Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

MISIUNE ŞI NEAM METAFIZIC

de Adrian Botez | Decembrie 11, 2009

Misiunea ţi-o faci, întâi, faţă de familia, de Neamul tău – şi abia după ce ţi-ai cunoscut/recunoscut Neamul tău – trebuie să-ţi vezi şi chipul din Omenire. Poporul este supra-faţa istorică, deci schimbător-şovăitoare, a Supra-Fiinţei tale (dar, vrea ori ba, poporul trebuie să fie şi vehiculul tău, spre Neamul Metafizic…) – dar NEAMUL METAFIZIC (dintru MOCŞA-Patria Sfântă!) este ŢINTA FINALĂ A SUPRA-FIINŢEI TALE IDEALE!!! – obrazul/faţa ta ideal/ă, împlinit/ă întru Sinea Luminat-Dumnezeiască. Umanitatea METAFIZICĂ nu este decât numele şi mijlocul de a ajunge la re-transcenderea deplină a Neamurilor/Supra-Feţe Dumnezeieşti, înapoi întru Adam Protogonos-Unicul (re-sfinţit, re-întors la Creatorul său, cu smerenia cuvenită, după trădarea dintâi…).
Misiunea, deci, ţi-o faci, deplin, doar cu INIMA şi cu TRUPUL proptite de Duhul şi Trupul PATRIEI tale Unice. Nu dezerta de la NEAMUL METAFIZIC, căci pe tine te pierzi în Neant… – căci nici nu ai unde merge/dezerta, decât în Sumbrul, Fără-de-Chipul PUSTIU AL SATANEI…
*
…Eu nu îmi permit să fiu superficialo-condescendent, precum majoritatea „olimpienilor” noştri critici… – faţă de spirite majore româneşti, precum AMINUL-EMINESCU, şi, bineînţeles, nici faţă de spirite influenţate misionar (conştient sau inconştient…) de acesta – precum Creangă, Caragiale, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, Brâncuşi, Enescu, Nicolae Paulescu, Odobleja etc. – adică, faţă de cei rămaşi TOTAL (şi manifest!) fideli iniţierii întru Misiunea Neamului Metafizic Românesc!!!
Doresc ca românii să-şi vadă geniile „plimbându-se” prin Grădina Arheilor… Nu este suficient să excluzi, injurios şi mişel (cum o fac, azi, strănii şi românii-neromâni, în cârdăşie, faţă de cel care, de trei sferturi de veac, scapă viaţa a sute de milioane de oameni, „fiinţe humanoide terestre”…NICOLAE PAULESCU!!!), sau, dimpotrivă, să lansezi ditirambi fără acoperire…Termenul de „genialitate”, mai ales când chiar vorbeşti despre spirite planetare, trebuie argumentat, susţinut!
De aceea, probabil cărţile mele de hermeneutică esoterico-arhetipală nici nu sunt citite decât de câţiva oameni…Ele, cărţile mele, obosesc, probabil, minţile dedate cu imagini fugitive/virtuale, ale epocii moderne…Nu mai sunt dispuşi oamenii contemporani la eforturi spirituale susţinute – foarte puţini înţeleg că omul este, în primul rând, fiinţă de duh…Omul contemporan preferă să fie „minţit frumos”, decât să se nevoiască a pricepe diferenţa dintre o existenţă minţită(falsă/falsificată) şi o existenţă REALĂ, prin „sudori de sânge” ale efortului spiritual-rugăciune către Dumnezeu şi către Spiritul Nostru Transpersonal.
Neamul Metafizic, despre care tot scriu, şi degeaba scriu…Nu cred că trebuie să mă considere pe mine cineva nebun, pentru că sunt treaz…şi CRED…şi spun ceea ce cred şi văd/intuiesc…Nu sunt ascultat, pentru că nu sunt o „celebritate” – dar ce o mai fi însemnând, astăzi, „ a fi celebru”, decât „a fi un mistagog”, un şmecher mai şmecher decât media, dar straşnic ajutat de „rechinii” din „media”/mass media…hmmm…un individ care a „prins” mersul spre iluzie al istoriei, şi se lasă el însuşi iluzionat cu „propria lui glorie” – care „glorie”, de fapt, nu va rezista, în veac, nici cât praful pustiului…?!
După opinia mea, păcatul cel mai mare al românilor este că refuză să-şi asume şi priceapă corect MIORIŢA DUMNEZEIASCĂ!!! După care urmează păcatul nostru de moarte, prin non-repunerea, în demnitate supremă, a celui ce este însăşi esenţialitatea Logos.ului Românesc: Aminul-Eminescu!!!
Românii contemporani nu vor să priceapă (şi s-au făcut vinovaţi de păcatul ăsta chiar cărturari demni de tot respectul, precum a fost Octavian Paler!!!) că Mioriţa este ŢINTA METAFIZICĂ FINALĂ A EVOLUŢIEI SPIRITULUI ROMÂNESC!!!!! Nu este prezent, nici imagine a ceva de aici, din contingent… – ci din VECIA METAFIZICĂ!!! – acolo unde ar trebui să ajungem, dacă şi numai dacă, însă, ne vom împlini iniţierea în labirintul probelor istoriei!!!
Mioriţa, cea atât de tembel interpretată şi condamnată, oferă surprinzătoare soluţii, pentru problema Învierii, la traco-geţi (sau geto-daci, cum doriţi…): într-o variantă ardelenească a mult-hulitei Mioriţe – Magul-Păstor le spusese celor apropiaţi că VA ÎNVIA (iată, stimate şi regretate domnule Octavian Paler, adevărul despre “nesimţirea”, în faţa “pericolului” MORŢII, a păstorului şi a românilor, în general…: păstorul traco-get ŞTIA CĂ VA NEMURI-ÎNVIA!!!): “Oile, păscând, / Să le-aud plângând,/ Cum plâng şi jălesc,/Eu să vă-ndrăgesc./De v-o veni dor,/EU AM SĂ MĂ SCOL” – s.n.– la fel, şi într-o variantă moldovenească: “Şi mama purta,/În traistă ducea/Apă-nvietoare,/Buruieni tămăduitoare/Şi mi-l oblojea/Şi mi-l descânta,/DE MI-L ÎNVIA” – s. n.(cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997).

Da, aşa cum Hristos-Dumnezeu, pentru a Învia, a trebuit să treacă, întâi, prin moarte – aşa şi românii ar trebui să înţeleagă că, până la stadiul „Păsărele (n.mea:Îngeri!!!)mii/Şi stele făclii…” – este, anterior, un drum de iniţiere intru infern…
*

…Dacă ungurii, spre pildă, nu fac altceva decât să tot falsifice la istoria lor… – şi nu mult diferit procedează şi francezii, cu momente fundamentale ale istoriei lor (oh, veşnicele Alsacia şi Lorena… ) – şi cum ar putea face altfel anglo-saxonii, „siamezi” istorici cu francezii… – şi germanii moderni, care sunt „siamezi” istorici atât cu francezii, cât şi cu englezii/anglo-saxonii…( – şi cum, Doamne iartă, ar putea să facă excepţie tocmai belgienii, cu schizofrenia lor valono-flamandă…) – ei bine, dacă toate neamurile Europei au intrat, de mult, grav şi tragic, în frământarea identitară – cum îşi închipuie românii, intraţi în acest infern schizoid, UNIUNEA EUROPEANĂ… – că pot scăpa de balamucul identitar…?
Nu ne cere nimeni să ne falsificăm istoria (şi, de-o cere, n-avem dreptul să acceptăm!!!), căci nu avem cu ce să ne ruşinăm, în faţa celorlalte neamuri europene!!!- dar nu avem dreptul să ignorăm, la modul tembel, această frământare a spiritului uman!!! Nu avem, deci, dreptul la Suprema Confuzie: între planul Metafizic(în care există, ideal, Neamurile, ca o prefigurare paradisiacă) – şi planul evenimenţial-istoric, în care ceea ce eu numesc „Neamuri Metafizice” – nici măcar nu se văd pe ele înseşi, nu se desluşesc, lor înseşi!!!
Avem obligaţia să pricepem că, până să ajungem la stadiul spiritual numit, de Eminescu, MARE/MĂREŢ(cf. finalul poemului Andrei Mureşanu) – trebuie să trecem prin istorie, prin infernul iniţiatic al evenimenţialului nebun… :
“Mai tare e-acea stâncă ce a trecut martiră / Prin vijelii mai multe – Popoarele barbare / Ce-au cotropit românii sub vijelii măreţe, / Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie, / Dară şi trecătoare ca ele. Iar stejarul / Poporului meu tare ridică şi-azi în vânturi / Întuncata-i frunte şi proaspăta lui frunză. / În lume sunt popoare cuminţi şi fericite, / Şi mă-ntreb ce soarte să doresc la al meu? / Şi-un gând îmi vine aspru, adânc, fără de milă / Şi sfărmător de lume – Nu, nu! N-aş vrea ca alte / Popoare să mai fie c-al meu – nu merit ele / Să-i semene. Poporu-mi menitu-i ca să fie / Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire / Pentru a lui viaţă, – O, naţie iubită! (…) voi să te văd, iubito, nu fericită – mare!”.
Vijelia(simbolul schimbării/transfigurării, prin intervenţie a Supra-Spiritului/Supra-Sinelui – SINEA DIVINĂ!) la Eminescu, nu poate să-şi dezvolte semantica în câmpul sublimului (vârtej creator), decât prin corelative semantice. Aerul trebuie să aibă, totdeauna, un corelativ în apa-potop, sau apa-cristal-grindină (în Scrisoarea III, vijelia “ca potop ce prăpădeşte”, “grindin-oţelită”), sau în mineral-stâncă, coroborat, la rândul său, cu finalitatea Pisc-cu-Mag-Foc (I-291), Povestea magului…: “Deasupra ăstui munte cu fruntea sterpită, / Deasupra de lume, deasupra de nori, / stă magul; priveşte furtuna pornită (…) vuind furtunoasa-i şi straşnica arpă / Trec vânturi…”). Aşa se întâmplă şi în exemplul citat: vijelia nu are încărcătură sublimă şi utilă în sine (popoarele barbare, ca vijelii fără suport acvatic, mineral etc., nu sunt întemeiate, sunt trecătoare, nefiind corelate cu vreo esenţă) – ci realizează proba rezistenţei (implicit, a creaţiei iniţiatice a) mineralului stâncă: poporul român.
Stânca şi stejarul sunt corelative în câmpul semantic cu mare autonomie al stabilităţii, sublimului, divinului. Despre stejar se spune : “Gestul tragic al Regelui Decebal are loc sub stejar. Acesta era un copac sacru, pe care fusese răstignit însuşi Zalmoxis. Atins de săgeata ucigaşă, tânărul zeu exclamase, cu ochii către cer: «Helis, Helis, alamus aba tani!» [ciudată asemănare cu aramaicul: «Eli, Eli, lama sabachtani!», al lui Iisus], adică «Doamne, Doamne, glorie Ţie!»; se spune că acestea au fost şi ultimele cuvinte ale lui Decebal şi ale celorlalţi viteji, ucişi în luptă sau sinucişi. Geţii numeau stejarul Usta-Daema (=Frunze dantelate) sau Carambis (=Încoronatul). Ca şi geto-dacii, românii venerează acest falnic arbore, şi uneori doresc să fie înmormântaţi lângă el.”
În viziunea eminesciană, deci, poporul-stejar al românilor este sacru. E vorba de o sacralitate menită (“poporu-mi menitu-i să fie …”), dar şi câştigată, confirmată şi reconfirmată, printr-un fel de teurgie necesară, dorită, dar pusă sub semnul tragic al non-implacabilului în istoria explicit-evidentă (s-ar putea ca arhetipalitatea implacabilă să nu devină relevanţă în istorie, şi atunci: “Mai bine stinge, doamne, viaţa ginţii mele, / Decât o soartă aspră din chin în chim s-o poarte, / Mai bine-atingă-i fruntea suflarea mării moarte!” – halele mării sunt zona arhetipurilor, unde, la ospăţ, stau Odin, Decebal – şi, probabil, toţi zeii pantheonului daco-germanic). În această istorie, arhetipul poate să nu aibă relevanţă. Dar anistoria confirmă identitatea sublimă Logos (gintă română) – Spirit Atotînglobator. Menirea poporului-stejar este stabilită în anistorie. Mai rămâne ca, prin teurgie, arhetipul să devină, în istoria profană, poporul altfel, poporul ales.
Poporul-stejar sacru, consecutiv, este şi un popor al minunii unicităţii: el, şi nu celelalte popoare, a avut parte şi de cele mai relevante (“turbate, aspre”) încercări – dar, tot el, şi nu altul, şi-a păstrat “proaspăta frunză” (corelată cu genialitatea genuină: întunecata frunte). De aceea, menirea lui nu poate şi nu trebuie să fie asemănătoare cu a nici unui popor: “N-aş vrea ca alte / Popoare să mai fie c-al meu – nu merit ele / Să-i semene”). Deci, e vorba şi de merit teurgic/teandric (contopit cu menirea, din arhetipalitate). Menirea (dar şi meritul) cer poporului român să fie altfel. Misiunea poporului-stejar este, deci , una specială, cu totul diferită de toate menirile. Nu trebuie să fie un popor fericit-echilibrat (“Eu nu cer fericire…”), nu are o menire evidentă-exoterică, împlinită uman (căci, la modul uman, fericirea este dorită, închipuită etc. de indivizi c punct terminus al năzuinţelor fiinţei), ci transuman, esoteric. Poporul român, în viziunea eminesciană, nu este, deci, o realitate fiinţială, ci trebuie să fie mare şi altfel (mare – măreţie aspaţială, spiritual-ocultă). Poporul român este menit, deci, unei existenţe paralele cu cea fiinţială: unei existenţe mistice, existenţă în care fericire-nefericire sunt termeni lipsiţi de semnificaţie.
Şi dacă este singurul care are astfel de menire, şi dacă este popor-stejar, deci axis mundi – înseamnă, pe cale de consecinţă, că menirea lui implicită este să dea semnificaţie celorlalte popoare, lipsite de vlaga divină – să dea semnificaţie lumii, cosmosului. Poporul român este poporul sacru, conţine salvarea lumii întru semantica sacră.

Eminescu spune clar că nu vrea, pentru neamul său, „fericire”, căci, în Valea Plângerii, care este Pământul, „fericirea” înseamnă inconştienţă/iresponsabilitate – ci măreţia martirajului, pentru a-şi înfrânge soarta iluzorie, şi a binemerita să ajungă la soarta metafizică…Să-şi împlinească misiunea, înseamnă ori să suporte, extrem, iniţierea prin istorie – ori să dispară din planul divin!!!
Nu se vede, oare, clar, că nici măcar musulmanii nu mai sunt DELOC fatalişti – nu-şi permit!!! – ci patrioţii musulmani dezvoltă chiar atitudini de un dinamism spiritual extrem, fanatic?
Şi dacă EI nu-şi permit fatalismul, conform doctrinei lor religioase – cum îndrăznim noi să stopăm motoarele Spiritului?!
Zalmoxianismul intuitiv/nativ al părinţilor şi bunicilor noştri nu ne-a învăţat, oare, nimic?! N-a mai rămas nimic din cultualitatea existenţei lor?! Falşii noştri intelectuali mână poporul la dispreţ pentru comunitatea sacral-sătească…Da…Nişte trădători ordinari… – dar noi ce păzim?! Sau n-au mai rămas paznici?!
Nu am văzut, noi, cum ţineau părinţii şi bunicii noştri, cu sfinţenie, posturile, cum ţineau, REAL şi SMERIT, sfintele sărbători, cum îşi ţineau portul lor cosmic ???!!! – căci straiele lor de sărbătoare, „portul naţional” – erau, de fapt, veşminte SACERDOTALE!!! – pe care erau/mai sunt(…? – am văzut numai în Bucovina mândria de a îmbrăca, duminica, în faţa lui Dumnezeu, straiele „naţionale”…) inscripţionate, egal, constelaţii şi drumurile vieţii şi morţii!!!
*
De ce nu dăm mărturie, cu toată puterea? De ce nu ne instituim în martori, pentru Neamul nostru din VECI – Neamul Metafizic Românesc (neam de înţelepţi şi buni în faţa lui Dumnezeu!) – pe care l-am întrezărit, în comportamentul lor, al părinţilor şi bunilor noştri – comportament plin de bună-cuviinţă şi credincioşie şi respect faţă de toate ale trupului şi ale Duhului???!!!
…Ori ne înţelegem misiunea de Candelă, Veşnic Nestinsă, pentru toate Neamurile (cele care, deja, tremură de groază, în întuneric, şi cată să vadă unde a mai lăsat Dumnezeu lumină, pe Pământ, pentru a reaprinde…lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…) – ori dispărem din arena istoriei iniţiatice, din planul vast al dumnezeirii – şi alt Neam va fi desemnat de Dumnezeu drept Candelă a Lumii!!!

Topice: Meditaţii | Comments Off on MISIUNE ŞI NEAM METAFIZIC

Comentarii închise.