Din păcate însă, mulţi dintre ţăranii care încercaseră să evadeze din coloana morţii, fuseseră împuşcaţi de vânătorii sovietici; Moldovenii care se predaseră din nişte motive lesne de înţeles, erau bătuţi c-o patimă greu de imaginat pentru o minte sănătoasă, după care erau târâţi şi aruncaţi fără neam de milă în mocirla drumului de ţară; Privind spre carnea care naviga într-o mare de sânge, sora Maria văzu îngrozită lucruri cu mult mai odioase decât cele petrecute în timpul războiului.

-Victore, dezastrul de azi m-a lăsat fără grai şi fără speranţă.

-Curaj soră! Din păcate acesta-i doar începutul dezastrului.

-De unde ştii domnule Iorgovan? Nu cumva sunteţi implicat?

-Ferească Dumnezeu de aşa mizerie, dar tu de ce tremuri?

-Auzi întrebare la tine! Învăţătorule, eu nu mai pot suporta.

-Nici eu nu-s prea încântat, dar deocamdată nu avem ce face.

-Spune-le tovarăşilor c-am fost soră de front şi dacă sunt de acord, pot da primul ajutor, celor aflaţi în mare nevoie; Acum ai înţeles?

-Lasă gura româncă împuţâtă, urlă furios unul dintre soldaţi.

-Tovarăşe, interveni cu oarece prudenţă învăţătorul Victor Iorgovan, uzând de rusa pe care-o ştia şi încă destul de binişor, muerea dă lângă mine este doctor de oameni şi vrea să vă ajute; Doar dacă întâmplător, aveţi nevoie de un specialst calificat.

-Bine bă vlăjgane, dar tu ce pizda măti vrei? Nu cumva ne minţeşti?

-Păi cum dracu să te minţesc mă tovarăşe soldat, riscă-n continuare învăţător Victor Iorgovan? Doar v-am spus că sunt de-al vostru.

Gândindu-se la cine ştie ce grad, sau chiar la o permisie de câteva săptămâni, soldatul plecă în mare grabă spre comandamentul care din motive lesne de înţeles, fusese organizat în camionul care deacum staţiona în spatele frontului româno-sovietic.

-Să trăiţ tovarăşu comandant, raportă răcanul care deacum era mândru de marea descoperire, pântre românii dân Basarabi, este un ţăran care zâce cum că muerea lui este doftoră dă oameni vii.

-Eşti sigur soldat, sau cum ţă foame, mănânci doar căcat?

-Nu vă supăraţ tovarăşu, dar aşa-mi zâse românu ăla împuţât.

-Bine mă soldat, dar să-i panseze doar pă oamenii noştri; Acuşa înţelesăşi ordinu?

-Înţăles, să trăiţ tovarăşu comandant, raportă bucuros răcanul, după care făcu stânga împrejur şi reveni la grupul românilor; Bă tu care zâci că muerea ţă doftoră, ordonă răcanul şi nu fără motiv, fă doi paşi în faţă, dar cu mâinili pă ceafa dă la spate; Ai înţeles mă boule?

-Ordonaţi tovarăşe soldat, raportă învăţător Victor Iorgovan, în timp ce executa regulamentar ordinul bolşevicului; Eu sunt cel care va spus despre soţia care-i doctoră de oameni.

-Bă român împuţât, tovarăşu comandant ordonă cum că numai pă răniţii sovietici să-i panseze muerea care-i doftoră dă oameni vii; Acuşa înţelesăşi ordinul dat dă tovarăşu comandant?

-Da tovarăşe soldat, întrebă străinul mai mult pentru a vedea ce se ascunde sub claia de păr nespălat, dar ce diferenţă este între un rănit sovietic şi un român spintecat de o baionetă rusească?

-Bă român împuţât, ordonă c-o îndârjire şi mai mare soldatul sovietic, tovarăşul comandant a zis că numai pă răniţii noştri; Ai înţeles vlăjgane, sau poate vrei să te lămuresc suplimentar?

-Tovarăşe soldat, dar întâi de toate eu nu sunt aşa de vlăjgan şi nici prea împuţit.

-Marş în front prăjână împuţâtă, ordonă răcanul, în timp ce ameninţa cu arma care deacum era pregătită pentru promovarea morţii.

-Am înţeles tovarăşe soldat, raportă învăţătorul în aceeaşi limbă rusă, pentru ca mai apoi să revină lângă sora care abia dacă se mai putea stăpâni: Sunt de acord, dar numai pentru oamenii lor.

-Am înţeles domnule învăţător, dar nu mi se pare corect.

-Pentru binele vostru soră Maria, spune-mi pe numele mic.

-Am înţeles Victore, dar să nu crezi că deacum sunt de acord.

-Bine soră, dar ce dracu să-i spun răcanului care se uită la tine?

-Victore, să-i ajuţi pe oamenii care disperaţi sunt într-o mare nevoie, este mândria şi obligaţia oricărui bun creştin; Acum ai înţeles?

-Am înţeles şi încă bine doamnă Maria Basarab, dar cum astăzi n-avem timp pentru asemenea filozofii creştine, trebuie să facem ceva care să-i motiveze pe tovarăşi la o purtare mai bună.

-Ai dreptate Victore, dar încă nu ştiu ce Dumnezeu putem face.

-Cred c-ar trebui să ştii doamnă Maria, mai ales când nemernicii nu glumesc şi ne ameninţă cu armele pe care le vezi îndreptate spre noi; Iartă-mă te rog, dar până una alta pregăteşte-ţi trusa.

-Atunci spune-le că sunt de acord să le pansez rănile pe care le-au dorit cu atâta insistenţă, dar pentru asta va trebui să-mi desfac bruma de bagaj.

-Da soră Maria, dar de ce? Ai nevoie doar de trusa medicală.

-Am înţeles Victore dragă, dar tu nu vezi cum tremură Ioana?

Privind la fata care nu mai putea să scoată nici măcar un singur cuvânt, doamna Maria îşi lăsă gândul să zboare în urmă cu ani; La sânul trecutelor vremuri, se opri într-o ţară pârjolită de flacăra războiului; Acum doar razele soarelui care începură a mângâia pământul bântuit de furtună, păreau să fie la fel ca în zilele când pentru prima dată, cunoscuse fericirea; Fosta soră de front dădu să mai spună ceva, dar hommo sovieticus ameninţă cu arma pregătită pentru tragere:

-Fă româcă împuţâtă, lasă gura şi treci la treabă.

-Mamă, întrebă domnişoara Ioana într-o limbă română abia perceptibilă, unde naiba pleci? Tu nu ştii, dar mie-mi este tare frig.

-Dacă nu tăceţ dân gură, să ştii c-am să vă curăţ, ameninţă soldatul care deacum părea să fie chiar mai odios decât tovarăşii care-n pădurea de la Fântâna Albă, se scăldaseră în sânge românesc.

Ioana tăcuse; Deşi cam cam devreme, a înţeles că-n faţa celui mai puternic, trebuie să vorbeşti doar când vrea muşchii lui; Din păcate, vorbele românilor încercau zadarnic să treacă peste vreme; Curmându-le zborul spre cine ştie ce viitor, un lider ce părea indignat de comportarea capitaliştilor postdecembrişti, tocmai începuse a trâmbiţa cu aplombul emanatului de ocazie când, prim secretarul neamului românesc îl chemă la raport şi zâmbind îi luă vorba din gură.

-Bă vlăjgane, acu ce dracu face muerea care-i doftoră dă oameni? Nu mai vine să ne panseze răniţii, întrebă soldatul cu aceeaşi voce asiatică?

-Vine imediat tovarăşu, dar cu muerea trebuie să ai răbdare.

-Domnule Iorgovan, chiar sunt necesare asemenea cuvinte?

-Doamnă Maria, acestea sunt cuvintele pe care tovarăşii sovietici vor să le audă; Acu fii bună te rog şi mergi la camioanele în care sunt aruncaţi răniţii sovietici; Hai soră Maria Basarab, du-te mai repede; De domnişoara Ioana mă ocup eu.

-Dar eu nu vreau să mă îmbrace nenea care spune că-i învăţător, ripostă şi nu fără motiv fiica locotenentului Mihai Marghiloman, în timp ce se lipea de mămica ei bună şi dragă.

-Soră Maria, ordonă motivat învăţător Iorgovan, în timp ce-o prindea pe Ioana de mână, dacă vrei să supravieţuim, pleacă mai repede; De ce dracu nu înţelegi?

Vânătoarea n-a durat prea mult; Nemulţumit, comandantul citeşte raportul cu efectivul apt să continue drumul; Răniţii care deacum nu se mai puteau ţine pe picioare, erau aruncaţi în mocirla de la marginea drumului de ţară românească; Furioşi din cale afară, soldaţii sovietici verificau viaţa care încă mai pâlpâia în trupurile schilodite, prin înţepare cu vârful baionetelor; Fiind într-o acută criză de timp, comandantul sovietic ordonă plecarea şi coloana morţii se puse în mişcare; Obosiţi peste măsură, însetaţi şi bătuţi mai ceva decât hoţii de cai, românii din satul Basarabi, înaintau tot mai greu; Riscând loviturile în stomac sau pe unde nimereau bolşevicii, unii deportaţi se aruncau în băltoace şi sorbeau cu lăcomie apa infestată cu microbi şi gângănii fel de fel; La început deportaţii mai tineri îi ajutau pe cei mai în vârstă, dar odată cu trecerea nemilosului timp, oboseala începu să pună stăpânire şi pe ţăranii mai tineri şi mai antrenaţi; Dumnezeule mare, ce calvar!

-Hai mămăiţă, hai că mai este un picuşor până la Nistru, îşi îndemna un flăcăiandru bunicuţa încărunţită de ani şi necazuri fel de fel.

-Nu mai poci mă nepoate, nu mai poci diloc, se văicărea bunicuţa care deacum nu ştia ce să mai facă şi nici ce să mai creadă.

-Încă un picuşor mămăiţă, încerca flăcăiandrul să-şi încurajeze bunicuţa care nu întâmplător părea să fi ajuns la capătul puterilor.

După numai câţiva paşi, biata bunică se poticni şi căzu pe pământul pe care muncise şi trăise o viaţă întreagă; De ce Doamne, de ceee?

-Înainte, urlă un tovarăş, la românii care dând dovadă de curaj, se opriseră lângă bunicuţa care căzuse în mijlocul drumului de ţară.

Neavând de ales, românii reluară marşul pe drumul pribegiei şi se întrebară cu glas abia şoptit: Dumnezeule mare şi bun cu toţi cei care cred în tine, unde crezi că ne vor duce tovarăşii bolşevici? Încovrigată şi fără pic de vlagă, biata bunică rămăsese în mijlocul drumului de ţară, gârbovă şi fără răspuns; Camioanele care urmau coloana deportaţilor din satul Basarabi trecură peste ea, dar printr-un miracol bătrâna scăpă neatinsă; Ea tocmai încerca să se ridice în capul oaselor când, unul dintre soldaţii care asigurau ariergarda, o lovi cu bombeul bocancului sovietic; Icni de câteva ori, dar cum bunicuţa încă se mai agăţa de viaţă, soldatul care deacum părea mai milos decât alţi călăi sovietici, îi dărui câteva gloanţe care prin focul ucigător, o trimiseră la Dumnezeu, cu doar câteva clipe mai devreme; Văzând cum bunica lui dragă pleca în lumea de apoi, nepotul părăsi coloana morţii şi mai ceva decât un scos din minţi, unde nu începu să strige şi să gesticuleze: Au puşcat-o pă mamaeee; Au puşcat-o criminaliii; Prin gestul său, bietul băiat încerca să evadeze din lumea terorii în lumea în care suferinţa şi durerea dispăruseră pentru totdeauna; Bucuros că deacum putea să ucidă un român, un soldat ridică arma şi trase în flăcăiandrul care ţipa ca din gură de şarpe; Din fericire ori poate din nefericire pentru bietul nepot, graţie îndemânări de care se bucura soldatul instruit de majurii căliţi de tătuca, glonţul tras din apropiere, străpunse doar braţul pentru ca în cele din urmă să se oprească în pământul plin de băltoace şi noroi comunist; Sfidând moartea care-i da târcoale, doamna Maria se aplecă asupra rănitului şi-l ridică în picioare; Nesocotind ameninţarea răcanului care deacum fierbea de furie bolşevică, sora rupse în fâşii cămaşa pacientului şi bandajă braţul rănit; Seara, când soarele aluneca spre apus, basarabenii se aflau pe malul Nistrului şi aşteptau câteva bacuri care urmau să-i treacă în sălbăticia de unde cine ştie când şi dacă se vor întoarce; Abia noaptea târziu bieţii români trecură Nistrul şi înoptară pe un tăpşan aflat la doar câţiva paşi de apă; Ca în multe alte dăţi, românii se bucurară de compania soldaţilor care primiseră ordinul de-a fi cât mai vigilenţi şi cu ochii în patru; Cu mare greutate şi oferind nişte ceasuri pentru care ruşii făceau adevărate pasiuni, românii luară din râul pe care abia dacă-l trecuseră, câteva găleţi cu apă infestată; Fiind însetaţi peste măsură şi mai obosiţi ca niciodată, deportaţii băură ca nişte animale de povară, cu deosebirea că boii nu-şi mituiau stăpânii, doar pentru a-şi potoli setea şi foamea; Dimineaţa devreme, românii se încolonară şi sub ameninţarea armelor, îşi reluară marşul pe drumul pribegiei; Sfidând ordinul comandantului prin care toţi deportaţii trebuiau să ajungă la destinaţie, trei bătrâni şi o femeie gravidă se prăbuşiră la pământ şi mulţumiră Cerului pentru înţeleapta îndurare; În urmă se auziră doar câteva focuri trase de hommo sovieticus; Bolşevicii, dintr-un exces de milă pentru semenii aflaţi pe drumul pierzaniei, le curmau viaţa c-o plăcere pentru care demonii calificaţi la Ştefan Ghiorghiu puteau să-l invidieze; Bieţii oameni, părea să spună un bătrânel care abia dacă se mai putea ţine pe picioare, bine că se duseră la Dumnezeul din Cer!

Stropul de putere pe care-l mai avea, dar şi dorinţa de a supravieţui cu orice preţ mutaţiilor diabolice, îl împiedicau să iasă din coloană pentru a fi lichidat; Pe ultimii kilometrii, deportaţii abia dacă se mai puteau mişca sub ameninţarea armelor pregătite pentru tragere; Doamna Maria Basarab şi micuţa Ioana se sprijineau de învăţătorul care de departe părea antrenat pentru asemenea marşuri; Abia spre seară, coloana morţii ajungea în apropierea unei gări; Milos, comandantul sovietic ordonă oprirea coloanei după care, însoţit de doi ofiţeri şi de alţi câţiva răcani înarmaţi până în dinţii de un galben respingător, plecară spre gară; Profitând de absenţa comandantului, soldaţii rămaşi să asigure paza, se năpustiră asupra românilor şi confiscară ceasuri, sticle cu vodcă, dar şi alte câteva lucruri de valoare; În schimbul darului apreciat de bolşevici, românii căpătară dreptul de-a mânca, numai dacă prin bagajele răvăşite se mai găseau niscaiva merinde; Noaptea se lăsă repede peste câmpul presărat cu români pribegi; Sărmanii, după ce mâncară ce bruma mai găsiră prin straiţe, se lungiră pe pământul care mai mustea de apă şi adormiră buştean; Undeva în depărtare, un câine vagabond îndrăzni să latre fără aprobarea tovarăşului comandant; Trezindu-se din somn, tovarăşul înjură de câteva ori, dar cum animalul nu se găsea pe lista cu duşmanii poporului sovietic, bravul comandant se văzu nevoit să-l lase în plata Domnului; Pe cerul înstelat, răsări o lună aurie; Satelitul pământului lumina discret câmpul pe care numai cântecul unor greeraşi şi hamhamurile câinelui vagabond mai puteau fi auzite de cei care din motive lesne de înţeles, încă nu adormiseră buştean; După o vreme, simfonia nopţii de vară era brutal întreruptă de voci guturale, urlete care deacum rosteau în ruseşte, comenzi pe care soldaţii sovietici, le executau cu plăcere şi fără să cârtească; Din grupul românilor din satul Basarabi, doar învăţătorul Iorgovan se trezi la miez de noapte comunistă; Încercâd să dea impresia că doarme buştean, învăţătorul Iorgovan urmări o vreme manevra soldaţilor; Fostul ofiţer tocmai renunţase la cel mai obositor sistem de urmărire când, o trompetă criminală începu să sune deşteptarea; Ridicându-se în capul oaselor, învăţătorul Victor Iorgovan aruncă o privire la cadavrele care încă vii, continuau să rămână la pământ, încercând să-i facă în ciudă trompetei care suna c-o disperare bolşevică; Stăpânindu-şi cu greu furia care nu-l va părăsi prea curând, învăţător Iorgovan ordonă cu glas scăzut:

-Marie, dacă nu vrei să avem necazuri, sculaţi-vă mai trepede.

-Ce s-a întâmplat domnule învăţător şi de ce dracu sună trompeta rusească, întrebă frecându-se la ochi, sora Maria Basarab?

-Ca să ne trezească, dar nu trebuie să le dăm apă la moară.

-Păi dacă nu apă, atunci ce Dumnezeu să le dăm?

-Nu ştiu doamnă Maria, dar execută ordinul şi trezeşte-o pe fetiţă mai repede.

-Victor, ordonă sora Maria, în timp ce încerca să-şi trezească fata, câtă vreme creştinii cu frică de Dumnezeu, sunt trataţi mai rău decât nişte animale de povară, cuvântul doamnă sună ca dracu.

-Am înţeles doamnă Maria Basdarab, raportă zâmbind provocator învăţătorul Victor Iorgovan, după care c-o uşurinţă demnă de invidiat, se ridică în picioare.

-Sculaţi bă românilor împuţiţi, tună în ruseşte unul dintre soldaţii care făceau de planton.

La început se ridicară doar câţiva, dar la insistenţele soldaţilor instruiţi de majurii bolşevici, în scurt timp se ridicară cu toţii în picioare.

-Mamăăă, întrebă fata care deacum se agăţa de braţul doamnei Maria Basarab, de ce naiba ne-am sculat în miez de noapte? Iar plecăm?

-Stai liniştită Ioană mamă; Eu cred că se face doar prezenţa.

-Păi tocmai pe întuneric vor să vadă care sunt prezenţi?

-Gura mă burghejii dracului, admonestă aceeaşi voce aspră, după care ordonă: Bă români, acu să face vizita medicală şi taman când vă auziţi la strigare, veniţi repede în faţa lu tovarăşu doftor.

Nimeni din grupul românilor nu se bucură de iniţiativa bolşevicilor; Cei mai mulţi priveau ca năuci la maşina din care cobora grăbit un indivd îmbrăcat într-un halat de un alb îndoielnic; Aflaţi la limita răbdării, deportaţii români strângeau din dinţi şi aşteptau în tăcere consultaţia sovietică.

-Când să face strigarea, veniţi doar pentru a fi consultaţi medical, ordonă doctor Ciubucarov, în timp ce făcea semn ofiţerului care răspundea de paza organelor sanitare.

-Puteţi începe consultaţiunea tovarăşu doctor, ordonă cu aceeaşi voce acră comandantul care răspundea de transportul deportaţilor; Nu dalceva, dar în gară mai sunt încă trei grupuri de români.

Cum deportaţii păreau a înţelege rostul şi formalitatea bolşevică, doctorul fabricat doar pentru asemenea consultaţii, se aşeză pe o bancă adusă la repezeală de soldaţii care c-o mândrie demnă de invidiat, făceau parte din plutonul înfiinţat după ce recalcitranţii din Basarabi încercaseră să evadeze în lumea de apoi; Auzindu-se strigaţi, deportaţii veneau în faţa doctorului care după ce îi privea de parcă bieţii oameni erau nişte ciumaţi din evul mediu timpuriu, doctorul Ciubucarov ordona:

-Foarte bine românule! Fuga marş între cele două camioane.

Cum bolşevicii stăteau şi încă destul de bine la capitolul muncă de mântuială, vizita medicală luă sfârşit, iar doctorul care într-un timp record îi găsise apţi pentru munca în folosul tătucului de la Kremlin, întrebă cu vocea caghebistului nemulţumit:

-Tovarăşu comandant, doar atâţia români adusărăţi?

-Numai atâţia tovarăşu doctor; Ăi dă muriră să cam dusă dracu.

-Şi românu care rămasă între bagaje, nu-i pă lista deportaţilor?

-Băăă, urlă şi nu fără motiv comandantul, tu dă ce măta în cur nu venişi la vizita medicală?

-Eu am încercat să mă prezint tovarăşu comandant, raportă în limba rusă presupusul învăţător, dar pe mine nu m-a strigat nimeni.

-Bine bă român idiot şi tâmpit, dar pă tine cum te chiamă?

-Tovarăşe comandant, raportă românul care dintr-un raţionament lesne de înţeles, nu părea să ia în seamă jignirea tovarăşului, cu permisiunea dumneavoastră, eu mă numesc Iorgovan Victor.

-Cine-l mai cunoaşte pe burghezu ăsta împuţit, întrebă comandantul, în timp ce nervos, recitea lista cu deportaţii din satul Basarabi?

-Tovarăşe comandant, raportă doamna care deacum ieşise în faţa grupului de români, pe acest burghez doar eu îl cunosc.

-Şi dă unde-l cunoşti fă burgheza dracu? Nu cumva dobitocu este un şpion capitalist?

-Nu este spion tovarăşu comandant, raportă c-o justificată hotărâre, burgheza Maria; Verificaţi informaţiile şi vă veţi convinge.

-Şi dacă nu-i şpion, atunci ce mama dracu cată pântre voi, întrebă mirat comandantul?

-Cum ce cată tovarăşu comandant? Victor este bărbatu meu şi numa ce venise acasă; Vroia să ne împăcăm şi să trăim ca oamenii.

-Bine mă burghejii dracu, ordonă comandantul care având efectivul mult diminuat, îl trecu pe învăţător în coada listei, acum aveţi timp să vă împăcaţ şi să muriţ ca nişte proşti.

După plecarea reputatului doctor, burghezii români reveniră la bagaje; Cum era încă noapte, toţi deportaţii se aşezară în vechile culcuşuri, încercând să tragă, măcar un pui de somn; Zadarnică încercare; Bieţii oameni, nici n-apucară să se aşeze pe pământul plin de gângănii devoratoare când, un subofiţer începu să urle mai abitir decât un nebun calificat la locul de muncă:

-Acu ce mama dracu faceţ bă românilor idioţi? Doar nu obosârăţ stând dăgeaba? Scularea şi încolonarea, ordonă gradatul proaspăt promovat la apelul de seară.

-Domnule învăţător, cuteză fosta soră de front, să acuze cu glas abia şoptit, un comunist incult şi nemernic, îşi bate joc de români.

-Gura mă burghejilor şi încolonarea mai repede; Păi ce mama dracu mai aşteptaţ?

Ameninţaţi de baionete, ţăranii din satul Basarabi abia dacă se încolonară; Lipsea doar un biet bătrân; Nemaiputând să meargă pe drumul pierzaniei, moşul rămăsese lungit pe pământul rece.

-Bă tu ăl care numa ce faci pă nebunu, dacă nu vrei să te iau în baiunetă, scoală mai repede în două picioare; Acum ai înţeles?

-A înţeles tovarăşu, dar din păcate nu se mai poate scula.

-Bine mă burghezu dracului, dar tu dă ce măta în cur te bagi?

-Nu mă bag nicăeri tovarăşu, numai că omul va trebui ajutat.

-Ivane, ordonă gradatul fără să ia în seamă rugămintea românului, nu te mai uita ca prostu şi înfige-i baioneta în curu plin dă căcat.

-Păi n-ar fi mai bine să-i trag un glonţ în căpăţâna chială?

-Tu eşti surd mă bou dracului? Găureşte mai repede o bucă ş-o să vezi cum românu o să sară în sus; Hai bă idiotule, înfige baioneta mai repede.

-Păi aşa să ordonează tovarăşu gradat, întrebă ofiţerul care mai abitir decât strigoiul calificat, apăruse în spatele bietului tablagiu?

-Tovarăşu comandant, raportă spăşit gradat Ivănuş, dacă nişte ai dracu dă români face doar ce vrea muşchii lor dă boi bălţaţi, eu cum şi ce să le mai ordonez?

-Bă soldat, ordonă comandantul cu vocea măgarului din turma de oi proaste, ia-l în baionetă pe românu ăla împuţât şi scoate-l afară, viu sau mort.

Dând frâu liber pornirilor barbare, soldatul execută c-un exces de zel greu de imaginat ordinul comandantului; Se apropie de român şi rânjind c-o poftă demonică îi înfipse baioneta în moalele fundului; Impasibil la răutatea bolşevică, bătrânul nu scoase o vorbuliţă, nu schiţă un gest; Văzând cu câtă nepăsare accepta demonica răutate, soldatul sovietic mai făcu bietului român şi alte câteva înţepături în trupul lipsit de rost şi vlagă.

-Nu să scoală dobitocu dracului, raportă furios soldatul Ivan.

-Păi cum dracu să se scoale? Bietul om este mort, raportă învăţătorul care pentru a fi înţeles, folosea limbajul tiranului sovietic?

-Mă bou dracu, ia mai taci dân gură şi nu mai mânca căcat.

-Nu te supăra tovarăşu comandant, dar bătrânul este mort.

-Bă imbecilu dracu ce eşti, ai omorât un mort fără viaţă, urlă comandantul sovietic, după care făcu stânga împrejur şi nervos plecă mai departe.

-Tovarăşu plotoner, se lamentă soldatul care deacum scrâşnea din galbenii săi dinţi, păi nu era mai bine să-i înfig baioneta în inimă?

-Ia lasă gura dobitocule; Doar nu vrei să te bag la bulău, ordonă şi nu fără motiv comandantul care văzându-se într-o nedorită inferioritate intelectuală dădu a lehamite din mână.

-Trăiţ, am înţăles tovarăşu plotoner, raportă spăşit soldatul.

-Soldat Ivan, ia doi români ceva mai zdraveni şi îngropaţi-l mai repede pă trădătorul care muri ca prostu şi taman acuşa la plecare.

-Înţeles, să trăiţ tovarăş plotoner, raportă soldatul care după ce făcu stânga împrejur, plecă să execute ordinul bravului gradat.

Deportaţii Iorgovan Victor şi Savu Me Gheorghe, îl ridicară pe bătrânul care deacum nu mai simţea nici-o durere, după care îndemnaţi de aceeaşi baionetă sovietică, îl duseră la marginea unei păduri; Sub ameninţarea armei care cu siguranţă avea glonţ pe ţeavă, cei doi călători prin vreme şi istorie, săpară la repezeală o groapă în pământul încă reavăn; Din păcate, groparii nu apucară s-o adâncească prea mult; Aflat în urma timpului, soldatul Ivan ordonă cu aceeaşi patimă sovietică:

-Ajunge bă! Acuma băgaţi-l în groapă şi puneţi mai repede pământ peste el.

-Dar nu săparăm nici un metru tovarăşe soldat, ripostă motivat învăţătorul Iorgovan.

-Bă român dobitoc, tu nu auzâşi ordinu? Bagă-l mai repede-n groapă şi nu te mai pune contra şi da curmezişu; Hai mă boule, executarea.

În timp ce-l ridica doar pentru a-l băga în mormântul improvizat, învăţător Victor Iorgovan constată cu stupoare că bietul bătrân nu decedase; Sărmanul pribeag, zadarnic încercase să moară!

-Aud tovarăşu soldat, numai că bietul om nu este..,

-Da mă dobitocu dracului, dar cum ai vrea să fie? Bagă-l mai repede în groapă şi să termenăm odată, ordonă furios răcanul Ivan.

-Şi eu vreau să terminăm, dar câtă vreme bătrânul nu este mort, n-am cum să execut ordinul care-mi cere să îngrop oameni vii.

-Bagă-l mai repede în groapă; Păi n-are dăstul timp să moară?

-Are tovarăşu soldat, numa că noi nu înmormântăm oameni vii.

-Bă român idiot, ordonă furios peste măsură soldatul sovietic, eu îţ ordon să-l bagi mai repede în groapă şi să taci dracu dân gură.

Văzând că bolşevbicul ridică arma, românul care deacum încerca din răsputeri să-şi păstreze cumpătu, rosti abia murmurat o sfântă rugăciune; Având aprobarea Domnului, învăţătorul îl aşeză pe bătrân în groapa săpată doar pe jumătate; Simţind că în trupul epuizat şi fără vlagă, sufletul abia dacă mai pâlpâia, după numai câteva clipe de ezitare, degetele învăţătorului strânseră ca un cleşte nemilos, legătura dintre conştiinţa nepătată şi inima ţăranului din satul Basarabi; Urmă o tresărire uşoară, după care trupul eliberat de durere şi suferinţă inutilă, se întinse liniştit în groapa care fără să-i ceară chirie, îl va găzdui pentru totdeauna.

-Aşa bă! Acuma puneţ pământ peste el şi să plecăm dacilea.

Groparii avură chiar senzaţia că în semn de salut, bătrânul mişcase o mână; Din păcate însă, un bolovan scăpat din lopata învăţătorului Victor Iorgovan, îl lovi între ochi, orbindu-l definitiv.

-Gata bă, hai că mortu nici nu se mai vede; Acu ridicaţâ-vă mai repede şi să plecăm dacilea.

-Tovarăşu soldat, cuteză creştinul să ceară unui ateu, măcar o cruce să-i punem la căpătâi; Ce Dumnezeu, doar creştini suntem!

-Bă român idiot şi ăl mai mare dobitoc, urlă soldatul mai ceva decât un nebun calificat la locul de muncă, pă mine mă doare în cur dă crucea voastră.

-Da tovarăşu, raportă învăţătorul care deacum miza pe încetineala minţii din capul răcanilor sovietici, dar să te ferească Dumnezeu de durerea unde tovarăşii îşi bagă nasul şi limba.

-Mă burghezu dracului, să-i spui lu măta despe un Dumnezău invizibil şi fricos; Acu să vă ia dracu pă toţi, dar eu şi alţi tovarăşi ca mine, nu credem în bazaconii preoţăşti.

-Da mă tovarăşu soldat, dar nici undele radio nu sunt vizibile.

-Şi cu radu ce măta mai vrei bă românule, ameninţă soldatul care nu prea înţelegea subtilitatea învăţătorului care deacum vroia să demonstreze că nu totdeauna, viaţa este condiţionată de structura materială? Hai mă împuţâtule, acuma ce dracu-ţi mai trece pân căpăţâna ta proastă?

-Eu nu vreau nimic tovarăş soldat, doar cei care l-au inventat să fie ceva mai convingători cu sovieticii care cred numai în ceeace văd.

-Da bă românule, dar cine este boii care vrea să ne convingă?

-Soldat Ivan, dincolo de Marconi sunt americanii şi englezii; La cât aţi câştigat, ar trebui să le fiţi mai mult decât recunoscători.

-Bă românule dobitoc, tu vorbeşti ca prostu dăspre engleji şi dăspre americani; Păi unde-l vezi tu pă capitalistul care să vă sară în ajutor?

Fără să vrea, soldatul Ivan rostise un adevăr de care românii se vor convinge mult prea târziu; Sperând că până la urmă vor veni americanii care să-i scape de coşmarul bolşevic, cei mai naivi vor muri în închisorile comuniste; Mulţi dintre cei care cunoşteau adevărul despre vânzarea de la Yalta, zâmbeau complice comuniştilor aduşi la putere de tancurile sovietice, până-n clipa în care izbuteau să emigreze tocmai în ţara celor care ne vânduseră din poate cele mai meschine interese; Ajungând în palatul negustorilor de suflete nevinovate, emigranţii români încercau să supravieţuiască, chiar dacă uitau de amicii care rămânând în scumpa Românie, îndurau fără voia lor, jugul care se dovedea mai greu şi mult mai feroce decât stăpânirea otomană; Abia dacă se luminase de ziuă când, groparii Victor Iorgovan şi Gheorghe Savu, reveneau la grupul deportaţilor din Basarabi; Privind cât ochii mai puteau cuprinde, groparii de ocazie văzură o mulţime de tabere în care excursioniştii basarabeni şi din păcate nu numai ei, se pregăteau de zor, pentru cea mai lungă pribegie.

*****

Cu puţin înaintea mesei de prânz, sub ameninţarea armelor care oricând puteau aduce moartea şi pacea veşnică, românii prinşi cu arcanul sovietic, se încolonară pe sate şi căprării bolşevice; Cap compasul călătoriei care cu siguranţă fusese ordonată de la Kremlin, era gulagul despre care ţăranii mai documentaţi, spuneau că s-ar afla în Nordul îngheţat; Astăzi, când adevărul a început să iasă la lumină, ştim că acele locuri sunt neprimitoare, dar punându-şi o haină mai groasă, cred că este bine şi frumos din partea cititorilor împătimiţi, ca măcar pentru o vreme să-i însoţească pe basarabeni, în călătoria care pentru mulţi, avea să fie ultima.

Topice: Romane | 1 Comentariu »

Un răspuns to “INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (2) – Iluzia libertății (2)”

  1. INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (1) – Iluzia libertății … spune:
    9 Decembrie 2009 la 1:08

    […] INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (1) – Iluzia libertății … December 9th, 2009 Glas Comun. "Revistă Cultural-Creştină" …. -Doamnă Maria, cel puţin deocamdată nu vă pot spune prea multe; Până una alta este bine să ştiţi că vă cunosc bunele intenţii şi nu întâmplător vă port un respect motivat şi nu lipsit de interes. -Încântată domnule dragă, dar pentru care serviciu de spionaj lucraţi? -Da doamnă Maria, dar nu răspund la provocare, raportă învăţătorul care deacum zâmbea doar pentru deruta ţăranilor care după un mai vechi obicei românesc trag cu … […] […]